Prospect LEXOTANIL, comprim.

Substanța activă: bromazepamum
Producator: F. Hoffmann La Roche - Elvetia, ambalat de Terapia
Clasa ATC: [N05BA]: sistemul nervos >> psiholeptice >> anxiolitice >> benzodiazepine si derivati

Indicații LEXOTANIL, comprim.:

Tulburari emotionale: anxietate si stari tensionale, dispozitie anxioasa, depresiva, tensiune nervoasa, agitatie si insomnie. Anxietate si stare tensionala legate de: tulburari functionale ale sistemelor respirator si cardiovascular: pseudoangina pectoris, anxietate precordiala, tahicardie de natura emotionala, dispnee si hiperventilatie; tulburari functionale ale tractului gastrointestinal: sindromul colonului iritabil, colita ulcerativa, durere epigastrica, spasme, meteorism si diaree; tulburari functionale ale tractului genito-urinar: vezica iritabila, mictiuni frecvente, dismenoree; alte tulburari psihosomatice: cefalee psihogena si dermatoza psihogena. In plus, Lexotanil este util in tratamentul anxietatii si starilor de tensiune avand la origine bolile cronice organice si ca adjuvant al psihoterapiei in psihoneuroze.

Contraindicații:

Lexotanil nu trebuie administrat pacientilor cu hipersensibilitate cunoscuta la benzodiazepine. Pacientii cu dependenta cunoscuta sau presupusa fata de alcool, medicamente sau droguri nu trebuie sa ia Lexotanil decat in rare cazuri si numai sub stricta supraveghere medicala

Administrare LEXOTANIL, comprim.:

Doza medie pentru terapia ambulatorie: 1,5-3 mg, de pana la trei ori pe zi. Cazuri severe, in special spitalizate: 6-12 mg, de doua sau trei ori pe zi. Aceste valori vor fi privite ca recomandari generale, dozele trebuind sa fie individualizate. Tratamentul ambulatoriu trebuie inceput cu doze mici, cresterea facandu-se gradat, pana la nivelul optim. Dupa cateva saptamani, dar nu mai mult de trei luni, in functie de progresul terapeutic, trebuie sa se aiba in vedere intreruperea tratamentului. De regula, tratamentul cu durata de trei luni sau mai putin nu pune probleme. In caz ca este necesara continuarea tratamentului mai mult de trei luni, intreruperea medicatiei trebuie facuta treptat. Instructiuni posologice speciale: daca medicamentul se prescrie la copii, este necesara ajustarea dozelor in functie de greutatea corporala. Pacientii varstnici si debilitati necesita doze mai mici, datorita variatiilor individuale ale sensibilitatii si farmacocineticii.

Acțiune:

In doze mici, Lexotanil reduce selectiv tensiunea si anxietatea. La doze mari, apar efecte sedative si miorelaxante.

Compoziție LEXOTANIL, comprim.:

1 comprimat contine 3 mg bromazepam.

Precauții:

In cazul prescrierii de Lexotanil la pacientii cu miastenia gravis sunt necesare precautii datorita slabiciunii musculare preexistente. Dependenta: Utilizarea benzodiazepinelor si a agentilor similari benzodiazepinelor poate produce dependenta fizica si psihica. Riscul de instalare a dependentei creste in functie de doza si de durata tratamentului; de asemenea, este mai mare in cazul pacientilor cu antecedente de alcoolism sau narcomanie. Daca dependenta fizica s-a creat deja, intreruperea brusca a tratamentului va fi insotita de simptome de sevraj. Acestea se pot manifesta sub forma de cefalee, dureri musculare, anxietate pronuntata, tensiune, agitatie, stari confuzionale si iritabilitate. In cazurile grave, se pot manifesta urmatoarele simptome: pierderea contactului cu realitatea, depersonalizare, hiperacuzie, amorteala si furnicaturi in extremitati, hipersensibilitate la lumina, zgomot si contact fizic, halucinatii sau crize epileptice. Intrucat riscul aparitiei fenomenelor de sevraj/rebound este mai mare in cazul intreruperii bruste a tratamentului, se recomanda scaderea treptata a dozei.

Sarcina si alaptare: Trebuie tinut cont si de principiul medical general, de a nu prescrie nici un fel de medicamente in prima parte a sarcinii, decat daca acestea sunt absolut necesare; deoarece substanta activa a produsului poate sa treaca in lapte, mamele care alapteaza nu trebuie sa ia Lexotanil.
Efecte asupra capacitatii de conducere auto sau de exploatare a altor masini: In primele patru, pana la sase ore dupa ingestia unor doze mari, pacientii trebuie sa evite conducerea unui vehicul sau manevrarea unor masini periculoase, deoarece Lexotanil poate sa modifice reactiile pacientului, in functie de doza si de sensibilitatea individuala.

Reacții adverse ale LEXOTANIL, comprim.:

Lexotanil este bine tolerat in doze terapeutice. La doze mari, pot aparea: oboseala, somnolenta si, rareori, slabiciune musculara. Aceste simptome regreseaza la reducerea dozei. Desi in practica clinica nu s-au observat efecte toxice sanguine, hepatice sau renale, in terapia de lunga durata se recomanda controlarea numarului elementelor figurate sanguine si a functiei hepatice. Dupa tratamente de lunga durata cu doze mari (ca de altfel in cazul tuturor preparatelor hipnotice, sedative si tranchilizante), indivizii predispusi pot dezvolta dependenta. Tratamentul cu Lexotanil trebuie intrerupt daca apar reactii paradoxale ca: anxietate acuta, halucinatii, insomnie sau excitatie.
Alte medicamente cu substanța activă bromazepamum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu LEXOTANIL, comprim.(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul LEXOTANIL, comprim. vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.