Prospect Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă
Substanța activă: albuminum humanum
Producator: INSTITUTO GRIFOLS S.A., Spania
Clasa ATC: [B05AA]:
sange si organe hematopoietice >>
substituenti de plasma si solutii perfuzabile >>
sange si substituenti de sange >>
substituenti de plasma si fractiuni proteice plasmatice
Grupa farmaceutică: substituenţi de sange si fracţiuni proteice plasmatice
Acest medicament aparţine unei grupe de medicamente denumite substituenţi de plasmă şi fracţiuni proteice plasmatice.
Indicații Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă:
Albumina umană Grifols 200 g/l este utilizată pentru refacerea şi menţinerea volumului sanguin circulant acolo unde deficitul de volum a fost demonstrat, iar utilizarea unui substituent de plasmă este adecvată. Alegerea albuminei în detrimentul unui substituent de plasmă artificial depinde de situaţia clinică particulară a pacientului şi se bazează pe recomandările oficiale.Dacă aveţi orice întrebări despre utilizarea albuminei umane Grifols 200 g/l, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Albumina umană Grifols 200 g/l:- dacă sunteţi alergic la proteina albumină umană sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Administrare Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă:
Albumina umană Grifols 200 g/l este un medicament destinat doar utilizării în spital. Aceasta va fi administrată ca perfuzie intravenoasă de către personalul medical şi nu poate fi autoadministrată.Doza şi viteza de perfuzare a albuminei umane Grifols 200 g/l pe care o primiţi, ca şi frecvenţa şi durata tratamentului, vor fi ajustate în funcţie de necesităţile dumneavoastră individuale. Medicul dumneavoastră va calcula doza şi viteza de perfuzare.
Dacă utilizaţi mai mult Albumina umană Grifols 200 g/l decât trebuie
Dacă vi s-a administrat mai mult decât trebuie din albumina umană Grifols 200g/l, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă uitaţi să utilizaţi Albumina umană Grifols 200 g/l
Spuneţi-i imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului şi urmaţi instrucţiunile acestuia.
Nu trebuie să vi se administreze o doză dublă pentru a compensa o doză uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului sau asistentei medicale.
Compoziție Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă:
- Substanţa activă este albumină umană. 1 ml de albumină umană Grifols 200 g/l conţine 200 mg proteină plasmatică umană, din care cel puţin 95% reprezintă albumină umană.- Celelalte componente sunt: caprilat de sodiu, N-acetiltriptofanat de sodiu şi apă pentru preparate injectabile.
Precauții:
• Dacă credeţi că suferiţi de o reacţie alergică cu dificultăţi în respiraţie, senzaţie de slăbiciune sau orice alte simptome, perfuzia trebuie oprită imediat.• Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă credeţi că suferiţi de oricare dintre următoarele afecţiuni:
- Slăbiciune a inimii
- Tensiune arterială mare
- Varice esofagiene (vene inflamate în interiorul esofagului)
- Edem pulmonar (acumularea de lichid în plămâni)
- Sângerări sau afecţiuni de coagulare a sângelui
- Anemie severă (lipsa celulelor roşii din sânge)
- Probleme privind eliminarea de urină
Aceste afecţiuni pot exclude utilizarea albuminei umane Grifols 200 g/l sau pot determina medicul să modifice doza/viteza de perfuzare, pentru evitarea complicaţiilor.
Atunci când medicamentele sunt fabricate din sânge sau plasmă umană, trebuie luate anumite măsuri pentru a preveni transmiterea infecţiilor la pacienţi. Acestea includ selectarea atentă a donatorilor de sânge şi plasmă, pentru a-i exclude pe cei cu risc de a transmite infecţii, controlul donărilor individuale şi analiza plasmei pentru depistarea semnelor de virus/infecţie. De asemenea, fabricanţii acestor medicamente includ în procesarea sângelui sau plasmei etape care pot inactiva sau elimina virusurile. Cu toate aceste măsuri, posibilitatea transmiterii unei infecţii nu poate fi exclusă în totalitate atunci când se administrează medicamente preparate din sânge sau plasmă umană. Acest lucru se aplică pentru orice virusuri necunoscute sau nou apărute sau alte tipuri de infecţii.
Nu există rapoarte privind infectarea cu virusuri prin albumina fabricată în conformitate cu specificaţiile Farmacopeei Europene, utilizând procesele de fabricaţie stabilite.
Se recomandă insistent ca de fiecare dată când vă este administrată albumină umană Grifols 200 g/l, denumirea şi seria de fabricaţie a medicamentului să fie notate, pentru a şti ce serie a fost utilizată.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorNu au fost observate efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Albumina umană Grifols 200 g/l conţine sodiu.
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți nevoie zilnic de Albumina umană Grifols 200 g/l sau mai mult pentru o perioadă lungă de timp, în special dacă v-a fost recomandat să urmați o dietă cu conținut scăzut de sodiu.
Albumina umană Grifols 200 g/l conţine potasiu.
Acest medicament conţine ≤2 mmol potasiu per doză. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii cu funcţie renală diminuată sau la pacienţii care urmează o dietă cu conţinut controlat de potasiu
Reacții adverse ale Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.• Reacţii uşoare, precum înroşirea feţei, erupţie pe piele, febră şi greaţă, pot apărea rar.
• Reacţii alergice severe (şoc anafilactic) pot apărea foarte rar.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.Nu se cunosc interacţiuni specifice ale albuminei umane cu alte medicamente.
Administrarea de Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Prezentare ambalaj:
Se prezintă sub formă de lichid limpede, uşor vâscos, aproape incolor până la galben-verzui.Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră a 50 ml soluţie perfuzabilă.
Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră a 100 ml soluţie perfuzabilă.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi albumina umană Grifols 200 g/l după data de expirare înscrisă pe eticheta flaconului şi pe cutia de carton după EXP.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC. A nu se congela.
Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi că soluția este tulbure sau prezintă depuneri.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă albuminum humanum:
- Albunorm 250 g/l, solutie perfuzabila
- ALBUMINĂ UMANĂ BAXTER 50 g/l soluţie perfuzabilă
- Albumeon 200 g/l soluţie perfuzabilă
- Albiomin 200 g/l, solutie perfuzabila
- Albunorm 200 g/l, solutie perfuzabila
- ALBUMINĂ UMANĂ KEDRION 200 g/l soluţie perfuzabilă
- Alburex 50 g/l, solutie perfuzabila
- Albumina Umana Behring 200 g/l, solutie perfuzabila
- VIALEBEX 40 mg/ml, soluţie perfuzabilă
- Albunorm 50 g/l, solutie perfuzabila
- Alburex 200 g/l, solutie perfuzabila
- Albiomin 50 g/l, solutie perfuzabila
- ALBUMINĂ UMANĂ BAXALTA 200 g/l soluţie perfuzabilă
- Vialebex 200 mg/ml, solutie perfuzabila
- ALBUMINĂ UMANĂ BAXTER 200 g/l soluţie perfuzabilă
- Human Albumin 200 g/l solutie perfuzabila
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă(din aceeași clasă):
- Albiomin 200 g/l, solutie perfuzabila
- Albiomin 50 g/l, solutie perfuzabila
- Albumeon 200 g/l soluţie perfuzabilă
- ALBUMINĂ UMANĂ BAXALTA 200 g/l soluţie perfuzabilă
- ALBUMINĂ UMANĂ BAXTER 200 g/l soluţie perfuzabilă
- ALBUMINĂ UMANĂ BAXTER 50 g/l soluţie perfuzabilă
- Albumina Umana Behring 200 g/l, solutie perfuzabila
- ALBUMINĂ UMANĂ KEDRION 200 g/l soluţie perfuzabilă
- Albunorm 200 g/l, solutie perfuzabila
- Albunorm 250 g/l, solutie perfuzabila
- Albunorm 50 g/l, solutie perfuzabila
- Alburex 200 g/l, solutie perfuzabila
- Alburex 50 g/l, solutie perfuzabila
- DEXTRAN 40, 100 g/l în soluţie de CLORURĂ DE SODIU 9 g/l
- DEXTRAN 40, 100 g/l în soluţie de GLUCOZĂ 50 g/l
- DEXTRAN 70, 60 g/l în soluţie de CLORURĂ DE SODIU 9 g/l
- DEXTRAN 70, 60 g/l în soluţie de GLUCOZĂ 50 g/l
- Gelaspan 40 mg/ml solutie perfuzabila
- Gelofusine 4 g/100 ml soluţie perfuzabilă
- Geloplasma 3 g/100 ml soluţie perfuzabilă
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Albumină umană Grifols 200 g/l soluţie perfuzabilă vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!