Prospect Fungolon 100 mg capsule

Substanța activă: fluconazolum
Producator: Balkanpharma-Razgrad AD, Bulgaria
Clasa ATC: [J02AC]: antiinfectioase de uz sistemic >> antimicotice >> antimicotice sistemice (excl. griseofulvina) >> triazol - derivati
Fluconazolul aparţine unei clase de medicamente numite antimicotice (antifungice). Substanţa activă este fluconazol.

Indicații Fungolon 100 mg capsule:

Fungolon este utilizat pentru tratamentul infecţiilor provocate de fungi şi poate fi de asemenea utilizat pentru a preveni o infecţie fungică. De obicei, majoritatea acestor infecţii sunt determinate de fungi din genul Candida.

Adulţi
Medicul dumneavoastră vă poate prescrie acest medicament pentru tratamentul următoarelor infecţii fungice:
- Meningită criptococică- o infecţie fungică la nivelul creierului
- Coccidiomicoză- o infecţie fungică a sistemului bronhopulmonar - Infecţii cauzate de Candida şi localizate în sânge, organe interne (de exemplu inimă, plămâni) sau căile urinare
- Candidoza mucoaselor – infecţii ale mucoasei gurii, gâtului şi stomatita facilitate de proteza dentară
- Candidoza genitală- infecţie fungică la nivelul vaginului sau penisului - Infecţii fungice la nivelul pielii (de exemplu, “piciorul atletului”) şi unghiilor

Vi se poate prescrie de asemenea Fungolon pentru:
- prevenirea recidivelor meningitei criptococice
- prevenirea recidivelor candidozelor mucoaselor
- prevenirea recidivelor candidozei genitale
- profilaxia infecţiilor cauzate de Candida (dacă sistemul dumneavoastră imun este slăbit şi nu funcţionează bine).

Copii şi adolescenţi
Capsulele pot reprezenta o formă farmaceutică necorespunzătoare pentru administrarea la copii cu vârsta mai mică de 5-6 ani.

Medicul poate prescrie acest medicament pentru:
- Candidoza mucoaselor- infecţie fungică ale mucoasei gurii şi a gâtului
- Infecţii produse de Candida şi localizate în sânge, organe interne (de exemplu inimă, plămâni) sau căile urinare
- Meningită criptococică- o infecţie fungică la nivelul creierului - profilaxia infecţiilor cauzate de Candida (dacă sistemul imun este slăbit şi nu funcţionează bine) - prevenirea recidivelor meningitei criptococice.

Contraindicații:

Nu luaţi Fungolon
• dacă sunteţi alergic la fluconazol, la oricare dintre celelalte component ale acestui medicament sau la alte medicamente pe care le-aţi luat pentru tratamentul infecţiilor fungice. Simptomele includ mâncărimi, înroşirea pielii sau dificultăţi de respiraţie.
• dacă luaţi astemizol, terfenadină (medicamente antihistaminice pentru tratamentul alergiilor)
• dacă luaţi cisapridă (un medicament folosit pentru anumite afecţiuni ale stomacului)
• dacă luaţi pimozidă (utilizată pentru tratamentul afecţiunilor mintale)
• dacă luaţi chinidină (utilizată pentru tratamentul tulburărilor de ritm ale inimii)
• dacă luaţi eritromicină (un antibiotic folosit pentru tratarea infecţiilor).

Administrare Fungolon 100 mg capsule:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Fungolon se administrează oral. Înghiţiţi capsulele întregi, cu un pahar cu apă.
Se recomandă ca medicamentul să fie luat la aceleaşi ore ale zilei. Acest medicament poate fi administrat cu sau fără alimente.

Dozele uzuale ale acestui medicament pentru diferite infecţii sunt prezentate mai jos:

Adulţi

Afecţiune → Doză
Pentru tratamentul meningitei criptococice → 400 mg în prima zi, apoi 200 până la 400 mg o dată pe zi, timp de 6 până la 8 săptămâni sau mai mult dacă este necesar. Uneori dozele sunt crescute până la 800 mg.
Pentru prevenția recidivelor meningitei criptococice → 200 mg o dată pe zi, până când medicul vă indică oprirea tratamentului
Pentru tratamentul coccidiomicozei → 200 mg până la 400 mg o dată pe zi timp de 11 luni până la 24 de luni sau mai mult dacă este necesar. Există cazuri în care dozele pot fi crescute până la 800 mg.
Pentru tratamentul infecţiilor fungice de la nivelul organelor interne, produse de Candid → 800 mg în prima zi, apoi 400 mg o dată pe zi până când medicul vă indică oprirea tratamentului
Pentru tratamentul infecţiilor fungice la nivelul mucoasei gurii, gâtului şi stomatitei datorate protezei dentare → 200 mg până la 400 mg în prima zi, apoi 100 mg până la 200 mg până când medicul vă indică oprirea tratamentului
Candidoză a mucoaselor- doza variază în funcţie de localizarea infecţiei → 50 până la 400 mg o dată pe zi timp de 7 până la 30 de zile până când medicul vă indică oprirea tratamentului
Prevenția recidivelor candidozei mucoaselor → 100 mg până la 400 mg o dată pe zi, sau 200 mg de 3 ori pe săptămână, când prezentaţi riscul de a dezvolta o infecţie fungică
Pentru tratamentul candidozei genitale → 150 mg în doză unică
Pentru prevenția recidivelor candidozei genitale → 150 mg la 3 zile, cu un total de 3 doze (ziua 1,4 şi 7), şi apoi o dată pe săptămână timp de 6 luni când prezentaţi risc crescut de infecţie fungică
Pentru tratamentul infecţiilor fungice de la nivelul pielii şi unghiilor → În funcţie de localizarea infecţiei, 50 mg o dată pe zi, 150 mg o dată pe săptămână, o doză unică de 300 mg până la 400 mg, sau 300 mg o dată pe săptămână, timp de 2 până la 4 săptămâni (“piciorul atletului” poate fi tratat până la 6 săptămâni, iar pentru infecţiile unghiilor tratamentul trebuie continuat până când unghia infectată este înlocuită)
Pentru profilaxia infecţiilor cauzate de Candida (dacă sistemul dumneavoastră imun este slăbit şi nu funcţionează bine) → 200 mg până la 400 mg o dată pe zi când prezentaţi risc crescut de infecţie fungică

Adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani
Respectaţi doza recomandată de către medicul dumneavoastră.

Copii (cu vârsta între 6- 12 ani)
Doza maximă recomandată copiilor este de 400 mg pe zi.
Doza va fi recomandată în funcţie de greutatea copilului în kg:

Afecţiune → Doză zilnică
Candidoza mucoaselor şi infecţii la nivelul gâtului produse de Candida- doza şi durata tratamentului depind de severitatea şi localizarea infecţiei → 3 mg/kg corp (se pot administra 6 mg/kg corp în prima zi)
Meningita criptococică sau infecţii fungice interne produse de Candida → 6 mg până la 12 mg/kg corp
Profilaxia infecţiilor cauzate de Candida la copii (dacă sistemul imunitar al copiilor este slăbit şi nu funcţionează bine) → 3 mg până la 12 mg/kg corp

Medicii uneori prescriu doze diferite. Luaţi întotdeauna medicamentul exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Vârstnici
Se recomandă aceleaşi doze ca şi la adult, cu excepţia cazului în care există afecţiuni renale.

Pacienţi cu afecţiuni renale
Medicul vă poate modifica doza, în funcţie de starea rinichilor.

Dacă luaţi mai mult Fungolon decât trebuie
Dacă luaţi prea multe capsule deodată este posibil să vă simţiţi rău. În acest caz, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau cea mai apropiată unitate medicală. În cazul unui posibil supradozaj, puteţi auzi, vedea, simţi sau gândi lucruri care nu sunt reale (halucinaţii şi comportament paranoid). Poate fi necesară instituirea unui tratament simptomatic (măsuri de susţinere şi, dacă este necesar, lavaj gastric).

Dacă uitaţi să luaţi Fungolon
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Fungolon 100 mg capsule:

- Substanţa activă este fluconazolul.
Fiecare capsulă de Fungolon 100 mg conţine fluconazol 100 mg.

- Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: lactoză monohidrat, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu;
Corpul capsulei: Indigo carmine FD&C blue 2 (Indigotină), (E 132), dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), gelatină;
Capacul capsulei: Dioxid de titan (E 171), gelatină.

Precauții:

Înainte să luați Fungolon, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
• dacă suferiţi de afecţiuni grave ale rinichilor sau ficatului
• dacă aveţi sau aţi avut boli de inimă, inclusiv probleme cu ritmul cardiac
• dacă aveţi nivele anormale ale potasiului, calciului sau magneziului în sângele dumneavoastră
• dacă vă apar reacţii grave pe piele (mâncărimi, înroşirea pielii sau dificultăţi de respiraţie).
• dacă manifestați simptome de insuficiență a glandelor suprarenale, care nu mai produc cantități adecvate de hormoni steroizi, precum cortizol (oboseală cronică sau îndelungată, slăbiciune musculară, pierdere a apetitului alimentar, scădere în greutate, durere abdominală).

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Când conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje pe durata tratamentului cu Fungolon, aveţi în vedere faptul că pot să apară ocazional ameţeli sau convulsii.

Fungolon conține lactoză monohidrat
Acest medicament conţine lactoză monohidrat (un fel de zahăr). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Fungolon 100 mg capsule:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Puţine persoane pot să prezinte reacţii alergice la medicament, deşi reacţiile alergice grave sunt rare. Dacă prezentaţi unul dintre simptomele de mai jos, spuneţi imediat medicului dumneavoastră.
• respiraţie şuierătoare brusc instalată, respiraţie dificilă sau senzaţie de apăsare în piept;
• umflarea pleoapelor, a feţei sau a buzelor;
• mâncărime generalizată, înroşirea pielii sau apariţia de pete roşii însoţită de mâncărime
• erupţie trecătoare pe piele
• reacţii grave ale pielii cum sunt erupţiile ce produc vezicule (la nivelul gurii şi limbii)

Fungolon vă poate afecta ficatul. Semnele afectării ficatului includ:
• oboseală
• pierderea poftei de mâncare
• vărsături
• îngălbenirea pielii dumneavoastră şi a albului ochilor (icter) Dacă manifestaţi unul dintre simptomele de mai sus, spuneţi imediat medicului dumneavoastră.

Alte reacţii adverse:
Dacă vreuna dintre aceste reacţii adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
• dureri de cap
• disconfort abdominal, diaree, greaţă (stare de rău), vărsături
• modificări ale valorilor enzimelor hepatice din sânge
• erupţii trecătoare pe piele

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
• scăderea numărului celulelor roşii din sânge, care poate determina paloarea pielii şi slăbiciune sau dificultăţi de respiraţie
• scăderea poftei de mâncare
• dificultate de a dormi, somnolenţă
• convulsii, ameţeli, senzaţie de învârtire (vertij), furnicături, înţepături sau amorţire, modificări în percepția gustului
• constipaţie, digestie dificilă, gaze, gură uscată
• dureri musculare
• afectare a ficatului şi îngălbenire a pielii şi a albului ochilor (icter)
• papule, vezicule (urticarie), mâncărimi, transpiraţii abundente
• stare de oboseală, stare generală de rău, febră

Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
• scăderea sub limita normală a celulelor albe ale sângelui, care ajută la apărarea organismului împotriva infecţiilor, şi a celulelor albe care ajută la oprirea sângerării
• colorarea în roşu sau purpuriu a pielii, care poate fi cauzată de scăderea numărului plachetelor sanguine, alte modificări ale celulelor din sânge
• modificări ale testelor de laborator (nivel crescut al colesterolului, grăsimilor)
• scăderea potasiului din sânge
• tremurături
• modificări ale electrocardiogramei (EKG), modificările frecvenţei şi ritmului inimii
• afectare severă a ficatului
• reacţii alergice (uneori severe), inclusiv erupţie cu vezicule larg răspândite pe suprafaţa corpului şi descuamare a pielii, umflare a buzelor şi feţei
• cădere a părului

Fluconazol Actavis vă poate afecta glandele suprarenale și cantitățile de hormoni steroizi produse. Semnele afectării glandelor suprarenale includ: - oboseală - slăbiciune musculară - pierderea apetitului alimentar - scădere în greutate - dureri abdominale

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http:/www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Informaţi imediat medicul dumneavoastră dacă luaţi astemizol, terfenadină (medicamente antihistaminice pentru tratamentul alergiilor), cisapridă (un medicament folosit pentru anumite afecţiuni ale stomacului), pimozidă (utilizată pentru tratamentul afecţiunilor mintale) sau chinidină (utilizată pentru tratamentul tulburărilor de ritm ale inimii), eritromicină (un antibiotic folosit pentru tratarea infecţiilor), deoarece aceste medicamente nu trebuie luate concomitent cu Fungolon (vezi pct. Nu luaţi Fungolon dacă).

Există câteva medicamente care pot interacţiona cu Fungolon. Informaţi medicul dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
- hidroclorotiazidă (utilizată în tratamentul retenției de lichid și a tensiunii arteriale ridicate)
- rifampicină sau rifabutină (antibiotice)
- alfentanil, fentanil (utilizate pentru anestezie)
- amitriptilină, nortriptilină (utilizate pentru tratarea depresiei)
- amfotericină B, voriconazol (utilizate pentru tratarea infecţiilor fungice)
- medicamente care fluidifică sângele pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge (warfarina sau medicamente asemănătoare)
- benzodiazepine (midazolam, triazolam sau medicamente similare) utilizate pentru a vă ajuta să dormiţi sau pentru a vă linişti
- carbamazepină, fenitoină (utilizate în tratamentul epilepsiei)
- nifedipină, isradipină, amlodipină, felodipină şi losartan (utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale
- presiune mare a sângelui)
- ciclosporina, everolimus, sirolimus sau tacrolimus (folosite la pacienţii cu transplant pentru a preveni respingerea acestuia)
- ciclofosfamidă, alcaloizi vinca (vincristină, vinblastină sau medicamente similare) utilizate pentru a trata cancerul
- halofantrină (utilizată pentru tratamentul malariei)
- statine (atorvastatină, simvastatină şi fluvastatină sau medicamente similare) utilizate pentru scăderea concentraţiilor mari de colesterol din sânge
- metadonă (utilizată în durere)
- celecoxib, flurbiprofen, naproxen, ibuprofen, lornoxicam, meloxicam, diclofenac (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene)
- contraceptive orale
- prednison (medicament steroidian)
- zidovudină, saquinavir (utilizate în infecţiile HIV)
- medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt clorpropamidă, glibenclamidă, glipizidă sau tolbutamidă
- teofilina (utilizată pentru tratamentul astmului)
- amiodaronă (utilizată în tratamentul bătăilor neregulate ale inimii, numite aritmii)
- vitamina A (supliment alimentar).

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.

Fungolon împreună cu alimente şi băuturi
Puteţi utiliza Fungolon cu sau fără alimente.

Administrarea de Fungolon 100 mg capsule în sarcină / alaptare:

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gavidă, adresațivă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu luaţi Fungolon dacă sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă sau alăptaţi decât dacă v-a fost recomandat de către medicul dumneavoastră.

Prezentare ambalaj:

Fungolon 100 mg se prezintă sub formă de capsule cilindrice gelatinoase cu corp verde-deschis şi capac alb

Fungolon 100 mg capsule
Este disponibil sub formă de cutii cu 1 sau 2 blistere din folie PVC/Al a câte 8 capsule.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă fluconazolum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Fungolon 100 mg capsule(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Fungolon 100 mg capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.