Prospect Bronhosolv 8 mg comprimate
Substanța activă: bromhexinum
Producator: S.C. Laropharm S.R.L., România
Clasa ATC: [R05CB]:
aparatul respirator >>
preparate pentru tratamentul tusei >>
expectorante fara combinatii cu antitusive >>
mucolitice
Indicații Bronhosolv 8 mg comprimate:
Bronhosolv 8 mg comprimate este un medicament mucolitic care determină creşterea cantităţii de apă din sputa expectorată şi îi scade vâscozitatea.Ameliorează eliminarea secreției bronşice, reduce tusea şi uşurează respiraţia.
Bronhosolv 8 mg comprimate se administrează la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani, în bolile acute şi cronice ale tractului respirator, însoţite de afectarea mecanismului de formare a sputei.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Bronhosolv 8 mg comprimate:- dacă sunteţi alergic la clorhidratul de bromhexin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- la copii cu vârsta sub 6 ani.
Administrare Bronhosolv 8 mg comprimate:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Dacă nu v-a fost indicat altfel de către medicul dumneavoastră, se recomandă următoarele doze:
Adulţi: 8-16 mg bromhexin (1-2 comprimate Bronhosolv) de trei ori pe zi.
Copii peste 10 ani: 4-8 mg bromhexin (½ -1comprimat Bronhosolv) de trei ori pe zi.
Copii între 6 şi 10 ani: 4 mg bromhexin (½ comprimat Bronhosolv) de trei ori pe zi.
Copii cu vârsta sub 6 ani: nu se recomandă administrarea Bronhosolv 8 mg comprimate la această categorie de vârstă.
Mod de administrare
Bronhosolv 8 mg comprimate se administrează pe cale orală, după mese. Pe durata terapiei cu bromhexin se recomandă un consum de lichide corespunzător, având în vedere că astfel este îmbunătăţită acţiunea mucolitică a bromhexinului asupra secreţiilor.
Durata tratamentului
Nu utilizaţi Bronhosolv 8 mg comprimate mai mult de 4 - 5 zile, cu excepţia cazului în care v-a fost recomandat astfel de către medicul dumneavoastră.
Dacă luați mai mult Bronhosolv 8 mg comprimate decât trebuie
Dacă aţi luat o doză mai mare decât cea recomandată adresaţi-vă imediat medicului sau farmacistului.
Dacă uitaţi să luaţi Bronhosolv 8 mg comprimate
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Bronhosolv 8 mg comprimate:
- Substanţa activă este clorhidrat de bromhexin. Fiecare comprimat conţine 8 mg clorhidrat de bromhexin.- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, amidon de porumb, stearat de magneziu, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Precauții:
Au fost raportate reacţii cutanate severe asociate cu administrarea de bromhexin. Dacă apar erupţii cutanate (inclusiv leziuni ale mucoaselor gurii, gâtului, nasului, ochilor sau ale organelor genitale), încetaţi să utilizaţi acest medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.Administrarea bromhexinului poate cauza reacții adverse de tip alergic severe, precum dificultăți în respirație, umflarea feței, a gâtului sau a limbii. Încetaţi să utilizaţi acest medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră în cazul apariției acestor manifestări.
Înainte să utilizaţi Bronhosolv 8 mg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
- dacă suferiţi de afecțiuni severe ale funcției rinichilor sau a ficatului (există riscul acumulării metaboliţilor). Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări privind dozele şi intervalul dintre doze potrivite pentru dumneavoastră;
- aveţi sau aţi avut în trecut gastrită sau ulcer gastrointestinal. Adresaţi-vă medicului pentru recomandări, deoarece bromhexinul, ca şi alte medicamente mucolitice, poate afecta mucoasa gastrică.
- dacă nu puteţi expectora eficient, deoarece poate creşte riscul obstrucţiei bronşice prin acumulare de secreţii.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorAu fost raportate rar, asociate cu utilizarea bromhexinului, reacţii adverse precum vertijul, cefaleea, care pot influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Bronhosolv 8 mg comprimate conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Reacții adverse ale Bronhosolv 8 mg comprimate:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Tulburări ale sistemului imunitar
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): reacţii de hipersensibilitate.
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): reacţii anafilactice, inclusiv şoc anafilactic, angioedem (reacţie cu debut brusc şi evoluţie rapidă de umflare a pielii, ţesutului subcutanat, a mucoaselor), prurit.
Tulburări gastrointestinale
Cu frecvență necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): greaţă, dureri abdominale, vărsături, diaree.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): erupţii cutanate, urticarie.
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): reacţii adverse cutanate severe (inclusiv eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson / necroliză epidermică toxică şi pustuloză exantematică acută generalizată).
Tulburări ale sistemului nervos
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): dureri de cap (cefalee).
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): ameţeală (vertij).
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): transpiraţie excesivă.
Investigaţii diagnostice
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): creşterea tranzitorie a valorilor concentraţiilor serice ale transaminazelor.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.Administrarea concomitentă cu antibioticele (amoxicilină, ampicilină, cefuroximă, doxiciclină, eritromicină, oxitetraciclină), favorizează pătrunderea acestora în ţesutul pulmonar.
Nu se recomandă utilizarea concomitentă a medicamentelor antitusive (fosfat de codeină şi derivaţi), întrucât asocierea favorizează retenţia secreţiilor traheobronşice.
Nu se recomandă administrarea concomitentă de anticolinergice (acestea usucă secreţiile bronşice).
- Evitaţi administarea simultană a medicamentelor iritante gastrice (antiinflamatoare nesteroidiene –acid acetilsalicilic, ibuprofen, naproxen), datorită creşterii riscului de apariţie a tulburărilor gastrice.
Bronhosolv 8 mg comprimate împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Utilizarea de alcool în timpul tratamentului cu bromhexin creşte riscul de apariţie a reacțiilor adverse.
Administrarea de Bronhosolv 8 mg comprimate în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Nu se recomandă administrarea clorhidratului de bromhexin în perioada de sarcină şi de alăptare.
Prezentare ambalaj:
Cutie cu un blister din PVC/Al a 20 comprimate.Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj (EXP). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu utilizaţi acest medicament dacă observați ambalajul rupt sau dacă acesta prezintă semne de deterioare.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă bromhexinum:
- BROMHEXIN 12 BC, sol. buv.
- Bromfluex 8 mg, comprimate
- BROMHEXIN, caps.
- BROMHEXIN 10 BC, sol. int.
- BROMHEXIN 8, sol. int.
- Bronhosolv 10 mg/5 ml soluție orală
- CLORHIDRAT DE BROMHEXIN, sol. buv.
- BROMHEXIN MIXTUR 10, sol.int.
- Bromhexin Laropharm 12 mg comprimate
- Bromhexin Slavia 8 mg comprimate
- BROFIMEN, compr.
- BISOLVON, sol.int.
- Bromhexin-T, picaturi orale solutie, 2 mg/ml
- Bromhexin Atb 8 mg, comprimate
- BROMHEXIN, sol. int.
- Bromhexin BIOFARM 12 mg comprimate
- BISOLVON, compr.
- Bromhexin BIOFARM 8 mg comprimate
- BROMHEXIN ROMPHARM 2 mg/ml picături orale/soluţie orală
- BROMFLUEX 12 mg comprimate
- Bromhexin Arena 8 mg, 12 mg comprimate
- BROMHEXIN 4 BERLIN CHEMIE, sol.buv.
- BROFIMEN, sol.int.
- Bromhexin cl 0,2% sol.orala - Terapia Ranbaxy
- Bromhexin MCC 8 mg comprimate
- BROMHEXIN LABORMED 8 mg, comprimate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Bronhosolv 8 mg comprimate(din aceeași clasă):
- ABROLEN, sirop
- ACC 100 mg comprimate efervescente
- ACC 100mg, pulbere solutie orala (20pl)
- ACC 100mg/5ml, 30g, granule solutie orala (75ml)
- ACC 100mg/5ml, 60g, granule solutie orala (150ml)
- ACC 200 mg + vitamina C
- ACC 200 mg comprimate efervescente
- ACC 200mg, capsule
- ACC 600 mg + vitamina C (10 cp.eff)
- ACC 600 mg comprimate efervescente
- ACC cu aromă de mure 600 mg pulbere orală în plic
- ACC Injectabil, 100 mg/ml
- ACC injekt 300 mg/3 ml soluţie injectabilă/soluţie pentru inhalat prin nebulizator
- ACC Junior 100 mg/plic pulbere pentru soluţie orală
- ACC Junior 20 mg/ml granule pentru soluţie orală
- ACC JUNIOR 20 mg/ml SIROP
- ACC lămâie și miere 200 mg pulbere pentru soluţie orală
- ACC lămâie și miere 600 mg pulbere pentru soluţie orală
- ACC-200, caps.
- ACC-200, compr. eff.
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Bronhosolv 8 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!