Prospect Karvol, solutie pt. vapori de inhalat
Substanța activă: combinatii
Producator: Boots Healthcare International, Marea Britanie
Clasa ATC: [R05CA]:
aparatul respirator >>
preparate pentru tratamentul tusei >>
expectorante fara combinatii cu antitusive >>
expectorante
Grupa farmaceutică: expectorante, combinaţii
Indicații Karvol, solutie pt. vapori de inhalat:
Util în tratamentul simptomatic al infectiilor la nivelul tractului respirator superior si al congestiei nazale.Contraindicații:
Hipersensibilitate cunoscută la oricare din componentele produsului.Copii cu vârsta sub 2 ani.
Astm bronşic sau tuse convulsivă.
Administrare Karvol, solutie pt. vapori de inhalat:
Produsul se administrează prin inhalare dar trebuie evitată inhalarea directă a soluţiei pentru vapori de inhalat. Prin inhalare directă, produsul poate deveni tusogen la orice vârstă.Pentru copii peste 2 ani si adulti:
Pe timpul noptii: 6 picaturi soluţie pentru vapori de inhalat se picură pe asternut sau batista, in vecinatatea pacientului dar nu in contact direct cu pielea.
Pe timpul zilei: 6 picaturi soluţie pentru vapori de inhalat se picură pe o batistă, sau intr-un vas cu apa fierbinte care se lasă liber în cameră. Se inhalează vaporii eliberaţi în atmosferă, dar nu direct la nivelul batistei sau vasului.
În cazul copiilor de vârstă mică, batista pe care s-a picurat soluţia pentru vapori de inhalat, nu trebuie lăsată la îndemâna acestora.
Varstnici:
Nu este necesar a se modifica modul de administare pentru varstnici.
Produsul nu este recomandat la copii sub 2 ani.
Pentru informaţii suplimentare în privinţa modului de utilizare, adresaţi-vă medicului.
Acțiune:
Karvol decongestioneaza caile nazale. Contine o combinatie de uleiuri volatile si mentol.Compoziție Karvol, solutie pt. vapori de inhalat:
100 ml soluţie pentru vapori de inhalat conţin clorbutol 0,5 g, levo-mentol 7,9 g, timol 0,7 g, terpineol 14,8 g, Pini sylvestris aetheroleum 2 g, Pini pumilio aetheroleum 22,9 g şi excipienţi: polietilenglicol 400, triacetin, polisorbat 80, macrogol monoleat, cinnamomi aetheroleum.Precauții:
La copii de vârstă mică, în special sub 18 luni, datorită posibilităţii de apariţie a spasmului glotic, trebuie evitat contactul produsului cu tegumentele în regiunea capului si gatului.Trebuie evitat contactul cu ochii si pielea.
Daca simptomele persista adresaţi-vă medicului.
Produsul nu trebuie lăsat la indemana copiilor.
Produsul nu se administrează oral sau nazal.
A nu se utiliza pe cale internă.
Dacă este înghiţit accidental, adresaţi-vă medicului.
Atenționări:
Pentru informaţii suplimentare adresaţi-vă medicului.Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Produsul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Karvol, solutie pt. vapori de inhalat:
Poate apare iritaţia mucoaselor tractului respirator, eventual tuse. La copii de vârstă mică, în special sub 18 luni, poate apare spasm glotic dacă produsul vine în contact cu pielea în regiunea capului si gatului.De asemeni produsul are un potenţial de sensibilizare la contactul cu tegumentele. În compoziţia produsului sunt prezente substanţe iritante pentru tegumente şi mucoase (timolul) şi chiar alergizante (aldehida cinamică din Cinnamomi aetheroleum).
Dacă simptomele persistă sau dacă apar simptome neobişnuite, adresaţi-vă medicului.
Supradozajul:
Simptomele supradozarii sau a administrării accidentale pe cale orală, pot include greata, voma, colici, cefalee, ameteli, senzatia de incalzire, delir, spasme musculare, convulsii epileptice, deprimarea respiratiei, deprimarea sistemului nervos central (SNC) si coma. Initialtratamentul consta in spalaturi gastrice si aspiratie. Se administrează oral laxative saline ca de exemplu sulfat de sodiu si carbune activ. Convulsiile pot fi tratate cu diazepam sau thiopental sodic.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Nu sunt cunoscute interacţiuni clinic semnificative.Administrarea de Karvol, solutie pt. vapori de inhalat în sarcină / alaptare:
Siguranta medicamentului Karvol la gravide si in perioada alăptării nu a fost demonstrata.Prezentare ambalaj:
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 10 ml soluţie pentru vapori de inhalat.Cutie cu un flacon din sticlă brună a 12 ml soluţie pentru vapori de inhalat.
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 15 ml soluţie pentru vapori de inhalat.
Condiții de păstrare:
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.A se păstra la temperaturi sub 25 grade C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Karvol, solutie pt. vapori de inhalat(din aceeași clasă):
- ADULT MELTUS, sirop
- ANTIBRONSITIC 1, sirop
- Benylin Mentol 20 mg/ml solutie orala
- Bioflu Expectorant 100 mg + 30 mg/5 ml sirop
- Bioflu Junior sirop
- Bronchostop gumă orală
- Bronchostop sirop
- Calmofluid T sirop
- Coldrex Broncho, sirop
- FRUNZĂ DE IEDERĂ BOEHRINGER INGELHEIM 8,25 mg/ml sirop
- GUAIAFEN 100, sol. int.
- GUAIAFEN 200, sol. int.
- Herbion iederă 7 mg/ml sirop
- JUNIOR MELTUS, sirop
- Karvol, capsule moi
- Mucohelix 8,25 mg/ml sirop
- Prospan 65 mg comprimate efervescente
- PROTHIASINE, sirop
- ROBITUSSIN EXPECTORANS 100 mg/5 ml soluţie orală
- SIROGAL, sirop
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Karvol, solutie pt. vapori de inhalat vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!