Prospect Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule

Substanța activă: rivastigminum
Producator: Heumann Pharma GmbH&Co. Generica KG, Germania
Clasa ATC: [N06DA]: sistemul nervos >> psihoanaleptice >> >>

Indicații Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule:

Rivastigmina Torrent aparţine unei clase de substanţe numite inhibitori de colinesterază.

Rivastigmina Torrent este utilizat pentru
- tratamentul simptomatic al formelor uşoare până la moderat severe ale demenţei Alzheimer.
- tratamentul simptomatic al formelor uşoare până la moderat severe ale demenţei la pacienţii cu boala Parkinson idiopatică

Contraindicații:

Înainte să luaţi Rivastigmina Torrent, este important să citiţi secţiunea următoare şi să discutaţi cu medicul dumneavoastră orice întrebări pe care le puteţi avea.

Nu luaţi Rivastigmina Torrent
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la rivastigmină, alţi derivaţi carbamaţi sau la oricare dintre celelalte componente ale Rivastigmina Torrent.
- dacă aveţi afecţiuni hepatice grave.

Administrare Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule:

Luaţi întotdeauna Rivastigmina Torrent exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Înghiţiţi capsulele întregi, cu lichid, fără a le deschide sau sfărâma.
Trebuie să luaţi Rivastigmina Torrent de două ori pe zi, cu alimente (dimineaţa şi seara).
Medicul dumneavoastră vă va spune ce doză de Rivastigmina Torrent să luaţi, începând cu o doză mică şi 3 crescând treptat, în funcţie de răspunsul dumneavoastră la tratament. Doza maximă care poate fi luată este de 6,0 mg de două ori pe zi. Dacă nu aţi luat Rivastigmina Torrent câteva zile, nu luaţi doza următoare până nu discutaţi cu medicul dumneavoastră.
Pentru a beneficia de efectele medicamentului, acesta trebuie luat zilnic.

Spuneţi-i însoţitorului că luaţi Rivastigmina Torrent.
Acest medicament trebuie prescris numai de către un specialist şi medicul dumneavoastră trebuie să verifice periodic dacă are efectul dorit. Medicul vă va monitoriza greutatea atât timp cât veţi lua acest medicament.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Rivastigmina Torrent
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aţi luat accidental mai mult Rivastigmina Torrent decât vi s-a spus.
Puteţi necesita îngrijire medicală. Unele persoane care au luat accidental mai mult Rivastigmina Torrent au prezentat greaţă, vărsături, diaree, hipertensiune arterială şi halucinaţii. De asemenea, poate să apară rărirea bătăilor inimii şi leşin.
Dacă uitaţi să luaţi Rivastigmina Torrent
Dacă aţi uitat să luaţi doza de Rivastigmina Torrent, aşteptaţi şi administraţi doza următoare la momentul obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule:

Substanţa activă este rivastigmină.
Fiecare capsulă conţine rivastigmină 4,5 mg sub formă de hidrogenotartrat de rivastigmină Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: celuloză microcristalină, hipromeloză, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu.
Capsule: gelatină, oxid galben de fer (E172), oxid roşu de fer (E172), dioxid de titan (E171), laurilsulfat de sodium, apă purificată.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când luaţi Rivastigmina Torrent
- dacă aveţi sau aţi avut insuficienţă renală sau hepatică, ritm cardiac neregulat, ulcer gastric activ, astm bronşic sau o afecţiune respiratorie severă, dificultăţi la micţiune sau crize epileptice (atacuri sau convulsii), poate fi nevoie ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze îndeaproape în timp ce urmaţi un tratament cu acest medicament.
- dacă nu aţi luat Rivastigmina Torrent câteva zile, nu vă administraţi doza următoare până nu discutaţi cu medicul dumneavoastră.
-dacă aţi avut reacţii gastro-intestinale cum sunt greaţă (senzaţie de rău) şi vărsături (stare de rău).
- dacă aveţi o greutate corporală redusă.
- dacă suferiţi de tremor.

Dacă vă aflaţi în oricare dintre aceste situaţii, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze mai îndeaproape în timpul tratamentului cu acest medicament.
Nu este recomandată utilizarea Rivastigmina Torrent la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani).

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Boala dumneavoastră vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje şi nu trebuie să efectuaţi aceste activităţi decât dacă medicul dumneavoastră vă spune că este sigur să procedaţi astfel. Rivastigmina Torrent poate determina ameţeli şi somnolenţă, în special la începutul tratamentului sau când se creşte doza. Dacă aveţi astfel de efecte, nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Reacții adverse ale Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule:

Ca toate medicamentele, Rivastigmina Torrent poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Este posibil să prezentaţi mai frecvent reacţii adverse când începeţi să utilizaţi medicamentul sau când creşteţi doza. Reacţiile adverse vor dispărea treptat, cel mai probabil pe măsură ce organismul dumneavoastră se obişnuieşte cu medicamentul.
Reacţii adverse foarte frecvente (afectează mai mult de 1 pacient din 10) sunt: ameţeli, greaţă (senzaţie de rău), vărsături (stare de rău), diaree şi lipsa poftei de mâncare.
Reacţiile adverse frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 100) sunt: pirozis, dureri de stomac, dureri de cap, agitaţie, confuzie, slăbiciune, oboseală, transpiraţii, o stare generală de rău, pierdere în greutate şi tremor.
Mai puţin frecvent (afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000), pacienţii au prezentat depresie, dificultăţi în a dormi, modificări ale funcţiei hepatice, leşin sau căderi accidentale.
Rareori (afectează 1 până la 10 pacienţi din 10000), pacienţii au prezentat dureri în piept, crize (atacuri sau convulsii), erupţii cutanate, ulcer gastric şi intestinal.
Foarte rar (afectează mai puţin de 1 pacient din 10000), pacienţii au prezentat hemoragii gastrointestinale (sânge în scaun sau vărsături cu sânge), infecţii ale căilor urinare, inflamarea pancreasului (durere severă în partea superioară a abdomenului asociată adesea cu greaţă şi vărsături), probleme cu ritmul cardiac (prea rapid sau prea lent), hipertensiune arterială, halucinaţii, agravarea bolii Parkinson sau apariţia de simptome similare (rigiditate musculară, dificultate în efectuarea mişcărilor).
Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile): vărsături severe care pot duce la o ruptură a esofagului (tubul care uneşte gura şi stomacul).
Pacienţii cu demenţă asociată bolii Parkinson prezintă mai frecvent unele reacţii adverse şi de asemenea unele reacţii adverse suplimentare: tremor (foarte frecvent), dificultăţi în a dormi, anxietate, agitaţie, agravarea bolii Parkinson sau apariţia de simptome similare (rigiditate musculară, dificultate în efectuarea mişcărilor), mişcări anormal de încete sau incontrolabile, ritm cardiac lent, prea multă salivă şi deshidratare (frecvent), ritm cardiac neregulat şi control redus asupra mişcărilor (mai puţin frecvent).
Reacţii adverse suplimentare care au fost raportate cu rivastigmina plasturi transdermici: confuzie severă, anxietate, febră (frecvente).
Dacă apar astfel de simptome, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, deoarece s-ar putea să aveţi nevoie de asistenţă medicală.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Dacă urmează să suferiţi o intervenţie chirurgicală în timpul tratamentului cu Rivastigmina Torrent, trebuie să spuneţi medicului înainte de a vi se administra orice anestezice, deoarece Rivastigmina Torrent poate amplifica efectele unor relaxante musculare în timpul anesteziei.

Rivastigmina Torrent nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente cu efecte similare cu ale Rivastigmina Torrent. Rivastigmina Torrent poate interfera cu medicamentele anticolinergice (medicamente utilizate pentru ameliorarea spasmelor sau a crampelor abdominale, în tratamentul bolii Parkinson sau în prevenirea răului de mişcare).

Administrarea de Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule în sarcină / alaptare:

Este de preferat să evitaţi utilizarea Rivastigmina Torrent în timpul sarcinii, dacă nu este absolut necesar.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului. Femeile aflate în tratament cu Rivastigmina Torrent nu trebuie să alăpteze. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Prezentare ambalaj:

Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule, care conţin o pulbere de culoare aproape albă pana la slab gălbui, prezintă un capac şi un corp de culoare roşu.
Ele sunt disponibile în ambalaje de 2, 4, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 90, 98, 100, 112 şi 120 capsule.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Rivastigmina Torrent după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Alte medicamente cu substanța activă rivastigminum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Rivastigmina Torrent 4,5 mg capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.