Prospect UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare

Substanța activă: ofloxacinum
Producator: Unimed Pharma lTD, Slovacia
Clasa ATC: [S03AA]: >> >> >>
Uniflox 0,3 % este o soluţie pentru administrare oculară şi otică. Conţine substanţa activă ofloxacină, care acţionează asupra multor infecţii bacteriene, oculare şi otice, printr-un mod specific blocând procesul vital al bacteriilor şi implicit multiplicarea lor.

Indicații UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare:

Oftalmologie:
Tratamentul infecţiilor bacteriene ale părţilor anterioare ale ochiului, provocate de microorganisme sensibile la ofloxacină, inflamaţii bacteriene la nivelul conjunctivei, corneei, genelor şi tractului lacrimar cum ar fi:conjunctivite infecţioase, keratite, kerato-conjunctivite, blefarite, blefaroconjunctivite, dacriocistite, orjelet, salazion şi ulcer corneean.
Pregătirea pre-operatorie, pentru intervenţii în regiunea ochilor şi postoperator, după extragerea corpilor străini şi în cazul plăgilor la nivelul ochiului.
Ca adjuvant se utilizează concomitent cu tratamentul administrat pe cale sistemică, în cazul inflamaţiilor supurative ale structurilor oculare.

Otorinolaringologie:
La adulţi şi copii până la 12 ani, în tratamentul infecţiilor cauzate de microorganisme sensibile la ofloxacină: tratarea conductului auditiv extern, inflamaţiile acute ale urechii medii, inflamaţiile supurative cronice ale urechii medii, cu perforarea timpanului şi pentru prevenirea infecţiilor în chirurgia urechii.
La copii între 1 şi 11 ani:, tratamentul infecţiilor conductului auditiv extern şi inflamaţiile urechii medii cu timpanostomie.

Uniflox 0,3 % se poate administra adulţilor, adolescenţilor şi copiilor de la 3 ani.

Contraindicații:

Nu utilizaţi UNIFLOX 0,3%:
- dacă sunteţi alergic la ofloxcină, alte fluorochinolone sau la oricare din celelalte componente ale acestui medicament
- în conjunctivite cronice abacteriene,
- procese inflamatorii ale ochiului şi ale urechii, produse de tulpini bacteriene rezistente la ofloxacină.

Administrare UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de:

Oftalmologie
Adulţi
Dozele şi durata tratamentului trebuie stabilite de medic. De obicei, primele două zile se aplică 1-2 picături la intervale de 2–4 ore iar următoarele zile 1-2 picături, de 4 ori pe zi la intervale egale. Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 10 zile.

Copii cu vârsta peste 3 ani
Medicul trebuie să acorde atenţie deosebită prescrierii dozelor şi modului de administrare fiind necesară directa supraveghere a tratamentului. De obicei, se administrează o picătură de 4 ori pe zi timp de 7 zile.

Purtătorii de lentile de contact
Pacienţilor trataţi pentru infecţie oculară nu li se recomandă purtarea lentilelor de contact, chiar dacă în unele cazuri utilizarea este imperativă. În aceste cazuri, lentilele de contact trebuie scoase înaintea aplicării Uniflox 0,3% şi reinserate cel puţin la 15 minute după aplicarea medicamentului.

Instrucţiuni de utilizare
1. Spălaţi-vă pe mâini şi aşezaţi-va sau staţi confortabil.
2. Deşurubaţi capacul flaconului.
3. Ţineţi flaconul în jos între degetul mare şi celelalte degete
4. Trageţi uşor, cu degetul, pleoapa inferioară a ochiului afectat.
5. Plasaţi vârful picurătorului aproape de ochi fără a atinge ochiul sau zonele adicente ochiului.
6. Apăsaţi uşor flaconul pentru a elibera o singură picătură în ochi, apoi puteţi elibera pleoapa.
7. Apăsaţi unghiul intern al ochiului cu degetul aproape de nas. Ţineţi apăsat pentru 1 minut, cu ochiul închis.
8. Repetaţi administrarea la nivel bilateral dacă medicul v-a spus să efectuaţi acest lucru.
9. Imediat după utilizare înfiletaţi ferm capacul flaconului.

Otorinolaringologie
Înainte de instilarea în ureche, se recomandă încălzirea soluţiei, ţinând flaconul în palmă 1-2 minute, pentru a preveni vertijul indus de administrarea unei soluţii reci. Soluţia de uz otic trebuie aplicată în conductul auditiv, pacientul fiind aşezat sau culcat pe o parte, astfel ca urechea afectată să fie orientată în sus.
Pacientul trebuie să rămână în această poziţie cel puţin 5 minute după aplicarea medicamentului.
Pentru o mai bună penetrare a soluţiei în urechea medie, pacientului i se recomandă să apese în afara tuberculul urechii cu degetul.

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani:
Dozele şi modul de administrare a tratamentului trebuie stabilite de medic. De obicei, în cazul inflamaţiei conductului auditiv extern, se aplică 10 picături de două ori pe zi timp de 10 zile.
În tratamentul supuraţiilor cronice ale urechii medii, cu perforarea timpanului, doza recomandată este de 10 picături de 2 ori pe zi timp de 14 zile.

Copii cu vârsta între 1 şi 11 ani:
În cazul copiilor, produsul trebuie prescris de un medic specialist ORL, fiind necesar ca întregul tratament să fie realizat sub directa supraveghere a acestuia. De obicei, în cazul inflamaţiei acute a conductului auditiv extern şi al otitelor medii acute cu timpanostomie, doza recomandată este de 5 picături de 2 ori pe zi, timp de 10 zile.

Dacă utilizaţi mai mult Uniflox 0,3% decât trebuie
Nu există vreun pericol imediat. La următoarea aplicare folosiţi numărul de picături conform recomandării medicului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Uniflox 0,3%
Reluaţi aplicarea imediat cum vă amintiţi. După aceea, continuaţi să utilizaţi doza recomandată în intervalul prescris de către medic.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Uniflox 0,3%
Nu încetaţi să utilizaţi Uniflox 0,3%, fără acordul medicului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare:

- Substanţa activă este ofloxacină, 3 mg în 1 ml soluţie
- Excipienţii sunt:clorură de benzalconiu, fosfat disodic dodecahidrat, dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, apă pentru preparate injectabile.

Precauții:

Utilizarea îndelungată a medicamentului poate provoca o nouă infecţie bacterială, care nu reacţionează la Uniflox 0,3%.
În timpul tratamentului cu picături oftalmice cu conţinut de ofloxacină, trebuie evitată expunerea îndelungată la raze solare sau ultraviolet (de ex. solux sau solariu), deoarece există riscul fotosensitivităţii.

Uniflox 0,3% se administrează cu precauţie dacă aveţi afecţiuni:
- afecţiune ereditară a inimii care determină prelungirea intervalului QT
- disproporţia mineralelor sanguine (hipocalcemia, hipomagnezia)
- frecvenţă cardiacă mică (bradicardie)
- insuficienţă cardiacă
- după infarct miocardic
- dacă utilizaţi medicamente care influenţează activitatea cardiacă

Copii
Medicamentul nu trebuie administrat copiilor cu vârsta sub 1 an.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Imediatdupă picurarea medicamentului în ochi, vederea poate fi înceţoşată, ceea ce poate îngreuna conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor. Se recomandă ca aceste activităţi să fie desfăşurate după dispariţia efectelor.

Uniflox 0,3% conţine clorură de benzalconiu
Medicamentul conţine conservant - clorură de benzalconiu, care poate cauza iritarea ochilor. Nu se pot purta lentile de contact moi concomitent cu utilizarea Uniflox 0,3%, deoarece clorura de benzalconiu le poate decolora.

Reacții adverse ale UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Dacă manifestaţi orice reacţii alergice (de ex. umflarea rapidă a feţei, gâtului, pleoapelor, probleme de respiraţie, urticarie), întrerupeţi tratamentul cu Uniflox 0,3% şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Reacţii adverse foarte frecvente (afectează mai puțin decât 1 utilizator din 10):
- iritaţie oculară, disconfort ocular

Reacţii adverse frecvente (afectează mai puțin decât 1 utilizator din 100):
- mâncărime la locul aplicării, sensibilitate crescută la locul aplicării

Reacții foarte rare (afectează mai puțin decât 1 utilizator din 10.000):
- sensibilitate (inclusiv reacţii oculare alergice, dispnee, tumefierea esofagului sau limbii)
- la pacienţii cu corneea grav afectată, au fost semnalate pe parcursul tratamentului cazuri de calcifiere corneeană

Reacții adverse necunoscute (care nu poate fi estimate din datele disponibile):
- înroşirea ochilor, ochi uscat, vedere neclară, lăcrimare excesivă, senzaţie de corp străin în ochi, sensibilitate la lumină, tumefiere în jurul ochilor (inclusiv tumefiere a pleoapelor)
- ameţeală, greaţă, cefalee
- puls accelerat sau neregulat
- schimbări ale ritmului cardiac (interval QT prelungit)
- S-au raportat erupții la nivelul pielii cu potențial letal (sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică) la utilizarea Uniflox 0,3%, manifestându-se inițial sub formă de pete roșiatice asemănătoare unei ținte sau urme circulare pe trunchi, frecvent cu pustule centrale.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Efectele medicamentului UNIFLOX şi cele ale altor produse pot interfera.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
Nu folosiţi medicamente de uz oftalmic sau otic fără recomandarea medicului.

De regulă, este recomandat ca între utilizarea Uniflox 0,3% şi alte medicamente oftalmice/otice să se păstreze un interval de cinci minute.

Administrarea de UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
În cursul sarcinii şi al alăptării, medicamentul UNIFLOX poate fi utilizat numai dacă efectul terapeutic preconizat pentru mamă depăşeşte riscul potenţial pentru făt şi sugar.

Prezentare ambalaj:

1 x 10 ml, 1 x 5 ml, (flacon picurător din polietilenă)
Este posibil ca nu toate tipurile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra flaconul în cutie pentru a fii protejat de lumină. A nu se cogela.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe etichetă sau cutie.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu folosiţi Unilat dacă observaţi semne vizibile de deteriorare a medicamentului sau dacă banda de siguranţă la prima deschidere a capacului e afectată. În astfel de cazuri returnaţi medicamentul farmaciei.

A se utiliza în cel mult 28 de zile de la prima deschidere a flaconului.
După administrarea medicamentului, inchideţi imediat flaconul.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ofloxacinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul UNIFLOX 0,3% picături oftalmice şi auriculare vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.