Prospect Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente
Substanța activă: pancreatinum
Producator: BERLIN-CHEMIE AG (MENARINI GROUP), Germania
Clasa ATC: [A09AA]:
tractul digestiv si metabolism >>
alte produse, inclusiv enzime digestive >>
enzime digestive >>
preparate enzimatice
Indicații Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente:
Pangrol 10000 conţine enzime digestivedin pancreas (enzime pancreatice).Pangrol 10000 se foloseşte în substituţia enzimelor digestive din tulburările de digestie şi absorbţie a alimentelor cauzate de insuficienta producere a enzimelor digestive de către pancreas. Aceasta se poate asocia cu:
- Inflamaţia cronică a pancreasului (pancreatită cronică) care nu este acutizată
- Fibroza chistică
- Îngustarea canalului pancreatic cauzat de tumori sau calculi biliari
- Operaţii de pancreas
- Operaţii anterioare ale stomacului sau intestinului
- Tranzitul intestinal accelerat cauzat de stări de nervozitate sau de boli intestinale infecţioase
- Deficienţe digestive cu pierderea poftei de mâncare, eructaţii, regurgitări şi diaree (dispepsie)
- Consumul unor legume greu digerabile, alimente grase sau cu care nu sunteţi obişnuit
- Tulburări ale sistemului hepatic/vezicii biliare
- Boala celiacă (o afecţiune autoimună a intestinului subţire)
- Boală inflamatorie a intestinului (în special, boala Crohn)
- Diabetul zaharat
- Sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA)
- Sindromului Shwachman (o boală moştenită care afectează, printre altele, pancreasul)
- Sindromul Sjögren (o boală autoimună care afectează, printre altele pancreasul).
Contraindicații:
Nu utilizaţi Pangrol 10000:- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la enzimele pancreatice de origine porcină sau la oricare dintre componente.
- dacă aveţi pancreatită acută şi acutizări ale pancreatitei cronice în stadiul cel mai avansat al bolii.
Totuşi dacă pancreatita acută sau cronică dar agravată, dă semne că se ameliorează, medicul dumneavoastră poate decide să vă prescrie ocazional Pangrol 10000.
Administrare Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente:
Luaţi întotdeauna Pangrol 10000 exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Doze
Dacă nu există o altă recomandare doza uzuală este de: 2 -4 capsule Pangrol 10000 administrate în timpul meselor (echivalentul a 20000 - 40000 unităţi de lipază la o masă).
Poate fi nevoie de doze mai mari decât cea de mai sus, pentru că ele trebuie stabilite în funcţie de severitata afecţiunii dumneavoastră digestive (insuficienţă pancreatică exocrină). Medicul dumneavoastră ar putea aşadar să vă crească doza pentru a vă ameliora simptomele (de exemplu să normalizeze frecvenţa sau consistenţa scaunelor sau să amelioreze durerile abdominale) şi pentru a menţine o greutate corporală normală.
Doza zilnică maximă este în funcţie de greutatea corporală. Nu trebuie depăşită doza de 15000 – 20000 unităţi de lipază pe fiecare kilogram de masă corporală.
Doza la copii este indicată de către medic.
Modul de administrare
Capsulele de Pangrol 10000 trebuie înghiţite întregi cu lichid suficient, în timpul meselor.
Pacienţii pentru care este difícil să înghită capsulele le pot deschide şi pot răsturna conţinutul (minicomprimatele) într-un pahar cu suficient lichid. Se înghit evitând mestecarea mini-comprimatelor.
Durata tratamentului
Durata utilizării Pangrol 10000 depinde de evoluţia afecţiunii şi este stabilită de medicul dumneavoastră.
Adresaţi-vă unui medic dacă în 7 – 14 zile, simptomele nu vi se ameliorează sau se agravează.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vi se pare că efectul Pangrol 10000 este prea puternic sau prea slab.
Dacă aţi utilizat mai mult Pangrol 10000decât trebuie
Nu sunt aşteptate efecte dăunătoare dacă luaţi mai mult Pangrol 10000 decât trebuie. Totuşi, trebuie să luaţi cantitatea recomandată la momentul administrării dozei următoare.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Pangrol 10000
Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Pangrol 10000
Dacă încheiaţi tratamentul cu Pangrol 10000 înainte de termen sau întrerupeţi tratamentul este de aşteptat ca efectul terapeutic să nu apară sau starea de „digestie proastă” să reapară.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente:
- Substanţa activă este pancreatina (pulbere de pancreas de porc) 153,500 mg cu o activitate minimă: lipolitică 10000 U, amilolitică 9000 U şi proteolitică 500 U.- Celelalte componente sunt: nucleu: croscarmeloză sodică, celuloză microcristalină, ulei hidrogenat de castor, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; film gastrorezistent: copolimer acid metacrilic:etilacrilat 1:1, suspensie 30%, trietilcitrat, simeticonă emulsie 30% (ca substanţă uscată), talc, apă purificată; învelişul capsulei:capac: indigo carmin (E 132), galben de chinolină (E 104), dioxid de titan (E 171), gelatină; corp: dioxid de titan (E 171), oxid galben fer (E 172), oxid roşu fer (E 172), gelatină.
Precauții:
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Pangrol 10000Dacă aveţi fibroză chistică, medicul vă va instrui să fiţi atent(ă) la orice simptom care ar putea fi cauzat de blocarea intestinului (ocluzia intestinală). Dacă observaţi un astfel de simptom, trebuie să nu mai luaţi Pangrol 10000 şi să contactaţi medicul imediat.
Evitaţi să mestecaţi mini-comprimatele de Pangrol 10000, întrucât ele conţin enzime active ce pot răni mucoasa gurii. Aveţi aşadar grijă să înghiţiţi întregi capsulele de Pangrol 10 000.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorNu sunt necesare precauţii speciale.
Reacții adverse ale Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente:
Ca toate medicamentele, Pangrol 10000 poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Atenţie: Dacă sunteţi afectat(ă) de oricare dintre următoarele reacţii adverse, nu mai luaţi Pangrol 10000 şi mergeţi la medic cât mai repede posibil.
Reacţii adverse foarte rare (pot afecta mai puţin de 1 pacient din 10000)
Stomac şi aparat digestiv:
La pacienţii cu fibroză chistică, a fost descrisă îngustarea regiunilor inferioare ale intestinelor după administrarea de doze mari de pulbere pancreatică (substanţa activă din Pangrol 10000).
Au fost descrise diaree, disconfort gastric şi greaţă după utilizarea pulberii pancreatice.
Sistem imun:
Reacţii alergice, inclusiv erupţii pe piele, strănut, lăcrimare excesivă şi crize de astm bronşic (tulburări respiratorii), au fost descrise după utilizarea pulberii pancreatice.
Frecvenţă necunoscută a reacţiilor adverse (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Rinichi şi sistem urinar:
La pacienţii cu fibroză chistică, poate apărea o excreţie crescută de acid uric în urină, mai ales când se utilizează doze mari de pulbere pancreatică. Dacă aveţi fibroză chistică, medicul dumneavoastră vă va controla nivelul acidului uric din urină pentru a evita formarea de pietre de acid uric.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.Absorbţia acidului folic (o vitamină esenţială) din suplimente cu acid folic şi din alimente poate fi diminuată de pulberea pancreatică (substanţa activă din Pangrol 10000). Medicul ar putea să vă prescrie acid folic suplimentar.
Medicamentele care scad zahărul din sânge (antidiabetice orale) care conţin substanţa activă acarboză sau miglitol ar putea să fie mai puţin eficace dacă utilizaţi în acelaşi timp Pangrol 10000.
Administrarea de Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente în sarcină / alaptare:
Puteţi utiliza Pangrol 10000 în timpul sarcinii şi alăptării după ce aţi consultat medicul.Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Prezentare ambalaj:
Capsule nr.2 alcătuite din cap verde gălbui opac, corp portocaliu deschis opac, cu mini-comprimate filmate gastrorezistente de culoare brun deschis, lucioase, omogene.Cutie cu un flacon din PP cu 20 capsule conţinând mini-comprimate gastrorezistente
Cutie cu un flacon din PP cu 50 capsule conţinând mini-comprimate gastrorezistente
Cutie cu un flacon din PP cu 100 capsule conţinând mini-comprimate gastrorezistente
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.Nu utilizaţi Pangrol 10000după data de expirare înscrisă pe cutie şi flacon după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă pancreatinum:
- Triferment Forte 325 mg comprimate gastrorezistente
- Triferment 275 mg comprimate gastrorezistente
- MEZYM FORTE 10000 comprimate gastrorezistente
- Mezym 25000 capsule cu minicomprimate gastrorezistente
- Kreon 10000 capsule gastrorezistente
- TRIFERMENT, drajeuri
- Zymogen, draj. gastrorez.
- Kreon 25000 capsule gastrorezistente
- MEZYM 10000, 20000 comprimate gastrorezistente
- Pancreatină Forte Mylan 35000 capsule gastrorezistente
- Kreon 40000 capsule gastrorezistente
- MEZYM FORTE 20000 comprimate gastrorezistente
- Pancreatină Forte Mylan 40000, capsule gastorezistente
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente(din aceeași clasă):
- COMBIZYM, drajeuri
- DIGESTAL FORTE, compr.film.
- DIGESTAL, drajeuri
- DIGESTIN, capsule
- Enzepi 5000 / 10000 / 25000 / 40000 unităţi capsule gastrorezistente
- FESTAL, drajeuri
- Kreon 10000 capsule gastrorezistente
- Kreon 25000 capsule gastrorezistente
- Kreon 40000 capsule gastrorezistente
- LUIZYM, comprimate
- MEZYM 10000, 20000 comprimate gastrorezistente
- Mezym 25000 capsule cu minicomprimate gastrorezistente
- MEZYM FORTE 10000 comprimate gastrorezistente
- MEZYM FORTE 20000 comprimate gastrorezistente
- MEZYM, compr. film.
- NEO-PANPUR, compr.film.
- NUTRIZYM, drajeuri
- PANCREAL KIRCHNER, comprimate
- PANCREASE HL, capsule
- Pancreatină Forte Mylan 35000 capsule gastrorezistente
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Pangrol 10000 capsule cu mini-comprimate gastrorezistente vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!