Prospect Voredanin 20 mg, comprimate filmate

Substanța activă: atorvastatinum
Voredanin 20 mg comprimate filmate conține ca substanță activă atorvastatinum (atorvastatină calcică), cod ATC C10AA — un medicament care scade valoarea lipidelor din sânge (colesterol și trigliceride).

Se folosește ca adjuvant la regimul alimentar sărac în grăsimi și la alte măsuri (efort fizic, schimbarea stilului de viață) atunci când acestea nu au fost suficiente pentru scăderea lipidelor din sânge, precum și ca adjuvant la alte medicamente hipolipemiante.

Se administrează o dată pe zi, la orice oră, cu sau fără alimente, continuând totodată regimul alimentar și stilul de viață recomandate. Doza uzuală inițială este de 10 mg/zi, cu posibilitatea de creștere — inclusiv la concentrația de 20 mg — după cel puțin 4 săptămâni, în funcție de recomandarea medicului, până la o doză maximă de 80 mg/zi, administrată într-o singură priză. La pacienții cu insuficiență renală nu este necesară ajustarea dozei. La copii și adolescenți cu vârste între 14 și 17 ani, utilizarea se face doar sub supravegherea medicului. Dacă se omite o doză, aceasta se ia imediat ce pacientul își amintește, cu excepția cazului în care este aproape momentul dozei următoare — nu se dublează doza.

Este contraindicat la persoanele alergice la atorvastatină sau la alte componente ale produsului, la cei cu boli hepatice sau miopatie, în sarcină și alăptare, precum și la femeile care pot rămâne gravide și nu folosesc contracepție adecvată. Precauție este necesară la pacienții cu antecedente de boală hepatică sau consum mare de alcool, insuficiență renală, hipotiroidism, vârstă peste 70 de ani sau miopatie (proprie sau indusă de alte hipolipemiante) — durerile musculare inexplicabile, crampele sau oboseala însoțite de stare de rău ori febră trebuie raportate imediat medicului, deoarece pot impune întreruperea tratamentului. Interacționează cu ciclosporina, unele antibiotice (eritromicină, claritromicină), antifungice (itraconazol, ketoconazol), nefazodonă, niacină, fibrați și inhibitori de protează HIV, crescând riscul de miopatie; poate influența efectul warfarinei, digoxinei, contraceptivelor orale, colestipolului și antiacidelor. Sucul de grapefruit trebuie evitat în cantitate mare pe durata tratamentului. Reacțiile adverse frecvente includ constipație, flatulență, indigestie, greață, diaree, insomnie, cefalee, amețeli, parestezii, mialgii și artralgii; mai rar apar hepatită, miozită sau rabdomioliză.

Indicații Voredanin 20 mg, comprimate filmate:

Voredanin este un medicament care scade valoarea lipidelor din sânge. Voredanin este folosit ca adjuvant la regimul alimentar pentru scăderea concentraţiei lipidelor din sânge, cum sunt colesterolul şi trigliceridele, atunci când regimul alimentar sărac în grăsimi şi alte măsuri terapeutice, cum sunt efortul fizic şi schimbarea modului de viaţă, nu au fost suficiente.

De asemenea, Voredanin este folosit ca adjuvant la alte medicamente care scad lipidele din sânge.

Contraindicații:

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la atorvastatină sau la oricare dintre celelalte componente ale Voredanin.
- dacă alergia (hipersensibilitatea) a fost observată în legătură cu utilizarea altor medicamente similare care scad valorile lipidelor.
- dacă suferiţi de boli de ficat.
- dacă aveţi o afecţiune musculară denumită miopatie.
- pe perioada sarcinii sau alăptării.
- dacă sunteţi o femeie care poate avea copii şi nu folosiţi o metodă adecvată de contracepţie.
- dacă aţi avut valori anormale inexplicabile ale testelor sanguine ale funcţiei hepatice.

Administrare Voredanin 20 mg, comprimate filmate:

Utilizaţi întotdeauna Voredanin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur Voredanin se administrează o dată pe zi. Medicamentul se poate lua la orice oră din zi, cu sau fără alimente. Amintiţi-vă să continuaţi regimul alimentar special şi stilul de viaţă modificat în timpul tratamentului cu Voredanin.

Doza iniţială se bazează pe valorile colesterolului şi obiectivele tratamentului. Doza uzuală iniţială este de 10 mg pe zi.
Această doză poate fi schimbată după 4 săptămâni sau mai mult, în funcţie de recomandarea medicului.
Doza maximă de Voredanin este de 80 mg odată pe zi.
Doza zilnică poate fi administrată într-o singură doză.

Pacienţi cu insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei. Urmaţi instrucţiunile medicului dumneavoastră.

Copii şi adolescenţi cu vârste între 14 si 17 ani
Utilizarea Voredanin la copii şi adolescenţi se face sub supravegherea medicului.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Voredanin
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Voredanin, solicitaţi imediat consult medical sau adresaţi-vă imediat celei mai apropiate unităţi medicale de primiri urgenţe.

Dacă uitaţi să utilizaţi Voredanin

Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi, cu excepţia cazului în care este momentul pentru următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Voredanin 20 mg, comprimate filmate:

Substanţa activă este atorvastatina 10 mg, 20 mg sau 40 mg atorvastatină (sub forma de atorvastatină calcică) pe comprimat filmat.

Celelalte componente sunt: în nucleu: manitol (E 421), celuloză microcristalină, carbonat de calciu (E 170), povidonă K30, croscarmeloză sodică, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu; în film: hipromeloză 6cP (E 464), dioxid de titan (E 171), macrogol 6000.

Precauții:

- dacă aţi avut o boală hepatică sau în cazul în care consumaţi cantităţi mari de alcool.
- dacă aveţi insuficienţă renală.
- dacă aveţi un metabolism diminuat determinat de deficit al activităţii glandei tiroide (hipotiroidism)
- dacă aveţi vârsta peste 70 de ani.
- dacă aţi avut miopatie genetică.
- dacă aţi avut miopatie în timpul utilizării altor medicamente care scad lipidele din sânge.

Dacă observaţi apariţia durerilor musculare inexplicabile (mialgie), a crampelor, a stării de oboseală, în special însoţită de stare generală de rău sau febră, contactaţi imediat medicul, deoarece poate fi necesar ca tratamentul cu Voredanin să fie întrerupt sau să se micşoreze doza.

Înainte de începerea tratamentului şi în timpul acestuia, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă facă analize ale sângelui, să vă măsoare colesterolul şi să vă verifice funcţia hepatică.

Reacții adverse ale Voredanin 20 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Voredanin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă prezentaţi dureri musculare inexplicabile (mialgii), crampe, sensibilitate musculară sau oboseală, în special dacă sunt însoţite de stare generală de rău sau febră, informaţi imediat medicul.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse:
Frecvente (apar la 1-10 pacienţi din 100): constipaţie, flatulenţă, indigestie, greaţă, diaree, reacţii de hipersensibilitate, insomnie, dureri de cap, ameţeli, senzaţii la nivelul pielii, cum sunt arsuri, înţepături, mâncărimi sau furnicături, fără cauză aparentă (parestezii, scăderea sensibilităţii la atingere, erupţii trecătoare pe piele, mâncărime, dureri musculare (mialgii), dureri articulare (artralgii), oboseală, dureri de piept, dureri de spate şi edem periferic.

Mai puţin frecvente (apar la 1-10 pacienţi din 1000): pierderea poftei de mâncare, vărsături, scăderea coagulării sângelui (trombocitopenie), căderea părului, creşterea sau scăderea valorii glucozei în sânge, inflamaţia pancreasului (pancreatită ), tulburări ale sistemului nervos (neuropatie periferică), erupţii pe piele cu senzaţie de mâncărime (urticarie), pierderea memoriei (amnezie), ţiuituri în urechi (tinitus), miopatie, adică sensibilitate şi slăbiciune musculară, stare generală de rău, creştere în greutate, impotenţă.

Rare (apar la 1-10 pacienţi din 10000): inflamaţia ficatului (hepatită ), icter colestatic, inflamaţie musculară (miozită), crampe sau slăbiciune musculară cu stare generală de disconfort şi febră (rabdomioliză).

Foarte rare (apar la mai puţin de 1 pacient din 10000 de pacienţi): reacţii alergice severe (anafilaxie), umflarea de scurtă durată care poate afecta, de exemplu, faţa, gâtul, mâinile şi picioarele (edem angioneurotic), erupţii cu vezicule (incluzând eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Unele medicamente pot afecta efectele Voredanin şi Voredanin poate afecta efectele altor medicamente.

Aveţi grijă în timpul administrării concomitente a Voredanin cu următoarele medicamente, deoarece riscul miopatiei este crescut; în cazuri rare aceasta poate să devină gravă şi poate determina afectare renală:
- ciclosporină (care reduce activitatea sistemul vostru imunitar)
- anumite antibiotice (eritromicină, claritromicină)
- medicamente antifungice (itraconazol, ketoconazol)
- nefazodonă (antidepresiv)
- niacină (medicament care reduce valoarea colesterolului)
- fibraţi (medicamente care reduc valoarea colesterolului)
- inhibitori de protează folosiţi în tratamentul infecţiei cu HIV

Trebuie să informaţi medicul dacă luaţi warfarină (care reduce coagularea sângelui), digoxină (antiaritmic), contraceptive orale (care conţin noretisteronă şi/sau etinilestradiol), colestipol (medicament care reduce valoarea colesterolului) sau antacide (care conţin aluminiu sau agneziu), deoarece efectul acestor medicamente poate fi crescut.

Utilizarea Voredanin cu alimente şi băuturi

Voredanin poate fi luat cu sau fără mâncare
Nu consumaţi mult suc de grapefruit în timpul tratamentului, deoarece sucul de grapefruit poate modifica efectele Voredanin.

Administrarea de Voredanin 20 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Sarcină
Nu luaţi Voredanin în timpul sarcinii. Femeile care pot rămâne gravide trebuie să folosească metode sigure de contracepţie în timpul tratamentului cu Voredanin. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Alăptare
Nu luaţi Voredanin în perioada de alăptare. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Prezentare ambalaj:

20 mg: comprimate filmate, rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu diametrul de 9 mm.

Blistere (OPA-Al-PVC/Al): 4, 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 84, 98, 100, 200 (10x20), 500, pentru toate concentraţiile.
Flacoane din plastic (PEÎD) cu capac (PEJD): 10, 20, 30, 50, 100, 200 (10x20), pentru toate concentraţiile.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.


Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Alte medicamente cu substanța activă atorvastatinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Voredanin 20 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Voredanin 20 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.