Prospect LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Indicații LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă:

LEMTRADA conţine substanţa activă alemtuzumab, care este utilizată la adulţi pentru a trata o formă de scleroză multiplă (SM), denumită scleroză multiplă recurent-remisivă (SMRR). LEMTRADA nu vindecă SM, dar poate reduce numărul de recăderi ale SM. De asemenea, poate ajuta la încetinirea sau dispariţia anumitor semne şi simptome ale SM. În studiile clinice, pacienţii trataţi cu LEMTRADA au avut mai puţine recăderi şi o probabilitate mai mică de a prezenta agravarea dizabilităţii, comparativ cu pacienţii trataţi cu interferon beta, administrat injectabil de mai multe ori pe săptămână. LEMTRADA este utilizat dacă SM este foarte activă în ciuda faptului că vi s-a administrat cel puțin un alt medicament pentru SM sau dacă SM evoluează rapid.

Ce este scleroza multiplă?
SM este o afecţiune autoimună care afectează sistemul nervos central (creier şi măduva spinării). În SM, sistemul dumneavoastră imunitar atacă din greşeală stratul protector (mielina) din jurul fibrelor nervoase, provocând inflamaţie. Apariţia simptomelor ca urmare a inflamației se numeşte de obicei „atac” sau „recădere”. În SMRR, pacienţii prezintă recăderi urmate de perioade de recuperare.

Simptomele pe care le prezentaţi se manifestă în funcţie de regiunea afectată de la nivelul sistemului nervos central. Leziunile provocate la nivelul nervilor în timpul acestei inflamaţii pot fi reversibile, dar, pe măsură ce boala progresează, leziunile se pot acumula şi pot deveni permanente.

Contraindicații:

Nu utilizaţi LEMTRADA:
- dacă sunteţi alergic la alemtuzumab sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- dacă aveţi o infecţie cu virusul imunodeficienţei umane (HIV).
- dacă aveți o infecție gravă
− dacă aveți una dintre următoarele afecțiuni:
o o altă tulburare autoimună, în afară de scleroza multiplă
o hipertensiune arterială necontrolată
o rupturi ale vaselor de sânge care irigă creierul în antecedente
o accident vascular cerebral în antecedente
o infarct miocardic sau dureri în piept în antecedente
o tulburare de sângerare în antecedente

Administrare LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă:

Medicul dumneavoastră vă va explica modul în care vi se va administra LEMTRADA. Dacă aveţi orice întrebări, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Tratamentul inițial pe care îl veți primi va consta din administrarea unei perfuzii pe zi, timp de 5 zile (ciclul 1), precum și a unei perfuzii pe zi timp de 3 zile, după un an (ciclul 2).
Între cele două cicluri, nu vi se va administra niciun tratament cu LEMTRADA. Este posibil ca două cicluri de tratament să scadă activitatea SM timp de până la 6 ani.

Este posibil ca, în cazul unor pacienți, dacă aceștia prezintă simptome sau semne de SM după două cicluri inițiale de tratament, să se administreze unul sau două cicluri suplimentare de tratament constând din administrarea unei perfuzii pe zi, timp de 3 zile. Aceste cicluri suplimentare de tratament pot fi administrate la un interval de douăsprezece luni sau mai mult după tratamentele anterioare.

Doza zilnică maximă este o perfuzie.

LEMTRADA vi se va administra sub formă de perfuzie într-o venă. Fiecare perfuzie va dura aproximativ 4 ore. Monitorizarea reacţiilor adverse şi efectuarea de teste în mod regulat trebuie continuată timp de 4 ani după administrarea ultimei perfuzii.

Vă rugăm să studiaţi diagrama de mai jos pentru a înţelege mai bine durata efectelor tratamentului şi a perioadei de urmărire necesară.

Perioada de urmărire după tratamentul cu LEMTRADA
După ce vi s-a administrat LEMTRADA, trebuie să efectuaţi în mod regulat teste pentru a vă asigura că eventualele reacţii adverse pot fi diagnosticate şi tratate imediat. Efectuarea acestor teste trebuie Monitorizare continuă, timp de patru ani după încheierea ultimului ciclu de tratament continuată timp de 4 ani după administrarea ultimei perfuzii, iar testele sunt prezentate la pct. Reactii adverse cele mai importante reacţii adverse.

Dacă vi se administrează mai mult LEMTRADA decât trebuie
Pacienţii cărora li s-a administrat accidental prea mult LEMTRADA într-o perfuzie au prezentat reacţii grave, cum sunt durere de cap, erupţii trecătoare pe piele, tensiune arterială mică sau creştere a frecvenţei bătăilor inimii. Dozele mai mari decât cea recomandată pot determina reacţii la administrarea perfuziei mai grave sau cu durată mai mare (vezi pct. Reactii adverse) sau un efect mai puternic asupra sistemului imunitar. Tratamentul constă în oprirea administrării LEMTRADA şi tratarea simptomelor.

Doze de LEMTRADA omise
Este puțin probabil ca doza dumneavoastră să fie omisă, dat fiind că este administrată de către un medic. Cu toate acestea, vă rugăm să rețineți că, în cazul dozei omise, aceasta nu trebuie administrată în aceeași zi cu o doză programată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Ciclul 1 de tratament Ciclul 2 de tratament
Tratament de 5 zile Tratament de 3 zile
Anul 1 Anul 2 Anul 5 Anul 4 Anul 3
TRATAMENT MONITORIZARE

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Următoarele informaţii sunt destinate numai profesioniştilor din domeniul sănătăţii:

Informaţii despre reducerea la minimum a riscului – afecţiuni autoimune

• Este extrem de important ca pacientul dumneavoastră să înţeleagă angajamentul de a efectua periodic teste (timp de 4 ani după administrarea ultimei perfuzii), chiar dacă este asimptomatic, iar boala SM este bine controlată.
• Împreună cu pacientul dumneavoastră, trebuie să planificaţi şi să efectuaţi monitorizarea periodică.
• Dacă nu este compliant, este posibil ca pacientul dumneavoastră să aibă nevoie de consiliere suplimentară, pentru a evidenţia riscurile omiterii testelor de monitorizare programate.
• Trebuie să monitorizaţi rezultatele testelor pacienţilor şi să urmăriţi în permanență, cu atenţie, simptomele reacţiilor adverse.
• Parcurgeţi Ghidul pentru pacientul tratat cu LEMTRADA şi Prospectul cu informaţii pentru utilizator împreună cu pacientul dumneavoastră. Amintiţi pacientului să fie tot timpul atent la simptomele afecţiunilor autoimune şi să se adreseze unui medic dacă are orice probleme.

Sunt disponibile materiale educaţionale şi pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii:
• Ghidul despre LEMTRADA pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii
• Modulul de instruire pentru LEMTRADA
• Lista de verificare pentru medicul care prescrie LEMTRADA

Citiţi Rezumatul caracteristicilor produsului (disponibil pe site-ul EMA menţionat mai sus) pentru informaţii suplimentare.

Informaţii despre prepararea LEMTRADA pentru administrare şi despre monitorizarea pacientului

• În primele 3 zile ale oricărui ciclu de tratament, pacienţilor trebuie să li se administreze premedicaţie cu corticosteroizi, cu puțin timp înainte de administrarea perfuziei cu LEMTRADA. De asemenea, înainte de administrarea LEMTRADA, poate fi avut în vedere tratamentul prealabil cu antihistaminice şi/sau antipiretice.
• În timpul tratamentului şi timp de o lună după tratament, tuturor pacienţilor trebuie să li se administreze oral un medicament antiherpetic. În studiile clinice, pacienţilor li s-a administrat aciclovir 200 mg de două ori pe zi sau un tratament echivalent.
• Testele de la momentul iniţial şi testele de depistare vor fi efectuate aşa cum sunt prezentate în RCP, la pct. Reactii adverse.
• Înainte de administrare, conţinutul flaconului trebuie inspectat vizual pentru prezenţa particulelor sau a modificărilor de culoare. A nu se utiliza concentratul dacă prezintă particule sau modificări de culoare.
NU AGITAŢI FLACOANELE ÎNAINTE DE UTILIZARE.
• Se va utiliza o tehnică aseptică pentru a extrage 1,2 ml de LEMTRADA din flacon şi dilua acest volum în 100 ml de soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau soluţie perfuzabilă de glucoză (5%). Punga trebuie răsturnată uşor pentru a amesteca soluţia. Este necesară precauţie pentru a asigura sterilitatea soluţiei preparate.
• Soluţia perfuzabilă de LEMTRADA se administrează intravenos, în decurs de aproximativ 4 ore.
• Nu trebuie adăugate alte medicamente în soluţia perfuzabilă LEMTRADA şi nu trebuie perfuzate simultan prin aceeaşi linie intravenoasă.
• Se recomandă ca medicamentul să fie utilizat imediat după diluare, din cauza riscului posibil de contaminare microbiană. Dacă nu se utilizează imediat, perioada de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 8 ore la temperaturi cuprinse între 2°C şi 8°C, protejat de lumină.
• Trebuie respectate procedurile de manipulare şi de eliminare corespunzătoare. Orice scurgeri sau material rezidual trebuie eliminate în conformitate cu reglementările locale.

După fiecare perfuzie, pacientul trebuie supravegheat timp de 2 ore pentru apariţia reacţiilor la perfuzie. Dacă este necesar, se poate iniţia un tratament simptomatic – vezi RCP. Se va continua efectuarea de teste pacientului în fiecare lună, timp de 4 ani după administrarea ultimei perfuzii, pentru a depista afecţiuni autoimune. Pentru mai multe informaţii, vezi Ghidul despre LEMTRADA pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii sau citiţi Rezumatul caracteristicilor produsului disponibil pe site-ul EMA menţionat mai sus

Acțiune:

LEMTRADA reglează sistemul imunitar pentru a-i limita atacurile asupra sistemului nervos.

Compoziție LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă:

Substanţa activă este alemtuzumabul.
Fiecare flacon conţine alemtuzumab 12 mg în 1,2 ml.

Celelalte componente sunt:
• fosfat disodic dihidrat (E339)
• edetat disodic dihidrat
• clorură de potasiu (E508)
• dihidrogenofosfat de potasiu (E340)
• polisorbat 80 (E433)
• clorură de sodiu
• apă pentru preparate injectabile

Precauții:

Înainte să vi se administreze LEMTRADA, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. După efectuarea unui ciclu de tratament cu LEMTRADA, puteţi avea un risc mai mare de a dezvolta alte afecţiuni autoimune sau de a prezenta infecţii grave. Este important să înţelegeţi aceste riscuri şi cum să le monitorizaţi. Vi se vor înmâna Cardul de avertizare a pacientului şi Ghidul pentru pacient, care conţin informaţii suplimentare. Este important să păstraţi Cardul de avertizare a pacientului asupra dumneavoastră, în timpul tratamentului şi încă 4 ani după administrarea ultimei perfuzii cu LEMTRADA, deoarece reacţiile adverse pot apărea la mulţi ani după tratament. Atunci când efectuați un tratament medical, chiar dacă nu este pentru SM, prezentați medicului Cardul de avertizare a pacientului.

Înainte de a începe tratamentul cu LEMTRADA, medicul dumneavoastră vă va efectua teste de sânge.
Aceste teste sunt efectuate pentru a vedea dacă puteţi să utilizaţi LEMTRADA. De asemenea, înainte de a începe tratamentul cu LEMTRADA, medicul dumneavoastră va dori să se asigure că nu aveţi anumite afecţiuni sau tulburări medicale.

• Afecţiuni autoimune
Tratamentul cu LEMTRADA poate creşte riscul afecţiunilor autoimune. Acestea sunt afecţiuni în care sistemul dumneavoastră imunitar atacă din greşeală propriul organism. Mai jos sunt prezentate informaţii referitoare la anumite afecţiuni specifice, care au fost observate la pacienţii cu SM trataţi cu LEMTRADA.

Afecţiunile autoimune pot apărea după mulţi ani de la administrarea tratamentului cu LEMTRADA.
De aceea, este necesară efectuarea de teste de sânge şi de urină în mod regulat, timp de până la 4 ani după administrarea ultimei perfuzii. Testarea este necesară chiar dacă vă simţiţi bine şi simptomele SM sunt ţinute sub control. Există anumite semne şi simptome pe care trebuie să le urmăriţi singur. În plus, aceste afecțiuni pot să apară și după 4 ani, prin urmare trebuie să fiți atent în continuare la apariția unor semne și simptome, chiar și după ce nu mai este necesar să faceți lunar teste de sânge și de urină. Detalii referitoare la semne şi simptome, teste şi acţiuni pe care trebuie să le efectuaţi sunt prezentate la pct – afecţiuni autoimune.

Mai multe informaţii utile referitoare la aceste afecţiuni autoimune (şi testele pentru depistarea lor) se găsesc în Ghidul pentru pacientul tratat cu LEMTRADA.

o Hemofilie A dobândită
Mai puțin frecvent, pacienții au dezvoltat o tulburare de sângerare cauzată de anticorpi care acționează împotriva factorului VIII (o proteină necesară pentru coagularea normală a sângelui), numită hemofilie A dobândită. Această afecțiune trebuie diagnosticată și tratată imediat. Simptomele hemofiliei A dobândite sunt descrise la pct. Reactii adverse.

o Purpură trombocitopenică imună (PTI)
În mod frecvent, pacienţii au dezvoltat o tulburare de coagulare determinată de numărul scăzut de plachete din sânge, denumită purpură trombocitopenică imună (PTI). Această afecţiune trebuie diagnosticată şi tratată precoce deoarece, în caz contrar, efectele pot fi grave sau chiar letale. Semnele şi simptomele PTI sunt descrise la pct. Reactii adverse.

o Boală a rinichilor (cum este boala anti-MBG)
Rareori, pacienţii au prezentat probleme cu rinichii legate de autoimunitate, cum este boala anti-membrană bazală glomerulară (boala anti-MBG). Semnele şi simptomele unei boli a rinichilor sunt descrise la pct. 4. Dacă nu este tratată, aceasta poate provoca insuficienţă renală care să necesite dializă sau transplant şi care poate duce la deces.

o Tulburări tiroidiene
Foarte frecvent, pacienţii au prezentat o tulburare autoimună a glandei tiroide, care afectează capacitatea acesteia de a produce sau de a controla hormonii importanţi pentru metabolismul dumneavoastră.
LEMTRADA poate provoca tipuri diferite de tulburări tiroidiene, inclusiv:
• Glandă tiroidă prea activă (hipertiroidism), atunci când tiroida produce prea mulţi hormoni
• Glandă tiroidă cu activitate scăzută (hipotiroidism), atunci când tiroida nu produce suficienţi hormoni.

Semnele şi simptomele tulburărilor tiroidiene sunt descrise la pct. Reactii adverse.

Dacă apare o tulburare tiroidiană, în cele mai multe cazuri va fi necesar să fiţi tratat toată viaţa cu medicamente care să controleze tulburarea tiroidiană, iar în unele cazuri, este posibil să fie necesară îndepărtarea chirurgicală a glandei tiroide.

Este foarte important să fiţi tratată în mod adecvat pentru o tulburare tiroidiană, în special dacă rămâneţi gravidă după ce aţi utilizat LEMTRADA. Existenţa unei tulburări tiroidiene netratate poate fi dăunătoare pentru copil înainte de naştere sau după naştere.

o Inflamație a ficatului
Unii pacienți au manifestat inflamație a ficatului după administrarea tratamentului cu LEMTRADA. Inflamația ficatului poate fi diagnosticată cu ajutorul unor teste de sânge pe care le veți efectua periodic după tratamentul cu LEMTRADA. Dacă apare unul sau mai multe dintre următoarele simptome, spuneți acest lucru medicului dumneavoastră: greață, vărsături, durere abdominală, oboseală, pierdere a poftei de mâncare, colorație galbenă a pielii sau a ochilor, urină de culoare închisă sau sângerare ori vânătăi care apar mai ușor decât în mod normal.

o Purpură trombocitopenică trombotică (PTT)
La administrarea LEMTRADA, poate apărea o tulburare de coagulare a sângelui numită purpură trombocitopenică trombotică (PTT). Cheagurile de sânge se formează în vasele de sânge și pot apărea în tot organismul. Solicitați imediat asistență medicală dacă aveți oricare dintre următoarele simptome: vânătăi la nivelul pielii sau gurii, cu aspect de pete roșii, punctiforme, cu sau fără oboseală extremă inexplicabilă, febră, confuzie, modificări ale vorbirii, îngălbenire a pielii sau a ochilor (icter), cantitate scăzută de urină, urină închisă la culoare. Se recomandă să solicitați asistență medicală de urgență, deoarece PTT poate duce la deces (vezi pct. „Reacții adverse posibile”).

o Sarcoidoză
A fost raportată o tulburare a sistemului imunitar (sarcoidoză) la pacienții tratați cu LEMTRADA. Simptomele pot include tuse uscată persistentă, dificultăți la respirație, durere la nivelul pieptului, febră, umflare a ganglionilor limfatici, scădere în greutate, erupții pe piele și vedere încețoșată.

o Encefalită autoimună
După administrarea tratamentului cu LEMTRADA poate apărea encefalită autoimună (o tulburare a creierului mediată imun). Această afecțiune poate include simptome precum modificări de comportament și/sau psihice, pierderea memoriei pe termen scurt sau convulsii. Simptomele pot semăna cu o recădere de scleroză multiplă (SM). Dacă dezvoltați unul sau mai multe dintre aceste simptome, adresați-vă medicului dumneavoastră.

o Alte afecţiuni autoimune
Mai puțin frecvent, pacienţii au prezentat afecţiuni autoimune cu efect asupra celulelor roşii sau celulelor albe din sânge. Acest efect poate fi diagnosticat prin testele de sânge pe care le veţi efectua în mod regulat după tratamentul cu LEMTRADA. Dacă aveţi una dintre aceste afecţiuni, medicul dumneavoastră vă va spune şi va lua măsurile corespunzătoare pentru a o trata.

• Reacţii la administrarea perfuziei
Majoritatea pacienţilor trataţi cu LEMTRADA vor prezenta reacţii adverse în timpul perfuziei sau în decurs de 24 de ore după încheierea perfuziei. Pentru a încerca scăderea reacţiilor la perfuzie, medicul dumneavoastră vă va administra alt(e) medicament(e) (vezi pct. Reacţii la administrarea perfuziei).

• Alte reacții grave care apar la scurt timp după administrarea LEMTRADA în perfuzie Unele persoane au prezentat reacții grave sau reacții care pun viața în pericol după administrarea LEMTRADA în perfuzie, incluzând hemoragie la nivelul plămânilor, infarct miocardic, accident vascular cerebral sau rupturi ale pereților vaselor de sânge care asigură circulația sângelui către creier.
Este posibil ca reacțiile să apară după oricare dintre dozele administrate pe parcursul tratamentului. În majoritatea cazurilor, reacțiile au apărut în decurs de 1-3 zile de la administrarea perfuziei. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza semnele vitale, inclusiv tensiunea arterială, înainte de administrarea perfuziei și în timpul perfuziei cu LEMTRADA. Solicitați imediat asistență medicală dacă aveți oricare dintre următoarele simptome: dificultate la respirație, tuse cu sânge, dureri în piept, zone lăsate ale feței, dureri de cap severe care apar subit, slăbiciune la nivelul unei părți a corpului, dificultate la vorbire sau dureri la nivelul gâtului.

• Limfohistiocitoză hemofagocitară
Este posibil ca tratamentul cu LEMTRADA să crească riscul activării excesive a celulelor albe din sânge asociate cu inflamația (limfohistiocitoză hemofagocitară), care poate fi letală dacă nu este diagnosticată și tratată din timp. Dacă aveți simptome diverse, cum ar fi febră, ganglioni inflamați, vânătăi sau erupții trecătoare pe piele, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră.

• Boala Still cu debut la vârstă adultă (BSDA)
BSDA este o afecțiune rară care are potențialul de a cauza inflamație multiorganică cu mai multe simptome, cum sunt febră >39°C sau 102,2°F, care durează mai mult de 1 săptămână, durere, rigiditate cu sau fără umflare a mai multor articulații și/sau erupții trecătoare pe piele. Dacă aveți o combinație a acestor simptome, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră.

• Infecţii
Pacienţii trataţi cu LEMTRADA prezintă un risc mai mare de a dobândi o infecţie gravă (vezi pct. Reactii adverse – infecţii). În general, infecţiile pot fi tratate cu medicamente standard.

Pentru a reduce riscul de a dobândi o infecţie, medicul dumneavoastră va verifica dacă este posibil ca alte medicamente pe care le utilizaţi să vă afecteze sistemul imunitar. Prin urmare, este important să spuneţi medicului dumneavoastră despre toate medicamentele pe care le utilizaţi.

De asemenea, înainte de a începe tratamentul cu LEMTRADA, adresați-vă medicului dumneavoastră dacă aveţi o infecţie gravă, întrucât medicul dumneavoastră va amâna tratamentul până când infecţia se vindecă.

Pacienţii trataţi cu LEMTRADA prezintă un risc crescut de apariţie a unei infecţii herpetice (de exemplu un herpes bucal). În general, o dată ce un pacient a avut o infecţie herpetică, acesta prezintă un risc crescut de a mai dezvolta încă o infecție. De asemenea, este posibil să dezvolte o infecţie herpetică pentru prima dată. Se recomandă ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un medicament pentru a reduce riscul de apariţie a unei infecţii herpetice, care trebuie luat în zilele în care vi se administrează tratamentul cu LEMTRADA şi timp de o lună după tratament.

În plus, este posibilă apariţia infecţiilor care pot determina anomalii la nivelul colului uterin (gâtul uterului). Prin urmare, se recomandă ca toate pacientele să efectueze anual un test de depistare, adică un frotiu din colul uterin pentru examenul citologic. Medicul dumneavoastră vă va explica care sunt testele necesare.

Au fost raportate infecții cu un virus numit citomegalovirus la pacienții tratați cu LEMTRADA. Majoritatea cazurilor au apărut într-un interval de 2 luni de la începerea tratamentului cu alemtuzumab. Spuneți medicului dumneavoastră imediat dacă aveți simptome de infecție, cum ar fi febră sau ganglioni umflați.

Pacienții tratați cu LEMTRADA au prezentat infecții cauzate de un virus denumit virusul Epstein-Barr (VEB), inclusiv cazuri cu inflamație hepatică severă și uneori letală. Spuneți medicului dumneavoastră imediat dacă aveți simptome de infecție, cum sunt febră, ganglioni umflați sau oboseală.

De asemenea, pacienţii trataţi cu LEMTRADA prezintă un risc crescut de a dezvolta o infecție cu Listeria (o infecție bacteriană determinată de ingestia unor alimente contaminate). Infecția cu Listeria poate determina o boală gravă, inclusiv meningită, care însă poate fi tratată cu medicamentele corespunzătoare. Pentru a reduce acest risc, trebuie să evitaţi să consumaţi preparate din carne crudă sau insuficient preparată termic, brânzeturi moi şi produse lactate nepasteurizate timp de două săptămâni înainte de tratament, în cursul tratamentului și timp de cel puţin o lună după tratamentul cu LEMTRADA.

Dacă locuiţi într-o regiune în care tuberculoza este frecventă, puteţi avea un risc mai mare de apariţie a acestei boli. Medicul dumneavoastră vă va solicita să efectuaţi un test de depistare a tuberculozei.

Dacă sunteţi purtător al unei infecţii cu virusul hepatitei B sau cu virusul hepatitei C (acestea afectează ficatul), este necesară o precauţie suplimentară înainte de a vi se administra LEMTRADA, deoarece nu se ştie dacă tratamentul poate duce la activarea infecţiei hepatice, care poate ulterior determina leziuni la nivelul ficatului.

La pacienți cărora li s-a administrat Lemtrada au existat cazuri de infecție rară la nivelul creierului, denumită LEMP (leucoencefalopatie multifocală progresivă). LEMP a fost raportată la pacienți cu alți factori de risc, mai precis un tratament anterior cu medicamente pentru SM asociate cu LEMP.
Este posibil ca LEMP să ducă la dizabilitate severă în decurs de săptămâni sau luni și să fie letală.
Simptomele pot fi similare cu o recidivă a SM și includ slăbiciune progresivă sau lipsă de îndemânare/stângăcie la nivelul membrelor, tulburări de vedere, dificultăți de vorbire sau schimbări în gândire, memorie și orientare, care duc la o stare de confuzie și schimbări de personalitate. Este important să vă informați rudele sau persoanele care vă îngrijesc despre tratamentul dumneavoastră, deoarece acestea pot observa simptome de care nu sunteți conștient. Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă prezentați orice simptome sugestive pentru LEMP.

• Pneumonită și pericardită
La pacienții tratați cu LEMTRADA a fost raportată pneumonită (inflamație a țesutului pulmonar). Cele mai multe cazuri au apărut în prima lună după tratamentul cu LEMTRADA. De asemenea, la pacienții tratați cu LEMTRADA au fost raportate cazuri de pericardită exsudativă (acumulare de lichid în jurul inimii) și pericardită (inflamație a membranei care căptușește inima). Dacă aveți simptome cum sunt dispnee (dificultăți la respirație), tuse, respirație șuierătoare, dureri sau senzație de tensiune/apăsare în piept și tuse cu sânge, trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră, deoarece aceste simptome pot fi provocate de pneumonită, pericardită exsudativă sau pericardită.

• Inflamație a vezicii biliare
LEMTRADA vă poate crește riscul de a prezenta o inflamație a vezicii biliare. Aceasta poate fi o afecțiune gravă, care vă poate pune viața în pericol. Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți simptome cum ar fi dureri sau disconfort la nivelul abdomenului, febră, greață sau vărsături.

• Cancer diagnosticat anterior
Dacă aţi fost diagnosticat cu cancer în trecut, vă rugăm să comunicaţi acest fapt medicului dumneavoastră.

• Vaccinuri
Nu se ştie dacă LEMTRADA modifică răspunsul dumneavoastră la un vaccin. Dacă nu aţi încheiat schema de vaccinare standard obligatorie, medicul dumneavoastră va evalua dacă trebuie să faceţi acest lucru înainte de începerea tratamentului cu LEMTRADA. În special, medicul dumneavoastră va avea în vedere administrarea vaccinului împotriva varicelei, dacă nu sunteţi imunizat împotriva acestei boli. Orice vaccin trebuie să vi se administreze cu cel puţin 6 săptămâni înainte de a începe ciclul de tratament cu LEMTRADA.

NU trebuie să vi se administreze anumite tipuri de vaccinuri (vaccinuri cu virusuri vii) dacă vi s-a administrat recent LEMTRADA.

Copii şi adolescenţi
LEMTRADA nu este destinat utilizării la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, deoarece nu a fost studiat la pacienţi cu SM cu vârsta sub 18 ani.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Numeroși pacienţi prezintă reacţii adverse în timpul perfuziei sau în decurs de 24 de ore după perfuzia cu LEMTRADA, iar unele dintre acestea, de exemplu ameţelile, pot face periculoasă conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor. Dacă sunteţi afectat, opriţi aceste activităţi până când vă simţiţi mai bine.

LEMTRADA conţine potasiu şi sodiu
Acest medicament conţine potasiu mai puţin de 1 mmol (39 mg) pe perfuzie, adică practic „nu conţine potasiu”.
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) pe perfuzie, adică practic „nu conţine sodiu”.

Reacții adverse ale LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Cele mai importante reacţii adverse sunt afecţiunile autoimune descrise , care includ:
• Hemofilie A dobândită (un tip de tulburare de sângerare), (mai puțin frecventă – poate apărea până la 1 din 100 persoane): se poate manifesta ca vânătăi spontane, sângerări nazale, dureri sau umflături la nivelul articulațiilor, alte tipuri de sângerări sau sângerare de la nivelul unei tăieturi care se oprește după un interval de timp mai mare decât în mod obișnuit.
• PTI (tulburare de coagulare) (frecventă – poate apărea până la 1 din 10 persoane): se poate manifesta prin apariţia de pete mici, răspândite pe piele, de culoare roşie, roz sau violetă;
apariţia cu uşurinţă a vânătăilor; sângerare dintr-o rană, care este mai greu de oprit; sângerări menstruale mai abundente, cu durată mai lungă sau mai frecvente decât de obicei; sângerări între ciclurile menstruale; sângerări de la nivelul gingiilor sau din nas, nou apărute sau care se opresc mai greu decât de obicei; sau tuse cu sânge.
• Purpură trombocitopenică trombotică (PTT) (rară – poate apărea până la 1 din 1000 de persoane): se poate manifesta prin vânătăi la nivelul pielii sau gurii, cu aspect de pete roșii, punctiforme, cu sau fără oboseală extremă inexplicabilă, febră, confuzie, modificări ale vorbirii, îngălbenire a pielii sau a ochilor (icter), cantitate scăzută de urină, urină închisă la culoare.
• afecţiuni ale rinichilor (rare – pot apărea până la 1 din 1000 de persoane): se pot manifesta prin prezenţa de sânge în urină (urina poate fi de culoare roşie sau de culoarea ceaiului) sau prin umflare la nivelul gambelor sau labei piciorului. De asemenea, pot determina leziuni la nivelul plămânilor, care pot provoca tuse cu sânge.

Dacă observaţi oricare dintre aceste semne sau simptome de sângerare sau de afecţiuni ale rinichilor, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, pentru a le raporta. Dacă nu îl puteţi contacta pe medicul dumneavoastră, trebuie să vă adresaţi imediat altui medic.

• tulburări tiroidiene (foarte frecvente – pot apărea la mai mult de 1 din 10 persoane): se pot manifesta prin transpiraţie excesivă; scădere sau creştere în greutate inexplicabile; umflare a ochilor; nervozitate; bătăi rapide ale inimii; senzaţie de frig; oboseală din ce în ce mai mare; sau constipaţie apărută recent.
• tulburări ale celulelor roşii şi albe din sânge (mai puțin frecvente – pot apărea până la 1 din 100 de persoane): diagnosticul se stabilește cu ajutorul testelor de sânge.
• sarcoidoză (mai puțin frecvente – pot afecta până la 1 persoană din 100): Simptomele pot include tuse uscată persistentă, dificultăți la respirație, durere la nivelul pieptului, febră, umflare a ganglionilor limfatici, scădere în greutate, erupții pe piele și vedere încețoșată.
• encefalită autoimună (mai puțin frecvente – pot afecta până la 1 persoană din 100): poate include simptome precum modificări de comportament și/sau psihice, pierderea memoriei pe termen scurt sau convulsii. Simptomele pot semăna cu o recădere de scleroză multiplă (SM).

Toate aceste reacţii adverse grave pot să apară la un interval de mai mulţi ani după ce vi s-a administrat LEMTRADA. Dacă observaţi oricare dintre aceste semne sau simptome, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, pentru a le raporta. De asemenea, vi se vor efectua în mod regulat teste de sânge şi urină, pentru a vă asigura că, dacă apar oricare dintre aceste afecţiuni, sunt tratate imediat.

Rezumatul testelor care vi se vor efectua pentru afecţiuni autoimune:

Test → Când? → Cât timp?
Teste de sânge (pentru diagnosticarea tuturor reacţiilor adverse grave importante, enumerate mai sus) → Înainte de a începe tratamentul şi în fiecare lună după tratament → Timp de 4 ani după administrarea ultimei perfuzii cu LEMTRADA
Teste de urină (test suplimentar pentru diagnosticarea afecţiunilor rinichilor) → Înainte de a începe tratamentul şi în fiecare lună după tratament → Timp de 4 ani după administrarea ultimei perfuzii cu LEMTRADA

După această perioadă, dacă apar simptome ale PTI, ale hemofiliei A dobândite, PTT, ale unor afecţiuni renale sau tiroidiene, medicul dumneavoastră vă va efectua teste suplimentare. Trebuie să continuaţi să fiţi atent la apariţia semnelor şi simptomelor de reacţii adverse şi după patru ani, aşa cum este detaliat în Ghidul pentru pacient, şi trebuie să continuaţi să purtaţi cu dumneavoastră Cardul de avertizare a pacientului.

O altă reacţie adversă este creşterea riscului de infecţii (vezi mai jos informaţii referitoare la cât de frecvent prezintă pacienţii infecţii). În majoritatea cazurilor, acestea sunt uşoare, dar pot apărea şi infecţii grave.

Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre aceste semne ale unei infecţii
• febră şi/sau frisoane
• umflare a ganglionilor

Pentru a ajuta la reducerea riscului anumitor infecţii, este posibil ca medicul dumneavoastră să aibă în vedere administrarea unui vaccin împotriva varicelei şi/sau a altor vaccinuri pe care le consideră necesare pentru dumneavoastră (vezi pct. 2: Ce trebuie să ştiţi înainte să vi se administreze LEMTRADA - Vaccinuri). De asemenea, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un medicament pentru herpes (vezi pct. 2: Ce trebuie să ştiţi înainte să vi se administreze LEMTRADA – Infecţii).

Cele mai frecvente reacţii adverse sunt reacţiile la administrarea perfuziei (vezi mai jos informaţii referitoare la cât de frecvent prezintă pacienţii aceste reacţii), care pot să apară în timpul perfuziei sau în decurs de 24 de ore după perfuzie. În majoritatea cazurilor, acestea sunt uşoare, dar este posibilă apariţia unor reacţii grave. Ocazional, pot apărea reacţii alergice.

În încercarea de a reduce reacțiile la administrarea perfuziei, medicul dumneavoastră vă va administra medicamente (corticosteroizi) înainte de fiecare dintre primele 3 perfuzii ale unui ciclu de tratament cu LEMTRADA. Înainte de administrarea perfuziei sau la apariţia simptomelor pot fi utilizate, de asemenea, și alte tratamente pentru limitarea acestor reacții. În plus, veţi fi monitorizat în timpul perfuziei şi timp de 2 ore după încheierea acesteia. În cazul unor reacţii grave, perfuzia poate fi încetinită sau chiar oprită.

Pentru informaţii suplimentare referitoare la aceste reacţii, vă rugăm să citiți Ghidul pentru pacientul tratat cu LEMTRADA.

Acestea sunt reacţiile adverse pe care le puteţi avea:

Foarte frecvente (pot apărea la mai mult de 1 din 10 persoane):
• Reacţii la administrarea perfuziei, care pot să apară în timpul perfuziei sau în decurs de 24 de ore după perfuzie: modificări ale frecvenței bătăilor inimii, durere de cap, erupţie trecătoare pe piele, erupție trecătoare pe tot corpul, febră, urticarie, frisoane, mâncărime, înroşire a feţei şi gâtului, senzaţie de oboseală, greață
• Infecţii: infecţii ale căilor respiratorii, cum sunt răceală şi infecţii la nivelul sinusurilor, infecții de tract urinar, infecții herpetice
• Scădere a numărului celulelor albe din sânge (limfocite, leucocite, neutrofile)
• Tulburări tiroidiene, precum activitatea crescută sau activitatea scăzută a glandei tiroide

Frecvente (pot apărea până la 1 din 10 persoane):
• Reacţii la administrarea perfuziei, care pot să apară în timpul perfuziei sau în decurs de 24 de ore după perfuzie: indigestie, disconfort la nivelul pieptului, durere, ameţeli, modificare a gustului, dificultate de a dormi, dificultate la respiraţie sau senzaţie de lipsă de aer, tensiune arterială mică, durere la locul de administrare a perfuziei
• Infecţii: tuse, infecţii ale urechii, simptome asemănătoare gripei, bronşită, pneumonie, candidoză orală sau vaginală, zona zoster, herpes, ganglioni umflaţi sau măriţi, gripă, infecție cu herpes zoster, infecție dentară
• Creșterea numărului de celule sanguine albe, precum neutrofile, eozinofile, (tipuri diferite de celule sanguine albe), anemie, scăderea procentuală a celulelor sanguine roșii, apariția cu ușurință sau excesivă a vânătăilor sau sângerărilor, umflare a ganglionilor limfatici
• răspuns imunologic exagerat
• durere la nivelul spatelui, cefei, braţelor sau picioarelor, dureri musculare, spasme musculare, dureri articulare, dureri la nivelul gurii sau în gât
• inflamație la nivelul gurii/gingiilor/limbii
• stare generală de disconfort, slăbiciune, vărsături, diaree, durere abdominală, gastroenterită virală, sughiț
• teste hepatice cu rezultate anormale
• senzaţie de arsură în capul pieptului
• rezultate anormale, care pot fi observate în timpul examinărilor: prezenţa de sânge sau proteine în urină, scăderea frecvenţei bătăilor inimii, bătăi neregulate sau anormale ale inimii, tensiune arterială mare, funcție deteriorată a rinichilor, celule albe sanguine în urină
• contuzie
• recăderi ale SM
• tremurături, pierdere a percepţiei senzaţiilor, senzaţie de arsură sau de înţepături
• creştere sau scădere a activităţii glandei tiroide de cauză autoimună, anticorpi tiroidieni sau guşă (umflare a glandei tiroide, care se află la nivelul gâtului)
• umflare a braţelor şi/sau picioarelor
• tulburări de vedere, conjunctivită, tulburare la nivelul ochilor asociată cu tulburare tiroidiană
• senzație de rotire sau pierdere a echilibrului, migrenă
• senzaţie de anxietate, depresie
• sângerări menstruale anormal de abundente, prelungite sau neregulate
• acnee, înroşire a pielii, transpiraţie excesivă, modificări de culoare la nivelul pielii, leziuni ale pielii, dermatită
• sângerări din nas, vânătăi
• cădere a părului
• astm bronșic
• dureri musculare și osoase, senzație de disconfort în zona pieptului

Mai puţin frecvente (pot apărea până la 1 din 100 de persoane)
• Infecţii: gastroenterită virală, inflamație a gingiilor, micoze la nivelul unghiilor, inflamație a amigdalelor, sinuzită acută, infecție bacteriană la nivelul pielii, infecție cu citomegalovirus
• pneumonită
• infecţie cu ciuperci a piciorului (piciorul de atlet)
• rezultate anormale pe frotiul vaginal
• creştere a percepţiei senzaţiilor, tulburări senzitive precum amorțeală, furnicături și durere, dureri de cap resimțite ca tensiune la nivelul capului
• vedere dublă
• durere la nivelul urechii
• dificultate la înghiţire, iritație în gât, tuse productivă
• scădere în greutate, creștere în greutate, scădere a numărului de celule roșii sanguine, creștere a glicemiei, creștere a mărimii celulelor roșii sanguine
• constipaţie, reflux acid, mucoasă uscată la nivelul cavității bucale
• sângerare rectală
• sângerare de la nivelul gingiilor
• poftă de mâncare scăzută
• vezicule, transpirații în timpul nopții, umflare a feței, eczemă
• rigiditate (redoare), disconfort la nivelul brațelor și picioarelor
• pietre la rinichi, excreția corpilor cetonici în urină, boală de rinichi
• sistem imunitar cu activitate scăzută/slab
• tuberculoză
• inflamație a vezicii biliare, însoțită sau nu de pietre la vezica biliară
• veruci (negi)
• tulburare autoimună caracterizată prin sângerare (hemofilie A dobândită)
• sarcoidoză
• afectare autoimună a creierului (encefalită autoimună)
• zone de piele care și-au pierdut culoarea (vitiligo)

Rare (pot apărea până la 1 din 1000 de persoane)
• activare excesivă a celulelor albe din sânge asociate cu inflamația (limfohistiocitoză hemofagocitară)
• tulburare autoimună de coagulare a sângelui (purpură trombocitopenică trombotică, PTT)

Cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile):
• listerioză/meningită cu Listeria
• hemoragie la nivelul plămânilor
• infarct miocardic
• accident vascular cerebral
• rupturi la nivelul pereților arterei carotide sau vertebrale (vase de sânge care asigură circulația sângelui către creier)
• infecție cauzată de un virus cunoscut ca virusul Epstein-Barr
• afecțiune inflamatorie care afectează multiple organe, Boala Still cu debut la vârstă adultă (BSDA)

Prezentați Cardul de avertizare a pacientului şi acest prospect oricărui medic implicat în tratamentul dumneavoastră, nu doar neurologului dumneavoastră.

Găsiţi aceste informaţii şi în Cardul de avertizare a pacientului şi în Ghidul pentru pacient, care v-au fost înmânate de către medicul dumneavoastră.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat pe www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Lemtrada împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau intenţionaţi să luaţi orice alte medicamente (inclusiv orice vaccinuri sau medicamente din plante).

În afară de Lemtrada, există şi alte tratamente (inclusiv cele pentru tratamentul SM sau al altor afecţiuni) care vă pot afecta sistemul imun şi astfel vă pot afecta capacitatea de a lupta împotriva infecţiilor.

Dacă utilizaţi un astfel de medicament, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă ceară să opriţi administrarea acestuia, înainte de a începe tratamentul cu Lemtrada.

Administrarea de LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă în sarcină / alaptare:

Sarcina
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte să vi se administreze acest medicament.

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode de contracepţie eficace în timpul fiecărui ciclu de tratament cu Lemtrada şi timp de 4 luni după fiecare ciclu de tratament.

Dacă rămâneţi gravidă după tratamentul cu Lemtrada şi prezentaţi o tulburare tiroidiană în timpul sarcinii, este necesară precauţie suplimentară. Tulburările tiroidiene pot fi dăunătoare pentru făt.

Alăptarea
Nu se ştie dacă Lemtrada poate trece la sugar prin lapte, dar există această posibilitate. Este recomandat să nu alăptaţi în timpul fiecărui ciclu de tratament cu Lemtrada şi timp de 4 luni după fiecare ciclu de tratament. Cu toate acestea, laptele matern poate avea unele beneficii (care pot ajuta sugarul să se apere de infecţii), aşa că discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă intenţionaţi să alăptaţi. Acesta vă va sfătui în privinţa a ceea ce este adecvat pentru dumneavoastră şi pentru copilul dumneavoastră.

Fertilitatea
În timpul ciclului de tratament şi timp de 4 luni după acesta, este posibil ca Lemtrada să fie prezent în organismul dumneavoastră. Nu se ştie dacă Lemtrada va avea vreun efect asupra fertilităţii în această perioadă. Dicutaţi cu medicul dumneavoastră dacă vă gândiţi să încercaţi să rămâneţi gravidă.

Prezentare ambalaj:

LEMTRADA este un concentrat pentru soluţie perfuzabilă (concentrat steril) limpede, incolor până la galben deschis, disponibil într-un flacon din sticlă cu dop.

Fiecare cutie conţine 1 flacon.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe eticheta flaconului după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la frigider (2°C-8°C).
A nu se congela.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

Se recomandă ca medicamentul să fie utilizat imediat după diluare, din cauza riscului posibil de contaminare microbiană. Dacă nu se utilizează imediat, perioada de păstrare şi condiţiile de utilizare înainte de administrare sunt responsabilitatea utilizatorului şi, în mod normal, nu trebuie să depăşească 8 ore la temperaturi cuprinse între 2°C şi 8°C, protejat de lumină.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul LEMTRADA 12 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.