Prospect Urinex, cps. moi. grez

Substanța activă: combinatii
Producator: Pharco Pharmaceuticals Inc Egipt
Clasa ATC: [G04BD]: aparatul genito-urinar si hormonii sexuali >> medicatia aparatului urinar >> alte preparate urologice (incl. antispastice) >> antispastice urinare
Categoria: Afectiuni urinare
Grupa farmaceutică: antispastice urinare, combinatii
Tip: Capsula moale gastrorezistenta

Indicații Urinex, cps. moi. grez:

Adjuvant ca antiinflamator, antiseptic, antispastic in tratamentul microlitiazei renale si in profilaxia litiazei renale

Contraindicații:

Hipersensibilitate la oricare dintre componentele medicamentului.
Obstructie biliara, litiaza biliara cu indicatie chirurgicala, ileus, empiem la nivelul vezicii biliare.
Copii sub 6 ani.

Administrare Urinex, cps. moi. grez:

Doza recomandata la adulti este de 1 - 2 capsule moi gastrorezistente Urinex de 3 - 4 ori pe zi, inainte de mese, in cure de tratament a caror durata depinde de recomandarea medicului, in functie de tipul afectiunii si de particularitatile fiecarui caz in parte. La copii doza recomandata este jumatate din doza recomandata la adulti, pentru a evita un eventual supradozaj.

Compoziție Urinex, cps. moi. grez:

O capsula moale gastrorezistenta contine anetol 4 mg, fencona 4 mg , pinen (a si ß) 31 mg ( 24,8 mg + 6,2 mg), borneol 10 mg, cineol 3 mg, camfen 15 mg si excipienti: continutul capsulei: ulei de masline; capsula: gelatina, anidrisorb, glicerol 85%, p- hidroxibenzoat de etil sodic, p-hidroxibenzoat de propil sodic, FD & C Yellow, Quinoline Yellow, apa purificata; strat gastrorezistent al capsulei: formaldehida 40 %, etanol absolut, butanona.

Precauții:

Se recomanda a nu se depasi doza recomandata datorita posibilitatii de aparitie a fenomenelor de supradozaj.

Atenționări:

Datorita efectului colecistokinetic al unor componente din compozitia medicamentului (alcooli, fencona), administrarea la pacienti cu litiaza biliara poate determina aparitia unei colici biliare,
in cazul prezentei unor calculi a caror dimensiune nu permite eliminarea lor.
Datorita proprietatilor estrogenice ale anetolului, medicamentul poate fi utilizat la femei de varsta fertila numai in faza preovulatorie.
Pentru informatii suplimentare se recomanda ca pacientul sa se adreseze medicului.

Medicamentul este contraindicat in timpul sarcinii datorita efectului contracturant al cetonelor (fencona).
La copiii alaptati de mame care consuma cu regularitate produse care contin anetol poate apare intarzierea cresterii. De aceea nu este recomandata utilizarea medicamentului in timpul alaptarii.

Reacții adverse ale Urinex, cps. moi. grez:

Pot apare reactii alergice (chiar intarziate).

Supradozajul:

Datorita continutului in monoterpene si a prezentei fenconei in compozitia Urinex, administrarea acestuia timp indelungat poate determina fenomene de intoxicatie cronica: nefrita, hemoragii gastrice, insuficiente hepato-renale, steatoza hepatica.
Administrarea in doze mari a cetonelor (fencona) (peste 75 mg la o administrare) poate determina, in functie de doza, fenomene de intoxicatie acuta ca: vertij, stare generala de rau, dezorientare, obnubilare, accese epileptiforme si tetaniforme (contractii mioclonice), greata, dispnee si tulburari psihosenzoriale, coma si deces (intr-un timp extrem de scurt la doze foarte mari), avort datorita faptului ca la aceste doze cetonele sunt neurotoxice si emenagoge.
Utilizarea in doze mari a anetolului poate determina intoxicatii acute (hipotonie, atonie, depresie, sedare, dispnee, hipotermie, coma) sau cronice (pierderea in greutate, incetinirea cresterii la copii).

Interacțiuni cu alte medicamente:

Nu sunt cunoscute.

Administrarea de Urinex, cps. moi. grez în sarcină / alaptare:

Medicamentul este contraindicat in timpul sarcinii datorita efectului contracturant al cetonelor (fencona).
La copiii alaptati de mame care consuma cu regularitate produse care contin anetol poate apare intarzierea cresterii. De aceea nu este recomandata utilizarea medicamentului in timpul alaptarii.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 2 blistere a cate 12 capsule moi gastrorezistente.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25° C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Urinex, cps. moi. grez(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Urinex, cps. moi. grez vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.