Prospect Iffeza suspensie de inhalat presurizată

Substanța activă: combinatii
Producator: Bard Pharmaceuticals Limited UK
Clasa ATC: [R03AK]: aparatul respirator >> antiastmatice >> adrenergice inhalante >> adrenergice si alte antiastmatice
Iffeza 50 micrograme /5 micrograme suspensie de inhalat presurizată
Iffeza 125 micrograme /5 micrograme suspensie de inhalat presurizată
Iffeza 250 micrograme /10 micrograme suspensie de inhalat presurizată

Indicații Iffeza suspensie de inhalat presurizată:

Iffeza este un inhalator (o suspensie de inhalat presurizată) care conţine două substanţe active:
* propionat de fluticazonă, care aparţine unui grup de medicamente denumite steroizi. Steroizii ajută la reducerea edemelor şi inflamaţiei din plămâni.
* fumarat de formoterol dihidrat, care aparţine unui grup de medicamente denumite beta2-agonişti cu durată lungă de acţiune. Beta 2-agoniştii cu durată lungă de acţiune sunt medicamente bronhodilatatoare cu durată lungă de acţiune care ajută căile respiratorii din plămâni să rămână deschise, ajutându-vă astfel să respiraţi mai uşor.

Împreună, aceste două substanţe active ajută la îmbunătăţirea respiraţiei. Se recomandă să utilizaţi acest medicament în fiecare zi, în conformitate cu recomandările medicului dumneavoastră.

Acest medicament ajută la prevenirea atacurilor de astm, când nu mai puteţi respira, iar respiraţia este şuierătoare.

Dar totuşi, acesta nu îşi face efectul dacă aveţi deja un atac, adică dacă prezentaţi deja respiraţie şuierătoare şi dificultăţi de respiraţie. Dacă se întâmplă acest lucru, va fi necesar să utilizaţi un medicament "calmant" cu acţiune rapidă, precum salbutamol.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Iffeza dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la propionat de fluticazonă, fumarat de formoterol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare Iffeza suspensie de inhalat presurizată:

Utilizaţi întotdeauna acest inhalator exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Trebuie să folosiţi inhalatorul în mod regulat, adică în fiecare zi două pulverizări (pufuri) dimineaţa şi două pulverizări (pufuri) seara pentru a obţine cele mai mari beneficii în urma utilizării inhalatorului dumneavoastră, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă altfel sau vă sfătuieşte să întrerupeţi tratamentul.
Nu luaţi mai mult decât doza prescrisă. Medicul dumneavoastră poate să vă fi prescris inhalatorul pentru o indicaţie diferită de astm / sau o doză diferită de cea prescrisă în mod normal şi de cum este descris în acest prospect. Trebuie să folosiți întotdeauna inhalatorul exact așa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur cât de mult sau cât de des să folosiţi inhalatorul vă rugăm să verificaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Doza uzuală este de două inhalări de două ori pe zi, adică două pufuri dimineaţa şi două seara. Medicul dumneavoastră vă va prescrie doza necesară pentru tratamentul astmului bronşic. Adolescenţii nu trebuie să folosească inhalatorul cu cea mai mare concentraţie (Iffeza 250 micrograme /10 micrograme).

Iffeza nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani.
Instrucţiuni de utilizare Citiţi acest prospect cu mare atenţie înainte de utilizare şi urmaţi instrucţiunile de utilizare din text şi diagramele de mai jos. Medicul sau farmacistul dumneavoastră vă vor arăta cum să utilizaţi corect inhalatorul. Medicamentul este conţinut într-un flacon cu aerosoli, care se afla în interiorul unui dozator de plastic (denumit şi pulverizator).
Pulverizatorul are şi un indicator care vă spune câte pufuri mai sunt disponibile după prima utilizare. Când indicatorul se apropie de zero, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru un alt inhalator. Nu utilizaţi inhalatorul atunci când indicatorul este la zero.

Înainte de a utiliza inhalatorul pentru prima dată sau în cazul în care nu a fost folosit pentru mai mult de 3 zile sau în cazul în care a fost expus la condiţii de îngheţ. Dacă inhalatorul este nou sau nu a fost folosit pentru mai mult de 3 zile, atunci acesta trebuie să fie "pregătit", pentru a vă asigura că va acţiona adecvat şi că vă oferă doza corectă.

Dacă inhalatorul a fost expus la temperaturi de îngheţ, acesta trebuie lăsat să ajungă la temperatura camerei timp de 30 de minute, apoi trebuie "pregătit", pentru a vă asigura că acţionează adecvat şi că vă oferă doza corectă.

Pentru a pregăti inhalatorul
* Scoateţi capacul piesei bucale şi agitaţi bine inhalatorul.
* Ţineţi piesa bucală la distanţă şi eliberaţi o doză (un puf), apăsând în jos, pe flaconul cu aerosoli. Această etapă trebuie efectuată de 4 ori. Inhalatorul trebuie întotdeauna agitat imediat înainte de utilizare.
Utilizarea inhalatorului Dacă simţiţi că aveţi dificultăţi de respiraţie sau respiraţie şuierătoare în timpul utilizării Iffeza, trebuie să continuaţi să utilizaţi Iffeza, dar mergeţi la medicul dumneavoastră cât mai curând posibil, deoarece puteţi avea nevoie de tratament suplimentar. După ce astmul este bine controlat medicul dumneavoastră poate considera necesar să reducă treptat doza de Iffeza.
Efectuaţi etapele 2 - 5 lent.
1. Scoateţi capacul piesei bucale şi verificaţi dacă inhalatorul dvs. este curat şi fără praf. Inhalatorul trebuie agitat imediat înainte de eliberarea fiecărui puf. 2. Staţi în şezut sau în picioare. Expiraţi cât vă simţiţi confortabil şi cât puteţi de încet şi de adânc.
3. Ţineţi inhalatorul în poziţie verticală (aşa cum se arată în diagrama 3) şi introduceţi piesa bucală în gură şi prindeţi-o cu buzele. Ţineţi flaconul în poziţie verticală, cu policele pe baza piesei bucale şi cu degetul arătător pe partea de sus a inhalatorului, fără a muşca piesa bucală. 4. Inspiraţi lent şi profund pe gură şi, în acelaşi timp, apăsaţi în jos pe flaconul cu aerosoli pentru a elibera un puf (pulverizare). Continuaţi să respiraţi profund şi constant.
5. Continuaţi să vă ţineţi respiraţia atât timp cât este confortabil (în mod ideal, aproximativ 10 secunde). În cele din urmă, scoateţi inhalatorul din gură şi expiraţi încet. Nu expiraţi în inhalator. 6. Ţineţi inhalatorul în poziţie verticală timp de aproximativ o jumătate de minut, iar apoi agitaţi inhalatorul înainte de a repeta lent etapele 2 - 5.
7. Puneţi la loc capacul piesei bucale.

Puteţi exersa în faţa unei oglinzi. Dacă vedeţi "o ceaţă" în partea de sus a inhalatorului sau în jurul gurii atunci când utilizaţi inhalatorul este posibil să nu fi inhalat medicamentul în mod corespunzător. Luaţi încă o doză repetând procedeul de la pasul 2 de mai sus.

Întotdeauna clătiţi gura, faceţi gargară cu apă sau spălaţi-vă pe dinţi după ce aţi utilizat inhalatorul şi eliminaţi reziduurile. Acest lucru poate ajuta la prevenirea inflamaţiilor bucale şi ale gâtului sau a vocii răguşite.

Dacă nu aveţi forţă în mâini ar putea fi mai uşor să ţineţi inhalatorul cu ambele mâini, cu degetele arătătoare poziţionate pe partea de sus a inhalatorului şi ambele police pe baza inhalatorului.

Dacă aveţi dificultăţi în utilizarea inhalatorului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda un dispozitiv numit AeroChamber Plus, pentru a vă ajuta să inspiraţi corect medicamentul în plămâni. Medicul dumneavoastră sau farmacistul vă vor oferi instrucţiuni pentru utilizarea dispozitivului AeroChamber Plus împreună cu inhalatorul. Dispozitivul AeroChamber Plus vă va fi furnizat împreună cu instrucţiunile de utilizare şi cu instrucţiunile pentru îngrijire şi curăţare pe care trebuie să le citiţi cu atenţie.

Îngrijirea inhalatorului Este important să urmaţi cu atenţie aceste instrucţiuni şi să curăţaţi inhalatorul în fiecare săptămână. Pentru a curăţa inhalatorul:
* Scoateţi capacul piesei bucale.
* Nu scoateţi flaconul cu aerosoli din pulverizator.
* Ştergeţi interiorul şi exteriorul piesei bucale şi al pulverizatorului cu o cârpă curată, uscată sau cu un şerveţel.
* Puneţi la loc capacul piesei bucale.
* Nu introduceţi recipientul metalic în apă.

Dacă utilizaţi mai mult Iffeza decât trebuie Este important să luaţi doza conform indicaţiilor din prospect sau în conformitate cu recomandările medicului dumneavoastră. Nu trebuie să creşteţi sau să reduceţi doza fără a cere sfatul medicului.
Dacă luaţi mai mult din medicamentul dumneavoastră decât trebuie, adresaţi-vă medicului sau farmacistului dumneavoastră pentru recomandări. Puteţi prezenta durere toracică severă (angină pectorală), tensiune arterială crescută sau scăzută, durere de cap, crampe musculare, dificultăţi de somn, nervozitate, gură uscată, pierderea poftei de mâncare, accese, crize, convulsii. Puteţi avea senzaţie de tremor, ameteală, leşin, oboseală, greaţă sau stare generală de rău. De asemenea puteţi observa modificări ale ritmului inimii şi puteţi avea niveluri scăzute de potasiu în sânge sau puteţi avea o creştere a cantităţii de zahăr din sânge. Puteţi, de asemenea, suferi simptome precum dureri abdominale, senzaţie de greaţă, scădere în greutate, scăderea nivelului de conştienţă (care vă poate face să vă simțiți amețit sau confuz) sau nivel scăzut de zahăr în sânge.

Dacă aţi luat mai mult decât doza prescrisă pentru o perioadă lungă de timp, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul pentru recomandări. Acest lucru se datorează faptului că dozele mari pot reduce cantitatea de hormoni steroizi produsă în mod normal de glandele suprarenale.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Iffeza
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Cu toate acestea, în cazul în care este aproape timpul pentru următoarea doză, săriţi doza uitată. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doză uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Iffeza
Este foarte important să utilizaţi inhalatorul în fiecare zi, în conformitate cu instrucţiunile medicului dumneavoastră, chiar dacă vă simţiţi bine, deoarece va ajuta la controlul astmului bronşic. Dacă doriţi să întrerupeţi utilizarea inhalatorului discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va spune cum să faceţi acest lucru, de obicei, prin scăderea treptată a dozei, astfel încât să nu declanşaţi un atac de astm.

Compoziție Iffeza suspensie de inhalat presurizată:

Substanțele active sunt propionat de fluticazonă şi fumarat de formoterol dihidrat.
Există disponibile 3 concentrații ale suspensiei de inhalat.
Fiecare puf (doză) conține fie 50 micrograme de propionat de fluticazonă şi 5 micrograme de fumarat de formoterol dihidrat, 125 micrograme de propionat de fluticazonă şi 5 micrograme de fumarat de formoterol dihidrat sau 250 micrograme de propionat de fluticazonă şi 10 micrograme de fumarat de formoterol dihidrat.

Celelalte componente sunt:
* Cromoglicat de sodiu
* Etanol
* Apaflurane HFA 227 (gaz propulsor)

Precauții:

Înainte de tratamentul cu acest inhalator trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
* aveţi sau aţi avut tuberculoză (TBC). Simptomele includ tuse persistentă de multe ori cu spută sangvinolentă, febră, oboseală, pierderea poftei de mâncare, scădere în greutate şi transpiraţii nocturne;
* aveţi o infecţie la nivelul plămânilor sau pieptului;
* aveţi probleme cu inima, precum probleme cu fluxul sanguin către inimă sau îngustarea uneia dintre valvele inimii (valva aortică), insuficienţă cardiacă care poate provoca dificultăţi de respiraţie sau umflarea gleznelor, o afecţiune în care muşchiul inimii este mărit (cardiomiopatie hipertrofică obstructivă), ritm al inimii neregulat (aritmii cardiace), sau dacă vi s-a spus că traseul inimii este anormal (prelungirea intervalului QTc);
* prezentaţi o dilatare anormală a unui perete al vaselor de sânge (un anevrism);
* aveţi diabet zaharat;
* aveţi hipertensiune arterială;
* aveţi glandă tiroidă hiperactivă, care poate provoca creşterea poftei de mâncare, scădere în greutate sau transpiraţie (tireotoxicoză);
* aveţi nivel scăzut de potasiu în sânge, care poate provoca slăbiciune musculară, spasme musculare sau ritm al inimii anormal (hipokaliemie);
* prezentaţi funcţie redusă a glandei suprarenale (dacă glanda suprarenală nu funcţionează adecvat este posibil să aveţi simptome precum durere de cap, slăbiciune, oboseală, dureri abdominale, pierderea poftei de mâncare, scădere în greutate, ameţeli, tensiune arterială foarte scăzută, diaree, senzaţie sau stare de rău, convulsii) sau o tumoră a glandei suprarenale (feocromocitom);
* dacă aveţi probleme cu ficatul.

Dacă urmează să fiţi supus unei intervenţii chirugicale sau dacă sunteţi extrem de stresat, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră deoarece puteţi avea nevoie de tratament suplimentar cu steroizi pentru controlul astmului.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acest medicament este puţin probabil să afecteze capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Iffeza
Acest medicament conţine cantităţi mici de etanol (alcool etilic), adică 1,00 mg per pulverizare (puf).
Acesta conţine, de asemenea, o cantitate foarte mică de cromoglicat de sodiu, cu toate acestea, pacienţii care utilizează în prezent cromoglicat (folosit pentru a trata astmul, rinita alergică şi conjunctivita alergică) trebuie să continue tratamentul obişnuit.

Reacții adverse ale Iffeza suspensie de inhalat presurizată:

Ca toate medicamentele, acest inhalator poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Medicul dumneavoastră vă va prescrie cea mai mică doză necesară pentru controlul astmului, care poate reduce posibilitatea de apariţie a unor reacţii adverse.

Toate medicamentele pot provoca reacţii alergice, deşi reacţii alergice grave sunt raportate rar. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi oricare dintre următoarele: umflarea bruscă a pleoapelor, feţei, gâtului, limbii sau a buzelor, erupţii trecătoare pe piele sau mâncărimi în special cele care acoperă întregul corpul, simptome cum ar fi ameţeli, stare de confuzie sau leşin sau orice modificări bruşte de respiraţie precum respiraţie şuierătoare accentuată sau dificultăţi de respiraţie.

Ca şi în cazul altor inhalatoare, respiraţia dumneavoastră se poate agrava imediat după utilizarea inhalatorului. Este posibil să observaţi o accentuare a respiraţiei şuierătoare şi dificultăţi de respiraţie. Dacă se întâmplă acest lucru încetaţi să utilizaţi inhalatorul Iffeza şi folosiţi inhalatorul cu acţiune rapidă. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă va evalua şi vă poate recomanda un tratament diferit. Trebuie să aveţi la dumneavoastră în permanenţă inhalatorul pentru "calmare".

Reacţii adverse mai puţin frecvente (care afectează probabil mai puţin de 1 din 100 de persoane ce folosesc acest inhalator)
* creştere a cantităţii de zahăr din sânge. Dacă suferiţi de diabet este posibil să aveţi nevoie ca glicemia să fie verificată mai des, iar tratamentul obişnuit pentru diabetul zaharat poate fi modificat. Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă monitorizeze mai îndeaproape.
* agravarea astmului bronşic
* dureri de cap
* tremor
* bătăi neregulate ale inimii sau palpitaţii
* ameţeli
* modificări ale gustului sau modificarea vocii / voce răguşită
* uscăciunea gurii, dureri sau iritaţii ale gâtului
* umflarea mâinilor, gleznelor sau picioarelor.

Reacţii adverse rare (care afectează probabil mai puţin de 1 din 1000 de persoane ce folosesc acest inhalator) * stomatită candidozică, o infecţie fungică la nivelul gurii şi gâtului
* inflamaţie a sinusurilor (sinuzită)
* ritm al inimii accelerat
* dureri în piept asociate cu boli ale inimii
* spasme musculare
* tuse sau dificultăţi de respiraţie
* diaree.
* indigestie
* o senzaţie de ameţeală sau de "învârtire"
* vise anormale sau tulburări de somn.
* agitaţie
* erupţii trecătoare pe piele
* hipertensiune arterială
* senzaţie de slăbiciune neobişnuită.

Cu frecvenţă necunoscută, dar care pot apărea
* probleme de somn, depresie sau senzaţie de îngrijorare, agresiune, anxietate, nelinişte, nervozitate, supraexcitare sau iritabilitate. Este mai probabil ca aceste efecte să apară la copii şi adolescenţi.

Următoarele reacţii adverse sunt asociate cu fumarat de formoterol, dar acestea nu au fost raportate în timpul studiilor clinice cu acest inhalator:
* nivelul scăzut de potasiu în sânge, care poate provoca slăbiciune musculară, spasme musculare sau ritm al inimii anormal
* traseu al inimii anormal care ar putea conduce la un ritm al inimii anormal (prelungire a intervalului QTc)
* niveluri crescute de acid lactic în sânge
* senzaţie de greaţă
* dureri musculare.

Steroizii inhalatori pot afecta producţia normală de hormoni steroizi din corpul dumneavoastră, mai ales dacă utilizaţi doze mari pe o lungă perioadă de timp.
Efectele includ:
* modificări ale densităţii minerale osoase (subţierea oaselor);
* cataractă (opacifierea cristalinului);
* glaucom (creşterea presiunii intraoculare);
* învineţirea sau subţierea pielii;
* risc crescut de a contracta o infecţie;
* încetinirea ratei de creştere a copiilor şi adolescenţilor;
* rotunjirea feţei (în formă de lună);
* un efect asupra glandei suprarenale (o glandă de mici dimensiuni localizată în zona rinichilor), care se manifestă prin simptome precum slăbiciune, oboseală, dificultăți în a face faţă stresului, dureri abdominale, pierderea poftei de mâncare, scădere în greutate, durere de cap, ameţeli, tensiune arterială foarte scăzută, diaree, senzaţie sau stare de rău sau convulsii. Este mult mai puţin probabil ca aceste efecte să apară în cazul administrării steroizilor inhalatori decât al comprimatelor pe bază de steroizi.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv alte medicamente şi inhalatoare pentru astm şi medicamente eliberate fără prescripţie medicală. Dacă utilizaţi acest inhalator împreună cu alte medicamente efectul acestui inhalator sau al celorlalte medicamente se poate modifica.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi:
* medicamente cunoscute sub numele de beta-blocante (cum ar fi atenolol pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, sotalol pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii, metoprolol pentru tratamentul bătăilor rapide ale inimii sau timolol picături pentru tratamentul glaucomului);
* anumite alte medicamente utilizate în tratamentul astmului bronşic sau al afecţiunilor respiratorii (cum ar fi teofilina sau aminofilina);
* medicamente care conţin adrenalină sau substanţe înrudite (inclusiv alţi beta-agonişti cum ar fi salbutamol sau beta-antagonişti, inclusiv atenolol, metoprolol, propranolol, timolol). Nu trebuie să se utilizeze beta agonişti suplimentari împreună cu acest inhalator. Daca astmul bronşic se agravează între dozele de Iffeza atunci trebuie să folosiţi un inhalator cu acţiune rapidă pentru calmare imediată;
* medicamente pentru tratamentul reacţiilor alergice (antihistaminice);
* medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale sau al acumulării de fluide prin creşterea cantităţii de urină produsă (diuretice);
* medicamente utilizate pentru tratamentul insuficienţei cardiace (cum ar fi digoxina);
* medicamente pentru tratamentul ritmului inimii anormal (cum ar fi chinidina, disopiramida, procainamida);
* medicamente folosite pentru tratamentul simptomelor de depresie sau tulburări mentale, cum ar fi inhibitorii de monoaminoxidază (de exemplu, fenelzină şi isocarboxazid), antidepresive triciclice (de exemplu, amitriptilină şi imipramină), sau dacă aţi luat oricare dintre aceste tipuri de medicamente în ultimele două săptămâni;
* medicamente utilizate pentru tratamentul unor afecţiuni psihice sau mentale (fenotiazine sau antipsihotice);
* alte medicamente care conţin steroizi;
* medicamente antifungice (cum ar fi ketaconazol sau itraconazol);
* medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiilor virale, inclusiv HIV (de exemplu ritonavir, atazanavir, indinavir, nelfinavir sau saquinavir);
* antibiotice (cum ar fi claritromicina, telitromicina sau furazolidon);
* medicamente pentru tratamentul bolii Parkinson (levodopa);
* medicamente pentru tratamentul glandei tiroide subactive (levotiroxina);
* medicamente pentru tratamentul bolii Hodgkin (procarbazină);
* medicamente pentru inducerea travaliului (oxitocina).

Dacă urmează să fiţi supus unei intervenţii chirurgicale sub anestezie generală, vă rugăm să spuneţi medicului de la spital că utilizaţi acest inhalator.

Administrarea de Iffeza suspensie de inhalat presurizată în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau dacă credeţi că aţi putea fi gravidă, dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă alăptaţi, discutaţi cu medicul dumneavoastră despre utilizarea inhalatorului. Medicul dumneavoastră vă va sfătui dacă trebuie să luaţi acest medicament.

Prezentare ambalaj:

Aceste inhalatoare sunt niște recipiente mici cu aerosoli ce conțin o suspensie lichidă de culoare albă până la aproape albă.

Recipientul este inclus într-un mecanism de acţionare de culoare albă, prevăzut cu un indicator gri pentru eliberarea dozei şi un capac de culoare gri deschis pentru piesa bucală. Fiecare inhalator conține 120 pufuri (doze). În cutie se află un inhalator.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la îndemâna sau vederea copiilor.

A nu se utiliza după data de expirare imprimată pe etichetă, folia inhalatorului sau cutie după EXP. Data expirarii se referă la ultima zi a lunii respective. EXP: 08-2020 înseamnă că nu trebuie să utilizați inhalatorul după ultima zi a lunii respective, de exemplu, August 2020.

A se păstra la temperaturi sub 25°C. A nu se păstra la frigider sau congela. În cazul în care recipientul este expus la condiții de îngheț, trebuie adus mai întâi recipientul la temperatura camerei, cu 30 minute înainte de utilizarea inhalatorului (vezi pct. 3 “Cum să utilizați Iffeza”). Flaconul conține lichid sub presiune. A nu se perfora, rupe sau arde chiar si atunci cand aparent este gol. A nu se utiliza dacă folia inhalatorului a fost îndepărtată de mai mult de 3 luni sau dacă indicatorul de dozaj arată “0”.

A nu se expune la temperaturi peste 50°C. Flaconul conține lichid sub presiune. A nu se perfora, rupe sau arde chiar și atunci când aparent este gol.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Iffeza suspensie de inhalat presurizată(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Iffeza suspensie de inhalat presurizată vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.