Prospect Cefalexin Sandoz 500 mg capsule
Cefalexin Sandoz este foarte bine absorbit în organism. Deoarece prezența alimentelor nu are practic niciun efect asupra absorbției în organism, pacienții cu stomac sensibil pot lua Cefalexin Sandoz în timpul meselor. Acesta este ușor distribuit în diferitele țesuturi și fluide ale corpului. Cefalexina se excretă în formă activă prin urină.
Indicații Cefalexin Sandoz 500 mg capsule:
Cefalexin Sandoz este recomandat în tratamentul infecțiilor care sunt produse de bacterii sensibile la cefalexină după cum urmează:- Infecții ale căilor respiratorii,
- Infecții cu localizare în ureche, nas și gât,
- Infecții ale pielii și părților moi (ex. mușchi),
- Infecții ale oaselor și articulațiilor,
- Infecții ale organelor de reproducere și ale aparatului urinar,
- Infecții dentare.
Tratamentul inițiat cu cefalosporine injectabile poate fi continuat cu Cefalexin Sandoz după îmbunătățirea corespunzătoare a stării generale, cu condiția ca microorganismul care cauzează infecția să fie sensibil la acest medicament.
Contraindicații:
Nu luaţi Cefalexin Sandoz:- dacă sunteți alergic la cefalexină sau alte cefalosporine sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Dacă sunteți alergic la peniciline, este posibil să aveți alergie încrucișată la Cefalexin Sandoz.
Cefalexin Sandoz nu trebuie utilizat pentru tratamentul infecțiilor cerebrale sau ale măduvei spinării.
Infecțiile grave trebuie tratate inițial cu antibiotice injectabile.
Administrare Cefalexin Sandoz 500 mg capsule:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Doza recomandată este:
Adulţi
Doza zilnică totală în infecțiile cu agenți patogeni (Gram-pozitivi) extrem de sensibili la cefalexină: 1 – 4 g;
Doza zilnică totală în infecțiile cu agenți patogeni (Gram-negativi) mai puțin sensibili la cefalexină: 4 – 6 g;
Doza zilnică totală poate fi divizată în 2, 3 sau 4 doze unice. Dacă este necesar, medicul curant poate prescrie doze mai mari.
Utilizarea la copii și adolescenți
Pentru copiii cu vârsta sub 6 ani este disponibilă o formă farmaceutică lichidă.
Doza uzuală recomandată este de 25-50 mg Cefalexin Sandoz/kg şi zi (când este necesar, se poate creşte doza până la 100 mg Cefalexin Sandoz/kg şi zi), divizată în 2, 3 sau 4 prize.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 - 10 ani: 3 x 1 capsule Cefalexin Sandoz 500 mg
Copii cu vârsta cuprinsă între 10 - 14 ani: 3-4 x 1 capsule Cefalexin Sandoz 500 mg
Copiii mai mari și adulții nu trebuie să primească mai mult de 4 g (= 8 capsule de 500 mg) cu excepția cazului în care medicul recomandă în mod expres acest lucru. La adulți, doza zilnică nu trebuie să fie mai mică de 1 g (= 2 capsule de 500 mg).
Sugari (≥ 28 zile) și copii cu vârsta până la 12 ani
Doza zilnică este 25-50 (până la 100) mg/kg corp și zi, divizată în 2, 3 sau 4 doze zilnice, în funcție de severitatea infecției.
Sugari și copii până la 6 ani nu ar trebui să primească mai mult de 100 mg / kg corp și zi.
Nou născuți (cu vârsta până la 28 zile)
Doza zilnică de 50 mg/kg corp nu trebuie depășită (sunt incluse cazurile de otită medie).
Durata tratamentului
Medicul dumneavoastră vă va spune cât de mult timp ar trebui să luați Cefalexin Sandoz. Nu întrerupeți tratamentul fără a vă consulta cu medicul dumneavoastră.
Tratamentul trebuie continuat timp de 2-5 zile după dispariţia simptomatologiei. Pentru a preveni complicaţiile, în infecţiile cu streptococi beta-hemolitici (de exemplu tonsilita, scarlatina) durata tratamentului trebuie să fie de cel puţin 10 zile.
Vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală
Doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei.
- Clearance-ul creatininei: 40-80 ml/min → Doza pentru o priză: 500 mg → Intervalul dintre administrări: 12 ore
- Clearance-ul creatininei: 20-30 ml/min → Doza pentru o priză: 500 mg → Intervalul dintre administrări: 24 ore
Cefalexin Sandoz trebuie administrat cu precauţie în cazul insuficienţei renale severe. Trebuie efectuate examene clinice şi de laborator deoarece doza necesară poate fi mai mică decât cea uzual recomandată.
La pacienţii dializaţi doza este de 250 mg Cefalexin Sandoz de 1-2 ori pe zi şi în plus încă 500 mg Cefalexin Sandoz după fiecare şedinţă de dializă. Doza totală în zilele de dializă este de până la 1 g Cefalexin Sandoz.
Medicul va decide doza adecvată, frecvenţa şi durata administrării în funcţie de starea dumneavoastră, de toleranţa faţă de medicament, de răspunsul la tratament şi de reacţiile adverse posibile.
Dacă dumneavoastră consideraţi că efectele medicamentului sunt prea slabe sau prea puternice, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.
Dacă luaţi mai mult Cefalexin Sandoz decât trebuie
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră a luat o doză mai mare de Cefalexin Sandoz luați ambalajul medicamentului și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital. Manifestările supradozajului pot fi: crampe, halucinații, creștere a unor reflexe, simptome stomacale și intestinale, apariția de sânge în urină, tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic.
Dacă uitați să luaţi Cefalexin Sandoz
Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să luați Cefalexin Sandoz
Chiar dacă observaţi ameliorarea simptomelor bolii sau dacă acestea au dispărut, nu trebuie să modificaţi dozele sau să întrerupeţi tratamentul cu Cefalexin Sandoz până când medicul dumneavoastră vă spune s-o faceţi, altfel boala se poate agrava sau poate să reapară.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Cefalexin Sandoz 500 mg capsule:
• Substanţa activă este cefalexina. Fiecare capsulă de Cefalexin Sandoz 500 mg conține cefalexină 500 mg• Celelalte componente sunt:
- conținutul capsulei: stearat de magneziu, celuloză microcristalină;
- învelișul capsulei: dioxid de titan, apă, gelatină.
Precauții:
Înainte să luaţi Cefalexin Sandoz, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveți orice reacții neobișnuite sau reacții adverse.
Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți hipersensibilitate (alergie, cum ar fi febra fânului) sau astm. Tratamentul trebuie întrerupt și trebuie solicitat imediat sfatul medicului dacă apar semne de alergie cum sunt erupții pe piele, mâncărimi, frisoane, urticarie, dificultăți de respirație, senzație de constricție, sau diaree sau dureri stomacale.
Dacă apare diaree severă persistentă, trebuie luată în considerare posibilitatea inflamării intestinului (colită sau colită pseudomembranoasă cauzată de bacteria Clostridium difficile). În acest caz trebuie întrerupt tratamentul și trebuie consultat un medic.
În tratamentele pe termen lung, sunt recomandate analize de sânge și teste ale funcției hepatice,iar dacă este prezentă o boală renală ar trebui efectuate teste ale funcției renale.
În timpul tratamentelor mai lungi, bacteriile și fungii care nu sunt sensibili la cefalexină se pot dezvola excesiv, caz în care trebuie luate măsuri adecvate.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorNu există date disponibile privind influenţa cefalexinei asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Cefalexin Sandoz 500 mg capsule:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacțiile adverse incluse în această secțiune sunt definite după cum urmează:
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
Mai puțin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane
Rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
Foarte rare: pot afecta până la 1 din 10000 persoane
Cu frecvență necunoscută: frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile.
Reacţii adverse frecvente:
- diaree, greață
Reacţii adverse mai puţin frecvente:
- eozinofilie
- erupții cutanate tranzitorii, urticarie, mâncărimi
- creșterea reversibilă a enzimelor hepatice ASAT și ALAT
Reacţii adverse rare:
- vaginită
- modificări ale numărului de celule sanguine (reducerea numărului de celule albe (netroupenie), reducerea numărului de trombocite (trombocitopenie), anemie hemolitică
- reacții anafilactice
- dureri de cap, amețeală
- reacții alergice la cefalosporine (în general mai puțin grave decât reacțiile la peniciline)
- durere abdominală, vărsături, dispepsie, colită pseudomembranoasă
- inflamație a ficatului, icter
- umflarea articulațiilor și angioedem sau erupții pe piele (eritem polimorf), uneori cu înroșirea, inflamarea și supurarea pielii (sindrom Stevens-Johnson), descuamarea pielii cu formarea de vezicule (necroliză epidermică toxică), mâncărimi genitale și anale
- nefrită interstițială reversibilă
- secreții vaginale
Reacţii adverse foarte rare:
- oboseală
Reacţii adverse cu frecvență necunoscută:
- candidoze vaginale
- halucinații, agitație, confuzii
- dureri articulare, inflamația articulațiilor și afecțiuni ale articulațiilor
- rezultate pozitive la testul Coombs, reacţii fals pozitive ale testelor pentru glucoză din urină.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Cefalexin Sandoz împreună cu alte medicamenteSpuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
Cefalexin Sandoz nu trebuie luat împreună cu alte medicamente decât dacă acest lucru este în mod expres prescris de către medicul dumneavoastră, deoarece unele antibiotice pot susține acțiunea Cefalexin Sandoz în timp ce altele pot interfera cu acțiunea sa.
Administrarea de probenecid (un medicament utilizat pentru reducerea concentrațiilor de acid uric) în acela;i timp cu Cefalexin Sandoz poate duce la concentrații mai mari și prelungite ale cefalexinei în sânge.
Asocierea cefalosporinelor cu diuretice puternice (medicamente care pot crește fluxul de urină, ca de exemplu acid etacrinic sau furosemid) sau cu alte antibiotice care pot, eventual, afecta rinichii (aminoglicozide, polimixină, colistină), poate crește efectele dăunătoare asupra rinichilor.
Timpul de coagulare poate fi prelungit dacă cefalosporinele sunt administrate în același timp cu anticoagulante orale.
Utilizarea simultană a cefalexinei și metforminului (medicament folosit pentru tratamentului diabetului zaharat) poate duce la concentrații nedorit de mari de metformin.
Influența asupra testelor de laborator
În anumite condiții, cefalosporinele por cauza rezultate fals pozitive la testarea glucozei din urină. Pot fi folosite metode de măsurare a glucozei din urină, care sunt, de exemplu, bazate pe reacții enzimatice ale glucoz-oxidazei. Testul direct Coomb (test pentru determinarea titrului de anticorpi pentru celulele roșii din sânge) poate da, de asemenea, un rezultat fals pozitiv.
Cefalosporinele pot interfera cu măsurarea corpilor cetonici (produși metabolici care poat apărea ca rezultat al unei metabolizări crescute a grăsimilor) din urină.
Prin urmare, vă rugăm să spuneți medicului dumneavoastră dacă luați alte medicamente și întrebați-l care dintre ele pot fi luate în condiții de siguranță în același timp cu Cefalexin Sandoz.
Cefalexin Sandoz împreună cu alimente şi băuturi
Înghițiți capsulele cu un pahar de apă. Acest medicament poate fi luat înainte, în timpul sau între mese.
Administrarea de Cefalexin Sandoz 500 mg capsule în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă adresaţivă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări, înainte de a lua acest medicament.Nu s-au afectuat studii la femeile gravide, de aceea, este necesară prudență la prescrierea cefalexinei în timpul sarcinii.
Cefalexina se excretă în laptele matern. Este necesară prudență atunci când cefalexina este administrat unei femei care alaptează.
La sugari nu poate fi exclusă posibilitatea de diaree, infecție fungică a membranelor mucoaselor și sensibilizarea.
Medicul dumneavoastră va decide asupra utilizării Cefalexin Sandoz în timpul sarcinii și alăptării.
Prezentare ambalaj:
Capsule gelatinoase tari nr. 2, având capul alb opac și corpul alb opac, ce conțin o pulbere de culoare albă până la slab gălbuie.Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 capsule
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.
A se păstra în ambalajul original.
Nu utilizaţi Cefalexin Sandoz după data de expirare înscrisă pe cutie și blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă cefalexinum:
- Ospexin 500 mg comprimate filmate
- NEOCEF, gran. susp.
- Cefalexină ATB 500 mg, capsule
- FARMALEXIN, caps.
- Cefazolină Hospira 1 g / 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă sau perfuzabilă
- Cefalexină Arena 250 mg capsule
- Cefalexin Sandoz 250 mg capsule
- CEPHALEXIN, draj.
- Cefalexin 250 mg (Lek Ph), capsule
- OSPEXIN, caps.
- CEFALEXINA, compr.
- Cefalexin 500 mg (Lek), capsule
- Cefalexin 125mg/5ml
- OSPEXIN 1000 mg, compr. film.
- OSPEXIN, gran. susp.
- Cefalexină ATB 250 mg, capsule
- CEFALEXINE, caps.
- Cefalexin 250mg/5ml gr.susp.or 60ml(Lek)
- OSPEXIN 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală
- Cefalexină 250 mg (Antibiotice), capsule
- Cefalexină Arena 500 mg capsule
- NEOCEF, caps.
- OSPEXIN, compr. film.
- CEFALEXIN SANDOZ 125 mg/5 ml / 250 mg/5 ml granule pentru suspensie orală
- Cefalexin 250 mg (Antibiotice), capsule
- Cefalexina Medico Uno 250 mg, capsule
- Ospexin 1000 mg comprimate filmate
- Ospexin 250 mg capsule
- Cefalexina Medico Uno 500 mg, capsule
- PALITREX, susp.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Cefalexin Sandoz 500 mg capsule(din aceeași clasă):
- 4 BONES
- 4 BONES Junior
- 4 BONES PLUS
- 4 Cereale cu lapte Bebelac
- 4321 Minceur Ultimate, comprimate
- 8 cereale cu fructe Hero Baby
- 8 Cereale cu Fructe Nestle
- 8 cereale cu miere Hero Baby
- 9 Vita
- A-cerumen solutie auriculara 2 ml
- Abacavir Aurobindo 300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Aurobindo 600 mg/300 mg, comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Glenmark 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Mylan Pharma 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Sandoz 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Stada 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Terapia 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Teva 600 mg/300 mg comprimate filmate
- Abacavir/Lamivudină Vale 600 mg/300 mg comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Cefalexin Sandoz 500 mg capsule vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!