Prospect CEROXIM 500 mg comprimate

Substanța activă: cefuroximum
Producator: S.C. Terapia S.A., România
Clasa ATC: [J01DC]: >> >> >>
Grupa farmaceutică: cefalosporine
Medicamentul dumneavoastră se numeşte Ceroxim. Substanţa activă este cefuroxima axetil. Medicamentul se prezintă sub formă de comprimate care conţin cefuroximă 250 mg sau 500 mg sub formă de cefuroximă axetil. Comprimatele conţin şi următorii excipienţi: lauril sulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, celuloză microcristalină, carbonat de calciu, croscarmeloză sodică, zahăr, povidonă, citrat monosodic, acid stearic.

Cefuroxima axetil, substanţa activă din comprimate este un antibiotic din clasa cefalosporinelor. Antibioticele ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor. Ceroxim distruge bacteriile care provoacă infecţia.

Indicații CEROXIM 500 mg comprimate:

Ceroxim este utilizat pentru tratamentul infecţiilor bacteriene. Unele dintre acestea sunt bronşite, pneumonii, infecţii ale urechilor, nasului, gâtului, infecţi ale tractului urinar, infecţii ale pielii şi gonoree.

La recomandarea medicului dumneavoastră, Ceroxim se poate utiliza şi pentru alte infecţii.

Contraindicații:

Asiguraţi-vă de utilizarea în siguranţă a comprimatelor Ceroxim.

Nu utilizaţi comprimatele Ceroxim dacă:
- Sunteţi alergic la cefuroximă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre componenţii medicamentului. (O reacţie alergică include erupţii cutanate, mâncărimi, umflarea feţei, buzelor, sau mâinilor/picioarelor sau dificultăţi de respiraţie).

Răspundeţi cu „da” sau „nu” la următoarele întrebări:
- Sunteţi însărcinată sau alăptaţi.
- Suferiţi de insuficienţă heatică sau renală.
- Sunteţi diabetic. Comprimatele Ceroxim pot să interfere cu determinarea zahărului din urină prin anumite teste. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.
- Utilizaţi alte medicamente, în special probenecid, aminoglicozide sau diuretice.

Dacă răspunsul este „da” la una dintre aceste întrebări sau nu sunteţi siguri de răspuns, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Administrare CEROXIM 500 mg comprimate:

Trebuie să utilizaţi acest medicament aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Citiţi şi în prospect despre cantitatea şi modul în care trebuie utilizat acest medicament. Dacă nu sunteţi sigur, vă poate ajuta medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Adulţi
Doza uzuală recomandată este de 125 mg - 500 mg cefuroximă de 2 ori pe zi, în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei. Urmaţi întotdeauna recomandările medicului dumneavoastră.

Copii peste 5 ani (care pot înghiţi comprimatul întreg)
Doza uzuală recomandată este de 125 mg - 250 mg cefuroximă de 2 ori pe zi în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei.
Comprimatele Ceroxim trebuie administrate după masă. Nu sfărâmaţi comprimatele şi înghiţiţi fiecare comprimat întreg cu un pahar cu apă.

Utilizaţi medicamentul la intervale egale de timp. De exemplu, dacă trebuie să utilizaţi medicamentul de 2 ori pe zi, atunci puteţi să-l administraţi la ora 8 dimineata şi la ora 8 seara.

Medicamentul trebuie utilizat atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră. De obicei, se recomandă administrarea timp de 5 - 10 zile, în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei. Se poate utiliza o perioadă mai îndelungată dacă infecţia este severă şi persistentă. Este important să nu întrerupeţi tratamentul chiar dacă vă simţiţi mai bine pentru că infecţia poate recidiva.

Dacă aţi uitat să utilizaţi o doză, puteţi să o utilizaţi imediat ce v-aţi amintit sau dacă este prea aproape de următoarea doză, nu mai utilizaţi o doză şi continuaţi tratamentul cu doza următoare. Dacă aţi omis mai multe doze, informaţi medicul dumneavoastră.

Nu utilizaţi mai multe doze decât v-a recomandat medicul dumneavoastră. Dacă aţi utilizat mai multe doze, mergeţi la cel mai apropiat spital sau informaţi medicul dumneavoastră.

Compoziție CEROXIM 500 mg comprimate:

Substanţa activă este cefuroxima axetil.

Comprimatele conţin şi următorii excipienţi: laurii sulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, celuloză microcristalină, carbonat de calciu, croscarmeloză sodică, zahăr, povidonă, citrat monosodic, acid stearic.

Reacții adverse ale CEROXIM 500 mg comprimate:

Comprimatele Ceroxim pot da reacţii alergice la unele persoane. Opriţi tratamentul şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi pete roşii, aveţi mâncărimi, vi se umflă pleapele, faţa sau buzele, aveţi dificultaţi de respiraţie sau insuficienţă respiratorie. Unii pacienţi pot să prezinte tulburări gastro-intestinale care includ greaţă, diaree sau indigestie, aceste simptome sunt de obicei uşoare, dar în cazul în care devin severe adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Pot să apară şi alte reacţii adverse, cum sunt dureri de cap şi rareori icter.

Dacă observaţi alte reacţii adverse care nu au fost menţionate în acest prospect, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Prezentare ambalaj:

Medicamentul se prezintă sub formă de comprimate care conţin cefuroximă 500 mg sub formă de cefuroximă axetil.

Cutie cu un blister din folie PVC-ACLAR/AL a 10 comprimate.

Condiții de păstrare:

Nu utilizaţi comprimatele Ceroxim după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Păstraţi comprimatele Ceroxim la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă cefuroximum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu CEROXIM 500 mg comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul CEROXIM 500 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.