Prospect Torlepta 25 mg, comprimate filmate

Substanța activă: topiramatum

Clasa ATC: [N03AX]: sistemul nervos >> antiepileptice >> antiepileptice >> alte antiepileptice

Grupa farmaceutică: alte antiepileptice

Indicații Torlepta 25 mg, comprimate filmate:

Epilepsie
Torlepta este indicat ca monoterapie la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de minim 6 ani cu epilepsie nou diagnosticată, care prezintă convulsii tonico-clonice generalizate sau convulsii parţiale, însoţite sau nu de convulsii generalizate secundare.
Torlepta este indicat ca tratament adjuvant pentru adulţi şi copii cu vârsta de minim 2 ani, care sunt controlaţi necorespunzător cu tratamentul cu medicamente antiepileptice convenţionale de primă linie pentru: convulsii parţiale cu sau fără convulsii generalizate secundare, convulsii asociate cu sindromul Lennox Gastaut şi convulsii tonico-clonice primare generalizate.

Migrenă
Torlepta este indicat la adulţi pentru prevenţia migrenei. Iniţierea tratamentului cu topiramat trebuie limitată la tratamentul specializat, după evaluarea atentă a posibilelor tratamente alternative, iar tratamentul trebuie supravegheat de către medicul specialist sau de către personal specializat.
Tratamentul profilactic al migrenei poate fi luat în considerare în următoarele cazuri: adulţi care prezintă trei sau mai multe episoade de migrenă pe lună, episoade de migrenă frecvente care influenţează considerabil programul zilnic al pacientului.
Terapia continuă trebuie reevaluată la intervale de şase luni.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

Atunci când Torlepta este utilizat pentru indicaţia de prevenţie a migrenei, administrarea sa este contraindicată în timpul sarcinii şi la femeile aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează o metodă contraceptivă eficace.

Administrare Torlepta 25 mg, comprimate filmate:

Generalităţi
Pentru controlul optim al convulsiilor şi pentru evitarea reacţiilor adverse dependente de doză, atât la adulţi cât şi la copii, se recomandă iniţierea tratamentului cu doze mici, urmată de creşterea treptată a dozelor, până la atingerea dozei eficace.
Când se opreşte administrarea concomitentă a celorlalte medicamente antiepileptice (MAE), pentru a se administra topiramat în monoterapie, trebuie luate în considerare efectele pe care această întrerupere le-ar putea avea asupra controlului convulsiilor. Cu excepţia cazurilor în care aspectele legate de administrarea în condiţii de siguranţă necesită întreruperea bruscă a tratamentului, se recomandă întreruperea treptată a celorlalte medicamente antiepileptice administrate concomitent.

La întreruperea administrării medicamentelor inductoare enzimatice concentraţia plasmatică a topiramatului va creşte. Dacă este indicat din punct de vedere clinic, poate fi necesară scăderea dozei de topiramat.

Comprimatele nu trebuie rupte şi se înghit întregi, fără a fi mestecate, cu o cantitate suficientă de apă.
Torlepta poate fi administrată indiferent de orarul meselor.

Nu este necesar să se monitorizeze concentraţia plasmatică a topiramatului pentru optimizarea tratamentului cu Torlepta.

Recomandările privind dozajul sunt valabile la copii, adolescenţi şi la toţi adulţii, incluzând vârstnicii, în absenţa unei boli renale preexistente.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică şi/sau renală:
La pacienţii cu disfuncţii renale moderate (clearance al creatininei 30-69 ml/min) şi severe (clearance al creatininei <30 ml/min) se recomandă începerea tratamentului cu jumătate din doza zilnică uzuală şi stabilirea treptată a acesteia, prin creşteri mai mici ale dozei şi într-un ritm mai lent decât în mod normal. Similar tuturor pacienţilor, schema de stabilire treptată a dozei trebuie stabilită în funcţie de răspunsul clinic, ştiind că la pacienţii cu insuficienţă renală este necesar un interval de timp mai lung pentru atingerea stării de echilibru, după fiecare modificare a dozei. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă poate fi necesar un interval de timp de 10 până la 15 zile pentru a fi atinse concentraţii stabile, comparativ cu 4 până la 8 zile la pacienţii cu funcţie renală normală.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, topiramatul trebuie administrat cu prudenţă, deoarece clearance-ul topiramatului poate fi scăzut.

Pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă
Deoarece topiramatul se elimină din plasmă prin hemodializă, în zilele în care se efectuează şedinţele de dializă trebuie să se administreze o doză suplimentară de Torlepta, egală cu aproximativ jumătate din doza zilnică. Doza suplimentară trebuie administrată în două prize, la începutul şi finalul procedurii de dializă. Doza suplimentară poate varia în funcţie de caracteristicile echipamentului de dializă utilizat.

a) Monoterapie
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de minim 12 ani
Stabilirea treptată a dozelor trebuie iniţiată de la doza de 25 mg administrată în fiecare seară, timp de 1 săptămână. Ulterior, doza trebuie mărită la intervale de 1-2 săptămâni, cu câte 25 sau 50 mg pe zi, administrate divizat, în două prize. Dacă pacientul nu tolerează schema de stabilire treptată a dozei, se poate recurge la creşteri cu doze mai mici sau la intervale mai lungi între modificările dozei. Doza şi frecvenţa de modificare a acesteia se vor stabili în funcţie de răspunsul clinic.
Doza ţintă iniţială de topiramat recomandată în monoterapie pentru adulţii cu epilepsie nou diagnosticată este de 100 mg pe zi, iar doza zilnică maximă recomandată este de 500 mg pe zi. Aceste recomandări de dozaj sunt valabile în cazul tuturor adulţilor, incluzând vârstnicii, în absenţa bolii renale preexistente.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani
Tratamentul copiilor cu vârsta de minim 6 ani trebuie iniţiat cu o doză de 0,5 până la 1 mg/kg administrată seara, în timpul primei săptămâni. Ulterior, doza trebuie mărită la intervale de 1 sau 2 săptămâni, prin creşteri de 0,5 sau 1 mg/kg şi zi, administrată în două prize. În cazul în care copilul nu tolerează schema de stabilire treptată a dozei, se poate recurge la creşteri cu doze mai mici sau la intervale mai lungi între modificările dozei. Doza administrată şi frecvenţa de modificare treptată se vor stabili în funcţie de răspunsul clinic.

Doza ţintă iniţială de topiramat recomandată în monoterapie pentru copii cu vârsta de minim 6 ani cu epilepsie nou diagnosticată este de 3 până la 6 mg/kg şi zi.

Comprimatele nu sunt adecvate pentru copii care necesită doze mai mici de 25 mg pe zi.

b) Terapie adjuvantă
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de minim 12 ani
Doza minimă eficace administrată în studiile clinice ca tratament adjuvant, a fost de 200 mg pe zi.
Doza zilnică totală uzuală este de 200-400 mg, administrată divizat în două prize. Unii pacienţi pot necesita doze de până la 800 mg pe zi, acesta fiind doza maximă recomandată. Se recomandă ca tratamentul să fie iniţiat cu doze mai mici, urmată de stabilirea treptată a dozei până la doza eficace.

Stabilirea treptată a dozei se iniţiază cu 25 mg pe zi, administrată seara, timp de o săptămână. Ulterior, doza zilnică totală trebuie crescută cu câte 25-50 mg la intervale de 1 până la 2 săptămâni şi trebuie administrată în două prize. La anumiţi pacienţi, eficacitatea clinică poate fi atinsă cu administrarea în priză unică.

Dacă pacientul nu tolerează schema de stabilire treptată a dozei, se poate recurge la măriri de doză mai mici sau intervale mai lungi între modificările dozei. Schema de stabilire treptată a dozelor trebuie să ţină cont de răspunsul clinic.

Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 12 ani
Doza zilnică totală de topiramat recomandată în tratamentul adjuvant este de aproximativ 5 până la 9 mg/kg şi zi, administrată divizat în două prize. Stabilirea treptată a dozei trebuie iniţiată cu o doză de 25 mg, administrată în fiecare seară, în prima săptămână (sau o doză mai mică, de exemplu cu 0,5 - 1 mg/kg şi zi). Ulterior, doza trebuie mărită la intervale de 1 sau 2 săptămâni, prin creşteri de aproximativ 1 mg/kg şi zi, administrată în două prize, până la atingerea răspunsului clinic optim.
Schema de stabilire treptată a dozelor trebuie să ţină cont de răspunsul clinic.
Au fost studiate doze de până la 30 mg/kg şi zi, în general, acestea fiind bine tolerate.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de minim 16 ani
Stabilirea treptată a dozelor trebuie iniţiată cu o doză de 25 mg administrată în fiecare seară, timp de o săptămână. Ulterior, doza trebuie mărită cu câte 25 mg pe zi la intervale de o săptămână. Dacă pacientul nu tolerează schema de stabilire treptată a dozei, se poate recurge la intervale de timp mai lungi între ajustările dozei.
Doza zilnică totală de topiramat recomandată în profilaxia migrenei este de 100 mg pe zi administrată în două prize. Unii pacienţi pot prezenta un beneficiu terapeutic şi la administrarea unei doze zilnice totale de 50 mg pe zi. Nu s-au demonstrat beneficii suplimentare la administrarea dozelor mai mari de 100 mg pe zi. Doza administrată şi frecvenţa de modificare treptată se vor stabili în funcţie de răspunsul clinic.

Pentru dozele care nu se pot realiza/obţine cu această concentraţie sunt disponibile alte concentraţii ale acestui medicament.

Acțiune:

Topiramatul este clasificat ca o monozaharidă sulfamat-substituită. Au fost identificate trei proprietăţi farmacologice ale topiramatului care pot contribui la acţiunea sa anticonvulsivantă.
Topiramatul reduce frecvenţa la care sunt generate potenţialele de acţiune, atunci când neuronii sunt supuşi unei depolarizări susţinute, care indică blocarea canalelor de sodiu voltaj dependente.
Topiramatul creşte marcat activitatea GABA asupra anumitor subtipuri de receptori GABA, dar nu are niciun efect vizibil asupra activităţii N-metil-D-aspartatului (NMDA) la nivelul subtipului de receptor NMDA.
Topiramatul antagonizează slab efectul stimulator al kainat/AMPA asupra subtipului de receptori pentru glutamat.
În plus, topiramatul inhibă unele izoenzime ale anhidrazei carbonice. Acest efect farmacologic este mult mai slab decât cel exercitat de acetazolamidă, un inhibitor cunoscut al anhidrazei carbonice, şi se presupune că acesta nu este unul dintre principalele caracteristice ale activităţii antiepileptice a topiramatului.
Eficacitatea topiramatului în profilaxia migrenei a fost evaluată în studii multicentrice. Rezultatele centralizate ale studiilor care au evaluat administrarea de doze de topiramat de 50, 100, 200 mg pe zi au arătat o reducere procentuală mediană în criteriul final principal de evaluare privind eficacitatea-media frecvenţei lunare a perioadei de migrenă- de 35%, 51%, respectiv 49%, comparativ cu 21% pentru grupul la care s-a administrat placebo (N=229).
În cazul grupului la care s-a administrat placebo, un alt studiu multicentric şi un studiu suplimentar au demonstrat că frecvenţa lunară a episoadelor de migrenă (criteriul final principal), comparativ cu frecvenţa episoadelor la intrarea în studiu, nu are semnificaţie statistică.

Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie
Topiramatul este absorbit rapid. După administrarea orală a 400 mg, Cmax este atinsă după aproximativ 2 ore. Topiramatul are o farmacocinetică liniară, cu o creştere a concentraţiei plasmatice proporţională cu creşterea dozei, la dozele testate cuprinse în intervalul 200-800 mg pe zi.
Nu există date privind administrarea intravenoasă. Pe baza recuperării radioactivităţii din urină, mărimea medie a absorbţiei unei doze de 100 mg topiramat marcat 14C a fost de cel puţin 81%. Pe baza datelor de eliminare renală, biodisponibilitatea poate fi estimată la aproximativ 50%.

Alimentele nu influenţează semnificativ biodisponibilitatea topiramatului. Variabilitatea cinetică este de 25-30%. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) la voluntarii sănătoşi, observată după administrarea de doze repetate de 100 mg de două ori pe zi, este de aproximativ 7 Âµg/ml.

Distribuţie
Volumul mediu aparent de distribuţie a fost de 0,55-0,8 l/kg. Volumul de distribuţie este influenţat de sexul pacientului, volumul de distribuţie la femei fiind de aproximativ 50% din cel observat la bărbaţi.

Topiramatul se leagă de eritrocite dar legătura atinge, probabil, saturaţia în jurul valorii de 3-10 Âµg/ml.
Procentul de legare de proteinele plasmatice este de 13-17%. Nu există informaţii asupra distribuţiei în LCR (lichidul cefalorahidian).

Metabolizare
Topiramatul se metabolizează în proporţie moderată (aproximativ 20%) la voluntari sănătoşi. După administrarea concomitentă de medicamente antiepileptice cu efect inductor enzimatic cunoscut, metabolizarea poate creşte până la 50%. La om, au fost izolaţi, caracterizaţi şi identificaţi şase metaboliţi în plasmă, urină şi fecale.

Eliminare
Clearance-ul renal este de aproximativ 18 ml/min. Această valoare este mult sub cea aşteptată, ceea ce indică o reabsorbţie tubulară a topiramatului. În ansamblu, după administrarea orală clearance-ul plasmatic este de aproximativ 20-30 ml/min. Cea mai importantă cale de eliminare a topiramatului şi a metaboliţilor săi este cea renală.

După administrarea de doze repetate de 50 mg şi 100 mg topiramat, de două ori pe zi, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică a fost de 21 ore. La pacienţii cu funcţie renală normală pot fi necesare, în general, 4-8 zile pentru atingerea concentraţiei plasmatice la starea de echilibru, în timp ce la pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă pot pot fi necesare 10-15 zile de tratament. Clearance-ul plasmatic şi cel renal al topiramatului sunt scăzute la pacienţii cu insuficienţă renală.

Grupuri speciale de pacienţi

Copii şi adolescenţi
Clearance-ul topiramatului, raportat la greutatea corporală, este mai mare la copii şi adolescenţi decât la adulţi. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 7 ore la copiii cu vârsta de 2 ani şi de aproximativ 15 ore la copiii cu vârsta cuprinsă între 4 şi17 ani. Concentraţiile plasmatice sunt cu aproximativ 33% mai mici, comparativ cu cele de la adulţi (doze prezumtive proporţionale cu greutatea).

Insuficienţă renală
Comparativ cu pacienţii cu funcţie renală normală (clearance al creatininei >70 mg/min), clearance-ul topiramatului este cu 42% mai mic la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-69 ml/min) şi cu 54% mai mic la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min). La unii pacienţi cu insuficienţă renală severă, reducerea clearance-ului poate fi mai mare. În general, la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă, doza de topiramat recomandată este jumătate din doza zilnică uzuală.

Insuficienţă hepatică
Clearance-ul plasmatic al topiramatului este diminuat cu 20-30% la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată până la severă.

Date preclinice de siguranţă

În studiile de toxicitate generală a fost identificată toxicitate indusă de topiramat, organele ţintă fiind stomacul, rinichiul, vezica urinară şi sângele (anemie). La animale, toxicitatea a fost evidenţiată la o expunere sistemică mai mică decât cea estimată la doza terapeutică recomandată la pacienţi. Relevanţa clinică a acestor constatări nu este cunoscută, dar nu poate fi exclusă.
Blocarea moderată a canalelor rapide de potasiu a fost demonstrată in vitro, ceea ce sugerează un risc potenţial de prelungire a intervalului QT, la doze mari şi în prezenţa altor factori aritmogeni.
Ca şi celelalte antiepileptice, topiramatul are efect teratogen la şoareci, şobolani şi iepuri. Numărul total de malformaţii fetale la şoareci a crescut în toate grupurile de tratament, dar nu au fost observate diferenţe semnificative sau relaţii doză-răspuns în ceea ce priveşte malformaţiile totale sau specifice, ceea ce sugerează că ar putea fi implicaţi şi alţi factori, cum este toxicitatea maternă.

Compoziție Torlepta 25 mg, comprimate filmate:

Fiecare comprimat filmat conţine topiramat 25 mg.
Excipient: fiecare comprimat filmat conţine lactoză 28,5 mg.

Lista excipienţilor

Nucleu
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină,
Amidon de porumb pregelatinizat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Stearat de magneziu

Film
Hipromeloză
Macrogol 400
Polisorbat 80
Dioxid de titan (E171)
Galben amurg (E110) (numai pentru 50 mg)
Oxid galben de fer (E 172) (numai pentru 50, 100 şi 200 mg)
Oxid roşu de fer (E 172) (numai pentru 100 mg, 200 mg)

Precauții:

Generalităţi
La pacienţii cu sau fără antecedente de convulsii sau epilepsie, administrarea medicamentelor antiepileptice, incluzând topiramat, trebuie întreruptă treptat, pentru a reduce la minim riscul de apariţie a convulsiilor sau de creştere a frecvenţei acestora. În studiile clinice, la adulţii cu epilepsie dozele zilnice au fost reduse la intervale de o săptămână cu câte 50-100 mg şi cu câte 25-50 mg la adulţii trataţi cu topiramat în doze de până la 100 mg pe zi pentru profilaxia migrenei. În studiile clinice efectuate la copii, tratamentul cu topiramat a fost întrerupt treptat, într-o perioadă de 2-8 săptămâni. În cazurile în care, din punct de vedere medical, este necesară întreruperea rapidă a tratamentului cu topiramat, se recomandă monitorizare adecvată.

Insuficienţă renală
Principala cale de eliminare a topiramatului nemodificat şi a metaboliţilor săi este prin rinichi.
Eliminarea renală este dependentă de funcţia renală şi este independentă de vârstă. La pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă poate fi necesară o perioadă de 10 până la 15 zile, pentru atingerea concentraţiilor plasmatice la starea de echilibru, comparativ cu 4 până la 8 zile la pacienţii cu funcţie renală normală.

În cazul tuturor pacienţilor, schema de stabilire treptată a dozelor trebuie să ţină cont de răspunsul clinic (de exemplu, controlul convulsiilor, evitarea reacţiilor adverse, profilaxia migrenei) având în vedere faptul că pacienţii cu insuficienţă renală diagnosticată pot necesita intervale mai lungi de timp pentru a atinge starea de echilibru, pentru fiecare doză în parte.

Nefrolitiază
Unii pacienţi, în special cei cu predispoziţie la nefrolitiază, pot prezenta un risc crescut de formare a calculilor renali şi a semnelor şi simptomelor asociate cum sunt colicile renale, durerile renale sau durerile la nivelul lombelor şi flancurilor. Hidratarea adecvată in timpul tratamentului cu topiramat este foarte importantă şi poate reduce riscul apariţiei calculilor renali. Mai mult, poate reduce riscul apariţiei evenimentelor adverse asociate încălzirii în timpul exerciţiilor fizice şi expunerii la medii deosebit de calde.

Factorii de risc pentru nefrolitiază includ antecedente de calculi renali, antecedente heredocolaterale de nefrolitiază şi hipercalciurie. Niciunul dintre aceşti factori de risc nu poate anticipa cu exactitate formarea de calculi renali în timpul tratamentului cu topiramat. În plus, pacienţii care utilizează alte medicamente asociate cu nefrolitiaza pot avea un risc crescut.

Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, topiramatul trebuie administrat cu prudenţă, deoarece clearance-ul topiramatului poate să fie scăzut.

Evenimente asociate cu suicidul
La pacienţii trataţi cu topiramat au fost raportate depresie şi modificări ale dispoziţiei. În studiile clinice de tip dublu-orb, evenimentele legate de suicid (idei suicidare, tentative de suicid şi suicid) au survenit cu o frecvenţă de 0,5% la pacienţii trataţi cu topiramat (43 din 7999 pacienţi trataţi) şi au avut o incidenţă de trei ori mai mare comparativ cu pacienţii la care s-a administrat placebo (0,15%; 5 din 3150 pacienţi trataţi).

Pacienţii trebuie monitorizaţi pentru observarea semnelor de depresie şi trebuie să li se administreze un tratament adecvat, dacă este necesar. Pacienţii (şi persoanele care îi îngrijesc) trebuie sfătuiţi să solicite imediat sfatul medicului în cazul în care apar idei suicidare.

Conform ghidurilor clinice de bună practică, pacienţii cu antecedente de depresie şi/sau comportament suicidar, adolescenţii şi adulţii tineri pot prezenta un risc mai mare de ideaţie suicidară sau de tentativă de suicid şi trebuie să fie monitorizaţi cu atenţie în timpul tratamentului.

Miopia acută şi glaucomul cu unghi închis secundar
Miopia acută cu glaucom secundar cu unghi închis s-a raportat rar atât la copii cât şi la adulţi în timpul tratamentului cu topiramat. De regulă, simptomele apar în prima lună de la începerea tratamentului şi includ diminuarea acuităţii vizuale şi/sau durere oculară. Examenul oftalmologic poate evidenţia miopie bilaterală, îngustare a camerei anterioare, hiperemie oculară şi creşterea presiunii intraoculare cu sau fără midriază. Este posibil să apară şi efuziune supraciliară, care determină deplasarea anterioară a cristalinului şi irisului. Tratamentul include întreruperea tratamentului cu topiramat cât mai rapid posibil din punct de vedere clinic şi luarea măsurilor corespunzătoare de reducere a presiunii intraoculare. Aceste măsuri determină, de obicei, scăderea presiunii intraoculare. Dacă se suspectează o creştere a presiunii intraoculare, trebuie solicitat imediat consult medical de specialitate.

Acidoză metabolică
Acidoza metabolică hipercloremică, cu deficit non-anionic, (adică scăderea concentraţiilor plasmatice ale bicarbonatului sub limita inferioară a intervalului valorilor normale, în absenţa alcalozei respiratorii) este asociată tratamentului cu topiramat. Această scădere a concentraţiilor plasmatice ale bicarbonatului se datorează efectului inhibitor al topiramatului asupra anhidrazei carbonice renale. În general, scăderea concentraţiilor plasmatice ale bicarbonatului apare la începutul tratamentului, deşi poate surveni în orice moment în cursul tratamentului. De regulă, aceste scăderi sunt uşoare până la moderate (scăderea medie de 4 mmol/l la doze mai mari sau egale cu 100 mg pe zi la adulţi şi de aproximativ 6 mg/kg şi zi la copii şi adolescenţi). Rar, pacienţii au prezentat scăderi ale valorilor sub 10 mmol/l. Bolile sau tratamentele care predispun la acidoză (cum sunt bolile renale, tulburările respiratorii severe, status epilepticus, diareea, intervenţiile chirurgicale, dieta cetogenă sau anumite medicamente) pot determina creşterea efectului topiramatului de scădere a concentraţiilor plasmatice ale bicarbonatului.

La copii şi adolescenţi, acidoza metabolică cronică poate reduce ritmul de creştere.
Acidoza metabolică cronică creşte riscul de formare a calculilor renali şi poate duce la osteopenie.

Nu a fost investigat sistematic efectul exercitat de topiramat asupra creşterii sau sechelele osoase la copii şi adolescenţi sau la adulţi.

În timpul tratamentului cu topiramat, în funcţie de condiţiile clinice preexistente se recomandă o evaluare corespunzătoare, incluzând monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale bicarbonatului. Dacă apare acidoza metabolică şi este persistentă , trebuie luată în considerare reducerea dozei sau întreruperea administrării de topiramat (utilizând o schemă de scădere treptată a dozei).

Suplimente nutriţionale
Se poate lua in considerare administrarea de suplimente nutriţionale sau creşterea aportului alimentar, dacă pacientul scade sau creşte în greutate în mod necorespunzător în timpul tratamentului.

Acest medicament conţine lactoză.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

(Numai pentru Torlepta 50 mg comprimate filmate)
Medicamentul conţine galben amurg. Acesta poate provoca reacţii alergice.

Flacoanele conţin un recipient cu desicant. Acesta nu trebuie înghiţit.

Topiramatul trebuie utilizat numai în prevenţia migrenei şi nu este indicat pentru tratamentul episoadelor acute.
În prevenţia migrenei, înainte de întreruperea tratamentului, dozele trebuie reduse treptat pe durata a cel puţin 2 săptămâni, pentru a reduce la minim posibilitatea de apariţie a migrenelor de rebound.

Scădere ponderală
Se recomandă ca pacienţii trataţi pe termen lung cu topiramat pentru prevenţia migrenei, să îşi verifice periodic greutatea, pentru observarea scăderii ponderale continue. Dacă apare o scădere ponderală manifestă clinic, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului.

Atenționări:

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Topiramatul poate avea o influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Topiramatul poate determina evenimente adverse la nivelul sistemului nervos central şi poate avea un efect sedativ mai puternic decât al altor medicamente antiepileptice. Este posibil să apară somnolenţă. În plus, au fost raportate tulburări de vedere/vedere înceţoşată. Chiar dacă sunt mai degrabă uşoare sau moderate decât majore, aceste evenimente adverse pot deveni o sursă de pericol la pacienţii care conduc vehicule şi folosesc utilaje, mai ales până în momentul stabilirii individuale a modului în care reacţionează pacientul la medicament.

Reacții adverse ale Torlepta 25 mg, comprimate filmate:

Profilul reacţiilor adverse pentru topiramat este stabilit din datele provenite de la 1800 pacienţi din studii clinice.
Foarte frecvente (â‰¥1/10)
Frecvente (â‰¥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (â‰¥1/1000 şi <1/100)
Rare (â‰¥ 1/10000 şi < 1/1000)

Foarte frecvente
Ameţeli, oboseală, somnolenţă, nervozitate, cefalee, greaţă
Scădere ponderală

Frecvente
Dureri la nivelul scheletului, reacţii alergice, insomnie

Mai puţin frecvente
Acidoză metabolică

Tulburări de memorie, anorexie, confuzie şi încetinire psihomotorie, depresie, tulburări de concentrare, anxietate

Anemie, epistaxis, purpură, leucopenie, trombocitopenie
Apatie, astenie, euforie, labilitate emoţională, agitaţie, tulburări cognitive, scăderea libidoului, reacţii de agresivitate, psihoză sau simptome
psihotice

Halucinaţii, tulburări de personalitate, ideaţie suicidară, tentative de suicid

Dispnee

Constipaţie, dureri abdominale
Alopecie

Diaree, vărsături, xerostomie
Foliculită şi prurit

Incontinenţă urinară, nefrolitiază

Ataxie, parestezii, tulburări de vorbire, afazie

Tremor, tulburări de coordonare, mers anormal, nistagmus, denaturarea gustului

Hipokinezie, stupor

Diplopie, vedere anormală

Tulburări menstruale, impotenţă

La pacienţii trataţi cu topiramat ca tratament adjuvant s-a raportat aproximativ 1 caz de evenimente trombembolice la 100 pacienţi per an. Dintre aceştia, majoritatea era tratată de peste o jumătate de an şi prezenta mai mult de un factor de risc. Nu s-a putut stabili nicio relaţie cu administrarea de topiramat.

Deoarece de cele mai multe ori topiramatul a fost administrat concomitent cu alte medicamente antiepileptice este dificil să se determine care anume dintre medicamente a fost asociat cu reacţiile adverse (dacă a fost cazul).

Calitativ, tipurile de evenimente adverse observate în studiile clinice pentru administrare în monoterapie au fost, în general, similare cu cele observate în studiile cu administrare pentru tratament adjuvant. Cu excepţia paresteziilor şi a oboselii, aceste evenimente adverse au fost raportate cu frecvenţe similare sau mai mici în studiile pentru administrare în monoterapie. În studiile clinice de tip dublu-orb, evenimentele adverse semnificative clinic care au survenit cu o incidenţă mai mare sau egală cu 10% la pacienţii adulţi trataţi cu topiramat au inclus: parestezii, cefalee, oboseală, ameţeli, somnolenţă, scădere ponderală, greaţă şi anorexie.

După punerea pe piaţă, la pacienţii trataţi cu topiramat au fost raportate reacţii adverse rare cum sunt creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice, acidoză metabolică şi cazuri izolate de hepatită şi insuficienţă hepatică, precum şi convulsii la întreruperea administrării topiramatului (chiar şi la pacienţi fără antecedente de epilepsie). Datele rezultate din studiile clinice arată că administrarea de topiramat a fost asociată cu o scădere medie de 4 mmol/l a concentraţiei plasmatice a bicarbonatului. Oligohidroza, însoţită uneori de simptome de febră şi eritem facial, a fost raportată rar la administrarea de topiramat. Majoritatea acestor cazuri a fost raportată la copii. Evenimentele asociate cu suicidul au fost raportate mai puţin frecvent.
Au fost raportate cazuri izolate de reacţii buloase la nivelul pielii şi mucoaselor (incluzând eritem polimorfm, pemfigus, sindrom Stevens-Johnson si necroliză epidermică toxică). Majoritatea acestor raportări au fost înregistrate la pacienţi care erau trataţi cu alte medicamente, asociate şi ele cu reacţii buloase la nivelul pielii şi al mucoaselor.

Au existat raportări rare de miopie acută şi glaucom secundar cu unghi închis la pacienţii trataţi cu topiramat (vezi şi pct. 4.4). Simptomele includ instalarea bruscă a scăderii acuităţii vizuale şi/sau dureri oculare, de obicei în prima lună de la iniţierea tratamentului cu topiramat. Au fost afectaţi atât pacienţii adulţi cât şi copii şi adolescenţi.

După punerea pe piaţă au fost primite raportări foarte rare de cecitate tranzitorie. Totuşi, nu a putut fi stabilită o relaţie cauzală cu tratamentul.

Copii cu vârsta â‰¥ 2 ani
Pe lângă reacţiile adverse menţionate anterior, în studiile clinice efectuate la copii cu vârsta â‰¥ 2 ani au fost observate următoarele reacţii adverse: hiperkinezie, comportament anormal, hipersalivaţie.

În studiile clinice de tip dublu-orb pentru migrenă, incidenţa reacţiilor adverse dependente de doză a fost în general mai mică comparativ cu studiile pentru epilepsie, deoarece în studiile cu privire la tratamentul migrenei s-au utilizat doze mai mici.

Semne şi simptome
S-a raportat supradozaj cu topiramat. Semnele şi simptomele au inclus convulsii, somnolenţă, tulburări de vorbire, vedere înceţoşată, diplopie, tulburări de concentrare, letargie, coordonare anormală, stupor, hipotensiune arterială, dureri abdominale, agitaţie, ameţeli, cefalee şi depresie. În majoritatea cazurilor consecinţele clinice nu au fost severe, dar au fost raportate şi decese după supradozaj poli-medicamentos care a inclus şi topiramat.
Supradozajul cu topiramat poate determina acidoză metabolică severă.
Un pacient care a ingerat o doză de topiramat, calculată a fi fost între 96 şi 110 g topiramat, a fost internat în spital în stare de comă care a durat 20-24 ore, urmată de recuperare totală după 3 până la 4 zile.

Interacțiuni cu alte medicamente:

La acest punct, o doză fără efect este definită ca o modificare procentuală de â‰¤15%.

Efectele topiramatului asupra altor medicamente antiepileptice

Adăugarea topiramatului la tratamentul cu alte medicamente antiepileptice (fenitoină, carbamazepină, acid valproic, lamotrigină, fenobarbital, primidonă) nu are un efect clinic semnificativ asupra concentraţiilor plasmatice la starea de echilibru ale acestora, cu excepţia unor pacienţi la care
adăugarea de topiramat la tratamentul cu fenitoină a determinat o creştere a concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei. Ca urmare, se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a fenitoinei la toţi pacienţii trataţi cu fenitoină.

Efectele altor medicamente antiepileptice asupra topiramatului

Fenitoina şi carbamazepina scad concentraţia plasmatică a topiramatului. Adăugarea sau întreruperea administrării fenitoinei sau carbamazepinei în cursul tratamentului cu topiramat poate determina necesitatea de ajustare a dozei de topiramat. Ajustarea dozei trebuie efectuată prin modificare treptată, în funcţie de efectele clinice.
Adăugarea sau întreruperea administrării acidului valproic sau lamotriginei în/din schema de tratament nu produce modificări clinice semnificative ale concentraţiei plasmatice a topiramatului şi, ca urmare, nu este necesară ajustarea dozei de topiramat.

Alte interacţiuni cu medicamente
Digoxină: într-un studiu privind administrare unei doze unice, aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp a digoxinei (ASC) a scăzut cu 12%, din cauza administrării concomitente de topiramat. Nu s-a stabilit relevanţa clinică a acestei constatări. Când la schema terapeutică a pacienţilor trataţi cu digoxină este adăugat topiramat sau este întrerupt tratamentul cu topiramat la aceşti pacienţi, trebuie acordată atenţie monitorizării de rutină a concentraţiei plasmatice a digoxinei.

Medicamente deprimante ale SNC: administrarea concomitentă de topiramat şi alcool etilic sau alte medicamente deprimante ale SNC nu a fost evaluată în studii clinice. Datorită potenţialului topiramatului de a deprima SNC, precum şi datorită altor reacţii adverse cognitive şi/sau evenimente neuropsihice, topiramatul trebuie administrat cu precauţie concomitent cu ingestia de alcool etilic sau dacă se utilizează concomitent alte medicamente deprimante ale SNC.

Contraceptive orale: într-un studiu de interacţiune farmacocinetică efectuat la voluntari sănătoşi cărora li s-a administrat concomitent un contraceptiv oral combinat, conţinând 1 mg noretindronă (NET) şi 35 Âµg etinil-estradiol (EE), administrarea topiramatului în doze de 50-200 mg pe zi, în absenţa utilizării concomitente a altor medicamente, nu a fost asociată cu modificări semnificative statistic ale valorii medii a expunerii(ASC) la niciunul dintre componentele contraceptivului oral. Într-un alt studiu, expunerea la EE a fost redusă în mod semnificativ statistic la administrarea ca tratament adjuvant a unor doze de 200, 400 şi 800 mg pe zi (18%, 21%, respectiv 30%) la pacienţii trataţi cu acid valproic. În ambele studii, administrarea de topiramat (50-800 mg pe zi) nu a influenţat semnificativ expunerea la NET. Deşi a fost observată o scădere dependentă de doză a expunerii la EE pentru doze cuprinse între 200-800 mg pe zi, nu a existat nicio modificare dependentă de doză a expunerii la EE în cazul unor doze de 50-200 mg pe zi. Semnificaţia clinică a modificărilor observate nu este cunoscută.

Posibilitatea reducerii eficacităţii contraceptive şi creşterea frecvenţei sângerărilor de întrerupere trebuie luate în considerare la pacientele care utilizează contraceptive orale combinate şi topiramat.
Pacientele care utilizează contraceptive care conţin estrogeni trebuie sfătuite să raporteze orice modificare a ciclului menstrual. Eficacitatea contracepţiei poate fi diminuată chiar şi în absenţa sângerărilor de întrerupere.

Hidroclorotiazidă (HCTZ): HCTZ creşte expunerea la topiramat cu aproximativ 30%. Semnificaţia clinică a acestei modificări este necunoscută. Adăugarea HCTZ la tratamentul cu topiramat poate necesita ajustarea dozei de topiramat. Farmacocinetica la starea de echilibru a HCTZ nu a fost influenţată semnificativ de administrarea concomitentă de topiramat. Rezultatele investigaţiilor diagnostice indică scăderi ale potasemiei după administrarea de topiramat sau HCTZ, scăderile fiind mai mari după administrarea concomitentă de HCTZ şi topiramat.

Litiu: litemia trebuie monitorizată în cazul în care litiul este administrat concomitent cu topiramatul deoarece, în funcţie de doza de topiramat administrată, valorile litemiei pot scădea sau creşte.

Glibenclamidă: studiile de interacţiune farmacocinetică efectuate la pacienţi cu diabet zaharat de tip II au demonstrat scăderea cu 25% a ASC a glibenclamidei după adăugarea topiramatului (150 mg pe zi) cu la pacienţii trataţi cu glibenclamidă (5 mg pe zi). Concentraţiile plasmatice ale metaboliţilor activi ai glibenclamidei au fost, de asemenea, reduse. Farmacocinetica la starea de echilibru a topiramatului nu a fost modificată. În cazul adăugării topiramatului la tratamentul cu glibenclamidă sau a glibenclamidei la tratamentul curent cu topiramat, trebuie să se asigure o monitorizare atentă, pentru a fi asigurat un control adecvat al diabetului zaharat.

Diltiazem şi flunaricină: studiile de interacţiune farmacocinetică au demonstrat că topiramatul influenţează farmacocinetica flunaricinei şi diltiazemului. Administrarea concomitentă de diltiazem (240 mg) şi topiramat (150 mg pe zi) a dus la scăderea cu 25% a ASC a diltiazemului, la o scădere cu 18% a ASC a de-acetil diltiazemului, fără efect asupra N-demetil-diltiazemului şi o creştere cu 20% a ASC a topiramatului.

Metformină: un studiu de interacţiune medicamentoasă efectuat la voluntari sănătoşi a evaluat farmacocinetica la starea de echilibru a metforminei administrată în doză de 500 mg de două ori pe zi şi a topiramatului administrat în doză de 100 mg de două ori pe zi, atunci când metformina a fost administrată în monoterapie şi atunci când metformina şi topiramatul au fost administrate concomitent. Rezultatele studiului au indicat că media valorilor Cmax şi ASC0-12h a crescut cu 18%, respectiv 25% pentru metformină, în timp ce valoarea medie a Cl/F a scăzut cu 20% atunci când metformina a fost administrată concomitent cu topiramatul. Topiramatul nu a influenţat tmax al metforminei. Semnificaţia clinică a efectului topiramatului asupra farmacocineticii metforminei este neclară. Clearance-ul plasmatic oral al topiramatului pare să fie redus când se administrează concomitent cu metformina. Nivelul extinderii modificării clearance-ului nu este cunoscut.
Semnificaţia clinică a efectului metforminei asupra farmacocineticii topiramatului este neclară. La pacienţii trataţi cu metformină, atunci când la schema terapeutică este adăugat topiramat sau este întrerupt tratamentul cu topiramat, trebuie acordată atenţie monitorizării de rutină, pentru controlul adecvat al statusului diabetului.

Pioglitazonă: un studiu de interacţiune medicamentoasă efectuat la voluntari sănătoşi a evaluat farmacocinetica la starea de echilibru a topiramatului şi pioglitazonei, administrate în monoterapie şi concomitent. A fost observată scăderea cu 15% a ASCÏ„ ,ss a pioglitazonei, fără modificarea Cmax,ss.
Acest rezultat este nesemnificativ statistic. În plus, a fost observată o scădere cu 13% şi 16% a Cmax,ss, respectiv ASCÏ„ ,ss, ale hidroxi-metabolitului activ, precum şi o scădere cu 60% a Cmax,ss şi ASCÏ„ ,ss ale ceto-metabolitului activ. Semnificaţia clinică a acestor rezultate este necunoscută. Atunci când se adaugă topiramat la terapia cu pioglitazonă sau când pioglitazona este adăugată la terapia cu topiramat, trebuie acordată o atenţie deosebită monitorizării de rutină a pacienţilor, pentru un control adecvat al statusului diabetului.

Risperidonă: studiile de interacţiune medicamentoasă, în cadrul cărora s-au administrat doze unice şi doze repetate, au demonstrat că la administrarea concomitentă de risperidonă şi topiramat în doze crescătoare de 100, 250 şi 400 mg pe zi a fost constatată o reducere a expunerii sistemice (16% şi 33% pentru ASC la echilibru la doze de 250, respectiv 400 mg pe zi) la risperidonă (administrată în intervalul de doze cuprinse între 1 şi 6 mg pe zi). Au fost observate modificări minime ale farmacocineticii risperidonei plus metabolitul său activ 9-hidroxi-risperidonă, fără modificări pentru 9-hidroxi-risperidonă. Nu au fost constatate modificări semnificative clinic pentru expunerile sistemice la risperidonă plus 9-hidroxi-risperidonă sau la topiramat; ca urmare, este improbabil ca această interacţiune să fie semnificativă din punct de vedere clinic.

Venlafaxină: administrarea de doze repetate de topiramat (150 mg pe zi) la voluntarii sănătoşi nu a influenţat farmacocinetica venlafaxinei sau O-demetil-venlafaxinei. Administrarea de doze repetate de venlafaxină nu a influenţat farmacocinetica topiramatului.

Alte medicamente: topiramatul poate creşte riscul de apariţie a nefrolitiazei atunci când este administrat concomitent cu alte medicamente care predispun la nefrolitiază (de exemplu acetazolamidă, triamteren, zonisamidă şi vitamina C >2 g pe zi). Atunci când se administrează topiramat, este de preferat să se evite utilizarea acestor medicamente, deoarece pot determina un mediu fiziologic care favorizează apariţia calculilor renali. Nu a fost studiată interacţiunea cu benzodiazepinele.

Studii suplimentare de interacţiuni farmacocinetice: au fost efectuate studii clinice care au evaluat posibilitatea interacţiunii farmacocinetice dintre topiramat şi alte medicamente. Modificările Cmax sau ASC, ca urmare a acestor interacţiuni, sunt prezentate pe scurt mai jos. Cea de a doua coloană (concentraţia plasmatică a medicamentului administrat concomitent) descrie ce se întâmplă cu concentraţia plasmatică a medicamentului administrat concomitent, menţionat în prima coloană, atunci când se adaugă topiramat la schema de tratament. Coloana a treia (concentraţia plasmatică a topiramatului) descrie modul în care administrarea concomitentă a unui medicament din prima coloană influenţează concentraţia plasmatică a topiramatului.

Investigaţii de laborator
Datele rezultate din studiile clinice arată că administrarea de topiramat a fost asociată cu o scădere medie de 4 mmol/l a concentraţiei plasmatice a bicarbonatului.

Administrarea de Torlepta 25 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Sarcina
Riscurile asociate cu epilepsia şi antiepilepticele în general:
- Femeilor care pot rămâne gravide sau celor aflate la vârsta fertilă trebuie să li se acorde recomandări de specialitate.
- Necesitatea tratamentului antiepileptic trebuie reevaluată dacă pacienta intenţionează să rămână gravidă.
- Riscul apariţiei malformaţiilor congenitale este crescut de 2 până la 3 ori la copiii mamelor care au urmat tratament antiepileptic. Cele mai frecvent raportate malformaţii congenitale sunt cheiloschizis, malformaţii cardiovasculare şi defecte de tub neural.
- Tratamentul cu mai multe medicamente antiepileptice poate fi asociat cu un risc mai mare de malformaţii congenitale, comparativ cu monoterapia, fiind prin urmare important să se recurgă la monoterapie, de câte ori acest lucru este posibil.
- Tratamentul cu medicamente antiepileptice nu trebuie întrerupt brusc, deoarece pot apărea convulsii de întrerupere, cu consecinţe grave atât asupra mamei cât şi asupra fătului.

Riscuri asociate administrării de topiramat
Topiramatul are efecte teratogene la şoareci, şobolani şi iepuri. La şobolani topiramatul traversează bariera placentară.
Nu există studii privind utilizarea topiramatului la gravide.
Pentru indicaţia de profilaxie a migrenei, administrarea de topiramat este contraindicată în timpul sarcinii şi la femeile aflate la vârsta fertilă, cu excepţia cazului în care se utilizează o metodă contraceptivă eficace.

În tratamentul epilepsiei, topiramatul nu trebuie administrat în timpul sarcinii decât dacă, în opinia medicului curant, beneficiul potenţial depăşeşte riscul potenţial la făt. Trebuie evaluat atât riscul pentru făt în cazul expunerii la topiramat cât şi riscul asociat întreruperii bruşte a tratamentului cu topiramat pentru mamă. Se recomandă ca femeile aflate la vârstă fertilă să folosească măsuri contraceptive adecvate.

Înainte de a începe tratamentul cu topiramat, femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să fie informate complet asupra efectelor posibile ale topiramatului asupra fătului, iar toate riscurile trebuie discutate cu pacienta în raport cu beneficiile tratamentului cu topiramat.

În experienţa după punerea pe piaţă, la nou-născuţii de sex masculin expuşi intrauterin la topiramat administrat în monoterapie sau în asociere cu alte medicamente anticonvulsivante a fost raportat hipospadias; cu toate acestea, nu s-a stabilit o relaţie cauzală cu administrarea de topiramat.

Alăptarea
Topiramatul se excretă în lapte la şobolani. Excreţia topiramatului în laptele uman nu a fost evaluată în studii controlate. La om, observaţiile limitate indică o excreţie în proporţie mare a topiramatului în laptele matern. Topiramatul nu trebuie administrat în timpul alăptării.

Prezentare ambalaj:

Torlepta 25 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, de culoare albă, având gravat "G" pe o faţă şi "25" pe cealaltă faţă.

Medicamentul este disponibil în flacoane din plastic din PEÎD cu capace de siguranţă din PEJD care conţin 20, 28, 30, 50, 56, 60, 100 şi 200 comprimate filmate. În flacon este inclus şi un recipient cu desicant din siliciu.

Medicamentul este disponibil şi în blistere din folie de aluminiu care conţin 4, 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 90, 100 şi 120 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Flacoane din plastic
A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.
A se păstra flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate.

Blistere
A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Alte medicamente cu substanța activă topiramatum:

Medicamente cu indicații asemănătoare cu Torlepta 25 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):

Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Torlepta 25 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!