Prospect PIRACETAM Arena 400 mg, capsule

Substanța activă: piracetamum
Producator: S.C. ARENA GROUP S.A.
Clasa ATC: [N06BX]: sistemul nervos >> psihoanaleptice >> psihostimulante >> alte produse stimulante SNC
Grupa farmacoterapeutică: alte psihostimulante şi nootrope.

Indicații PIRACETAM Arena 400 mg, capsule:

Ca medicaţie adjuvantă în:
-tratamentul tulburărilor circulatorii şi metabolice provocate de traumatisme craniocerebrale, intervenţii chirurgicale sau după accidente cerebro-vasculare la vârstnici, însoţite de scăderea memoriei, tulburări de concentrare, echilibru şi orientare, cefalee, ameţeli; -suferinţele cerebrale acute - delirium tremens, comă traumatică, ictus, comă toxică;
-sindroame psihoorganice involutive senile;
-vertij de origine centrală;
-la copii, în sechele psiho–afective ale encefalopatilor, întârziere a dezvoltării psihomotorii, tulburări de comportament şi adaptare
Forma orală este indicată în condiţii cronice. Pentru situaţii clinice acute se recomandă folosirea formei injectabile.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la piracetam sau la oricare dintre excipienţii.
Insuficienţă renală severă (clearance.≤ 20 ml pe minut.
Afectiuni hepatice severe.

Administrare PIRACETAM Arena 400 mg, capsule:

Adulţi: în cazurile cronice, tratamentul poate fi început cu doze mari 1,2 g piracetam (3 capsule Piracetam 400 mg) de 3 ori pe zi, câteva zile, continuând cu doze de întreţinere de 800 mg piracetam (2 comprimate Piracetam 400 mg) de 3 ori pe zi, în cure de cel puţin 4 – 6 săptămâni. Doza de întreţinere este de 1,2 g piracetam (3 capsule Piracetam 400 mg) pe zi.

Copii: 30 – 50 mg piracetam pe kg şi zi, de 3 ori pe zi. fără a depăşi 400 mg piracetam.

Compoziție PIRACETAM Arena 400 mg, capsule:

O capsulă conţine piracetam 400 mg şi excipienţi: lactoză monohidrat, celuloză monohidrat, dioxid de siliciu colloidal, stearat de magneziu vegetal,dioxid de titan, Sunset Yellow,Carmoisine, gelatina, p- hidroxibenzoat de metal, p- hidroxibenzoat de n-propil.

Precauții:

În caz de insuficienţă renală uşoară sau moderată dozele de piracetam trebuie scăzute sau administrate la intervale de timp mai mari.
La copii epileptici, piracetamul poate micşora pragul convulsivant.
La bolnavii cu demenţă organică pot apare rareori stări de agresivitate şi excitaţie sexuală.
Tratamentul cu piracetam nu trebuie intrerupt brusc.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Parahidroxibenzoaţii pot provoca reacţii alergice.

Atenționări:

Copii
La copii epileptici, piracetamul poate micşora pragul convulsivant.

Vârstnici
La bolnavii cu demenţă organică pot apare rareori stări de agresivitate şi excitaţie sexuală.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Prin reacţiile adverse pe care le produce piracetamul poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale PIRACETAM Arena 400 mg, capsule:

Pot să apară nervozitate, agitaţie, insomnie, rareori tulburări gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree, epigastralgii) mai ales la începutul tratamentului.
Ocazional poate produce agresivitate, stimulare sexuală, depresie, creştere în greutate. Foarte rar poate provoca erupţii cutanate.
La doze mari inhibă agregarea plachetară şi reduce vâscozitatea sângelui.

Supradozajul:

Toxicitatea piracetamului este mică. În caz de supradozaj, nu sunt necesare măsuri speciale.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Administrarea de piracetam si warfarina duce la creşterea timpului de protrombină.

Administrarea de PIRACETAM Arena 400 mg, capsule în sarcină / alaptare:

Se administrează cu prudenţă sau se evită în primul trimestru de sarcină. Nu se administrează în timpul alăptării.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 capsule.

Condiții de păstrare:

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă piracetamum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu PIRACETAM Arena 400 mg, capsule(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul PIRACETAM Arena 400 mg, capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.