Prospect Mianserin 30mg, drajeuri

Substanța activă: mianserinum
Producator: Terapia Ranbaxy Romania
Clasa ATC: [N06AX]: sistemul nervos >> psihoanaleptice >> antidepresive >> alte antidepresive
Categoria: Afectiuni neuropsihiatrice
Grupa farmaceutică: alte antidepresive
Tip: Drajeuri

Indicații Mianserin 30mg, drajeuri:

Mianserin se recomanda in tratamentul depresiilor.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la clorhidratul de mianserina sau la oricare dintre excipientii produsului.
Boli hepatice severe, tulburari hematologice, manie, epilepsie.
Tratament concomitent cu inhibitori de monoaminooxidaza (IMAO).

Administrare Mianserin 30mg, drajeuri:

Doza recomandata este de 30-40 mg clorhidrat de mianserina pe zi, timp de cateva zile, apoi se creste pana la doza uzuala de 30-60 mg clorhidrat de mianserina pe zi in depresiile usoare - moderate si 60-90 mg clorhidrat de mianserina pe zi in depresiile moderate - severe; se administreaza in priza unica, seara la culcare sau fractionat in mai multe doze.

Compoziție Mianserin 30mg, drajeuri:

Un drajeu contine clorhidrat de miaserina 30 mg si excipienti: nucleu -lactoza monohidrat, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal, polividona; strat de drajefiere - zahar, talc, gelatina, carbonat de calciu, polividona, ceara galbena, ceara carnauba.

Precauții:

Ca si in cazul tuturor antidepresivelor, la inceputul tratamentului cu Mianserin se mentine riscul suicidar deoarece inhibitia psihomotorie poate sa dispara inaintea aparitiei actiunii antidepresive.
Mianserin, ca si alte antidepresive, poate produce hipomanie la subiecti sensibili, cu psihoza bipolara. In acest caz, tratamentul cu Mianserin trebuie intrerupt.
La inceputul tratamentului pot sa apara insomnie sau nervozitate, ce necesita tratament simptomatic.

Atenționări:

Se recomanda prudenta la bolnavii cu infarct miocardic recent si bloc cardiac, la diabetici, in prezenta insuficientei hepatice sau renale.
Este necesara supravegherea, bolnavilor cu glaucom cu unghi ingust sau cu adenom de prostata.
De asemenea, se recomanda precautie in cazul asocierii cu antihipertensive, anticonvulsivante, barbiturice. Mianserin se poate administra concomitent cu tranchilizante.
Copii
Siguranta si eficacitarea utilizarii acestui produs la copii nu au fost demonstrate.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Clorhidratul de mianserina influenteaza capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje. Din acest motiv se recomanda ca pe durata tratamentului cu Mianserin pacientii sa evite conducerea de vehicule si folosirea utilajelor.

Reacții adverse ale Mianserin 30mg, drajeuri:

- frecvent somnolenta, mai ales in primele zile de tratament;
- rareori, supresie medulara (granulocitopenie, chiar agranulocitoza- se recomanda controlul lunar al hemoleucogramei in primele luni de tratament);
- cresterea enzimelor hepatice, icter, ginecomastie, galactoree, ameteli, hipotensiune posturala, poliartropatii, hipersudoratie, tremor, eruptii cutanate;
- alte reactii adverse ce pot sa apara: cefalee, astenie, edeme, stomatite, uscaciunea gurii, greata, varsaturi, constipatie, crize convulsive;
- poate exacerba manifestarile psihotice (manie, delir paranoid);
- poate declansa simptome hipomaniacale in psihozele afective bipolare;
- poate creste riscul suicidar la depresivi.

Supradozajul:

Simptomele supradozajului acut sunt limitate de obicei la sedare prelungita.
Foarte rar apar aritmii, convulsii, hipotensiune arteriala severa si deprimare respiratorie. Nu exista antidot specific. Tratamentul consta in lavaj gastric, tratament simptomatic si de sustinere.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Asocierea cu IMAO este contraindicata datorita riscului toxic mare; se recomanda un interval de 2 saptamani intre administrarea celor 2 medicamente.
Nu se recomanda asocierea cu deprimante centrale - barbilurice (potentarea efectului deprimant) si clonidina (impiedica efectul antihipertensiv).
In cazul asocierii cu fenitoina sau cu anticoagulante cumarinice se va monitoriza dozajul acestora.
In timpul tratamentului cu Mianserin se va evita consumul bauturilor alcoolice, deoarece clorhidratul de mianserina poate potenta efectul deprimant al alcoolului etilic asupra SNC.

Administrarea de Mianserin 30mg, drajeuri în sarcină / alaptare:

Studiile la animale nu au pus in evidenta efecte teratogene ale clorbidratului de mianserina. In absenta efectului teratogen la animale nu sunt de asteptat efecte malformative la om.
Datele despre administrarea la om care indica faptul ca mianserina nu afecteaza fatul sau nou-nascutul sunt limitate. De aceea, Mianserin se administreaza in timpul sarcinii numai dupa evaluarea raportului beneficiu mater/risc potential la fat sau la sugar.
Clorhidratul de mianserina este excretat in laptele matern in cantitati foarte mici.
Se recomanda intreruperea alaptarii in timpul tratamentului.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 2 blistere a cate 10 drajeuri.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă mianserinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Mianserin 30mg, drajeuri(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Mianserin 30mg, drajeuri vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.