Prospect TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml

Substanța activă: ginkgo biloba
Producator: Beaufour Ipsen Indusrie, Franţa
Clasa ATC: [N06DX]: sistemul nervos >> psihoanaleptice >> >>
Grupa farmacoterapeutică: alte vasodilatatoare periferice; psihoanaleptice, alte medicamente pentru tratamentul demenţei.

Indicații TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml:

- tratament simptomatic al deficitului neurosenzorial cronic şi al tulburărilor cognitive patologice la vârstnici (tulburări de atenţie, de memorie etc.), cu excepţia maladiei Alzheimer şi a altor demenţe;
- tratament simptomatic al claudicaţiei intermitente din arteriopatiile obliterante cronice ale membrelor inferioare (stadiul 2); NB: Această indicaţie se bazează pe studii clinice, dublu orb, placebo controlate, care arată o creştere de cel puţin 50% a perimetrului de mers la 50-60% dintre bolnavii trataţi, faţă de 20-40% dintre bolnavii care urmează doar regim igieno-dietetic;
- ameliorarea fenomenului Raynaud;
- tratament adjuvant la pacienţii cu scăderea acuităţii auditive şi în unele cazuri de sindroame vertiginoase şi/sau acufene, presupuse a fi de origine vasculară;
- tratament adjuvant în cazul scăderii acuităţii vizuale şi în tulburări ale câmpului vizual, presupuse a fi de origine vasculară.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la extract standardizat de Ginkgo biloba sau la oricare dintre excipienţii produsului.

Administrare TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml:

Se administrează pe cale orală.
Se utilizează pipeta gradată: 1 doză = 1 ml picături orale, soluţie = 40 mg extract standardizat de Ginkgo biloba.
Doza recomandată este de 3 ml picături orale, soluţie Tanakan (3 doze) pe zi, repartizate pe parcursul unei zile.
Tanakan, picături orale, soluţie trebuie diluate într-o jumătate de pahar de apă şi administrate în timpul meselor.

Compoziție TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml:

100 ml picături orale, soluţie conţin extract standardizat de Ginkgo biloba 4 g (EGb 761) conţinând 24% glicozide flavonice şi 6% ginkgolide-bilobalide şi excipienţi: zaharină sodică, ulei volatil solubil de portocale, ulei volatil solubil de lămâie, etanol, apă purificată.

Precauții:

AVERTIZARE: conţinutul în etanol al acestui medicament este de 57% v/v, respectiv 0,45 g etanol pentru o doză (1 ml picături orale, soluţie Tanakan)

Acest produs nu este un antihipertensiv şi nu poate înlocui sau evita tratamentul hipertensiunii arteriale prin medicamente specifice.

Atenționări:

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Tanakan nu influenţează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml:

Rareori pot să apară tulburări digestive, cefalee, tulburări cutanate.

Supradozajul:

Nu au fost raportate cazuri de supradozaj.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Datorate etanolului (0,45 g pentru o doza): la asocierea acestui medicament trebuie luate în considerare următoarele interacţiuni:

-Cu medicamentele care determină un efect de tip disulfiram la alcool (senzaţie de căldură, eritem, vărsături, creşterea frecvenţei cardiace): disulfiram, cefamandol, cefoperazona, latamoxef (cefalosporine), cloramfenicol, clorpropamida, glibenclamida, glipizida, tolbutamida, (sulfamide antidiabetice hipoglicemiante), griseofulvina (fungicid), 5- nitroimidazoli (metronidazol, ornidazol, secnidazol, tinidazol), ketoconazol, procarbazina (citostatic).

- Deprimante ale sistemului nervos central.

Administrarea de TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml în sarcină / alaptare:

Extractul de Ginkgo biloba este folosit în principal la vârstnici, categorie de pacienţi la care riscul instalării sarcinii este practic absent.
În absenţa unor date clinice relevante, utilizarea Tanakan în timpul sarcinii şi alăptării nu este recomandată.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu un flacon de sticlă brună a 30 ml picături orale, soluţie şi o pipetă din polietilenă.
Cutie cu un flacon de sticlă brună a 60 ml picături orale, soluţie şi o pipetă din polietilenă.
Cutie cu un flacon de sticlă brună a 90 ml picături orale, soluţie şi o pipetă din polietilenă.
Cutie cu un flacon de sticlă brună a 100 ml picături orale, soluţie şi o pipetă din polietilenă.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă ginkgo biloba:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul TANAKAN picături orale, soluţie, 40 mg/ml vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.