Prospect Imodium 2 mg comprimate orodispersabile
Substanța activă: loperamidum
Producator: JANSSEN-CILAG S.P.A, Italia; JANSSEN-CILAG, Franța
Clasa ATC: [A07DA]:
tractul digestiv si metabolism >>
antidiareice, antiinflamatoare, antiinfectioase intestinale >>
inhibitori ai peristaltismului (antipropulsive) >>
antipropulsive
Indicații Imodium 2 mg comprimate orodispersabile:
Imodium este indicat pentru controlul simptomatic al diareei acute și cronice. Imodium face parte din grupul medicamentelor antidiareice, antiinflamatoare/antiseptice intestinale, fiind un antipropulsiv.În caz de diaree, Imodium face scaunele mai consistente și mai puțin frecvente. De asemenea, vi se poate recomanda Imodium dacă vi s-a îndepărtat o parte din intestin, pentru că aceasta poate produce frecvent diaree.
Contraindicații:
Imodium nu trebuie administrat copiilor cu vârsta sub 6 ani.Nu utilizați Imodium:
- dacă sunteți alergic la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- dacă există sânge în scaun sau dacă aveți febră;
- dacă aveți o inflamație a abdomenului inferior (de exemplu colită ulcerativă sau colită pseudomembranoasă ca rezultat al utilizării antibioticelor);
- Dacă medicul v-a spus că încetinirea activității intestinului trebuie evitată, de exemplu dacă sunteți constipat sau abdomenul dumneavoastră este balonat;
- dacă aveți enterocolită bacteriană produsă de microorganisme agresive, precum Salmonella, Shigella și Campylobacter
Dacă aveți nelămuriri, cereți sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Administrare Imodium 2 mg comprimate orodispersabile:
Doza de Imodium pe care trebuie să o utilizați va depinde de vârstă și de tipul de diaree.Comprimatul orodispersabil trebuie pus pe limbă.
Comprimatele orodispersabile sunt fragile și nu trebuie împinse prin blister, deoarece acest lucru le-ar deteriora.
Pentru a scoate comprimatele orodispersabile din blister:
• trageți în sus marginea foliei
• îndepărtați folia complet
• apăsați pentru a împinge comprimatul
• îndepărtați comprimatul
Adulți și vârstnici
• pentru diareea acută (un episod brusc), administrați 2 comprimate orodispersabile Imodium (4 mg clorhidrat de loperamidă) odată, apoi 1 comprimat Imodium (2 mg clorhidrat de loperamidă) după fiecare scaun eliminat. Dacă aveți un scaun solid sau tare sau dacă trec 24 de ore fără a avea scaun, întrerupeți tratamentul.
• pentru diareea de lungă durată (cronică), doza exactă va fi stabilită împreună cu medicul dumneavoastră.
Dar: Nu administrați mai mult de 8 comprimate orodispersabile Imodium (16 mg clorhidrat de loperamidă) în decurs de 24 de ore!
Copii peste 6 ani
• pentru diaree acută (un episod brusc de diaree), administrați 1 comprimat orodispersabil Imodium (2 mg clorhidrat de loperamidă), apoi continuați cu 1 comprimat orodispersabil Imodium (2 mg clorhidrat de loperamidă) pentru fiecare scaun eliminat. Dacă copilul are un scaun solid sau tare sau dacă trec 24 de ore fără a avea scaun, întrerupeți tratamentul.
• pentru diaree cronică (de lungă durată), doza exactă va fi stabilită împreună cu medicul dumneavoastră.
Dar: Nu administrați niciodată mai mult decât doza recomandată pe zi și pe kilogram de greutate corporală a copilului dumneavoastră!
Greutatea copilului de la 14 kg: Niciodată mai mult de 2 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Greutatea copilului de la 20 kg: Niciodată mai mult de 3 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Greutatea copilului de la 27 kg: Niciodată mai mult de 4 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Greutatea copilului de la 34 kg: Niciodată mai mult de 5 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Greutatea copilului de la 40 kg: Niciodată mai mult de 6 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Greutatea copilului de la 47 kg: Niciodată mai mult de 7 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Greutatea copilului de la 54 kg: Niciodată mai mult de 8 comprimate orodispersabile Imodium pe zi
Dacă scaunele devin normale sau dacă nu a fost eliminat un scaun timp de 12 ore opriți administrarea de Imodium.
Doza maximă în cazul diareei acute și cronice este de 8 (16 mg) comprimate pe zi pentru adulți; în cazul copiilor doza trebuie să fie corelată cu greutatea corporală ( 3 comprimate/20kg) dar nu trebuie sa depășească maximum 8 comprimate pe zi.
Dacă aveți nelămuriri, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă utilizați mai mult Imodium decât trebuie
Dacă ați luat prea mult Imodium 2 mg comprimate orodispersabile, adresați-vă medicului dumneavoastră, în special dacă aveți oricare dintre următoarele simptome: amețeli, rigiditate musculară, mișcări necoordonate, somnolență, respirație superficială sau micțiuni dificile.
Copiii reacționează mai puternic decât adulții la doze mari de Imodium 2 mg comprimate orodispersabile.
Dacă un copil a luat o cantitate prea mare de medicament sau dacă apar oricare dintre simptomele de mai sus, adresați-vă imediat medicului.
Informații pentru medic în caz de supradozaj:
- Se administrează naloxonă injectabil ca antidot
- Se repetă administrarea naloxonei după 1-3 ore, dacă este necesar
- Se impune o monitorizare de cel puțin 48 de ore.
Dacă uitați să utilizați Imodium
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să utilizați Imodium
întreruperea prematură a tratamentului nu vă afectează în mod direct, dar este posibil ca vindecarea afecțiunii pentru care ați utilizat Imodium să apară mai târziu.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Imodium 2 mg comprimate orodispersabile:
- Substanța activă este clorhidratul de loperamidă. Un comprimat orodispersabil conține 2 mg clorhidrat de loperamidă.- Celelalte componente sunt gelatină, manitol, aspartam, aromă de mentă, hidrogenocarbonat de sodiu.
Precauții:
Înainte să utilizați Imodium, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.- Deși Imodium oprește diareea, nu va trata cauza acesteia. Ori de câte ori este posibil, cauza diareii trebuie, de asemenea, tratată;
- Când aveți diaree, pierdeți multe lichide. De aceea, trebuie să înlocuiți lichidele pierdute (să beți mai multe lichide). Acest lucru este important în special pentru copiii mici. Farmacistul va fi în măsură să vă ofere o pulbere specială care conține zahăr și săruri minerale. Când este adăugată în apă, aceasta va înlocui sărurile pe care le-ați pierdut în cursul unui episod diareic. Soluția este indicată în mod particular pentru copii;
- în cazul unui atac brusc (acut) de diaree, Imodium va opri de obicei simptomele în decurs de 48 ore. Dacă lucrurile nu se petrec așa, întrerupeți tratamentul și adresați-vă medicului dumneavoastră;
- Dacă aveți SIDA și sunteți tratați cu Imodium pentru diaree, dacă aveți orice semn de balonare a abdomenului sau bombare a acestuia, întrerupeți tratamentul cu Imodium imediat și informați medicul dumneavoastră;
- Informați medicul dumneavoastră dacă aveți probleme cu ficatul; este posibil să aveți nevoie de îngrijire medicală atentă cât timp luați Imodium.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelorImodium nu are nicio influență asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Oboseala, amețelile sau somnolența pot însoți diareea, de aceea este recomandabil să fiți precaut atunci când conduceți vehicule sau folosiți utilaje.
Informații importante privind unele dintre celelalte componente ale acestui medicament
Conține aspartam (E 951), o sursă de fenilalanină. Acest lucru poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.
Reacții adverse ale Imodium 2 mg comprimate orodispersabile:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele și majoritatea sunt moderate.Căutați ajutor medical de urgență dacă experimentați oricare dintre următoarele:
- Reacții alergice incluzând respirație șuierătoare inexplicabilă, scurtarea respirației, leșin sau umflarea feței și a gâtului,
- Erupții pe piele care pot fi severe și includ vezicule sau descuamarea pielii
- Pierderea conștienței sau nivel scăzut de conștiență (leșin, senzație de leșin sau mai puțin alert), mișcări necoordonate
Discutați cu medicul dumneavoastră cât mai curând posibil dacă apar:
- Mâncărime sau urticarie.
- Dureri de stomac sau stomac umflat.
- Dificultăți de urinare.
- Constipație severă.
- Senzație de arsură sau înțepături la nivelul limbii.
- Mioza (îngustarea pupilei).
Dacă observați oricare din reacțiile de mai sus, opriți administrarea acestui medicament și discutați cu un medic.
Alte reacții care pot apare include oboseala.
Reacții adverse apărute în timpul tratamentului pentru diareea acută:
Frecvente (apar la mai puțin de 1 din 10 persoane):
- Senzație de rău, constipație sau gaze intestinale,
- Dureri de cap
Mai puțin frecvente (apar la mai puțin de 1 din 100 de persoane)
- Amețeli
- Vărsături, indigestie
- Dureri de stomac
- Gură uscată
- Mâncărimi
Rare (apar la mai puțin de 1 din 100 persoane):
- Umflarea stomacului
Alte reacții adverse apărute în timpul tratamentului pentru diareea cronică:
Frecvente (apar la mai puțin de 1 din 10 persoane):
- Amețeli
- Senzație de rău, constipație sau gaze intestinale,
Mai puțin frecvente (apar la mai puțin de 1 din 100 de persoane)
- Dureri de cap
- Dureri de stomac
- Gură uscată
- Indigestie
Dacă vreuna dintre reacțiile adverse devine gravǎ sau dacă observați orice reacție adversǎ nemenționatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Este de așteptat ca reacțiile adverse la copii să fie similare cu cele descrise mai sus, apărute la adulți.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Imodium împreună cu alte medicamenteSpuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripție medicală.
Informați medicul dumneavoastră dacă utilizați medicamente care încetinesc activitatea stomacului și peristaltismul intestinal (de exemplu, anticolinergice)deoarece acestea pot intensifica efectul Imodium.
Imodium împreună cu alimente și băuturi
Comprimatul se va dizolva și este înghițit cu salivă. Nu este nevoie de aportul de lichide pentru comprimatul orodispersabil.
Administrarea de Imodium 2 mg comprimate orodispersabile în sarcină / alaptare:
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresațivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua Imodium.
Se recomandă să nu utilizați Imodium dacă alăptați, pentru că în laptele dumneavoastră pot ajunge cantități mici de Imodium.
Prezentare ambalaj:
Imodium se prezintă sub formă de comprimate rotunde de culoare albă sau aproape albă.Este disponibil în cutii cu un blister, respectiv 2, 3, 4 blistere din PVC/OPA/Alu/OPA/PVC - hârtie/PET/Alu, cu 6,12,18 și 24 comprimate orodispersabile.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi ferit de umiditate.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă loperamidum:
- LOPERAMID VIM SPECTRUM 2 mg capsule
- DISSENTEN, sirop
- Loperamid Laropharm 1 mg/5 ml soluţie orală
- Lopemidol 2 mg comprimate
- Lopedium 2 mg, capsule
- Imodium, sirop
- Stoperan 2 mg capsule
- NEO-ENTEROSEPTOL, capsule
- Loperamid Slavia 2 mg capsule
- Loperamid Solacium 2 mg capsule
- Loperamid 2 mg, capsule
- Lopemidol 1 mg/5 ml soluţie orală
- Loperamid Aurobindo 2 mg capsule
- Loprid 2 mg, comprimate
- LOPERASID, capsule
- Loperamid 0,02% sol.orala 100ml
- Tammex Akut 2 mg capsule
- DISSENTEN, comprimate
- Enterium 2 mg capsule
- Lopegen 2 mg capsule
- LOPAMIDE, comprimate
- Loperamid Terapia 2 mg capsule
- IMODIUM Capsule, 2 mg
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Imodium 2 mg comprimate orodispersabile(din aceeași clasă):
- DISSENTEN, comprimate
- DISSENTEN, sirop
- Dropizol 10 mg/ml picături orale, soluție
- Enterium 2 mg capsule
- IMODIUM Capsule, 2 mg
- Imodium Plus 2 mg/125 mg comprimate
- Imodium, sirop
- LOPAMIDE, comprimate
- Lopedium 2 mg, capsule
- Lopedium Duo 2 mg/125 mg comprimate
- Lopegen 2 mg capsule
- Lopemidol 1 mg/5 ml soluţie orală
- Lopemidol 2 mg comprimate
- Loperamid 0,02% sol.orala 100ml
- Loperamid 2 mg, capsule
- Loperamid Aurobindo 2 mg capsule
- Loperamid Laropharm 1 mg/5 ml soluţie orală
- Loperamid Laropharm 2 mg capsule
- Loperamid Slavia 2 mg capsule
- Loperamid Solacium 2 mg capsule
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Imodium 2 mg comprimate orodispersabile vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!