Prospect Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut

Substanța activă: insulinum lispro
Producator: Sanofi-Aventis Deutschland GmbH, Germania
Clasa ATC: [A10AB]: tractul digestiv si metabolism >> terapia antidiabetica >> insuline si alte preparate parenterale >> insuline si analogi cu actiune rapida

Indicații Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut:

Insulin lispro Sanofi se utilizează în tratamentul diabetului zaharat. Acest medicament acționează mai rapid decât insulina umană normală, deoarece molecula de insulină a fost ușor modificată.

Diabetul zaharat apare dacă pancreasul nu produce suficientă insulină pentru a controla valoarea glucozei din sânge (glicemiei). Insulin lispro Sanofi este un înlocuitor al insulinei proprii și se folosește în scopul de a controla glicemia pe termen lung. Acționează foarte rapid, iar acțiunea durează mai puțin decât în cazul insulinei solubile (2 până la 5 ore). În mod normal, trebuie să utilizați Insulin lispro Sanofi cu cel mult 15 minute înainte de masă.

Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă spună să utilizați Insulin lispro Sanofi împreună cu o insulină cu acțiune prelungită. Fiecare tip de insulină se livrează împreună cu un alt prospect pentru pacient, care vă informează despre medicament. Nu schimbați insulina dumneavoastră decât dacă medicul vă spune să faceți acest lucru. Fiți foarte atent dacă schimbați insulina.

Insulin lispro Sanofi este potrivit pentru utilizare la adulți, adolescenți și copii. Insulin lispro Sanofi poate fi utilizat la copii și adolescenți, atunci când se așteaptă un avantaj în comparație cu insulina solubilă, de exemplu, în ceea ce privește sincronizarea schemei de administrare a injecțiilor cu orele de masă.

Contraindicații:

Nu utilizați Insulin lispro Sanofi
- dacă dumneavoastră credeți că apare hipoglicemia (prea puțin zahăr în sânge). Mai departe în acest prospect vi se spune cum trebuie să procedați în caz de hipoglicemie ușoară (vezi pct. Dacă utilizați mai mult Insulin lispro Sanofi decât trebuie).
- dacă sunteți alergic la insulina lispro sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut:

Verificați întotdeauna denumirea și tipul de insulină pe ambalajul și pe eticheta stiloului injector (pen-ului) preumplut, atunci când luați medicamentul de la farmacie. Asigurați-vă că primiți Insulin lispro Sanofi pe care medicul dumneavoastră v-a indicat să îl folosiți.

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteți sigur. Pentru a preveni eventuala transmitere a unor boli, fiecare stilou injector (pen) trebuie utilizat numai de către dumneavoastră, chiar dacă este înlocuit acul.

Doze
• În mod normal, trebuie să vă administrați injecția cu Insulin lispro Sanofi cu cel mult 15 minute înainte de masă. Dacă este necesar, puteți să vă administrați injecția la scurt timp după ce ați mâncat. Medicul dumneavoastră v-a spus exact cât de multă insulină să folosiți, când să o folosiți și cât de des. Aceste instrucțiuni sunt numai pentru dumneavoastră. Urmați-le întocmai și vizitați cu regularitate clinica de diabet la care vă tratați.
• Dacă schimbați tipul de insulină pe care îl folosiți (de exemplu, de la insulina umană sau animală la Insulin lispro Sanofi), va trebui să utilizați doze mai mari sau mai mici decât înainte. Acest lucru ar putea să se refere numai la prima injecție sau ar putea să fie o schimbare treptată, pe parcursul a câteva săptămâni sau luni.
• Administrați injecția cu Insulin lispro Sanofi sub piele (administrare subcutanată sau „s.c.”). Nu administrați injecția în mușchi decât dacă medicul dumneavoastră v-a spus astfel.

Pregătirea Insulin lispro Sanofi
• Insulin lispro Sanofi este deja dizolvat în apă, ca urmare nu este nevoie să îl amestecați. Dar nu trebuie să îl folosiți decât dacă arată ca apa. Trebuie să fie limpede, să nu aibă nici o culoare și să nu conțină particule solide. Verificați de fiecare dată înainte de a vă administra injecția.

Pregătirea stiloului injector (pen-ului) SoloStar pentru utilizare (vă rugăm să citiți manualul de utilizare)
• Mai întâi, spălați-vă mâinile cu apă și săpun.
• Citiți instrucțiunile cu privire la utilizarea stiloului injector (pen-ului) preumplut cu insulină. Urmați instrucțiunile cu atenție. În continuare vă reamintim unele dintre ele.
• Folosiți un ac nou. (Acele nu sunt incluse în ambalaj).
• Efectuați întotdeauna un test de siguranță înainte de administrarea fiecărei injecții.

Administrarea injecției cu Insulin lispro Sanofi
• Înainte de a administra injecția, dezinfectați pielea așa cum ați fost instruit. Administrați injecția sub piele, așa cum vi s-a spus. Nu administrați injecția direct într-o venă. După administrarea injecției, lăsați acul în piele timp de zece secunde, ca să vă asigurați că ați administrat întreaga doză. Nu frecați locul unde ați administrat injecția. Aveți grijă să vă administrați injecția la cel puțin un centimetru de ultima injecție și să „utilizați prin rotație” locurile în care vă administrați injecția, așa cum vi s-a spus. Indiferent de locul de administrare a injecției pe care îl veți folosi - braț, coapsă, fesă, abdomen - injecția cu Insulin lispro Sanofi va acționa mai repede decât insulina umană solubilă.
• Nu trebuie să vă administrați Insulin lispro Sanofi pe cale intravenoasă (i.v.). Administrați injecția cu Insulin lispro Sanofi așa cum v-a instruit medicul sau asistenta dumneavoastră. Numai medicul dumneavoastră este în măsură să administreze Insulin lispro Sanofi pe cale intravenoasă. Medicul va face acest lucru numai în situații speciale, cum ar fi intervențiile chirurgicale sau dacă v-ați îmbolnăvit și glicemia este prea mare.

După administrarea injecției
• De îndată ce v-ați administrat injecția, deșurubați acul de pe stiloul injector (pen-ul) preumplut, folosind capacul exterior al acului. Nu lăsați ca acele să fie folosite și de alte persoane.. Nu lăsați ca stiloul injector (pen-ul) să fie folosit și de alte persoane. Puneți la loc capacul pe stiloul injector (pen).

La administrarea injecțiilor următoare
• De fiecare dată când utilizați un stilou injector (pen) preumplut, trebuie să folosiți un ac nou. Efectuați întotdeauna un test de siguranță înainte de administrarea fiecărei injecții. Puteți să vă faceți o idee aproximativă în legătură cu numărul de unități rămase, văzând poziția pistonului în raport cu scala insulinei.
• Nu amestecați nici o altă insulină în stiloul injector (pen-ul) preumplut. După ce stiloul injector (pen-ul) preumplut s-a golit, nu îl mai folosiți din nou. Vă rugăm să îl eliminați cu grijă; medicul sau asistenta dumneavoastră vă va spune cum să procedați.

Utilizarea Insulin lispro Sanofi într-o pompă de perfuzie
• Pentru perfuzarea insulinei lispro se pot folosi numai anumite pompe de perfuzie pentru insulină marcate cu CE. Înainte de administrarea perfuziei cu insulină lispro, instrucțiunile fabricantului trebuie studiate pentru a se stabili dacă pompa este corespunzătoare sau nu. Vă rugăm să citiți și să urmați instrucțiunile din prospectul produsului care însoțesc pompa de perfuzie.
• Asigurați-vă că folosiți rezervorul și cateterul corespunzătoare pentru pompa dumneavoastră.
• Schimbarea setului de perfuzie (tubul și acul) trebuie efectuată în conformitate cu instrucțiunile din informațiile despre produs furnizate împreună cu setul de perfuzie.
• În cazul apariției unui episod hipoglicemic, perfuzia trebuie întreruptă până la rezolvarea episodului. Dacă apar valori scăzute repetate sau severe ale glicemiei, anunțați medicul sau personalul medical care vă îngrijește și aveți în vedere faptul că este necesară reducerea sau oprirea perfuziei cu insulină.
• O defecțiune a pompei sau înfundarea setului de perfuzie pot determina creșterea rapidă a glicemiei. Dacă suspectați o întrerupere a fluxului de insulină, urmați instrucțiunile din prospectul produsului și, dacă este necesar, anunțați medicul sau personalul medical care vă îngrijește.
• Atunci când se administrează cu ajutorul unei pompe de insulină, Insulin lispro Sanofi nu trebuie amestecat cu nici o altă insulină.

Dacă utilizați mai mult Insulin lispro Sanofi decât trebuie
Dacă utilizați mai mult Insulin lispro Sanofi decât trebuie, este posibilă apariția hipoglicemiei. Verificați-vă glicemia. Dacă glicemia este mică (hipoglicemie ușoară), mâncați tablete de glucoză, zahăr sau beți o băutură cu zahăr. Apoi mâncați fructe, biscuiți sau un sandviș, după cum v-a spus medicul și odihniți-vă. Adeseori, toate acestea vă vor ajuta să depășiți o hipoglicemie ușoară sau un supradozaj minor al insulinei. Dacă vi se face mai rău și respirația dumneavoastră este superficială, iar pielea devine palidă, anunțați imediat medicul. O injecție cu glucagon poate să trateze hipoglicemia destul de severă. După administrarea injecției cu glucagon, mâncați glucoză sau zahăr. Dacă nu răspundeți la glucagon, va trebui să mergeți la spital. Cereți medicului să vă vorbească despre glucagon.

Dacă uitați să luați Insulin lispro Sanofi
Dacă utilizați mai puțin Insulin lispro Sanofi decât trebuie, este posibil să apară hiperglicemia. Verificați-vă glicemia.

Dacă hipoglicemia (scăderea zahărului din sânge) sau hiperglicemia (creșterea zahărului din sânge) nu sunt tratate, ele pot fi foarte grave și pot să producă dureri de cap, senzație de rău (greață), stare de rău (vărsături), pierdere de lichide (deshidratare), pierderea conștienței, comă și chiar deces (vezi Hipoglicemia și Hiperglicemia și cetoacidoza diabetică la pct. „Reacții adverse posibile”).

Trei pași simpli pentru a evita hipoglicemia sau hiperglicemia sunt:
• Păstrați întotdeauna seringi de rezervă și un flacon cu Insulin lispro Sanofi de rezervă sau un stilou injector (pen) preumplut și cartușe de rezervă, pentru eventualitatea că pierdeți stiloul injector (pen-ul) preumplut SoloStar sau acesta se deteriorează.
• Purtați întotdeauna cu dumneavoastră ceva care să arate că suferiți de diabet zaharat.
• Trebuie să aveți întotdeauna la dumneavoastră zahăr.

Dacă încetați să utilizați Insulin lispro Sanofi
Dacă utilizați mai puțin Insulin lispro Sanofi decât trebuie, este posibil să apară hiperglicemia. Nu schimbați insulina dumneavoastră decât dacă medicul vă spune să faceți acest lucru.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


Insulin lispro Sanofi soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut (SoloStar)
INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE

Vă rugăm să citiți aceste instrucțiuni înainte de utilizare

Informații importante

✘ Nu lăsați niciodată ca stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) să fie utilizat și de alte persoane - acesta este exclusiv pentru dumneavoastră.
✘ Nu utilizați niciodată stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) dacă acesta este deteriorat sau dacă nu sunteți sigur că funcționează corect.
✔ Efectuați întotdeauna un test de siguranță
✔ Luați întotdeauna cu dumneavoastră un stilou injector (pen) de rezervă și ace de rezervă în caz că le pierdeți sau nu mai funcționează.
✘ Nu reutilizați niciodată acele. În caz contrar, este posibil să vă injectați fie o doză insuficientă (subdozaj), fie o doză prea mare (supradozaj), deoarece acul s-ar putea bloca.

Învățați să vă administrați injecția

• Discutați cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală aspecte privind modul de administrare a injecției, înainte de a utiliza stiloul injector (pen-ul).
• Solicitați ajutor în cazul în care întâmpinați probleme în folosirea stiloului injector (pen-ului), de exemplu în cazul în care aveți tulburări de vedere.
• Citiți în întregime aceste instrucțiuni înainte de a folosi stiloul injector (pen-ul). Dacă nu respectați în întregime aceste instrucțiuni, este posibil să vă injectați fie o doză prea mare, fie o doză prea mică de insulină.

Aveți nevoie de ajutor?

Dacă aveți întrebări privind stiloul injector (pen-ul) sau întrebări despre diabet, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale sau apelați numărul de telefon al sanofi-aventis aflat în partea din față a acestui prospect.

Obiecte suplimentare de care veți avea nevoie:

• un ac steril nou (a se vedea PASUL 2).
• un container pentru obiecte ascuțite pentru acele și stilourile injectoare (pen-urile) folosite (vezi Eliminarea stiloului dumneavoastră injector (pen-ului)).

Familiarizați-vă cu stiloul dumneavoastră injector (pen-ul)

PASUL 1: Verificați stiloul injector (pen-ul)

✔ Scoateți un stilou injector (pen) nou din frigider cu cel puțin o oră înainte de administrarea injecției. Insulina rece este mai dureroasă la injectare.

A Verificați denumirea și data de expirare înscrisă pe eticheta stiloului injector (pen-ului).
• Asigurați-vă că aveți tipul de insulină corespunzător. Acest lucru este foarte important dacă aveți și alte stilouri injectoare (pen-uri).
• Nu utilizați niciodată stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) după data de expirare.

B Scoateți capacul stiloului injector (pen-ului).

C Asigurați-vă că insulina este limpede.
• Nu utilizați stiloul injector (pen-ul) dacă insulina este tulbure, colorată sau conține particule.

PASUL 2: Atașați un ac nou

✔ Folosiți întotdeauna un ac steril nou la fiecare administrare a injecției. Acest lucru ajută la prevenirea blocării acelor, a contaminării și a infecțiilor.
✔ Utilizați numai ace care sunt compatibile pentru utilizarea împreună cu Insulin lispro Sanofi (de exemplu ace fabricate de BD, Ypsomed, Artsana sau Owen Mumford).

A Luați un ac nou și îndepărtați sigiliul de protecție.
B Țineți acul drept și înșurubați-l pe stiloul injector (pen-ul) până când este fixat. Nu strângeți în exces.
C Scoateți capacul exterior al acului. Păstrați-l pentru mai târziu.
D Scoateți capacul interior al acului și aruncați-l.

Manevrarea acelor
• Aveți grijă la manevrarea acelor, pentru a preveni rănirea prin înțepare și transmiterea infecțiilor de la o persoană la alta.

PASUL 3: Faceți un test de siguranță.

✔ Faceți întotdeauna un test de siguranță înainte de fiecare injecție. Acest lucru este necesar:
• ca să vă asigurați că stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) și acul funcționează corespunzător.
• ca să vă asigurați că vă administrați doza exactă de insulină.

A Selectați 2 unități răsucind selectorul de doze până când indicatorul dozei ajunge la marcajul 2.

B Apăsați butonul de administrare a injecției până la capăt.
• Dacă se vede insulina ieșind pe vârful acului, stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) funcționează corect.

Dacă nu apare insulina:
• E posibil să fie nevoie să repetați acest pas de până la 3 ori înainte de a vedea insulina.
• Dacă insulina nu apare nici după cea de-a treia oară, este posibil ca acul să fie blocat. Dacă se întâmplă acest lucru:
- schimbați acul (a se vedea PASUL 6 și PASUL 2),
- apoi repetați testul de siguranță (PASUL 3).
• Nu utilizați stiloul injector (pen-ul) dacă în continuare insulina nu iese prin vârful acului. Folosiți un stilou injector (pen) nou.
• Nu utilizați niciodată o seringă pentru a elimina insulina din stiloul injector (pen).

Dacă observați bule de aer
• Este posibil să observați bule de aer în insulină. Acest lucru este normal, ele nu vă vor face rău.

PASUL 4: Selectați doza

✘ Nu selectați niciodată o doză și nu apăsați butonul de administrare a injecției dacă acul nu este atașat. Acest lucru ar putea deteriora stiloul injector (pen-ul).

A Asigurați-vă că este atașat un ac, iar doza este fixată la „0”.

B Rotiți selectorul de doze până când indicatorul dozei ajunge în dreptul dozei pe care trebuie să v-o administrați.
• Dacă depășiți doza pe care trebuie să v-o administrați, puteți să rotiți selectorul înapoi.
• Dacă în stiloul dumneavoastră injector (pen) nu au rămas suficiente unități pentru a vă asigura doza, selectorul de doze se va opri în dreptul numărului de unități rămase.
• Dacă nu puteți selecta în totalitate doza prescrisă, utilizați un stilou injector (pen) nou sau administrați unitățile rămase și utilizați un stilou injector (pen) nou pentru a completa doza dumneavoastră.

Cum se citește fereastra pentru afișarea dozei

Numerele pare apar în dreptul indicatorului dozei:
Numerele impare apar sub forma unei linii între numerele pare:

Unitățile de insulină din stiloul injector (pen)
• Stiloul injector (pen-ul) conține, în total, 300 de unități de insulină. Puteți selecta dozele de la 1 la 80 de unități, în trepte de câte o unitate. Fiecare stilou injector (pen) conține mai multe doze.
• Puteți să vă faceți o idee aproximativă în legătură cu numărul de unități rămase, văzând poziția pistonului în raport cu scala insulinei.

PASUL 5: Administrați-vă injecția cu doza de insulină

✘ Dacă butonul de administrare a injecției opune rezistență la apăsare, nu îl forțați, deoarece astfel riscați să spargeți stiloul injector (pen-ul). A se vedea pct. de mai jos pentru asistență.

A Alegeți un loc de administrare a injecției, așa cum se vede în imagine

B Introduceți acul în piele, așa cum v-a explicat medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală.
• Nu atingeți deocamdată butonul de administrare a injecției.

C Puneți degetul mare pe butonul de administrare a injecției. Apoi apăsați până la capăt și mențineți apăsat.
• Nu apăsați lateral - degetul dumneavoastră ar putea bloca selectorul de doze.

D Mențineți butonul de administrare a injecției apăsat, iar când vedeți „0” în fereastra dozei, numărați rar până la 10.
• Astfel, vă asigurați că vă administrați doza completă.

E După ce mențineți apăsat și numărați rar până la 10, eliberați butonul de administrare a injecției. Apoi scoateți acul din piele.

Dacă butonul opune rezistență:
• Schimbați acul (a se vedea PASUL 6 și PASUL 2), apoi faceți un test de siguranță (a se vedea PASUL 3).
• Dacă butonul opune în continuare rezistență, luați un stilou injector (pen) nou.
• Nu folosiți niciodată o seringă pentru a elimina insulina din stiloul dumneavoastră injector (pen).

PASUL 6: Scoateți acul

✔ Aveți grijă la manevrarea acelor, pentru a preveni rănirea prin înțepare și transmiterea infecțiilor de la o persoană la alta.
✘ Nu puneți niciodată la loc capacul interior al acului.

A Puneți din nou capacul exterior al acului și folosiți-l pentru a deșuruba acul din stiloul injector (pen).
• Pentru a reduce riscul de înțepare accidentală, nu puneți niciodată la loc capacul interior al acului.
• Dacă injecția vă este administrată de altă persoană sau dacă dumneavoastră îi administrați o injecție altei persoane, vor fi luate măsuri speciale de precauție la scoaterea și eliminarea acului.
• Respectați măsurile de siguranță recomandate pentru scoaterea și eliminarea acelor (contactați medicul, farmacistul sau asistenta medicală) pentru a reduce riscul de înțepare accidentală și de transmitere a unor boli infecțioase.

B Eliminați acul folosit într-un container pentru obiecte ascuțite sau conform instrucțiunilor farmacistului sau autorității locale.

C Puneți la loc capacul stiloului injector (pen-ului).
• Nu puneți stiloul injector (pen-ul) înapoi în frigider.

A se utiliza până la
• Utilizați stiloul injector (pen-ul) doar maximum 28 de zile de la prima utilizare.

Cum să păstrați stiloul injector (pen-ul)

Înainte de prima utilizare
• Păstrați stilourile injectoare (pen-urile) noi la frigider, la temperaturi cuprinse între 2 °C și 8 °C.
• Nu congelați medicamentul.

După prima utilizare
• Păstrați stiloul injector (pen-ul) la temperatura camerei, sub 30 °C.
• Nu puneți stiloul injector (pen-ul) înapoi în frigider.
• Nu păstrați niciodată stiloul injector (pen-ul) cu acul atașat.
• Păstrați stiloul injector (pen-ul) cu capacul pus la loc.

Cum să aveți grijă de stiloul injector (pen)

Manevrați cu grijă stiloul injector (pen-ul)
• Nu scăpați stiloul injector (pen-ul) pe jos și nu îl loviți de suprafețe dure.
• Dacă dumneavoastră credeți că stiloul injector (pen-ul) pe care îl utilizați ar putea fi deteriorat, nu încercați să îl reparați, ci utilizați unul nou.

Protejați stiloul injector (pen-ul) de praf și murdărie
• Puteți curăța partea exterioară a stiloului dumneavoastră injector (pen-ului) ștergându-l cu o lavetă umedă (doar cu apă). Nu scufundați în lichide stiloul injector (pen-ul), nu îl spălați și nu îl dați cu substanțe uleioase, deoarece se poate deteriora.

Cum să eliminați stiloul injector (pen-ul)
• Scoateți acul înainte de a arunca stiloul injector (pen-ul).
• Eliminați stiloul injector (pen-ul) folosit conform instrucțiunilor furnizate de farmacistul dumneavoastră sau autoritatea locală.

Compoziție Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut:

• Substanța activă este insulină lispro. Fiecare ml de soluție conține insulină lispro 100 unități (echivalent cu 3,5 mg). Fiecare stilou injector (pen) preumplut conține 3 ml de soluție injectabilă, echivalent cu 300 unități.
• Celelalte componente sunt: metacrezol, glicerol, fosfat disodic heptahidrat, oxid de zinc și apă pentru preparate injectabile. Este posibil să se fi folosit hidroxid de sodiu sau acid clorhidric pentru ajustarea acidității.

Precauții:

Înregistrați denumirea comercială („Insulin lispro Sanofi”) și numărul de lot (inclus pe cutiile și etichetele fiecărui flacon, cartuș și stilou injector (pen) preumplut) ale medicamentului pe care îl utilizați și furnizați aceste informații la raportarea oricăror reacții adverse.

• Dacă valorile zahărului din sânge sunt bine controlate cu tratamentul cu insulină pe care îl utilizați în prezent, este posibil să nu simțiți simptomele de avertizare atunci când zahărul din sânge scade prea mult. Semnele de avertizare sunt prezentate mai departe în acest prospect (vezi pct. Probleme frecvent întâlnite la pacienții cu diabet zaharat – Hipoglicemia). Trebuie să vă gândiți cu grijă cum să vă stabiliți orele de masă și programul de activitate fizică, mai exact cât de des să faceți exerciții fizice și cât de mult să lucrați. De asemenea, este necesar să supravegheați cu atenție valorile zahărului din sânge, măsurându-vă frecvent glicemia.
• Un număr mic de persoane care au prezentat hipoglicemie după ce au trecut de la tratamentul cu insulină animală la tratamentul cu insulină umană au raportat faptul că simptomele inițiale de avertizare au fost mai puțin evidente sau au fost diferite. Dacă aveți frecvent hipoglicemie sau aveți dificultăți în a o recunoaște, discutați acest lucru cu medicul dumneavoastră.
• Dacă răspunsul este DA la oricare dintre întrebările următoare, spuneți medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale
- V-ați îmbolnăvit recent?
- Aveți probleme cu rinichii sau cu ficatul?
- Faceți exerciții fizice mai mult ca de obicei?
• De asemenea, trebuie să spuneți medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă intenționați să călătoriți în străinătate. Datorită diferenței de fus orar dintre țări, injecțiile și mesele vor avea loc la alte ore decât atunci când sunteți acasă.
• Unii pacienți cu diabet zaharat de tip 2 cu o durată îndelungată de evoluție și o afecțiune cardiacă sau un accident vascular cerebral în antecedente, care erau tratați cu pioglitazonă și insulină au dezvoltat insuficiență cardiacă. Spuneți medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă prezentați semne de insuficiență cardiacă, ca de exemplu scurtarea neobișnuită a respirației sau creșterea rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).

Atenționări:

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Capacitatea dumneavoastră de a vă concentra și de a reacționa poate să fie redusă dacă aveți hipoglicemie. Vă rugăm să țineți seama de această problemă posibilă în toate situațiile în care s-ar putea să expuneți unui risc propria dumneavoastră persoană sau alte persoane (de exemplu atunci când conduceți vehicule sau folosiți utilaje). Trebuie să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a discuta dacă mai este recomandabil să conduceți vehicule în cazul în care prezentați:
• episoade frecvente de hipoglicemie
• semne de avertizare reduse sau absente ale hipoglicemiei

Informații importante privind unele componentele ale Insulin lispro Sanofi
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) pe doză, adică, practic „nu conține sodiu”.

Reacții adverse ale Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Alergia sistemică este rară (poate apărea la mai puțin de 1 din 1000 persoane). Simptomele sunt următoarele:
• erupție trecătoare pe întregul corp
• scădere bruscă a tensiunii arteriale
• dificultate la respirație
• bătăi rapide ale inimii
• respirație șuierătoare
• transpirații

Dacă dumneavoastră credeți că aveți acest tip de alergie la insulină cu Insulin lispro Sanofi, spuneți imediat medicului dumneavoastră.

Alergia locală este frecventă (poate apărea la mai puțin de 1 din 10 persoane). Unele persoane prezintă roșeață, umflătură sau mâncărime în jurul zonei de injectare a insulinei. De obicei, acestea dispar în câteva zile până la câteva săptămâni. Dacă vi se întâmplă acest lucru, spuneți medicului dumneavoastră.

Lipodistrofia (îngroșarea sau apariția unui aspect cu adâncituri) este mai puțin frecventă (poate apărea la mai puțin de 1 din 100 persoane). Dacă observați că pielea se îngroașă sau are un aspect cu adâncituri la locul de administrare a injecției, spuneți medicului dumneavoastră.

În timpul tratamentului cu insulină, mai ales la început și la schimbarea lui pentru îmbunătățirea controlului nivelului de zahăr din sânge, s-a raportat apariția edemelor (de exemplu umflarea brațelor, gleznelor; reținere de lichide).

Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat pe www.anm.ro. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Probleme frecvent întâlnite la pacienții cu diabet zaharat

Hipoglicemia
Hipoglicemia (scăderea zahărului din sânge) înseamnă că în sânge nu mai este destul zahăr. Acest lucru se poate produce dacă:
• administrați injectabil prea mult Insulin lispro Sanofi sau altă insulină;
• omiteți sau amânați mesele sau vă modificați regimul alimentar;
• faceți exerciții fizice sau aveți o activitate fizică prea intensă cu puțin timp înainte de sau imediat după o masă;
• aveți o infecție sau o boală (în special diaree sau vărsături);
• există o modificare a necesarului dumneavoastră de insulină sau
• aveți probleme cu rinichii sau ficatul care se înrăutățesc.

Este posibil ca alcoolul și unele medicamente să influențeze valorile zahărului din sânge (vezi pct. 2).

Primele simptome ale scăderii zahărului din sânge apar de obicei repede și includ următoarele:
• oboseală
• bătăi rapide ale inimii
• nervozitate sau tremurături
• greață
• dureri de cap
• transpirații reci

Dacă nu sunteți sigur că puteți recunoaște semnele de avertizare, evitați situațiile, de exemplu conducerea vehiculelor, în care dumneavoastră sau alte persoane ați putea fi expuși la riscuri din cauza hipoglicemiei.

Hiperglicemia și cetoacidoza diabetică
Hiperglicemia (prea mult zahăr în sânge) înseamnă că organismul dumneavoastră nu mai are destulă insulină. Hiperglicemia poate fi provocată de:
• faptul că nu utilizați Insulin lispro Sanofi sau altă insulină;
• faptul că utilizați mai puțină insulină decât v-a spus medicul;
• faptul că mâncați mai mult decât vă permite regimul alimentar sau
• febră, infecție sau stres emoțional.

Hiperglicemia poate să ducă la cetoacidoză diabetică. Primele simptome se manifestă lent, pe parcursul mai multor ore sau zile. Simptomele includ următoarele:
• somnolență
• lipsa poftei de mâncare
• înroșire puternică la nivelul feței
• miros de fructe al respirației
• sete
• greață sau vărsături

Simptomele severe sunt dificultățile la respirație și pulsul rapid. Solicitați imediat ajutor medical.

Stările de boală
Dacă vă îmbolnăviți, în special dacă aveți greață sau vărsături, cantitatea de insulină de care aveți nevoie se poate modifica. Chiar și atunci când nu mâncați normal, tot aveți nevoie de insulină. Testați-vă urina sau sângele, urmați „regulile în caz de boală” și spuneți medicului dumneavoastră.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Este posibil ca necesarul dumneavoastră de insulină să se schimbe dacă utilizați
• comprimate anticoncepționale,
• corticosteroizi,
• terapie de substituție cu hormoni tiroidieni,
• antidiabetice orale,
• acid acetilsalicilic,
• antibiotice sulfamidice,
• octreotid,
• „beta2 stimulante” (de exemplu ritodrină, salbutamol sau terbutalină),
• beta-blocante sau
• unele antidepresive (inhibitori ai monoaminooxidazei sau inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei),
• danazol,
• unii inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) (de exemplu captopril, enalapril) și
• blocante ale receptorilor de angiotensină II.

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente (vezi de asemenea pct. „Atenționări și precauții”).

Insulin lispro Sanofi împreună cu alcool
Este posibil ca valorile zahărului din sânge să se modifice dacă beți alcool. Prin urmare, cantitatea de insulină de care aveți nevoie poate, de asemenea, să se modifice.

Administrarea de Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut în sarcină / alaptare:

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Necesarul de insulină scade de obicei în primele trei luni de sarcină și crește în următoarele șase luni.
Dacă alăptați, s-ar putea să fie necesar să vă modificați doza de insulină sau regimul alimentar.

Prezentare ambalaj:

Insulin lispro Sanofi, soluție injectabilă este o soluție apoasă, limpede, incoloră.
Fiecare stilou injector (pen) preumplut conține 3 ml.
Insulin lispro Sanofi în stilou injector (pen) preumplut (SoloStar) este furnizat în ambalaje cu 1, 3, 5 sau 10 stilouri injectoare (pen-uri) preumplute. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Insulin lispro Sanofi în stiloul injector (pen-ul) preumplut este identic cu Insulin lispro Sanofi care este furnizat în cartușe separate de Insulin lispro Sanofi. Stiloul injector (pen-ul) preumplut are un cartuș inclus în interior. După ce stiloul injector (pen-ul) preumplut s-a golit, nu îl mai puteți folosi din nou.

Condiții de păstrare:

Nu lăsați la îndemâna și vederea copiilor.

Nu utilizați Insulin lispro Sanofi în stilou injector (pen) preumplut după data de expirare înscrisă pe etichetă și pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Înainte de prima utilizare păstrați stiloul injector (pen-ul) preumplut cu medicament la frigider (2 °C - 8 °C). Nu congelați medicamentul. Păstrați stiloul injector (pen-ul) în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

Păstrați stiloul injector (pen-ul) preumplut cu Insulin lispro Sanofi în curs de utilizare la temperatura camerei (sub 30 °C) și eliminați-l după 4 săptămâni. Nu păstrați la frigider stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) preumplut în curs de utilizare. Stiloul injector (pen-ul) preumplut nu trebuie păstrat cu acul atașat. Păstrați întotdeauna capacul pus pe stiloul injector (pen-ul) preumplut atunci când nu îl folosiți, pentru a fi protejat de lumină.

Nu utilizați Insulin lispro Sanofi în stilou injector (pen) preumplut dacă observați că soluția este colorată sau conține particule solide. Nu trebuie să îl folosiți decât dacă arată ca apa. Verificați acest lucru de fiecare dată înainte de a vă face injecția.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă insulinum lispro:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Insulin lispro Sanofi 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector (pen) preumplut vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.