Prospect Hedonin 200 mg, comprimate filmate

Substanța activă: quetiapinum
Clasa ATC: [N05AH]: sistemul nervos >> psiholeptice >> neuroleptice (antipsihotice) >> dibenzodiazepine si dibenzoxazepine-derivati

Indicații Hedonin 200 mg, comprimate filmate:

Hedonin conţine o substanţă activă numită quetiapină. Aceasta aparţine unei grupe de medicamente numite antipsihotice, care ameliorează simptomele anumitor tipuri de boli mintale, cum ar fi:
* Halucinaţiile (de exemplu, auzirea unor voci inexplicabile), gânduri neobişnuite şi înfricoşătoare, modificări de comportament, senzaţia de singurătate şi senzaţie de confuzie.
* Efecte asupra dispoziţiei care vă fac să vă simţiţi euforic sau excitabil. Este posibil să simţiţi nevoia să dormiţi mai puţin decât de obicei, că vorbiţi mai mult şi că gândurile sau ideile vi se aglomerează în minte. De asemenea, vă puteţi simţi mai iritabil decât de obicei.
ï‚Ÿ Efecte asupra dispoziţiei dumneavoastră cum ar fi senzaţia de tristeţe. Este posibil să observaţi că vă simţiţi deprimat, aveţi sentimente de vinovăţie, vă lipseşte energia, pofta de mâncare şi/sau nu puteţi dormi.
Nu s-a demonstrat utilizarea quetiapinei în prevenţia recurenţei episoadelor maniacale sau depresive.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Hedonin
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la quetiapină sau la oricare dintre celelalte componente ale Hedonin
- dacă utilizaţi medicamente cum sunt:
* inhibitori ai proteazei HIV (pentru tratamentul SIDA)
* medicamente antifungice de tip azolic (de exemplu ketoconazol)
* eritromicină sau claritromicină (antibiotice macrolidice) sau
* nefazodonă (un antidepresiv).

Nu utilizaţi Hedonin dacă cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Administrare Hedonin 200 mg, comprimate filmate:

Utilizaţi întotdeauna Hedonin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicul dumneavoastră va decide asupra dozei de începere a tratamentului şi câte comprimate filmate Hedonin trebuie să luaţi zilnic. Aceasta depinde de afecţiunea de care suferiţi, dar de obicei doza este cuprinsă între 150 şi 800 mg.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să înceapă tratamentul cu o doză mai mică şi apoi să vă mărească doza treptat dacă:
- Sunteţi în vârstă sau
- Aveţi probleme hepatice
* Veţi lua comprimatele odată pe zi, înainte de culcare sau de două ori pe zi, în funcţie de afecţiunea de care suferiţi.
* Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.
Puteţi să luaţi comprimatele cu sau fără alimente
Nu beţi suc de grepfrut în timp ce utilizaţi Hedonin. Poate afecta modul de acţiune al medicamentului.
Nu întrerupeţi luarea comprimatelor chiar dacă vă simţiţi mai bine, decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă aceasta.
Copii şi adolescenţi:
Hedonin nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
Vă rugăm spuneţi medicului dumneavoastră dacă simţiţi că efectul Hedonin este prea puternic ori prea slab.
Dacă aţi utilizat mai mult Hedonin decât trebuie
Dacă aţi utilizat mai mult Hedonin decât v-a recomandat medicul dumneavoastră este posibil să manifestaţi somnolenţă, ameţeli sau bătăi anormale ale inimii. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Luaţi comprimatele de Hedonin cu
dumneavoastră.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Hedonin
Dacă aţi uitati să utilizaţi o doză de Hedonin, luaţi comprimatul cât mai repede posibil. Dacă este foarte aproape de ora la care trebuie să luaţi următoarea doză aşteptaţi până atunci. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Hedonin
Dacă întrerupeţi brusc tratamentul cu Hedonin, este posibil să aveţi insomnii, să vă simţiţi rău (să aveţi greaţă) sau să aveţi dureri de cap, diaree, stare de rău (vărsături), ameţeli sau să deveniţi iritabil.
Medicul dumneavoastră vă poate sugera să reduceţi doza treptat înaintea întreruperii tratamentului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Hedonin 200 mg, comprimate filmate:

Substanţa activă este quetiapina
Un comprimat filmat conţine quetiapină 200 mg
Celelalte componente sunt:
Nucleu:
Hidrogenofostat de calciu, lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu (tip A), povidonă K 27-32, stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză, dioxid de titan (E-171), macrogol 400.

Precauții:

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Hedonin
Înainte de a utiliza medicamentului spuneţi medicului dumneavoastră dacă:
* Dumneavoastră sau cineva din familia dumneavoastră aveţi sau aţi avut probleme de inimă, de exemplu bătăi neregulate ale inimii sau dacă luaţi medicamente care pot avea influenţă asupra bătăilor inimii dumneavoastră.
* Aveţi tensiune arterială scăzută.
* Aţi suferit un accident vascular cerebral, în special dacă sunteţi în vârstă.
* Aveţi probleme cu ficatul.
* Aţi avut vreodată o criză (convulsii).
* Aveţi diabet zaharat sau prezentaţi risc de a face diabet zaharat. În acest caz, medical dumneavoastră vă poate verifica nivelul de zahăr în sânge în timpul tratamentului cu Hedonin.
* Stiţi că aţi avut un număr scăzut de celule albe în sânge (care poate sau nu să fi fost cauzat de alte medicamente).
* Aveţi dificultăţi la înghiţit.
* Sunteţi o persoană în vârstă care suferă de demenţă (pierderea funcţiei creierului). În acest caz, nu trebuie să utilizaţi Hedonin deoarece grupul de medicamente din care face parte şi Hedonin poate creşte riscul de accident vascular cerebral, sau, în unele cazuri, riscul de deces, la persoanele vârstnice cu demenţă.
* Dumneavoastră sau cineva din familia dumneavoastră a avut în antecedente formarea de cheaguri de sânge, deoarece medicamentele din care face parte şi Hedonin au fost asociate cu formarea de cheaguri de sânge.
Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă vă confruntaţi cu:
* Febră, rigiditate musculară severă, transpiraţii sau un nivel scăzut de conştienţă (o tulburare denumită "sindrom neuroleptic malign"). S-ar putea să fie necesar tratament medical de urgenţă.
* Mişcări necontrolate, în special ale feţei sau limbii.
* Ameţeli sau o senzaţie puternică de somnolenţă. La pacienţii vârstnici, acestea pot să crească
riscul de vătămări accidentale (căderi).
* Dacă nu puteţi să vă mişcaţi sau rămâneţi imobilizat. Acesta poate fi un semn pentru aşa numitele simptome extrapiramidale.
Aceste manifestări pot fi cauzate de acest tip de medicament.
Gânduri de sinucidere sau agravarea depresiei
Dacă sunteţi depresiv, uneori puteţi avea gânduri de autovătămare sau de sinucidere. Acestea pot fi mai intense la începutul tratamentului, deoarece aceste medicamente necesită timp pentru a-şi face efectul, de obicei aproximativ două săptămâni, însă, uneori, chiar mai mult. Aceste gânduri pot fi accentuate dacă încetaţi brusc să mai luaţi medicamentul. Este mult mai probabil să aveţi astfel de
simptome, dacă sunteţi un tânăr adult. Informaţiile obţinute din studiile clinice au demonstrate un risc crescut de gânduri de sinucidere şi/sau comportament suicidar la tinerii adulţi cu vârsta sub 25 ani cu depresie.
Dacă aveţi gânduri de autovătămare sau de sinucidere, în orice moment, contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră sau mergeţi direct la spital. Poate fi de ajutor să-i spuneţi unei rude sau unui prieten că sunteţi depresiv şi să-I rugaţi să citească acest prospect. Aţi putea să-i rugaţi să vă spună dacă cred că depresia dumneavoastră s-a agravat sau dacă sunt îngrijoraţi de modificarile dumneavoastră comportamentale.
La unii pacienţi care utilizează Hedonin s-a observant o creştere în greutate. Dumneavoastră şi medicul dumneavoastră trebuie să verificaţi frecvent greutatea corporală.
În timpul tratamentului cu quetiapină profilul dumneavoastră de risc metabolic se poate înrăutăţi şi sunt posibile modificări ale greutăţii, ale glicemiei (vezi mai sus) şi ale lipidelor: au fost observate creşteri ale valorilor trigliceridelor, LDL şi ale colesterolului total şi scăderi ale HDL colesterolului.
Medicul dumneavoastră va urmări modificările valorilor lipidelor, în mod adecvat.

Copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani nu trebuie să utilizeze Hedonin.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Comprimatele dumneavoastră vă pot face somnolent. Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje sau maşini până când nu ştiţi cum vă afectează comprimatele.

Informaţii importante privind unele componente ale Hedonin
Acest medicament conţine lactoză, care este un fel de zahăr. Dacă medicul v-a atenţionat că aveţi o intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Hedonin 200 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Hedonin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Pentru evaluarea reacţiilor adverse sunt utilizate următoarele estimări ale frecvenţei:
Foarte frecvente:afectează mai mult de 1 utilizator din 10
Frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
Mai puţin frecvente:afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
Rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi):
* Ameţeli (care pot duce la căderi), dureri de cap, uscarea gurii.
* Somnolenţă (poate să dispară în timp, dacă continuaţi tratamentul cu Hedonin).
* Simptomele de întrerupere (simptome care apar dacă nu mai utilizaţi Hedonin) includ lipsa somnului (insomnie), stare de rău (greaţă), dureri de cap, diaree, vărsături, ameţeli şi iritabilitate. Se recomandă întreruperea treptată a tratamentului, într-o perioadă de cel puţin 1 -
2 săptămâni.
* Creşterea în greutate.
* Creşterea nivelului seric al trigliceridelor şi al colesterolului total (predominant a LDL colesterolului), scăderea HDL colesterolului.
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi):
* Bătăi rapide ale inimii.
* Nas înfundat.
* Constipaţie, deranjamente stomacale (indigestie).
* Slăbiciune, leşin (care poate duce la căderi).
* Umflarea braţelor sau a picioarelor.
* Scăderea tensiunii arteriale la ridicarea în poziţie verticală. Aceasta vă poate face să vă simţiţi ameţit sau să leşinaţi (poate duce la căderi).
* Creşterea glicemiei.
* Vedere înceţoşată.
* Miscări musculare involuntare. Acestea includ dificultăţi în miscarea muşchilor, tremurături, nelinişte sau rigiditate muscular fără dureri.
* Visuri neobişnuite şi coşmaruri.
* Senzaţie pronunţată de foame, creşterea poftei de mâncare.
* Iritabilitate.
* Scăderea numărului de leucocite cu un risc crescut de infecţii.
* Nivele crescute ale prolactinei în sânge, care pot duce la producerea şi scurgerea spontană a laptelui matern şi întreruperi ale ciclului menstrual normal la femei şi scăderea activităţii functionale a gonadelor, infertilitate şi disfuncţii erectile la bărbaţi.
* Creşterea nivelului enzimelor hepatice (ALT. AST) care indică o posibilă afectare a ficatului.
Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi):
* Crize sau convulsii
* Reacţii alergice care pot include umflături (cicatrici), umflături pe piele şi în jurul gurii.
* Senzaţii neplăcute în picioare (denumite şi sindromul picioarelor neliniştite).
* Dificultăţi la înghiţire
* Mişcări necontrolabile, în special ale feţei sau limbii.
* Concentraţii scăzute de sodiu în sânge
* Disfuncţii sexuale
* Modificări în ale numărului celulelor sanguine (număr crescut ale unor anumite leucocite, număr scăzut de trombocite)
Rare (afectează mai puţin de 1 din 1,000 pacienţi):
* Temperatură corporală ridicată (febră), transpiraţii, rigiditate musculară, somnolenţă crescută sau leşin, creşterea creatin fosfokinazei (enzime ale diferitelor tipuri de ţesuturi şi celule)
(sindrom neuroleptic malign).
* Creşterea creatin fosfokinazei neasociată cu sindromul neuroleptic malign.
* Îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter).
* Erecţie prelungită dureroasă (priapism).
* Umplarea sânilor şi producerea neaşteptată de lapte (galactoree), tulburări menstruale
* Foarmarea de cheaguri de sânge în special în venele de la nivelul membrelor inferioare (simptomele includ umflături, durere şi roşeaţă la nivelul picioarelor), care pot circula prin vasele de sânge până la plămâni, cauzând dificultăţi în respiraţie. Dacă observaţi oricare dintre aceste simptome adresaţi-vă imediat medicului.
Foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10,000 pacienţi):
* Diabet zaharat.
* Inflamarea ficatului (hepatită)
* Erupţii severe pe piele, băşici sau pete roşii pe piele.
* O reacţie alergică severă (denumită anafilaxie) care poate să producă dificultăţi în respiraţie sau şoc.
* Umflarea rapidă a pielii, de obicei în jurul ochilor, buzelor şi gâtului (angioedem).
* Secreţia inadecvată a unui hormon care conservă apa din organism prin reducerea pierderii de apă prin urină
* Atrofierea rapidă a musculaturii datorită afectării ţesuturilor musculare (rabdomioliză)
Trebuie să opriţi imediat administrarea Hedonin şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă experimentaţi simptome de edem angioneurotic, cum ar fi
• Umflare a feţei, limbii sau faringelui
• Dificultăţi la înghiţire
• Dificultăţi în respiraţie
Clasa de medicamente din care face parte Hedonin poate cauza tulburări ale ritmului inimii, care pot fi serioase şi în cazuri grave pot fi letale.
Anumite reacţii adverse pot fi depistate doar prin analize de sânge. Acestea includ creşteri ale cantităţii anumitor grăsimi (trigliceride şi colesterol total) sau zahăr din sânge şi scăderea numărului anumitor celule din sânge şi creşterea nivelului de prolactină în sânge.
Creşterea nivelului de prolactină în sânge poate duce, în cazuri rare, la:
* Umflarea sănilor la bărbaţi şi femei şi producerea neaşteptată de lapte.
* Întreruperea sau dereglarea ciclului menstrual.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să faceţi din când în când analize de sânge.
Cheaguri de sânge, în special în venele de la nivelul membrelor inferioare (simptomele includ umflături, durere şi roşeaţă la nivelul picioarelor), care pot circula prin vasele de sânge până la plămâni determinând durere în piept şi dificultăţi în respiraţie.
Dacă observaţi oricare din aceste simptome adresaţi-vă imediat medicului.
Suplimentar, puteţi avea gânduri de autovătămare sau sinucidere pe durata tratamentului cu Hedonin sau mai târziu după întreruperea tratamentului. Dacă aveţi gânduri de autovătămare sau de sinucidere, contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră sau mergeţi urgent la spital.
Următoarele reacţii adverse au fost observate mai des la copii şi adolescenţi:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi):
* Creşterea tensiunii arteriale
* Creşterea cantităţii unui hormon în sânge denumit prolactină. Această creştere poate să ducă în cazuri rare la:
- Umflarea sănilor la băieţi şi fete şi producerea neaşteptată de lapte
- Întreruperea sau dereglarea ciclului menstrual la fete
* Creşterea poftei de mâncare
* Mişcări musculare involuntare. Acestea includ dificultăţi în miscarea muşchilor, tremurături, nelinişte sau rigiditate muscular fără dureri.
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi):
* Iritabilitate
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, medicamente homeopate sau doze mari de vitamine.
Nu utilizaţi Hedonin dacă utilizaţi unul dintre următoarele medicamente:
- medicamente pentru tratamentul SIDA (inhibitori ai proteazei HIV)
- medicamente pentru tratamentul infecţiilor fungice, care conţin substanţe active cu structură de azol, de exemplu ketoconazol
- unele antibiotice care conţin substanţe active tip macrolidic, cum ar fi eritromicina, claritromicina
- antidepresivul nefazodonă
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi unul dintre următoarele medicamente:
•medicamente pentru tratamentul anxietăţii şi depresiei
•medicamente pentru tratamentul epilepsiei (cum ar fi fenitoina sau carbamazepina)
•tioridazină (alt medicament antipsihotic)
Înainte de a opri utilizarea oricărui medicament, discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră.
Medicamente care au impact asupra bătăilor inimii, de exemplu, medicamente care produc o dereglare a electroliţilor (nivele scăzute de potasiu sau magneziu), cum sunt diureticele (pentru eliminarea apei din ţesuturi) sau unele antibiotice (medicamente pentru tratamentul infecţiilor).
De asemenea spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi:
•medicamente care pot influenţa valoarea electroliţilor (săruri) din sânge
•medicamente care pot determina bătăi neregulate ale inimii (medicamente care prelungesc intervalul QT)
•medicamente care acţionează la nivelul creierului (medicamente care acţionează central)
Discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră. El ştie ce tipuri de medicamente pot cauza astfel de efecte.

Utilizarea Hedonin împreună cu alimente şi băuturi
Hedonin poate fi luat cu sau fără alimente.
Trebuie să evitaţi consumul de alcool în timp ce luaţi Hedonin, deoarece acesta vă poate face somnolent atunci când este asociat cu alcool etilic.
Nu luaţi Hedonin cu suc de grepfrut, deoarece sucul de grepfrut inhibă descompunerea quetiapinei în ficat şi astfel intensifică efectul quetiapinei.

Administrarea de Hedonin 200 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

În prezent nu există date asupra utilizării Hedonin în timpul sarcinii. Aşadar, Hedonin nu trebuie administrat în timpul sarcinii decât dacă medicul consideră că este absolut necesar. Atunci când mama utilizează Hedonin în timpul sarcinii, nou-născutul poate prezenta simptome de întrerupere.
Nu se cunoaşte măsura în care quetiapina se excretă în laptele matern. Alăptarea trebuie evitată, dacă tratamentul este necesar.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Dacă sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă, sau alăptaţi, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Hedonin. Nu trebuie să utilizaţi Hedonin în timpul sarcinii decât dacă aţi discutat cu medicul dumneavoastră. Nu trebuie să utilizaţi Hedonin dacă alăptaţi.

Prezentare ambalaj:

Hedonin 200 mg comprimate filmate: comprimate filmate rotunde, biconvexe, albe.

Blister PVC-PE-PVdC/Al
Mărime ambalaj: 30, 60 şi 90 comprimate filmate

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Hedonin după data de expirare înscrisă pe blister şi pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită precauţii speciale pentru păstrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă quetiapinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Hedonin 200 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Hedonin 200 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.