Prospect Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
Substanța activă: trimetazidinum
Producator: Lupin (Europe) Limited, Marea Britanie
Clasa ATC: [C01EB]:
sistem cardiovascular >>
terapia cordului >>
alte preparate pentru terapia miocardului >>
alte preparate pentru afectiuni cardiace
Indicații Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Acest medicament este destinat utilizării la adulţi, în asociere cu alte medicamente pentru tratamentul anginei pectorale (durere în piept cauzată de boala coronariană).Contraindicații:
Nu utilizaţi Trimetazidină Mylan:- dacă sunteţi alergic la trimetazidină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- dacă aveţi boală Parkinson: boală a creierului care afectează mişcările (tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite şi mers târşâit şi dezechilibrat)
- dacă aveţi probleme grave cu rinichii
Administrare Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Doza recomandată de Trimetazidină Mylan 35 mg este un comprimat de două ori pe zi, în timpul meselor, dimineaţa şi seara.
Mod de administrare:
Comprimat pentru administrare orală.
Înghiţiţi comprimatul întreg cu o cantitate suficientă de lichid ca de exemplu un pahar cu apă. Trimetazidină Mylan poate fi administrată independent de alimente şi băuturi.
Dacă aveţi probleme cu rinichii sau dacă aveţi vârsta peste 75 de ani, medicul dumneavoastră vă poate modifica doza recomandată.
Utilizarea la copii şi adolescenţi (cu vârsta mai mică de 18 ani):
Trimetazidină Mylan nu este recomandat pentru administrare la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani din cauza datelor insuficiente asupra siguranţei şi eficacităţii.
Dacă aţi uitat să luaţi Trimetazidină Mylan
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-vă doza următoare la ora obişnuită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Dacă încetaţi să utilizaţi Trimetazidină Mylan
Nu întrerupeţi administrarea medicamentului dumneavoastră fără să vă adresați medicului sau farmacistului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Substanţa activă este diclorhidrat de trimetazidină. Fiecare comprimat conţine diclorhidrat de trimetazidină 35 mg echivalent cu trimetazidină 27,5 mg.Celelalte componente sunt:
Nucleu: hidrogenofosfat de calciu dihidrat, celuloză microcristalină, povidonă K30, gumă Xantan, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu.
Film: hipromeloză, dioxid de titan (E171), macrogol 400 şi oxid roşu de fer (E 172).
Precauții:
Înainte să utilizaţi Trimetazidină Mylan, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistulului dacă:• aveţi probleme cu rinichii, medicul dumneavoastră va putea dori să vă ajusteze doza.
• aveți probleme severe ale ficatului
Acest medicament poate provoca sau înrăutăţi simptome cum sunt: tremurături, poziţie rigidă, mişcări încetinite, mers târşâit şi dezechilibrat, în special la pacienţii vârstnici; aceste simptome trebuie investigate şi raportate medicului dumneavoastră, care poate să reevalueze tratamentul.
Copii şi adolescenţi
Trimetazidină Mylan nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor cu vârsta mai mică de 18 ani.
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorAcest medicament vă poate face să vă simţiţi ameţit şi somnolent, ceea ce vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Ca toate medicamentele, Trimetazidină Mylan poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.În general Trimetazidină Mylan este bine tolerată.
Dacă observați oricare dintre următoarele reacții adverse, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeți la cel mai apropiat spital la departamentul de urgență:
Cu frecvenţă necunoscută (frecvența nu poate fi determinată din datele disponibile)
• Simptome extrapiramidale (mişcări neobişnuite, inclusiv tremurături şi scuturare a mâinilor şi degetelor, mişcări de răsucire a corpului, mers târşâit, înţepenire a mâinilor şi picioarelor), de obicei reversibile după întreruperea tratamentului.
• Erupţii generalizate grave pe piele (pielea devine roşie şi apar vezicule), umflare a feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului care poate provoca dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie.
• Scădere severă a numărului de celule albe din sânge, care face mai posibile infecţiile, reducere a trombocitelor din sânge, fapt care determină creşterea riscului de sângerare sau învineţire.
• O boală a ficatului (greaţă, vărsături, pierdere a poftei de mâncare, senzaţie generală de rău, febră, mâncărimi, îngălbenire a pielii şi a albului ochilor, materii fecale deschise la culoare, urină închisă la culoare).
Alte reacţii adverse posibile:
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
Ameţeli, durere de cap, dureri abdominale, diaree, indigestie, greaţă, vărsături, erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, urticarie şi senzaţie de slăbiciune.
Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
Bătăi rapide sau neregulate ale inimii (numite şi palpitaţii), bătăi suplimentare ale inimii, bătăi accelerate ale inimii, scădere bruscă a tensiunii arteriale la ridicarea în picioare care poate produce ameţeli, senzaţie de confuzie sau leşin, stare generală de rău, ameţeli, căderi, înroşire trecătoare la nivelul feţei şi gâtului.
Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvența nu poate fi determinată din datele disponibile)
Tulburări ale somnului (dificultăţi de adormire, somnolenţă), constipaţie, senzație de rotire (vertij)
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.Nu a fost observată apariţia de interacţiuni cu alte medicamente.
Administrarea de Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită în sarcină / alaptare:
Trimetazidina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii sau alăptării.Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că ați putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Prezentare ambalaj:
Comprimatele cu eliberare prelungită de Trimetazidină Mylan sunt rotunde (cu diametru de 8 mm), biconvexe, de culoare roz, ,marcate cu „35” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.Comprimatele de Trimetazidină Mylan sunt disponibile în blistere ce conţin 10, 20, 30, 40, 60 şi 90 de comprimate ambalate în cutii.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă trimetazidinum:
- Trimetazidin 20 mg, capsule
- Dilatan 20mg, comprimate filmate
- Oxcardin 20 mg, comprimate filmate
- Preductal 20 mg comprimate filmate
- Veltiang 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
- TRIMETAZIDINĂ LPH 35 mg comprimate cu eliberare modificată
- TRIMETAZIDINĂ LPH 20 mg comprimate filmate
- Predutrim 20 mg/ml picături orale, soluţie
- Moduxin MR 35 mg, comprimate filmate
- Trimetazidină Teva 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Trimetacor 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
- PREDUCTAL MR 35 mg comprimate cu eliberare modificată
- Trimetazidine 35 mg, comprimate filmate cu eliberare modificata
- Trimetazidin VIM Spectrum 20 mg, capsule
- Tazidil 20 mg, drajeuri
- Dilatan MR 35 mg, comprimate filmate cu eliberare modificata
- Preductal 20 mg, comprimate filmate
- Trimetazidină Atb 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Apstar 35 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Trimeluzine 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Oxcardin MR 35 mg comprimate cu eliberare modificată
- Moduxin 20 mg, comprimate filmate
- Trimedal 35 mg comprimate cu eliberare prelungită
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită(din aceeași clasă):
- ADENOCOR, sol.inj.
- Adenosin Life Medical 5 mg/ml soluție injectabilă/perfuzabilă
- APREDONAV 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Apstar 35 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Bixebra 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Corlentor 5 mg, comprimate filmate
- Corlentor 7,5 mg, comprimate filmate
- Dilatan 20mg, comprimate filmate
- Dilatan MR 35 mg, comprimate filmate cu eliberare modificata
- Felocord 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Firazyr 30 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută
- FOSFOBION, fiole
- FRUCTOSE 5
- Ivabradină Accord 5 mg/ 7,5 mg comprimate filmate
- Ivabradină Aurobindo 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Ivabradină Liconsa 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Ivabradină Mylan 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Ivabradină Sandoz 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Ivabradină Teva 5 mg, 7,5 mg comprimate filmate
- Ivabradine Anpharm 5 mg/ 7,5 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Trimetazidină Mylan 35 mg comprimate cu eliberare prelungită vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!