Prospect TRITACE 10 mg comprimate
Substanța activă: ramiprilum
Producator: Sanofi S.p.A., Italia; Delpharm Dijon, Franţa
Clasa ATC: [C09BA]:
sistem cardiovascular >>
produse active pe sistemul renina-angiotensina >>
combinatii de inhibitori A.C.E. >>
inhibitori ai enzimei de conversie si diuretice � combinatii
Categoria: Hipertensiunea arteriala - HTA
Grupa farmaceutică: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
Tip: Comprimate
Indicații TRITACE 10 mg comprimate:
• Pentru a trata tensiunea arterială crescută (hipertensiune arterială)• Pentru a reduce riscul dumneavoastră de a avea o criză de inimă sau un accident vascular cerebral
• Pentru a reduce riscul sau a întârzia agravarea afecţiunilor dumneavoastră de rinichi (fie că aveţi sau nu diabet zaharat)
• Pentru a trata inima dumneavoastră atunci când nu poate pompa suficient sânge în organismul dumneavoastră (insuficienţă cardiacă)
• Ca tratament după o criză de inimă (infarct miocardic) complicată cu insuficienţă cardiacă.
Contraindicații:
Nu luaţi TRITACE:• Dacă sunteţi alergic la ramipril, la oricare alt medicament inhibitor al ECA sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Semnele unei reacţii alergice pot include o erupţie pe piele, probleme de respiraţie sau înghiţire, umflare a buzelor, a feţei, gâtului sau a limbii dumneavoastră.
• Dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică gravă numită „angioedem”. Semnele pot include mâncărime, blânde (urticarie), pete roşii pe mâini, picioare şi gât, umflarea gâtului şi a limbii, umflare în jurul ochilor şi buzelor, dificultăţi de respiraţie şi înghiţire.
• Dacă faceţi dializă sau orice alt tip de filtrare a sângelui. În funcţie de aparatul utilizat, este posibil ca TRITACE să nu fie potrivit pentru dumneavoastră.
• Dacă aveţi afecţiuni ale rinichilor în care irigarea cu sânge a rinichilor dumneavoastră este redusă (stenoză de arteră renală)
• În ultimele 6 luni de sarcină (vezi mai jos punctul „Sarcina şi alăptarea”).
• Dacă tensiunea dumneavoastră arterială este anormal de mică sau instabilă. Va fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă măsoare tensiunea arterială.
• Dacă aveţi diabet zaharat sau funcţia rinichilor afectată şi urmaţi tratament cu un medicament pentru scăderea tensiunii arteriale care conţine aliskiren.
Nu luaţi TRITACE dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile de mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua TRITACE.
Administrare TRITACE 10 mg comprimate:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Cât de mult să luaţi
Tratamentul tensiunii arteriale crescute
• Doza uzuală de început este de 1,25 mg sau 2,5 mg, administrată o dată pe zi.
• Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi până când tensiunea dumneavoastră arterială este controlată.
• Doza maximă este de 10 mg, administrată o dată pe zi.
• Dacă urmaţi deja tratament cu diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă), este posibil ca medicul dumneavoastră să vă oprească administrarea sau să vă reducă doza de diuretic pe care îl luaţi înainte de a începe tratamentul cu TRITACE.
Pentru a reduce riscul dumneavoastră de a avea un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral
• Doza uzuală de început este de 2,5 mg, administrată o dată pe zi.
• Medicul dumneavoastră poate apoi decide să crească doza pe care o luaţi.
• Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi.
Tratament pentru a reduce sau a întârzia agravarea problemelor dumneavoastră de rinichi
• Puteţi începe cu o doză de 1,25 mg sau 2,5 mg, administrată o dată pe zi.
• Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi.
• Doza uzuală este de 5 mg sau 10 mg o dată pe zi.
Tratamentul insuficienţei cardiace
• Doza uzuală de început este de 1,25 mg, administrată o dată pe zi.
• Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi.
• Doza maximă este de 10 mg zilnic. Este de preferat divizarea în două prize pe zi.
Tratament după ce aţi avut un infarct miocardic
• Doza uzuală de început este de 1,25 mg o dată pe zi până la 2,5 mg de două ori pe zi.
• Medicul dumneavoastră va adapta doza pe care o luaţi.
• Doza uzuală este de 10 mg zilnic. Este de preferat divizarea în două prize pe zi.
Persoane vârstnice
Medicul dumneavoastră va reduce doza iniţială şi vă va adapta mai lent tratamentul.
Utilizarea acestui medicament
• Înghiţiţi acest medicament la aceeaşi oră în fiecare zi.
• Înghiţiţi comprimatele întregi, cu lichid.
• Nu zdrobiţi sau mestecaţi comprimatele.
Dacă luaţi mai mult TRITACE decât trebuie
Adresaţi-vă imediat unui medic sau mergeţi la cel mai apropiat serviciu de urgenţe al unui spital. Nu conduceţi un vehicul până la spital, rugaţi pe altcineva să meargă cu dumneavoastră sau sunaţi pentru o ambulanţă. Luaţi cu dumneavoastră cutia medicamentului. Aceasta ajută medicul să ştie ce aţi luat.
Dacă uitaţi să luaţi TRITACE
• Dacă omiteţi o doză, luaţi doza următoare ca de obicei.
• Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acțiune:
TRITACE acţionează prin:• Scăderea producţiei, în organismul dumneavoastră, de substanţe care pot creşte tensiunea arterială
• Relaxarea şi dilatarea vaselor dumneavoastră de sânge
• Uşurarea muncii inimii de a pompa sânge în organismul dumneavoastră.
Compoziție TRITACE 10 mg comprimate:
Substanţa activă este ramipril.Fiecare comprimat conţine ramipril 10 mg.
Celelalte componente din comprimate sunt:
Hipromeloză
Amidon de porumb pregelatinizat
Celuloză microcristalină
Stearilfumarat de sodiu.
Precauții:
Înainte să luaţi TRITACE adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:• Dacă aveţi afecţiuni ale inimii, ficatului sau rinichilor
• Dacă aţi pierdut multe lichide sau săruri din organism (stare de rău (vărsături), aveţi diaree, transpiraţi mai mult decât de obicei, aveţi o dietă săracă în sare, luaţi diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă) de mult timp sau faceţi dializă)
• Dacă urmează să fiţi supus unui tratament pentru a reduce reacţia dumneavoastră alergică la înţepăturile de albină sau viespe (desensibilizare)
• Dacă urmează să vi se administreze un anestezic. Acesta vă poate fi administrat pentru o operaţie sau pentru orice lucrare stomatologică. Este posibil să fie nevoie să întrerupeţi tratamentul cu TRITACE cu o zi înainte de operaţie; cereţi sfatul medicului dumneavoastră.
• Dacă aveţi o cantitate mare de potasiu în sânge (observată la analize ale sângelui).
• Dacă luați medicamente sau aveți afecțiuni care pot să scadă nivelul de sodiu din sângele dumneavoastră. Medicul dumneavoastră poate să solicite efectuarea regulată a analizelor de sânge, mai ales pentru verificarea nivelului de sodiu din sângele dumneavoastră, în mod special dacă sunteți vârstnic.
• Dacă luaţi medicamente numite inhibitori mTOR (de exemplu temserolimus, everolimus, sirolimus) sau vildagliptin, deoarece acestea pot creşte riscul de apariţie a angioedemului, o reacţie alergică gravă.
• Dacă aveţi o boală de colagen, cum ar fi sclerodermia sau lupusul eritematos sistemic.
• Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă. TRITACE nu este recomandat în primele 3 luni de sarcină şi poate avea efecte toxice grave asupra copilului dumneavoastră după 3 luni de sarcină (vezi mai jos punctul „Sarcina şi alăptarea”).
• Dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale mari:
- un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuţi şi sub denumirea de „sartani” – de exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor asociate diabetului zaharat.
- aliskiren.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi valorile electroliţilor (de exemplu, potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp.
Vezi şi informaţiile de la punctul „Nu luaţi TRITACE”.
Copii şi adolescenţi
TRITACE nu este recomandat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, deoarece siguranţa şi eficacitatea TRITACE la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite.
Dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile de mai sus (sau nu sunteţi sigur), adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua TRITACE.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorÎn timpul tratamentului cu TRITACE, vă puteţi simţi ameţit. Acest lucru este mai probabil să se întâmple când începeţi tratamentul cu TRITACE sau când începeţi să luaţi o doză mai mare. Dacă acest lucru se întâmplă, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi unelte sau utilaje.
Reacții adverse ale TRITACE 10 mg comprimate:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Încetaţi să luaţi TRITACE şi contactaţi imediat un medic dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave – este posibil să aveţi nevoie de tratament medical de urgenţă:
• Umflare a feţei, buzelor sau a gâtului, ceea ce face dificilă respiraţia sau înghiţirea, precum şi mâncărime şi erupţii pe piele. Acesta poate fi semnul unei reacţii alergice grave la TRITACE.
• Reacţii cutanate grave, inclusiv erupţie pe piele, ulceraţii la nivelul cavităţii bucale, agravarea unei afecţiuni preexistente la nivelul pielii, roşeaţă, vezicule sau descuamare a pielii (cum sunt sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică sau eritemul polimorf).
Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi:
• Bătăi cardiace rapide, bătăi cardiace puternice sau neregulate (palpitaţii), durere în piept, apăsare în piept sau probleme mai grave, inclusiv un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral
• Scurtare a respiraţiei sau tuse. Acestea pot fi semnele unor probleme ale plămânilor.
• Apariţia mai uşoară de vânătăi, sângerare mai îndelungată decât de obicei, orice semn de sângerare (de exemplu sângerare din gingii), erupţie sub formă de pete purpurii pe piele sau dezvoltarea de infecţii mai uşor decât de obicei, durere în gât şi febră, senzaţie de oboseală, leşin, ameţeli sau piele palidă. Acestea pot fi semnele unor probleme ale sângelui sau ale măduvei osoase.
• Durere violentă de stomac care poate ajunge în spate. Acesta poate fi un semn de pancreatită (inflamaţie a pancreasului).
• Febră, frisoane, oboseală, pierderea apetitului alimentar, durere de stomac, senzaţie de rău (greaţă), îngălbenire a pielii sau a ochilor (icter). Acestea pot fi semnele unor probleme ale ficatului, cum sunt hepatita (inflamaţie a ficatului) sau afectarea ficatului.
Alte reacţii adverse includ:
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre următoarele reacţii adverse devine gravă sau durează mai mult de câteva zile.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
• Durere de cap sau senzaţie de oboseală.
• Senzaţie de ameţeală. Aceasta este mai probabil să apară la începutul tratamentului cu TRITACE sau când începeţi să luaţi o doză mai mare.
• Leşin, hipotensiune arterială (tensiune arterială anormal de mică), în special când staţi în picioare sau când vă ridicaţi repede în picioare.
• Tuse seacă iritativă, inflamaţie a sinusurilor (sinuzită) sau bronşită, scurtare a respiraţiei.
• Durere de stomac sau intestinală, diaree, indigestie, senzaţie de rău (greaţă) sau stare de rău (vărsături).
• Erupţii pe piele cu sau fără suprafaţă proeminentă.
• Durere în piept.
• Dureri sau crampe musculare.
• Analize ale sângelui care arată o concentraţie mai mare de potasiu în sânge decât este normal.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
• Tulburări de echilibru (vertij).
• Mâncărime şi senzaţii neobişnuite la nivelul pielii, cum sunt amorţeli, furnicături, înţepături, arsură sau senzaţie de fiori la nivelul pielii (parestezii).
• Pierdere sau modificare a gustului.
• Tulburări de somn.
• Senzaţie de deprimare, anxietate, nervozitate mai accentuată decât de obicei sau nelinişte.
• Nas înfundat, dificultăţi de respiraţie sau agravare a astmului bronşic.
• Umflare a intestinului numită „angioedem intestinal”, care se manifestă prin simptome cum sunt durere abdominală, vărsături şi diaree.
• Arsuri în capul pieptului, constipaţie sau gură uscată.
• Eliminarea unei cantităţi mai mari decât de obicei de apă (urină) peste zi.
• Transpiraţii mai abundente decât de obicei.
• Scădere sau pierdere a apetitului alimentar (anorexie).
• Bătăi cardiace neregulate sau mai rapide. Mâini şi picioare umflate. Acesta poate fi un semn că organismul dumneavoastră reţine mai multă apă decât de obicei.
• Înroşirea feţei.
• Vedere înceţoşată.
• Durere la nivelul articulaţiilor.
• Febră.
• Incapacitate de a avea raporturi sexuale la bărbaţi, scăderea apetitului sexual la bărbaţi sau femei.
• Un număr crescut al anumitor celule albe sanguine (eozinofilie) observat la analize ale sângelui.
• Analize ale sângelui care arată modificări ale funcţiei ficatului, pancreasului sau rinichilor.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
• Senzaţie de nesiguranţă sau confuzie.
• Limbă roşie şi umflată.
• Piele cu aspect sever de solzi sau care se cojeşte, mâncărime, erupţie pe piele cu suprafaţă proeminentă.
• Probleme ale unghiilor (de exemplu căderea sau separarea unghiilor de patul unghial).
• Erupţii pe piele sau vânătăi.
• Aspect pătat al pielii şi extremităţi reci.
• Ochi umezi sau umflaţi, roşii, cu mâncărimi.
• Tulburări de auz şi zgomote în urechi.
• Senzaţie de slăbiciune.
• Analize ale sângelui care arată o scădere a numărului de celule roşii sanguine, celule albe sanguine sau trombocite sau a concentraţiei de hemoglobină.
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
• Sensibilitate mai mare decât de obicei la expunerea la soare.
Alte reacţii adverse raportate:
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre următoarele reacţii adverse devine gravă sau durează mai mult de câteva zile.
• Dificultăţi de concentrare.
• Gură umflată.
• Analize ale sângelui care arată prea puţine celule în sângele dumneavoastră.
• Analize ale sângelui care arată mai puţin sodiu decât normal în sângele dumneavoastră.
• Degete de la mâini sau de la picioare având culoare modificată când vă este frig şi apoi cu furnicături sau dureroase când încep să se încălzească (fenomen Raynaud).
• Mărirea sânilor la bărbaţi.
• Reacţii încetinite sau anormale.
• Senzaţie de arsură.
• Modificare a mirosului.
• Căderea părului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
TRITACE împreună cu alte medicamenteSpuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Aceasta deoarece TRITACE poate influenţa modul în care acţionează unele medicamente. De asemenea, unele medicamente pot influenţa modul în care acţionează TRITACE.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente. Ele pot face ca TRITACE să nu acţioneze suficient de bine:
• Medicamente utilizate pentru a ameliora durerea şi inflamaţia (de exemplu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofenul sau indometacina şi acidul acetilsalicilic)
• Medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale scăzute, şocului, insuficienţei cardiace, astmului bronşic sau alergiilor, cum sunt efedrina, noradrenalina sau adrenalina. Va fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă verifice tensiunea arterială.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente. Ele pot creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse dacă le luaţi împreună cu TRITACE:
• Medicamente utilizate pentru a ameliora durerea şi inflamaţia (de exemplu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum sunt ibuprofenul sau indometacina şi acidul acetilsalicilic)
• Medicamente pentru tratamentul cancerului (chimioterapie)
• Medicamente utilizate pentru a împiedica rejetul de organ după un transplant, cum este ciclosporina
• Diuretice (medicamente care cresc eliminarea de apă), cum este furosemidul
• Medicamente care pot creşte concentraţia de potasiu în sânge, cum sunt spironolactona, triamterenul, amiloridul, sărurile de potasiu şi heparina (utilizată pentru subţierea sângelui)
• Glucocorticoizi utilizaţi pentru a trata inflamaţia, cum este prednisolonul
• Alopurinol (utilizat pentru a scădea concentraţia de acid uric în sânge)
• Procainamidă (pentru tulburări de ritm cardiac)
• Temsirolimus (pentru tratarea cancerului)
• Sirolimus, everolimus (pentru prevenirea rejectului de grefă)
• Vildagliptin (utilizat pentru tratamentul diabetului de tip 2)
• Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă modifice doza şi/sau să ia alte măsuri de precauţie dacă luaţi un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskiren (vezi şi informaţiile de la punctele „Nu luaţi TRITACE” şi „Atenţionări şi precauţii”).
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente. Acţiunea lor poate fi influenţată de TRITACE:
• Medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt insulina şi medicamentele administrate pe cale orală pentru a scădea zahărul din sânge. TRITACE poate scădea cantitatea de zahăr din sângele dumneavoastră. Verificaţi atent cantitatea de zahăr din sângele dumneavoastră în timpul tratamentului cu TRITACE.
• Litiu (pentru afecţiuni psihice). TRITACE poate creşte cantitatea de litiu din sângele dumneavoastră. Va fi necesară verificarea atentă de către medicul dumneavoastră a cantităţii de litiu din sângele dumneavoastră.
Dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile de mai sus (sau nu sunteţi sigur), adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua TRITACE.
TRITACE împreună cu alimente şi alcool
• Consumul de alcool etilic în timpul tratamentului cu TRITACE vă poate face să vă simţiţi ameţit sau buimăcit. Dacă sunteţi îngrijorat în legătură cu ce cantitate de alcool etilic puteţi consuma în timpul tratamentului cu TRITACE, discutaţi despre acest lucru cu medicul dumneavoastră, deoarece medicamentele utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale şi alcoolul etilic pot avea efecte cumulative.
• TRITACE poate fi luat cu sau fără alimente.
Administrarea de TRITACE 10 mg comprimate în sarcină / alaptare:
SarcinăTrebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă.
Nu trebuie să luaţi TRITACE în timpul primelor 12 săptămâni de sarcină şi este exclusă orice administrare după a 13-a săptămână, deoarece utilizarea în timpul sarcinii poate fi dăunătoare pentru copilul dumneavoastră. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu TRITACE, spuneţi imediat medicului duneavoastră. Trecerea la un tratament alternativ corespunzător trebuie făcută înaintea unei sarcini planificate.
Alăptarea
Nu trebuie să luaţi TRITACE dacă alăptaţi.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Prezentare ambalaj:
Comprimat oblong, de culoare albă până la aproape albă, cu linie mediană, marcat pe partea superioară cu HMO/HMO. Comprimatul poate fi divizat în două părţi egale.Comprimatele TRITACE 10 mg sunt disponibile în cutii cu 7, 10, 14, 15, 18, 20, 28, 30, 45, 50, 56, 90, 98, 99, 100, 300, 320 sau 500 comprimate în blistere din PVC/Al şi în cutii cu 28, 56 sau 500 comprimate în flacoane din sticlă brună cu capac.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutii şi blistere, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ramiprilum:
- Ramigamma 2,5 mg, comprimate
- Ramigamma 5 mg, comprimate
- Ampril, 10 mg, comprimate
- Ampril, 1,25 mg, comprimate
- Amprigen 1,25 mg/ 2,5 mg/ 5 mg/ 10 mg, comprimate
- Piramil 2,5 mg, comprimate
- ZENRA 2,5 mg, 5 mg, 10 mg comprimate
- Ramipril Teva comprimate
- Ampril, 2,5 mg, comprimate
- ZENRA 2,5 mg comprimate
- VIVACE 2,5 mg comprimate
- TRITACE 5, compr.
- Ramipril Atb 2,5 mg/ 5 mg/ 10 mg comprimate
- Ramipril Cipla 2,5 mg/ 5 mg / 10 mg, comprimate
- ZENRA 5 mg comprimate
- Ramiran 5 mg, comprimate filmate
- Ramiran 10 mg, comprimate filmate
- RAMIPRIL-AC 5 mg comprimate
- TRITACE 2,5 mg comprimate
- TRITACE-2,5, compr.
- TRITACE 5, caps.
- ZENRA 10 mg comprimate
- Ramipril LPH 2,5 mg/ 5 mg/ 10 mg, capsule
- TRITACE 2,5, compr.
- Ramiran 2,5 mg, comprimate filmate
- RAMIPRIL-AC 2,5 mg comprimate
- VIVACE 5 mg comprimate
- Ramigamma 10 mg, comprimate
- VIVACE 10 mg comprimate
- Piramil 5 mg, comprimate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu TRITACE 10 mg comprimate(din aceeași clasă):
- Accuzide 10mg/12,5mg
- Accuzide Forte 20mg/12,5mg
- Accuzide Forte Plus 20 mg/25 mg, comprimate filmate
- Ampril HD, comprimate
- Ampril HL, comprimate
- Co-conderan 2 mg/0,625 mg comprimate
- Co-conderan 4 mg/1,25 mg comprimate
- Co-Perineva 2 mg/0,625 mg comprimate
- Co-Perineva 4 mg/1,25 mg comprimate
- Co-Perineva 8 mg/2,5 mg, comprimate
- CO-PRENESSA 2 mg/0,625 mg comprimate
- CO-PRENESSA 4 mg/1,25 mg comprimate
- Co-Prenessa 8 mg/2,5 mg comprimate
- CO-RENITEC, comprimate.
- Co-Tertensif, comprimate
- Cotrezen 2 mg/0,625 mg comprimate
- Danurit 2 mg/0,625 mg comprimate
- Danurit 4 mg/1,25 mg comprimate
- Edolfix H 20mg/12,5mg, comprimate filmate
- ENAP H 10 mg/25 mg comprimate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul TRITACE 10 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!