Prospect Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală

Substanța activă: desloratadinum
Producator: Gedeon Richter România S.A., România
Clasa ATC: [R06AX]: aparatul respirator >> antihistaminice de uz sistemic >> antihistaminice sistemice >> alte antihistaminice sistemice
Lordestin conţine desloratadină, care este un antihistaminic.

Indicații Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală:

Lordestin ameliorează simptomele asociate rinitei alergice (inflamaţia mucoasei foselor nazale provocată de alergie, de exemplu febra fânului sau alergia la praf) la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 1 an şi peste. Aceste simptome includ strănutul, secreţia abundentă sau senzaţia de mâncărime nazală, senzaţia de mâncărime la nivelul palatului, precum şi senzaţia de mâncărime, înroşire sau lăcrimarea ochilor.

Lordestin este utilizat şi pentru ameliorarea simptomelor asociate urticariei (o afecţiune a pielii provocată de alergie). Aceste simptome includ senzaţia de mâncărime şi papule urticariene.

Ameliorarea acestor simptome durează o zi întreagă şi vă permite să vă reluaţi activităţile zilnice normale şi somnul.

Contraindicații:

Nu luaţi Lordestin
- dacă sunteţi alergic la desloratadină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament sau la loratadină.

Administrare Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Copii
Copii cu vârsta de 1 până la 5 ani:
Doza recomandată este de 2,5 ml soluţie orală (½ dintr-o linguriţă de 5 ml), o dată pe zi.

Copii cu vârsta de 6 până la 11 ani:
Doza recomandată este de 5 ml soluţie orală (o linguriţă de 5 ml), o dată pe zi.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste:
Doza recomandată este de 10 ml soluţie orală (2 linguriţe de 5 ml), o dată pe zi.

Lordestin este furnizat împreună cu o linguriţă dozatoare cu două capete, potrivite pentru a măsura volumele de 2,5 ml şi 5 ml. Trebuie să o utilizaţi pentru a lua doza corespunzătoare de soluţie orală.

Dozele de 10 ml pot fi măsurate prin administrarea a două linguriţe de soluţie orală cu capătul mai mare (de 5 ml).

Acest medicament se administrează pe cale orală.

Înghiţiţi doza de soluţie orală şi apoi beţi puţină apă. Puteţi să luaţi acest medicament cu sau fără alimente.

Referitor la durata tratamentului, medicul dumneavoastră va determina tipul de rinită alergică de care suferiţi şi va stabili cât timp trebuie să luaţi Lordestin.

Dacă rinita dumneavoastră alergică este intermitentă (prezenţa simptomelor timp de mai puţin de 4 zile pe săptămână sau mai puţin de 4 săptămâni), medicul dumneavoastră vă va recomanda o schemă de tratament care va depinde de evaluarea istoricului bolii dumneavoastră.
Dacă rinita dumneavoastră alergică este persistentă (prezenţa simptomelor timp de 4 zile sau mai mult pe săptămână şi mai mult de 4 săptămâni), medicul dumneavoastră vă poate recomanda un tratament pe o durată mai lungă.

Pentru urticarie, durata tratamentului poate varia de la pacient la pacient şi, de aceea, trebuie să urmaţi recomandările medicului dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult Lordestin decât trebuie
Luaţi Lordestin numai în dozele prescrise pentru dumneavoastră. Nu se aşteaptă apariţia unor probleme serioase în caz de supradozaj accidental. Cu toate acestea, dacă luaţi mai mult Lordestin decât vi s-a recomandat, spuneţi medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale imediat.

Dacă uitaţi să luaţi Lordestin
Dacă uitaţi să luaţi doza de medicament la timp, luaţi-o cât mai curând posibil şi apoi reveniţi la schema de tratament obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetați să luați Lordestin
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compoziție Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală:

- Substanţa activă este desloratadina (sub formă de desloratadină hemisulfat).
- Celelalte componente sunt: propilenglicol, sorbitol lichid (necristalizabil) (E420), acid citric anhidru, citrat de sodiu, ciclamat de sodiu, hipromeloză (tip 2910), edetat disodic, aromă de migdale (propilenglicol, heliotropină, benzaldehidă, vanilină, acetofenonă, anisil alcool, anisaldehidă, dihidrocumarină) şi apă purificată.

Precauții:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale înainte de a lua Lordestin.
- dacă aveţi insuficienţă renală severă.

Copii şi adolescenţi
Nu administraţi acest medicament copiilor cu vârsta sub 1 an.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
La doza recomandată, nu este de aşteptat ca acest medicament să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau folosi utilaje. Deşi majoritatea oamenilor nu manifestă somnolenţă, se recomandă să nu desfăşuraţi activităţi care necesită vigilenţă mentală, cum ar fi conducerea unui vehicul sau folosirea utilajelor până la stabilirea propriului răspuns la medicament.

Lordestin conţine sorbitol Lordestin conţine sorbitol.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

După punerea pe piață a desloratadinei, au fost raportate foarte rar cazuri de reacții alergice severe (respiraţie dificilă, respiraţie şuierătoare, senzaţie de mâncărime, urticarie şi umflături). Dacă observați oricare dintre aceste reacții adverse grave, întrerupeți administrarea medicamentului și adresați-vă imediat medicului.

La majoritatea copiilor şi adulţilor, reacţiile adverse produse de desloratadină au fost similare celor produse de o soluţie sau un comprimat care nu conţine componenta activă. Cu toate acestea, reacţiile adverse apărute la copiii cu vârsta sub 2 ani au fost: diareea, febra şi insomnia, în timp ce la adulţi au fost: oboseala, uscăciunea gurii şi durerea de cap, raportate mai frecvent decât în cazul administrării unui comprimat care nu conţine substanţa activă.

În studiile clinice cu desloratadină, următoarele reacții adverse au fost raportate ca:

Copii
Frecvente la copii cu vârsta sub 2 ani: următoarele pot afecta până la 1 din 10 copii
- diaree
- febră
- insomnie

Adulți
Frecvente: următoarele pot afecta până la 1 din 10 persoane
- oboseală
- uscăciune a gurii
- durere de cap

După punerea pe piaţă a desloratadinei, următoarele reacţii adverse au fost raportate ca:

Foarte rare: următoarele pot afecta până la 1 din 10000 persoane:

- reacţii alergice severe
- erupţii trecătoare pe piele
- palpitaţii sau bătăi neregulate ale inimii
- accelerare a bătăilor inimii
- durere abdominală
- stare de rău general (greaţă)
- vărsături
- senzaţie de disconfort gastric
- diaree
- ameţeli
- somnolenţă
- greutate de a adormi
- dureri musculare
- halucinaţii
- convulsii
- nelinişte cu hiperactivitate motorie
- inflamaţie a ficatului
- valori anormale ale testelor funcţiei ficatului

Cu frecvență necunoscută: frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile
- slăbiciune neobișnuită
- îngălbenire a pielii și/sau a albului ochilor
- sensibilitate crescută a pielii la soare, chiar și în caz de soare acoperit de nori, și la lumina UV, de exemplu la lumini ultraviolete de la un solar
- schimbare a traseului electric al inimii (ECG)

Copii și adolescenți
Cu frecvență necunoscută: frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile
- bătăi rare ale inimii
- schimbare a traseului electric al inimii (ECG)

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Nu se cunosc interacţiuni ale Lordestin cu alte medicamente.
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Lordestin împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Lordestin poate fi luat cu sau fără alimente.
Se recomandă prudență în cazul utilizării Lordestin concomitent cu alcool.

Administrarea de Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu este recomandată utilizarea Lordestin dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

Fertilitatea
Nu există date disponibile cu privire la fertilitatea masculină/feminină.

Prezentare ambalaj:

Soluţie orală.

Soluţie orală, limpede, incoloră, cu aromă de migdale şi pH cuprins între 3,0-3,8.

Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală este ambalat în flacoane din sticlă de culoare brună, conţinând 60 ml, 120 ml sau 150 ml.

Fiecare flacon este închis cu capac de culoare albă PP 28, prevăzut cu sistem de siguranţă pentru copii.
Toate cutiile conţin o linguriţă dozatoare dublă, din polistiren (PS) vopsit alb, pentru doze de 2,5 ml şi 5 ml.

Flacoanele sunt ambalate în cutii individuale din carton, împreună cu un prospect.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe etichetă şi pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare.

A se utiliza în maximum 60 de zile de la prima deschidere a flaconului.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă desloratadinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Lordestin 0,5 mg/ml soluţie orală vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.