Prospect Atomoxetină Teva, capsule
Substanța activă: atomoxetinum
Producator: Teva Pharmaceuticals Works Ungaria
Atomoxetină Teva 18 mg capsule
Atomoxetină Teva 25 mg capsule
Atomoxetină Teva 40 mg capsule
Atomoxetină Teva 60 mg capsule
Atomoxetină Teva 80 mg capsule
Atomoxetină Teva 100 mg capsule
Indicații Atomoxetină Teva, capsule:
Atomoxetină Teva este un medicament non-stimulant utilizat în tratamentul tulburării prin deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD), la copii cu vârsta peste 6 ani şi adolescenţi, ca parte a unui program de tratament cuprinzător, care poate include psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale.Atomoxetină Teva conţine atomoxetină, care creşte cantitatea de noradrenalină de la nivelul creierului.
Noradrenalina este o substanţă din creier, produsă în mod natural, care creşte atenţia şi scade impulsivitatea şi hiperactivitatea pacienţilor cu ADHD. Medicamentul v-a fost prescris pentru a ajuta la controlul simptomelor ADHD. Atomoxetină Teva nu determină dependenţă.
Ar putea fi necesare câteva săptămâni de tratament cu Atomoxetină Teva, până la îmbunătăţirea semnificativă a simptomelor.
Atunci când tratamentul a fost început la o vârstă mai mică, poate fi indicat să continuaţi să utilizaţi Atomoxetină Teva şi la vârsta adultă. Medicul dumneavoastră vă va sfătui cu privire la acest fapt
Contraindicații:
NU utilizaţi Atomoxetină Teva:- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la atomoxetină sau la oricare dintre celelalte componente ale Atomoxetină Teva
- dacă aţi luat un medicament denumit inhibitor de monoaminooxidază (IMAO), de exemplu fenelzină, în timpul ultimelor două săptămâni. Un medicament IMAO se utilizează uneori în tratamentul depresiei sau în alte probleme de sănătate mintală.
Administrarea Atomoxetină Teva împreună cu un IMAO poate să determine reacţii adverse grave sau să pună viaţa în pericol. (De asemenea, va trebui să aşteptaţi cel puţin 14 zile după ce întrerupeţi tratamentul cu Atomoxetină Teva pentru a putea începe să luaţi un IMAO).
- dacă suferiţi de o boală a ochilor denumită glaucom cu unghi îngust (presiune crescută la nivelul ochilor).
Atomoxetină Teva nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 6 ani.
Administrare Atomoxetină Teva, capsule:
Utilizaţi întotdeauna Atomoxetină Teva exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza uzuală este o dată sau de două ori pe zi (dimineaţa şi spre sfârşitul după-amiezii ori începutul serii).- Atomoxetină Teva se administrează pe cale orală şi puteţi lua Atomoxetină Teva cu sau fără alimente. - Utilizarea Atomoxetină Teva la aceeaşi oră în fiecare zi, vă poate ajuta să vă amintiţi mai bine să îl luaţi.
Medicul dumneavoastră vă va spune cât Atomoxetină Teva să luaţi şi vă va calcula doza, în funcţie de greutatea dumneavoastră. În mod normal, medicul vă va iniţia tratamentul cu o doză mai mică, iar apoi va creşte doza de Atomoxetină Teva pe care trebuie să o luaţi, conform recomandărilor de mai jos:
Copii (cu vârsta de 6 ani şi peste) şi adolescenţi:
- Greutate până la 70 kg: tratamentul trebuie început cu o doză zilnică totală de aproximativ 0,5 mg atomoxetină pe kilogram de greutate corporală. Această doză trebuie menţinută timp de minim 7 zile. Ulterior, medicul dumneavoastră poate decide să vă crească doza, până la doza uzuală zilnică de întreţinere de aproximativ 1,2 mg pe kilogram de greutate corporală.
- Greutate mai mare de 70 kg: tratamentul trebuie început cu o doză zilnică totală de 40 mg atomoxetină. Această doză trebuie menţinută timp de minim 7 zile. Ulterior, medicul dumneavoastră poate decide să vă crească doza, până la doza uzuală zilnică de întreţinere de 80 mg. Doza zilnică maximă pe care v-o poate recomanda medicul dumneavoastră este 100 mg atomoxetină.
Dacă aveţi probleme cu ficatul, medicul dumneavoastră vă poate recomanda o doză mai mică.
După începerea tratamentului, un copil care ia Atomoxetină Teva poate să scadă puţin în greutate. Medicul va supraveghea înălţimea şi greutatea copilului dumneavoastră. În cazul în care copilul dumneavoastră nu creşte suficient sau nu câştigă suficient în greutate, medicul îi poate modifica doza sau poate decide întreruperea temporară a tratamentului cu Atomoxetină Teva.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Atomoxetină Teva
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat departament de urgenţă al unui spital şi spuneţi-le câte capsule aţi luat. Simptomele raportate cel mai frecvent, asociate supradozajului, au fost somnolenţă, agitaţie, hiperactivitate, comportament anormal şi simptome gastro-intestinale.
Dacă uitaţi să utilizaţi Atomoxetină Teva
Dacă nu aţi luat o doză, trebuie să o luaţi cât mai curând posibil, dar nu trebuie să luaţi în 24 ore mai mult decât doza dumneavoastră zilnică totală. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa dozele uitate.
Dacă încetaţi să utilizaţi Atomoxetină Teva
În mod normal, nu apar reacţii adverse dacă întrerupeţi administrarea Atomoxetină Teva, dar trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a întrerupe tratamentul.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Atomoxetină Teva, capsule:
Substanţa activă este atomoxetină. Fiecare capsulă conţine atomoxetină 10 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon de porumb pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Fiecare capsulă conţine atomoxetină 18 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.
Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine oxid galben de fer (E172), dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Fiecare capsulă conţine atomoxetină 25 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.
Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine albastru strălucitor FCF – FD & C Blue 1 (E133), eritrozină – FD & C Red 3 (E127), dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Fiecare capsulă conţine atomoxetină 40 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.
Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine albastru strălucitor FCF – FD & C Blue 1 (E133), eritrozină – FD & C Red 3 (E127), dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Fiecare capsulă conţine atomoxetină 60 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.
Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine albastru strălucitor – FD & C Blue 1 (E133), eritrozină – FD & C Red 3 (E127), oxid galben de fer (E172), dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Fiecare capsulă conţine atomoxetină 80 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.
Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine oxid galben de fer (E172), oxid roşu de fer (E172), dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Fiecare capsulă conţine atomoxetină 100 mg sub formă de clorhidrat de atomoxetină. Celelalte componente sunt amidon pregelatinizat şi laurilsulfat de sodiu.
Învelişul capsulei (corp şi capac) conţine oxid galben de fer (E172), oxid roşu de fer (E172), dioxid de titan (E171) şi gelatină. Cerneala pentru inscripţionare conţine TekPrintTM (shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172)).
Precauții:
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Atomoxetină Teva Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Atomoxetină Teva:- dacă aveţi sau aţi avut probleme cu ficatul. S-ar putea să aveţi nevoie de o doză mai mică.
- dacă aveţi tensiune arterială crescută. Atomoxetină Teva poate să crească tensiunea arterială.
- dacă aveţi probleme cu inima (inclusiv anomalii cardiace) sau bătăi rapide ale inimii. Atomoxetină Teva poate să vă accelereze frecvenţa bătăilor inimii (pulsul). La pacienţii cu anomalii cardiace a fost raportat decesul subit.
- dacă aveţi tensiune arterială mică. Atomoxetină Teva poate să determine ameţeli sau leşin la persoanele cu tensiune arterială mică.
- dacă aveţi o boală de inimă sau un istoric de accident vascular cerebral.
- aveţi antecedente de epilepsie sau aţi avut convulsii, de orice altă cauză. Atomoxetină Teva poate determina o creştere a frecvenţei convulsiilor.
Există posibilitatea să apară reacţii adverse psihice severe, rare, inclusiv reacţii psihotice (de exemplu, a crede lucruri care nu sunt adevărate sau a fi suspicios), halucinaţii (de exemplu, a auzi voci sau a vedea lucruri care nu sunt acolo), manie (senzaţie de euforie sau excitaţie excesivă, care determină comportament neobişnuit) şi agitaţie.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorS-ar putea să vă simţiţi obosit sau somnolent după ce luaţi Atomoxetină Teva. Trebuie să fiţi atent(ă) atunci când conduceţi automobilul sau lucraţi cu utilaje grele, până când veţi şti în ce mod vă afectează Atomoxetină Teva. Dacă vă simţiţi obosit sau somnolent nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.
Informaţii importante referitoare la conţinutul capsulelor
Capsulele de Atomoxetină Teva nu sunt prevăzute pentru a fi deschise. Atomoxetină Teva poate irita ochii. În eventualitatea în care conţinutul capsulelor vine în contact cu mucoasa oculară, ochiul afectat trebuie spălat imediat cu apă din abundenţă şi este necesar consult medical. Mâinile şi orice suprafaţă a corpului care a intrat în contact cu conţinutul capsulei trebuie spălate cât mai curând posibil.
Reacții adverse ale Atomoxetină Teva, capsule:
Ca toate medicamentele, Atomoxetină Teva poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Deşi mai puţin frecvent (afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000), Atomoxetină Teva poate determina reacţii alergice grave. Trebuie să opriţi administrarea Atomoxetină Teva şi să luaţi imediat legătura cu medicul dumneavoastră sau cu spitalul dacă aveţi oricare dintre următoarele:
- umflarea feţei sau gâtului
- dificultăţi în respiraţie
- blânde (pete mici, reliefate pe piele, cu senzaţie de mâncărime)
Foarte rar (afectează mai puţin de 1 pacient din 10000), au existat raportări de afectări ale ficatului. Trebuie să opriţi administrarea Atomoxetină Teva şi să luaţi imediat legătura cu medicul dumneavoastră dacă aveţi oricare dintre următoarele:
- urină închisă la culoare
- piele galbenă sau îngălbenirea albului ochilor
- durere abdominală care se accentuează atunci când apăsaţi (sensibilitate) sub marginea coastelor, pe partea dreaptă
- o senzaţie de rău (greaţă) inexplicabilă
- oboseală
- mâncărimi
- senzaţia că o să răciţi
Aceste simptome nu trebuie ignorate deoarece pot fi începutul a ceva mai grav.
Pacienţii cu vârsta sub 18 ani au un risc crescut de reacţii adverse, cum sunt:
- gânduri de sinucidere
- ostilitate (predominant agresivitate, comportament opoziţional şi furie)
- labilitate emoţională
Dacă oricare din simptomele prezentate anterior apar sau se agravează după începerea tratamentului, trebuie să-l informaţi pe medicul dumneavoastră.
De asemenea, trebuie să ştiţi că, similar altor tratamente cu medicamente psihotrope, există posibilitatea apariţiei unor rare reacţii adverse psihice grave. La acest grup de vârstă, nu au fost încă demonstrate efectele administrării Atomoxetină Teva pe termen lung, asupra creşterii, maturizării, dezvoltării cognitive şi comportamentale.
La unii pacienţi, au existat raportări de ritmuri anormale ale inimii, care pot fi grave, şi, de asemenea, convulsii. Trebuie să luaţi legătura cu medicul dumneavoastră dacă suspectaţi o problemă a inimii sau dacă aveţi o convulsie.
Reacţii adverse raportate în studiile clinice cu Atomoxetină Teva la adolescenţi şi copii cu vârsta peste şase ani Reacţii adverse foarte frecvente (afectează mai mult de 1 pacient din 10) sunt:
- durere de cap
- scăderea apetitului alimentar (lipsa poftei de mâncare)
- stare de rău (vărsături)
- senzaţie de rău (greaţă)
- dureri de stomac (abdomen)
- somnolenţă
De obicei, aceste reacţii dispar după un timp.
Alte reacţii adverse frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 100) pot fi:
- pierderea apetitului alimentar
- iritabilitate
- oscilaţii ale dispoziţiei
- tulburări ale somnului
- ameţeli
- letargie
- constipaţie
- disconfort abdominal
- umflături, înroşiri şi mâncărimi ale pielii
- erupţii trecătoare pe piele
- oboseală
- scădere în greutate
- creşterea tensiunii arteriale
Reacţii adverse care au fost observate, dar sunt mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000), sunt:
- senzaţie de bătăi rapide ale inimii sau existenţa bătăilor rapide ale inimii
- gânduri suicidare sau tentative de suicid
- agresiune
- ostilitate
- labilitate emoţională
Vă rugăm să citiţi recomandările de mai sus pentru ce trebuie făcut dacă apar aceste reacţii adverse.
Alte reacţii adverse mai puţin frecvente pot fi:
- treziri dimineaţa devreme
- leşin
- tremor
- migrenă - pupile dilatate (centrul întunecat al ochilor)
- mâncărimi
- transpiraţie în exces
- senzaţie de slăbiciune
- reacţii alergice
Reacţii adverse raportate în studii clinice cu Atomoxetină Teva la adulţi Reacţiile adverse foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi) sunt: - scăderea apetitului alimentar (lipsa poftei de mâncare)
- tulburări ale somnului
- uscăciunea gurii
- senzaţie de rău (greaţă)
Alte reacţii adverse frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 100) pot fi:
- interes scăzut pentru sex
- tulburări ale somnului
- ameţeli - dureri de cap
- furnicături sau senzaţie la amorţeală la nivelul mâinilor şi al picioarelor
- tremor
- constipaţie - dureri de stomac
- indigestie
- flatulenţă
- bufeuri
- senzaţie de bătăi rapide ale inimii sau existenţa bătăilor rapide ale inimii
- umflături, înroşiri şi mâncărimi ale pielii
- transpiraţie în exces
- erupţii trecătoare pe piele
- dificultăţi la urinat
- inflamaţia prostatei (prostatită)
- dureri inghinale la bărbaţi
- incapacitatea de a obţine o erecţie
- dificultate în menţinerea unei erecţii
- orgasm anormal
- dureri menstruale sub formă de crampe şi menstruaţie neregulată
- oboseală
- letargie
- rigiditate
- scădere în greutate
Reacţii adverse care au fost observate, dar sunt mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 pacienţi din 1000), sunt:
- treziri dimineaţa devreme
- leşin
- migrenă
- degetele de la mâini şi de la picioare, reci
- absenţa orgasmului
- creşterea tensiunii arteriale
- reacţii alergice
Alte reacţii adverse posibile:
- simptome psihotice inclusiv halucinaţii (de exemplu, a auzi voci sau a vedea lucruri care nu există), a crede lucruri nu sunt adevărate sau a fi suspicios
- agitaţie
- dificultăţi la urinat la copii şi adolescenţi
- dureri inghinale la copiii şi adolescenţii bărbaţi
- erecţii prelungite şi dureroase
- circulaţie sanguină deficitară care face ca degetele de la mâini şi de la picioare să fie lipsite de sensibilitate şi palide (sindrom Raynaud)
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Utilizarea altor medicamenteVă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală, suplimentele dietetice şi preparate pe bază de plante medicinale. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi să luaţi Atomoxetină Teva împreună cu celelalte medicamente pe care le utilizaţi.
Atomoxetină Teva nu va fi utilizat împreună cu medicamente denumite IMAO (inhibitori ai monoaminooxidazei).
Dacă utilizaţi Atomoxetină Teva în acelaşi timp cu alte medicamente (vezi exemplele de mai jos), tratamentul cu aceste medicamente sau cu Atomoxetină Teva poate fi afectat şi, ca urmare, este necesară prudenţă. - medicamente care cresc tensiunea arterială. Atomoxetină Teva poate modifica tensiunea arterială.
- medicamente care au efect asupra noradrenalinei, cum sunt antidepresivele, de exemplu imipramina, venlafaxina şi mirtazapina, sau decongestive, cum sunt pseudoefedrina sau fenilefrina. De asemenea, Atomoxetină Teva are efect asupra noradrenalinei.
- unele medicamente utilizate în tratamentul unor condiţii de sănătate mintală (cum sunt antipsihotice, litiu pentru episoade maniaco-depresive şi antidepresive triciclice), medicamente care controlează ritmul bătăilor inimii (cum sunt chinidina şi amiodarona), medicamente care modifică concentraţia sărurilor din sânge (antidiuretice cum sunt diureticele tiazidice), metadonă, meflochină (pentru prevenţia şi tratamentul malariei) şi unele antibiotice (cum sunt eritromicina şi moxifloxacina). Aceste medicamente pot determina un risc crescut de producere de ritmuri neregulate ale inimii, atunci când sunt administrate împreună cu Atomoxetină Teva.
- medicamente cunoscute pentru faptul că pot creşte riscul de convulsii. Acestea pot include antidepresive, unele medicamente antipsihotice, bupropion (pentru renunţarea la fumat), comprimate antimalarice şi unele calmante ale durerii (cum este tramadol). Administrarea Atomoxetină Teva poate determina creşterea frecvenţei convulsiilor.
Modul în care Atomoxetină Teva este metabolizat în organism poate fi influenţat de alte medicamente şi poate determina ca Atomoxetină Teva să persiste în organism mai mult timp decât este normal. Exemple de medicamente care pot avea acest efect includ unele antidepresive, de exemplu fluoxetină şi paroxetină sau alte medicamente cum sunt chinidină şi terbinafină. Poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă modifice doza sau să vă crească mult mai lent doza.
Atomoxetină Teva poate să modifice modul în care organismul dumneavoastră reacţionează la salbutamol (un medicament pentru tratamentul astmului bronşic) şi la alte medicamente similare.
Dacă, împreună cu Atomoxetină Teva, utilizaţi salbutamol pe cale inhalatorie (nebulizator), pe cale orală (de exemplu sirop sau comprimate) sau dacă faceţi injecţii cu salbutamol, este posibil să simţiţi că inima vă bate foarte repede, dar acest lucru nu vă va agrava astmul bronşic.
Dacă luaţi salbutamol prin intermediul unui nebulizator, pe cale orală sau dacă faceţi injecţii cu salbutamol, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Atomoxetină Teva. Nu este cazul să vă îngrijoraţi dacă folosiţi un inhalator cu salbutamol.
Administrarea de Atomoxetină Teva, capsule în sarcină / alaptare:
- Dacă credeţi că s-ar putea să fiţi gravidă sau vreţi să rămâneţi gravidă, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Atomoxetină Teva.- Atomoxetină Teva nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât cu recomandarea medicului dumneavoastră.
- Nu se ştie dacă Atomoxetină Teva poate să treacă în laptele matern. Ca urmare, trebuie să evitaţi să utilizaţi Atomoxetină Teva dacă alăptaţi sau trebuie să întrerupeţi alăptarea.
Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să vă alăptaţi copilul, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua Atomoxetină Teva.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Condiții de păstrare:
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Atomoxetină Teva după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă atomoxetinum:
- Bitinex capsule
- Strattera 80 mg / 100 mg, capsule
- Strattera 25 mg, capsule
- Atomoxetină Mylan capsule
- Strattera 60 mg, capsule
- Strattera 18 mg, capsule
- Atofab 10 mg, 18 mg, 25 mg, 40 mg, 60 mg capsule
- Strattera 4 mg/ml soluţie orală
- Strattera 10 mg, capsule
- Strattera 40 mg, capsule
- Atomoxetină Accord 10 mg, 18 mg, 25 mg, 40 mg, 60 mg, 80 mg, 100 mg capsule
- Atomoxetină Sandoz 10 mg, 18 mg, 25 mg, 40 mg, 60 mg, 80 mg capsule
- Atomoxetină Actavis capsule
- Atomoxetină Zentiva, capsule
- Atomoxetină Aurobindo 10 mg, 18 mg, 25 mg, 40 mg, 60 mg, 80 mg capsule
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Atomoxetină Teva, capsule(din aceeași clasă):
- 4 BONES
- 4 BONES Junior
- 4 BONES PLUS
- 4 Cereale cu lapte Bebelac
- 4321 Minceur Ultimate, comprimate
- 8 cereale cu fructe Hero Baby
- 8 Cereale cu Fructe Nestle
- 8 cereale cu miere Hero Baby
- 9 Vita
- A-cerumen solutie auriculara 2 ml
- Abacavir Aurobindo 300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Aurobindo 600 mg/300 mg, comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Glenmark 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan Pharma 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Sandoz 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Stada 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Terapia 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Teva 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Vale 600 mg/300 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Atomoxetină Teva, capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!