Prospect Artromed 200 mg, comprimate filmate

Substanța activă: oxaceprolum
Producator: Chephasaar Chem.-pharm. Germania
Clasa ATC: [M01AX]: sistemul muscular-scheletic >> preparate antiinflamatoare si antireumatice >> antiinflamatoare si antireumatice nesteroidiene >> alte antiinflamatoare/ antireumatice-nesteroidiene
Grupa farmaceutică: alte antiinflamatoare si antireumatice nesteroidiene

Indicații Artromed 200 mg, comprimate filmate:

Este utilizat ca adjuvant în tratamentul durerilor artrozice la adulţi (de exemplu artroza genunchiului, şoldului, coloanei vertebrale).

Contraindicații:

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la oxaceprol sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
- dacă aveţi insuficienţă renală severă.

Administrare Artromed 200 mg, comprimate filmate:

Utilizaţi întotdeauna Artromed exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat filmat Artromed 200 mg (200 mg oxaceprol) de 3 ori pe zi, dimineaţa, la prânz şi seara.
Comprimatele filmate se administrează pe cale orală, întregi, cu o cantitate suficientă de apă, preferabil înainte de masă.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Artromed

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Artromed
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Artromed
Cu excepţia revenirii durerilor articulare nu sunt previzibile alte efecte.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Artromed 200 mg, comprimate filmate:

Substanţa activă este oxaceprolul. Fiecare comprimat filmat conţine oxaceprol 200 mg.

Celelalte componente sunt: nucleu: amidon de porumb, macrogol 6000, macrogol 12000, talc, stearat de magneziu; film: dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104), galben amurg (E 110), talc, povidonă, propilenglicol, simeticonă emulsie, copolimer acid metacrilic/etilacrilat (1/1) dispersie 30%, macrogol 6000.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Oxaceprolul nu are nici o influenţă directă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, dar trebuie să ţineţi cont de posibilele reacţii adverse care pot apare.

Informaţii importante privind unele componente ale Artromed
Colorantul galben amurg (E 110) conţinut în Artromed poate provoca reacţii alergice.

Reacții adverse ale Artromed 200 mg, comprimate filmate:

Ca toate medicamentele, Artromed poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
- foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 persoane);
- frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 persoane);
- mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 persoane);
- rare (apar la mai puţin de 1 din 1000 persoane);
- foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 persoane);
- cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Tulburări ale sistemului nervos
Cu frecvenţă necunoscută: cefalee, ameţeli.

Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice: edeme, mâncărime, erupţii pe piele.
Foarte rare: reacţii alergice: căderea părului, dureri articulare, vasculită, urticarie, edem angioneurotic, eozinofilie alergică.

În cazul apariţiei acestor reacţii adverse, tratamentul trebuie întrerupt.

Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, tulburări ale poftei de mâncare, dureri epigastrice, diaree, care sunt deseori de natură tranzitorie.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Cu frecvenţă necunoscută: erupţii trecătoare pe piele.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravÇŽ sau dacă observaţi orice reacţie adversÇŽ nemenţionatÇŽ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

La pacienţii care urmează un tratament anticoagulant cu antagonişti ai vitaminei K nu poate fi exclusă o influenţă a oxaceprolului asupra coagulării sângelui. Din acest motiv, în timpul tratamentului simultan cu Artromed, se recomandă controale periodice ale timpului de protrombină.

Utilizarea Artromed cu alimente şi băuturi
Artromed se administrează preferabil înainte de masă.

Administrarea de Artromed 200 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Artromed nu trebuie luat în timpul sarcinii deoarece nu există experienţă suficientă cu privire la posibilele efecte asupra embrionului sau fătului.

Nu se cunoaşte dacă oxaceprolul se excretă în laptele matern, de aceea nu se recomandă administrarea Artromed pe perioada alăptării.

Prezentare ambalaj:

Artromed se prezintă sub formă de comprimate filmate, de culoare galbenă cu diametrul de 10 mm, grosimea de 4,7 mm.

Este disponibil în cutii cu 2 sau 10 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.

Condiții de păstrare:

Nu utilizaţi Artromed după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Artromed 200 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Artromed 200 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.