Prospect Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate

Substanța activă: montelukastum
Producator: Laboratorios Lesvi, S.L. Spania
Clasa ATC: [R03DC]: >> >> >>

Indicații Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate:

Montelukast Invent Farma este un antagonist al receptorilor pentru leucotriene care blocheaza efectul substantelor numite leucotriene. Leucotrienele determina ingustarea si inflamarea cailor aeriene din plamani. Prin blocarea leucotrienelor, Montelukast Invent Farma amelioreaza simptomele de astm bronsic si ajuta la controlul astmului bronsic si al alergiilor de sezon (cunoscute ca febra fanului sau rinita sezoniera alergica).
Medicul dumneavoastra a prescris Montelukast Invent Farma comprimate filmate pentru tratamentul astmului bronsic dumneavoastra, pentru prevenirea simptomelor de astm bronsic din timpul zilei si noptii.
- Montelukast Invent Farma este utilizat pentru tratamentul pacientilor cu varsta de 15 ani si peste, care nu sunt controlati adecvat prin tratamentul actual si care necesita tratament suplimentar.
- De asemenea, Montelukast Invent Farma ajuta la prevenirea ingustarii cailor aeriene induse de exercitiu fizic.
- La pacientii cu astm carora li s-a prescris Montelukast Invent Farma, acesta poate ameliora si simptomele de rinita alergica.
Medicul dumneavoastra va determina cum trebuie utilizat Montelukast Invent Farma, in functie de simptomatologie si de severitatea astmului bronsic al dumneavoastra.

Ce este astmul bronsic?
Astmul bronsic este o boala de lunga durata.
Astmul bronsic include:
- respiratie dificila determinata de ingustarea cailor aeriene. Aceasta ingustare a cailor aeriene se agraveaza sau se amelioreaza ca raspuns la conditii diferite.
- cai aeriene sensibile, care reactioneaza la numerosi stimuli cum ar fi fum de tigara, polen, aer rece sau exercitiu fizic.
- umflarea (inflamatia) mucoasei care captuseste caile aeriene.
Simptomele astmului bronsic includ: tuse, respiratie suieratoare si senzatie de constrictie toracica.

Ce sunt alergiile sezoniere?
Alergiile sezoniere (adesea denumite si rinite sezoniere) sunt reactii alergice adesea cauzate de polenul din copaci, iarba sau flori. Simptomele alergiilor sezoniere pot include in mod tipic: senzatie de nas infundat, mancarime la nivelul nasului, stranut, scurgere de “apa” din nas, ochi rosii si iritati.

Contraindicații:

Spuneti medicului dumneavoastra despre toate problemele medicale sau alergiile pe care le aveti sau le-ati avut.
Nu luati Montelukast Invent Farma daca sunteti alergic (hipersensibil) la montelukast sau la oricare dintre celelalte componente ale Montelukast Invent Farma.

Administrare Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate:

Pentru pacientii cu varsta de 15 ani sau peste:
- Trebuie sa utilizati doar un comprimat Montelukast Invent Farma o data pe zi, asa cum a fost prescris de catre medicul dumneavoastra. Poate fi impreuna cu alimente sau nu.
- Acesta trebuie administrat chiar daca nu aveti simptome sau criza de astm.
- Utilizati intotdeauna Montelukast Invent Farma exact asa cum v-a spus medicul. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
- Inghititi comprimatul intreg, fara a-l mesteca, cu un pahar de lichid, de preferat apa.
Daca utilizati Montelukast Invent Farma, asigurati-va ca nu utilizati niciun alt medicament care contine aceeasi substanta activa, montelukast.
Pentru copii cu varsta cuprinsa intre 2 si 5 ani, este disponibil Montelukast Invent Farma 4 mg, comprimate masticabile.
Pentru copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani, este disponibil Montelukast Invent Farma 5 mg, comprimate masticabile.

Daca utilizati mai mult decat trebuie din MONTELUKAST INVENT FARMA
Anuntati imediat medicul dumneavostra pentru a-i cere sfatul.
In majoritatea raportarilor de supradozaj nu au existat reactii adverse raportate. Simptomele cel mai frecvent aparute raportate in cazul supradozajului la adulti si copii au inclus durere abdominala, somnolenta, sete, dureri de cap, varsaturi si hiperactivitate.

Daca uitati sa luati MONTELUKAST INVENT FARMA
Straduiti-va sa administrati Montelukast Invent Farma asa cum a fost prescris. Cu toate acestea, in cazul in care ati omis sa luati o doza, continuati schema de tratament obisnuita de un comprimat o data pe zi.
Nu administrati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.

Daca incetati sa utilizati MONTELUKAST INVENT FARMA
Montelukast Invent Farma poate trata astmul bronsic numai pe perioada in care este utilizat.
Este important sa continuati sa utilizati Montelukast Invent Farma atata timp cat este prescris de catre medic. Aceasta va ajuta la controlul astmului bronsic.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la utilizarea acestui produs, adresati-va medicului copilului dumneavoastra sau farmacistului.

Compoziție Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate:

Substanta activa este montelukast. Fiecare comprimat contine montelukast sodic care corespunde la montelukast 10 mg.

Celelalte componente sunt:
Nucleu: lactoza monohidrata, celuloza microcristalina, hidroxipropilceluloza, croscarmeloza sodica, stearat de magneziu.
Film: alcool polivinilic, dioxid de titaniu (E 171), talc, lecitina (soia), guma de xantan, oxid rosu si galben de fer (E 172).

Precauții:

Aveti grija deosebita la utilizarea Montelukast Invent Farma
- In cazul in care astmul bronsic se agraveaza sau respiratia dumneavoastra se inrautateste anuntati-l imediat pe medicul dumneavoastra.
- Montelukast Invent Farma administrat oral nu este destinat tratamentului crizelor de astm bronsic. In cazul in care apare o criza, urmati instructiunile pe care medicul vi le-a dat.
Intotdeauna trebuie sa aveti la indemana medicatia inhalatorie de urgenta pentru crizele de astm bronsic.
- Este importanta utilizarea de catre dumneavoastra a tuturor medicamentelor pentru astm bronsic prescrise de medic.
Montelukast Invent Farma nu trebuie utilizat in locul altor medicamente pentru astm bronsic pe care medicul le-a prescris pentru dumneavoastra.
- In cazul in care dumneavoastra utilizati medicamente anti-astmatice, tineti cont de faptul ca daca prezentati o asociere de simptome cum sunt stare asemanatoare gripei, furnicaturi si intepaturi sau amorteala la nivelul bratelor si picioarelor, agravarea simptomelor pulmonare, si/sau eruptii trecatoare pe piele, trebuie sa va adresati medicului dumneavoastra.
- Nu trebuie sa utilizati acid acetilsalicilic (aspirina) sau medicamente antiinflamatoare (cunoscute, de asemenea, sub denumirea de medicamente antiinflamatoare non-steroidiene sau AINS) daca acestea va agraveaza astmul bronsic.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Nu este de asteptat ca Montelukast Invent Farma sa afecteze capacitatea dumneavoastra de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, raspunsurile individuale la medicatie pot varia. Unele reactii adverse (cum sunt ameteli si somnolenta), care au fost raportate foarte rar la administrarea Montelukast Invent Farma, pot afecta capacitatea unor pacienti de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informatii importante privind unele componente ale Montelukast Invent Farma
Montelukast Invent Farma comprimate filmate contine lactoza. Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate:

Similar tuturor medicamentele, MONTELUKAST INVENT FARMA poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Cele mai frecvente reactii adverse raportate in studii clinice cu Montelukast Invent Farma 10 mg, comprimate filmate (intalnite la cel putin 1 din 100 pacienti tratati si la mai putin de 1 din 10 copii si adolescenti tratati), avand legatura cu administrarea Montelukast Invent Farma au fost:
- dureri abdominale
- dureri de cap
In plus, in timpul punerii pe piata a medicamentului, au fost raportate urmatoarele:
- tendinta crescuta la sangerare
- reactii alergice incluzand eruptie trecatoare pe piele, umflarea fetei, buzelor, limbii si/sau gatului, care pot determina dificultate in respiratie sau la inghitire
- tulburari de comportament (tulburari ale viselor inclusiv cosmaruri, halucinatii, iritabilitate, anxietate, oboseala, neliniste, agitatie incluzand comportament agresiv, tremor, depresie, tulburari de somn, ganduri si actiuni de suicid (in cazuri foarte rare)
- ameteli, somnolenta, senzatie de intepaturi si furnicaturi/amorteala, convulsii
- palpitatii
- sangerari nazale
- diaree, uscaciunea gurii, greata, varsaturi
- hepatita
- vanatai, umflaturi rosii, moi, sub piele, localizate cel mai frecvent pe gambe (eritem nodos)
- dureri articulare si musculare, crampe musculare
- oboseala, stare de rau, transpiratie, febra
La pacienti astmatici tratati cu montelukast au fost raportate cazuri foarte rare ale unei asocieri de simptome cum sunt stare asemanatoare gripei, senzatie de intepaturi sau amorteala la nivelul bratelor si picioarelor, agravarea simptomelor pulmonare, si/sau eruptii trecatoare pe piele (sindrom Churg-Strauss). Trebuie sa anuntati imediat medicul daca prezintati unul sau mai multe
dintre aceste simptome.
Solicitati medicului dumneavoastra sau farmacistului mai multe informatii despre reactiile adverse.
Daca vreuna dintre reactiile adverse devine grava sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului copilului dumneavoastra sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Unele medicamente pot afecta modul in care actioneaza Montelukast Invent Farma sau Montelukast Invent Farma poate afecta modul in care actioneaza alte medicamente.
Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca dumneavoastra utilizati sau ati utilizat recent alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fara prescriptie medicala.
Inainte de a incepe administrarea Montelukast Invent Farma spuneti medicului dumneavoastra daca utilizati urmatoarele medicamente:
- fenobarbital (utilizat pentru tratamentul epilepsiei)
- fenitoina (utilizata pentru tratamentul epilepsiei)
- rifampicina (utilizata pentru tratamentul tuberculozei si a altor catorva infectii)

Utilizarea Montelukast Invent Farma cu alimente si bauturi
Montelukast Invent Farma 10 mg, comprimate filmate poate fi administrat impreuna cu alimente sau fara.

Administrarea de Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.

Utilizarea in sarcina
Gravidele sau femeile care intentioneaza sa devina gravide trebuie sa se adreseze medicului inainte de a utiliza Montelukast Invent Farma. Medicul dumneavostra va evalua daca puteti utiliza Montelukast Invent Farma in timpul acestei perioade de timp.

Utilizarea in timpul alaptarii
Nu se cunoaste daca Montelukast Invent Farma se elimina in lapte. Daca alaptati sau intentionati sa alaptati trebuie sa va adresati medicului dumneavoastra inainte de a incepe utilizarea Montelukast Invent Farma.

Prezentare ambalaj:

Comprimatele filmate de 10 mg sunt de culoare portocaliu deschis, rotunde cu diametrul de 7,7-8,5 mm biconvexe, marcate cu “10” pe o fata.
Blistere in ambalaje cu: 7, 10, 14, 20, 28, 30, 49, 50, 56, 84, 90, 98, 100, 140 si 200 comprimate.
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Condiții de păstrare:

- A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
- Nu utilizati Montelukast Invent Farma dupa data de expirare inscrisa pe cutie sau pe blister, dupa EXP. Data de expirare indica ultima zi a lunii respective.
- A se pastra in ambalajul original, pentru a fi protejat de lumina si umiditate.
- Nu utilizati Montelukast Invent Farma daca sesizati semne vizibile de deteriorare.
- Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă montelukastum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Montelukast Invent Farma 10 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.