Prospect NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon
Substanța activă: insulinum aspart
Producator: Novo Nordisk A/S, Danemarca
Clasa ATC: [A10AB]:
tractul digestiv si metabolism >>
terapia antidiabetica >>
insuline si alte preparate parenterale >>
insuline si analogi cu actiune rapida
Categoria: Scaderea glicemiei
Indicații NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon:
NovoRapid este utilizat pentru reducerea concentraţiei de zahăr din sânge la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 1 an şi peste, cu diabet zaharat (diabet). Diabetul este o afecţiune în care organismul dumneavoastră nu produce suficientă insulină pentru a controla concentraţia de zahăr din sânge. Tratamentul cu NovoRapid ajută la prevenirea complicaţiilor diabetului.NovoRapid determină începerea scăderii glicemiei la 10–20 de minute după injectare, efectul maxim producându-se la 1-3 ore după injectare şi efectul durează 3-5 ore. Ca urmare a duratei scurte de acţiune, de regulă, NovoRapid trebuie administrat în asociere cu preparate de insulină cu durată de acţiune intermediară sau prelungită. De asemenea, NovoRapid poate fi utilizat sub formă de perfuzie continuă cu ajutorul unui sistem de pompe.
Contraindicații:
Nu utilizaţi NovoRapid► Dacă sunteţi alergic la insulină aspart sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (vezi pct. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii).
► Dacă simţiţi că veţi avea o reacţie hipoglicemică (concentraţie mică a zahărului din sânge) (vezi a) Rezumatul reacţiilor adverse severe şi foarte frecvente).
► Dacă capacul protector nu este închis etanş sau lipseşte. Fiecare flacon este prevăzut cu un capac de siguranţă protector, din plastic. Dacă acest capac nu este în perfectă stare atunci când vi se dă medicamentul, returnaţi flaconul furnizorului.
► Dacă nu a fost păstrat corespunzător sau a fost congelat (vezi pct. Cum se păstrează NovoRapid)
► Dacă insulina nu este limpede şi incoloră.
Nu utilizaţi NovoRapid dacă vreuna dintre situațiile de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului pentru recomandări.
Administrare NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon:
Dozele şi când să folosiţi insulinaUtilizaţi întotdeauna insulina dumneavoastră şi ajustaţi doza exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, asistenta medicală sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
În general, NovoRapid se administrează imediat înainte de masă. Luaţi masa sau o gustare în primele 10 minute de la injectare pentru a evita scăderea concentraţiei de zahăr din sânge. Când este necesar, NovoRapid poate fi administrat imediat după masă. Pentru informaţii, vezi mai jos Cum şi unde se injectează.
Nu înlocuiţi insulina dumneavoastră decât la indicaţia medicului. Dacă medicul dumneavoastră v-a schimbat tratamentul de pe un tip sau marcă de insulină pe un alt tip sau marcă, atunci poate fi necesar ca doza de insulină să fie ajustată de către medic.
Utilizarea la copii şi adolescenţi
NovoRapid poate fi utilizat la adolescenți şi copii cu vârsta de 1 an şi peste, în locul insulinei umane solubile atunci când un debut rapid al efectului este de preferat. De exemplu, atunci când este dificil să se coreleze dozele copilului cu mesele.
Utilizarea la grupe speciale de pacienţi
Dacă funcţia rinichilor sau ficatului dumneavoastră este diminuată sau dacă aveţi vârsta peste 65 de ani, este necesar să verificaţi periodic concentraţia de zahăr din sânge şi să discutaţi cu medicul dumneavoastră despre schimbarea dozei dumneavoastră de insulină.
Cum şi unde se injectează
NovoRapid poate fi utilizat pentru injectare sub piele (subcutanată) sau pentru perfuzie continuă în pompele de insulină. Administrarea cu o pompă de insulină necesită instrucţiuni cuprinzătoare de la specialistul dumneavoastră în domeniul sănătăţii. Nu trebuie să vă injectaţi niciodată insulina direct în venă (intravenos) sau în muşchi (intramuscular). Dacă este necesar, NovoRapid poate fi administrat şi direct în venă, însă această administrare trebuie făcută numai de către medici sau alt personal medical.
La fiecare administrare schimbaţi locul injectării în cadrul regiunii anatomice respective. Aceasta poate reduce riscul formării nodulilor sau adânciturilor din piele (vezi pct. Reacţii adverse posibile). Cele mai indicate locuri pentru injectare sunt: faţa anterioară a peretelui abdominal (abdomen), partea superioară a braţului sau faţa anterioară a coapselor. Insulina va acţiona mai rapid dacă este injectată în partea din față a taliei. Se recomandă determinarea cu regularitate a concentraţiei zahărului din sânge.
Insulina NPH (protamin insulină neutră Hagedorn) este singurul tip de insulină care poate fi amestecat cu NovoRapid și amestecul trebuie injectat imediat sub piele (subcutanat). NovoRapid trebuie aspirat în seringă înainte să se aspire insulina NPH.
Cum să utilizaţi NovoRapid
Dacă utilizaţi numai un singur tip de insulină
1. Trageţi în seringă un volum de aer egal cu doza de insulină care trebuie injectată. Injectaţi aerul în flacon.
2. Întoarceţi flaconul și seringa invers şi trageţi în seringă doza corectă de insulină. Scoateţi acul din flacon, apoi eliminaţi aerul din seringă şi verificaţi ca doza să fie corectă.
Dacă trebuie să amestecaţi două tipuri de insulină
1. Imediat înainte de utilizare, rulaţi între palme flaconul de insulină NPH până când lichidul devine uniform alb şi opalescent.
2. Trageţi în seringă un volum de aer egal cu doza de insulină NPH. Injectaţi aerul în flaconul de insulină NPH şi scoateţi acul din flacon.
3. Trageţi în seringă un volum de aer egal cu doza de NovoRapid. Injectaţi aerul în flaconul de insulină NovoRapid. Întoarceţi flaconul invers, seringa fiind cu pistonul în jos şi trageţi în seringă doza corectă de insulină NovoRapid. Eliminaţi aerul din seringă şi verificaţi ca doza să fie corectă.
4. Introduceţi acul în flaconul de insulină NPH, întoarceţi flaconul invers, seringa fiind cu pistonul în jos şi trageţi în seringă doza care v-a fost prescrisă. Eliminaţi aerul din seringă şi verificaţi doza. Injectaţi amestecul imediat.
5. Amestecaţi întotdeauna NovoRapid cu insulina NPH în aceeaşi ordine.
Cum să injectaţi NovoRapid
► Injectaţi insulina sub piele. Folosiţi tehnica de injectare recomandată de medicul dumneavoastră sau de asistenta medicală.
► După injectare, menţineţi acul sub piele cel puţin 6 secunde pentru a fi siguri că aţi administrat întreaga doză.
► După fiecare injectare, aruncaţi acul.
Pentru utilizare în pompele de insulină
Când este utilizat în pompele de insulină, NovoRapid nu trebuie amestecat niciodată cu nici o altă insulină.
Urmaţi instrucţiunile şi recomandările medicului dumneavoastră referitor la utilizarea NovoRapid în pompele de insulină. Înainte de a utiliza NovoRapid în pompele de insulină trebuie să fiţi instruit corespunzător privind modul de utilizare şi ce acţiuni trebuie întreprinse în următoarele situaţii: boală, concentraţie prea mare sau prea mică de zahăr în sânge sau în cazul defectării pompei de insulină.
• Înainte de introducerea acului, spălaţi-vă cu apă şi săpun mâinile şi locul unde urmează să introduceţi acul, pentru a evita infecţiile la locul de administrare a perfuziei.
• Când încărcaţi o nouă seringă asiguraţi-vă că nu aţi lăsat bule de aer în seringă sau cateter.
• Schimbaţi setul de perfuzie (seringa şi cateterul) conform instrucţiunilor furnizate împreună cu acesta.
Pentru a beneficia de perfuzia de insulină şi pentru a detecta posibilele disfuncţionalităţi ale pompei de insulină, trebuie să vă verificaţi cu regularitate concentraţia zahărului din sânge.
Ce trebuie să faceţi în cazul defecţiunii pompei
Trebuie să aveţi întotdeauna o metodă alternativă disponibilă pentru administrare subcutanată ca alternativă în cazul unei defecţiuni a pompei de insulină.
Dacă utilizați mai multă insulină decât trebuie
Dacă utilizați prea multă insulină, concentraţia zahărului din sângele dumneavoastră scade prea mult, (hipoglicemie). Vezi a) Rezumatul reacţiilor adverse severe şi foarte frecvente la pct. Reactii adverse.
Dacă uitați să utilizaţi insulină
Dacă uitați să utilizaţi insulină, concentraţia zahărului din sângele dumneavoastră creşte prea mult (hiperglicemie). Vezi c) Efecte ale diabetului la pct Reactii adverse.
Dacă încetaţi să utilizaţi insulină
Nu încetaţi administrarea insulinei fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră, care vă va oferi recomandările corespunzătoare. Această situaţie poate determina o concentraţie foarte mare a zahărului în sânge (hiperglicemie severă) şi cetoacidoză. Vezi c) Efecte ale diabetului la pct Reactii adverse.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului.
Compoziție NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon:
• Substanţa activă este insulina aspart. Fiecare ml conţine insulină aspart 100 unităţi. Fiecare flacon conţine insulină aspart 1000 unităţi în 10 ml soluţie injectabilă.• Celelalte componente sunt: glicerol, fenol, metacrezol, clorură de zinc, fosfat disodic dihidrat, clorură de sodiu, acid clorhidric, hidroxid de sodiu şi apă pentru preparate injectabile.
Precauții:
Înainte de a utiliza NovoRapid► Verificaţi eticheta pentru a vă asigura că aveţi tipul potrivit de insulină.
► Îndepărtaţi capacul protector.
► Utilizaţi întotdeauna un ac nou la fiecare injectare, pentru a preveni contaminarea.
► Acele şi seringile nu trebuie utilizate decât de către dumneavoastră.
Atenţionări şi precauţii
Anumite afecţiuni şi activităţi vă pot modifica necesarul de insulină. Adresaţi-vă medicului:
► Dacă aveţi probleme cu rinichii sau ficatul sau glandele suprarenale, hipofiza sau tiroida.
► Dacă aţi făcut un efort fizic mai intens decât de obicei sau doriţi să vă modificaţi dieta obişnuită, întrucât aceste situaţii vă pot influenţa valorile glicemiei.
► Dacă sunteţi bolnav, continuaţi să utilizaţi insulină şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
► În cazul în care călătoriţi în străinătate în zone cu diferenţă de fus orar, aceasta vă poate influenţa necesarul de insulină şi momentul administrării injecţiilor.
Copii și adolescenți
Nu utilizați acest medicament la copii cu vârsta sub 1 an deoarece nu au fost efectuate studii clinice la copii cu vârsta sub 1 an.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor► Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă este recomandat să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje:
• Dacă aveţi frecvent hipoglicemii.
• Dacă recunoaşteţi cu dificultate semnele hipoglicemiei.
Capacitatea dumneavoastră de concentrare şi de reacţie, şi, ca urmare, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje pot fi afectate dacă concentraţia zahărului în sângele dumneavoastră este mică sau mare. Ţineţi cont de faptul că vă puteţi expune dumneavoastră sau pe cei din jur la pericol.
NovoRapid are un debut rapid de acţiune, de aceea, dacă apare hipoglicemia, aceasta se manifestă mai rapid după injectare comparativ cu insulina umană solubilă.
Informații importante despre unele componente din NovoRapid
NovoRapid conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) pe doză, adică practic NovoRapid „nu conţine sodiu”.
Reacții adverse ale NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.a) Rezumatul reacţiilor adverse severe şi foarte frecvente
Concentraţia scăzută a zahărului din sânge (hipoglicemia) este o reacţie adversă foarte frecventă. Poate afecta mai mult de 1 din 10 persoane.
Concentraţia scăzută a zahărului din sânge poate să apară dacă:
• Vă injectaţi prea multă insulină.
• Dacă mâncaţi prea puţin sau omiteţi o masă.
• Dacă depuneţi un efort fizic mai mare decât de obicei.
• Consumaţi alcool etilic (vezi Consumul de alcool etilic şi utilizarea NovoRapid).
Semnele de avertizare a concentraţiei scăzute a zahărului din sânge: transpiraţii reci; piele palidă şi rece; dureri de cap; bătăi rapide ale inimii; senzaţie de rău; senzaţie intensă de foame; tulburări de vedere trecătoare; somnolenţă; oboseală şi senzaţie de slăbiciune neobişnuite; nervozitate sau tremor; stare de nelinişte; confuzie; dificultăţi de concentrare.
Reducerea severă a concentraţiei zahărului din sânge poate duce la pierderea conştienţei. Dacă reducerea severă prelungită a concentraţiei zahărului din sânge nu este tratată, aceasta poate provoca leziuni ale creierului (temporare sau permanente) şi chiar moarte. Vă puteţi reveni mai repede din starea de inconştienţă dacă vi se administrează o injecţie cu glucagon de către o persoană instruită corespunzător. Dacă vi se injectează glucagon, veţi avea nevoie de glucoză sau de o gustare dulce cât mai curând posibil după ce vă recăpătaţi conştienţa. Dacă nu răspundeţi la tratamentul cu glucagon va trebui să fiţi tratat în spital.
Ce este de făcut dacă aveţi o scădere a concentraţiei de zahăr din sânge:
► Dacă prezentaţi o scădere a concentraţiei de zahăr din sânge, mâncaţi tablete de glucoză sau alimente care conţin mult zahăr (de exemplu dulciuri, biscuiţi, suc de fructe). Măsuraţi-vă glicemia, apoi odihniţi-vă. Să aveţi întotdeauna la dumneavoastră tablete de glucoză sau dulciuri concentrate ca măsură de precauţie.
► Când simptomele concentraţiei mici de zahăr din sânge au dispărut sau când concentraţia de zahăr din sânge s-a stabilizat, continuaţi tratamentul obişnuit cu insulină.
► Dacă aţi avut un episod de hipoglicemie şi v-aţi pierdut conştienţa, dacă ați avut nevoie de injecție cu glucagon sau aveţi frecvent episoade de scădere a concentraţiei de zahăr din sânge, adresaţi-vă unui medic. Doza şi momentul administrării insulinei, dieta sau exerciţiul fizic pot necesita ajustări.
Informaţi-i pe cei din jur că aveţi diabet zaharat şi care pot fi consecinţele acestui lucru, inclusiv despre riscul leşinului (pierderii conştienţei) ca urmare a unei scăderi a concentraţiei de zahăr din sânge. Informaţi-i pe cei din jur că în cazul în care leşinaţi trebuie să vă aşeze pe o parte şi să vă acorde imediat asistenţă medicală. Nu trebuie să vă administreze mâncare sau băuturi pentru că vă puteţi sufoca.
Reacţiile alergice grave la NovoRapid sau la oricare dintre componentele medicamentului (denumită reacţie alergică sistemică) sunt reacţii adverse foarte rare care pot pune viața în pericol. Pot afecta mai puţin de 1 din 10000 persoane.
Solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă:
• Apar semne ale alergiei ce se extind pe alte părţi ale corpului.
• Brusc vă simţiţi rău şi: începeţi să transpiraţi, vă simţiţi rău (vărsaţi), respiraţi cu dificultate, aveți bătăi rapide ale inimii, vă simţiţi ameţit.
► Dacă observaţi vreunul din aceste semne, solicitaţi imediat asistenţă medicală.
b) Lista altor reacţii adverse
Reacţii adverse mai puţin frecvente
Pot afecta mai puţin de 1 din 100 persoane.
Semne de alergie: La locul injectării pot să apară reacţii alergice locale (durere, roşeaţă, urticarie, inflamaţie, învineţire, umflare şi mâncărime). De obicei, acestea dispar după câteva săptămâni de tratament cu insulină. În cazul în care nu dispar sau se răspândesc pe alte părţi ale corpului, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Vezi mai sus Reacţii alergice grave.
Tulburări de vedere: La începutul tratamentului cu insulină pot să apară tulburări de vedere, dar această afecţiune este, de obicei, temporară.
Modificări la locul de injectare (lipodistrofie): Ţesutul gras de sub piele se poate subţia (lipoatrofie) sau îngroṣa (lipohipertrofie). Schimbarea locului la fiecare injectare reduce riscul de apariţie a unor asemenea modificări ale pielii. Dacă observaţi adâncituri sau îngroşări ale pielii dumneavoastră la locul de injectare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Aceste reacţii se pot agrava sau pot modifica absorbţia insulinei, dacă injectaţi într-un asemenea loc.
Umflarea încheieturilor: La începerea tratamentului cu insulină, reţinerea apei în organism poate produce umflături în jurul gleznelor sau a altor articulaţii. În mod normal, acestea dispar repede. Dacă nu dispar, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Retinopatie diabetică (afecţiune a ochiului asociată cu diabetul zaharat care poate duce la pierderea vederii): Dacă aveţi retinopatie diabetică şi concentraţia de zahăr din sânge se îmbunătăţeşte foarte rapid, atunci retinopatia se poate agrava. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră în legătură cu acest lucru.
Reacţii adverse raportate rar
Pot afecta mai puţin de 1 din 1000 persoane.
Neuropatie dureroasă (durere cauzată de afectarea nervilor): Dacă concentrația zahărului din sânge se îmbunătăţește foarte rapid, puteţi avea dureri ale nervilor. Aceasta se numeşte neuropatie acută dureroasă, care de obicei este tranzitorie.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare așa cum este menționat pe www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
c) Efecte ale diabetului
Concentraţia crescută a zahărului din sânge (hiperglicemia)
Concentraţia crescută a zahărului din sânge poate să apară dacă:
• Nu vă injectaţi destulă insulină.
• Aţi omis să vă administraţi insulina sau aţi oprit administrarea insulinei.
• V-aţi administrat în mod repetat doze mai mici de insulină decât cele necesare.
• Aveţi o infecţie şi/sau febră.
• Aţi mâncat mai mult decât de obicei.
• Aţi depus mai puţin efort fizic decât de obicei.
Semnele de avertizare a concentraţiei mari a zahărului din sânge:
Semnele de avertizare apar treptat. Acestea includ: urinări frecvente; senzaţie de sete; pierderea poftei de mâncare; senzaţie de rău (greaţă sau vărsături); ameţeli sau oboseală; piele înroşită, uscată; uscăciunea gurii şi respiraţie cu miros de fructe (acetonă).
Ce este de făcut dacă aveţi o creştere a concentraţiei de zahăr din sânge:
► Dacă prezentaţi oricare dintre aceste semne: măsuraţi concentraţia zahărului din sânge; măsuraţi corpii cetonici din urină, dacă este posibil, apoi adresaţi-vă imediat medicului.
► Acestea pot fi semne ale unei stări foarte grave numită cetoacidoză diabetică (acumularea de acid în sânge deoarece corpul foloseşte grăsime în loc de zahăr). Dacă nu sunteţi tratat pentru această stare, aceasta poate duce la comă diabetică şi eventual la deces.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.Unele medicamente afectează concentraţia zahărului din sânge şi aceasta înseamnă că doza de insulină trebuie schimbată. Medicamentele cel mai des utilizate, care vă pot influenţa tratamentul cu insulină, sunt enumerate mai jos.
Concentraţia zahărului din sânge poate scădea (hipoglicemie) dacă utilizaţi:
• Alte medicamente antidiabetice
• Inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) (utilizaţi în tratamentul depresiei)
• Beta-blocante (utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale)
• Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) (utilizaţi în tratamentul unor afecţiuni cardiace sau al hipertensiunii arteriale)
• Salicilaţi (utilizaţi în tratamentul durerii şi al febrei)
• Steroizi anabolizanţi (cum este testosteronul)
• Sulfonamide (utilizate în tratamentul infecţiilor).
Concentraţia zahărului din sânge poate crește (hiperglicemie) dacă utilizaţi:
• Contraceptive orale (medicamente pentru prevenirea sarcinii)
• Tiazide (utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale sau al retenţiei excesive de lichide)
• Glucocorticoizi (de exemplu „cortizon‟, utilizat în tratamentul inflamaţiei)
• Hormoni tiroidieni (utilizaţi în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide)
• Simpatomimetice (cum sunt epinefrina [adrenalină] sau salbutamol, terbutalină, utilizate în tratamentul astmului bronşic)
• Hormon de creştere (medicamente care stimulează creşterea scheletală şi somatică, cu influenţă semnificativă asupra proceselor metabolice din organism)
• Danazol (medicament cu acţiune asupra ovulaţiei).
Octreotida şi lanreotida (medicamente utilizate în tratamentul acromegaliei, o tulburare hormonală rară, care apare, de obicei, la adulţii de vârstă mijlocie, determinată de producţia în exces a hormonului de creştere de către glanda hipofiză) pot fie să crească, fie să reducă concentraţia de zahăr din sânge.
Beta-blocantele (utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale) pot diminua sau suprima complet primele simptome de avertizare pentru recunoaşterea concentraţiei scăzute a zahărului în sânge.
Pioglitazona (comprimate utilizate pentru tratamentul diabetului tip 2)
Unii pacienţi, care suferă de mult timp de diabet tip 2 şi afecţiuni cardiace sau accident vascular cerebral anterior, dacă au fost trataţi cu pioglitazonă şi insulină, au manifestat insuficienţă cardiacă. Informaţi medicul cât mai curând posibil dacă se manifestă semne de insuficienţă cardiacă precum dificultate neaşteptată la respiraţie sau creştere rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).
Spuneţi medicului dumneavoastră, asistentei medicale sau farmacistului dacă utilizaţi vreunul dintre medicamentele enumerate aici.
Consumul de alcool etilic şi utilizarea NovoRapid
► Dacă aţi consumat alcool etilic, necesarul dumneavoastră de insulină se poate modifica, deoarece valoarea glicemiei dumneavoastră poate fie să crească, fie să scadă. Se recomandă monitorizarea atentă.
Administrarea de NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon în sarcină / alaptare:
► Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări, înainte de a utiliza acest medicament. NovoRapid poate fi utilizat în timpul sarcinii. Doza dumneavoastră de insulină poate necesita ajustări în timpul sarcinii şi după naştere. Controlul atent al diabetului dumneavoastră şi în special prevenirea hipoglicemiei sunt importante pentru sănătatea copilului dumneavoastră.► În timpul alăptării nu sunt restricţii la tratamentul cu NovoRapid.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.
Prezentare ambalaj:
NovoRapid se prezintă sub forma unei soluţii injectabile.Mărimi de ambalaj de 1 şi 5 flacoane a câte 10 ml sau un ambalaj multiplu conţinând 5 cutii a 1 flacon x 10 ml). Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Soluţia este limpede şi incoloră.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe eticheta flaconului şi pe cutie, după ‘EXP’. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Păstraţi flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
Înainte de deschidere: A se păstra la frigider de la 2°C la 8°C, la distanță de elementul de răcire. A nu se congela.
În timpul utilizării sau când este folosit ca rezervă: Medicamentul poate fi păstrat maximum 4 săptămâni. A se păstra la temperaturi sub 30°C. A nu se congela.
Aruncaţi acul după fiecare injectare.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă insulinum aspart:
- NovoMix 50 Penfill 100 U/ml suspensie injectabilă în cartuş
- Fiasp 100 unități/ml soluție injectabilă în flacon
- Fiasp 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector preumplut
- NovoRapid PumpCart 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în cartuş
- NovoRapid FlexTouch 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în stilou injector preumplut
- NovoMix 30 FlexPen 100 unităţi /ml suspensie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut
- Fiasp 100 unități/ml soluție injectabilă în cartuș
- NovoMix 70 FlexPen 100 U/ml, suspensie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut
- NovoMix 30 Penfill 100 U/ml, suspensie injectabilă în cartuş
- NovoRapid FlexPen 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în stilou injector preumplut
- NovoRapid InnoLet 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în stilou injector preumplut
- NovoMix 70 Penfill 100 U/ml, suspensie injectabilă în cartuş
- NovoMix 50 FlexPen 100 U/ml, suspensie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut
- NovoRapid Penfill 100 unităţi /ml soluţie injectabilă în cartuş
Medicamente cu indicații asemănătoare cu NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon(din aceeași clasă):
- Actrapid 100 UI/ml (unităţi internaţionale/ml) soluţie injectabilă în flacon
- Actrapid flacon 40 UI/ml (unităţi internaţionale/ml) soluţie injectabilă în flacon
- Actrapid FlexPen 100 UI/ml sol. inj. in stilou injector (pen) preumplut
- Actrapid HM 40UI/ml soluie injectabila (10ml)
- Actrapid HM Penfill 100UI/ml (3ml)
- Actrapid InnoLet 100 UI/ml sol. inj. in stilou injector (pen) preumplut
- ACTRAPID NOVOLET, sol. inj.
- Actrapid Penfill 100 UI/ml solutie injectabila in cartus
- Apidra 100 Unităţi/ml soluţie injectabilă în cartuş
- Apidra 100 Unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon
- Apidra SoloStar 100 Unităţi/ml soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut
- Fiasp 100 unități/ml soluție injectabilă în cartuș
- Fiasp 100 unități/ml soluție injectabilă în flacon
- Fiasp 100 unități/ml soluție injectabilă în stilou injector preumplut
- Humalog 100 unități/ml KwikPen soluţie injectabilă
- Humalog 100 unități/ml soluţie injectabilă în cartuş
- Humalog 100 unități/ml soluţie injectabilă în flacon
- Humalog 200 unități/ml soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut
- HUMULIN R 100 UI/ml soluţie injectabilă în cartuş
- HUMULIN R 100 UI/ml soluţie injectabilă în flacon
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul NovoRapid 100 unităţi/ml soluţie injectabilă în flacon vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!