Prospect Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie

Substanța activă: pranoprofenum
Producator: SIFI S.p.A., Italia
Clasa ATC: [S01BC]: organe senzitive >> produse oftalmologice >> antiinflamatoare >> antiinflamatoare nesteroidiene
Categoria: Afectiuni oftalmologice
Pranoflog conţine o substanţă activă cu proprietăţi antiinflamatoare numită pranoprofen.

Indicații Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie:

Pranoflog este indicat în tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale segmentului anterior al ochiului: conjunctivită neinfecţioasă, blefarită, cheratită, sclerită, uveită anterioară (irită, iridociclită, ciclită) sau inflamaţii postoperatorii.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Pranoflog
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la pranoprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale Pranoflog.
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la acidul acetilsalicilic; nu trebuie administrat la pacienţii care au prezentat simptome de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic, urticarie sau alte reacţii de hipersensibilitate după administrarea de AINS sau acid acetilsalicilic.

Administrare Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie:

Utilizaţi întotdeauna Pranoflog exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza uzuală este de o picătură de 3-4 ori pe zi în ochiul/ochii afectat/afectaţi.

Dacă se utilizează mai mult de un medicament cu administrare topică oftalmică, celelalte medicamente trebuie administrate separat la interval de cel puţin 5 minute.

Administrarea la copii şi adolescenţi
Nu a fost stabilită siguranţa administrării medicamentului la copii şi adolescenţi.

Reguli de administrare
Lăsaţi capul pe spate, trageţi uşor de pleaopa inferioară, uitaţi-vă în sus şi administraţi picăturile în sacul conjunctival (spaţiul dintre ochi şi pleaopă). Închideţi ochii uşor şi rămâneţi cu ei închişi pentru câteva secunde.

Recomandări pentru utilizarea picăturilor
Pentru că Pranoflog este un preparat steril, următoarele instrucţiuni trebuie urmate:
- nu se administrează medicamentul din acelaşi flacon mai multor persoane;
- medicamentul va fi administrat în condiţii de igienă maximă: spălaţi mâinile şi nu atingeţi vârful picurătorului de alte obiecte sau suprafeţe (inclusiv ochiul).
- flaconul trebuie închis după fiecare administrare.
- flaconul cu soluţie rămasă neutilizată trebuie aruncat după o 28 de zile de la prima deschidere.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Pranoflog
Dacă v-aţi administrat prea mult medicament în ochi, clătiţi-vă cu apă călduţă. Nu vă mai administraţi picături până la ora la care trebuie să vă administraţi următoarea doză.

Dacă uitaţi să utilizaţi Pranoflog
Dacă aţi uitat să vă administraţi Pranoflog, puneţi în ochi o picătură imediat ce vă amintiţi, apoi continuaţi administrarea conform recomandării medicului. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie:

-Substanţa activă este pranoprofen 1 mg per mililitru.
-Celelalte componente sunt: acid boric, tetraborat de sodiu, polisorbat 80, edetat de disodiu, clorură de benzalconiu, apă purificată.

Precauții:

Efectul antiinflamator poate masca instalarea şi/sau evoluţia infecţiilor oculare. În prezenţa unei infecţii sau dacă există riscul unei infecţii, se va administra concomitent cu Pranoflog tratament antiinfecţios corespunzător (de exemplu, antibiotice).

Similar altor antiinflamatoare nesteroidiene, a fost luat în considerare potenţialul creşterii timpului de sângerare. Creşterea hemoragiei la nivelul ţesuturilor oculare (incluzând hemoragia în camera anterioară a ochiului) a fost raportată la aplicarea locală de antiinflamatoare nesteroidiene, asociată procedurilor chirurgicale oculare.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Tratamentul cu Pranoflog nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Limitări pot fi impuse de efectele afecţiunilor patologice ale pacientului.

Informaţii importante privind unele componente ale Pranoflog
Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie conţine clorură de benzalconiu. Clorura de benzalconiu din soluţia oftalmică se poate acumula în lentilele de contact moi, de aceea soluţia nu trebuie utilizată în timpul purtării acestor lentile. Lentilele trebuie scoase înainte de administrare şi nu trebuie reaplicate mai devreme de 15 minute după administrare.
Clorura de benzalconiu poate determina iritaţie oculară şi modificarea culorii lentilelor de contact moi.

Reacții adverse ale Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie:

Ca toate medicamentele, Pranoflog poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Ocazional, au fost raportate iritaţie la administrare, senzaţie de disconfort, durere, mâncărimi, înroşire, uscăciune, umflare la nivelul ochilor, ochi injectat, inflamarea marginilor pleoapelor şi secreţii oculare. De asemenea, au fost observate, rar, lacrimare, leziuni la nivelul ochiului şi senzaţie de corp străin.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Pranoflog picături oftalmice, soluţie, trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cunoscuţi cu tendinţe la sângerare sau care primesc alte medicamente care le poate prelungi timpul de sângerare.

Administrarea de Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Medicamentul se poate administra în sarcină şi în perioada alăptării, doar dacă este absolut necesar şi numai sub supravegherea strictă a medicului.

Prezentare ambalaj:

Soluţie limpede, incoloră, lipsită de particule.

Cutie cu un flacon din PEJD de culoare albă, prevăzut cu aplicator pentru picurare din PEJD de culoare albă şi capac din PP de culoare portocalie a 5 ml picături oftalmice, soluţie.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Pranoflog după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Pranoflog, 1 mg/ml, picături oftalmice, soluţie vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.