Prospect ASPIRIN 500 mg comprimate
Substanța activă: acidum acetylsalicylicum
Producator: Bayer Bitterfeld GmbH, Germania
Clasa ATC: [N02BA]:
sistemul nervos >>
analgezice >>
analgezice antipiretice >>
derivati de acid salicilic si combinatii
Categoria: AINS, analgezice, antitermice, corticoizi
Grupa farmaceutică: antitrombotice, antiagregante plachetare
Tip: Comprimate
Indicații ASPIRIN 500 mg comprimate:
Aspirin este indicat pentru tratamentul simptomatic al durerilor de cap, dentare, faringiene, menstru-ale, musculare şi articulare, durerilor de spate şi artritice minore.Este indicat, de asemenea, pentru tratamentul simptomatic al durerilor şi febrei din guturaiul comun şi gripă.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Aspirin- dacă sunteţi alergic la acidul acetilsalicilic sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- dacă aveţi ulcer gastric sau duodenal activ;
- dacă aveţi o tendinţă crescută de sângerare (diateză hemoragică);
- dacă aveţi insuficienţă hepatică sau renală;
- dacă aţi avut crize de astm bronşic după administrarea de salicilaţi sau de substanţe cu acţiune similară,în special antiinflamatoare nesteroidiene;
- dacă aveţi insuficienţă cardiacă severă, decompensată
- dacă folosiţi concomitent 15 mg de metotrexat sau mai mult, în decursul unei săptămâni;
- dacă sunteţi în ultimul trimestru de sarcină
Administrare ASPIRIN 500 mg comprimate:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Adulţi si copii peste 12 ani
Doza recomandată este de 1-2 comprimate Aspirin (500-1000 mg acid acetilsalicilic) la nevoie, administrată oral; dacă este necesar,administrarea se poate repeta la intervale de 4-8 ore.
Doza zilnică maximă este de 8 comprimate Aspirin (4 g acid acetilsalicilic).
Acidul acetilsalicilic nu trebuie administrat mai mult de 3-5 zile fara a consulta medicul.
Dacă utilizaţi mai mult Aspirin decât trebuie
Ameţelile şi ţiuitul în urechi (tinitusul) în special la copii şi vârstnici, pot indica o intoxicaţie gravă.
Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă bănuiţi un supradozaj cu Aspirin. Medicul va decide ce măsuri sunt necesare în funcţie de gravitatea supradozajului/intoxicaţiei.
Dacă uitaţi să utilizaţi Aspirin
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi utilizaţi Aspirin
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție ASPIRIN 500 mg comprimate:
Substanţa activă este acidul acetilsalicilic. Un comprimat conţine acid acetilsalicilic 500 mg.Celelalte componente sunt: celuloză pulbere, amidon de porumb.
Precauții:
Aveţi grijă deosebită când luaţi Aspirin- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la analgezice, antiinflamatoare sau antireumatice datorită riscului atacurilor de astm bronşic (intoleranţă la analgezice/astm indus de analgezice);
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la polen sau la alţi alergeni (manifestată sub formă de reacţii cutanate, prurit sau urticarie), aveţi rinită alergică sau polipi nazali;
- dacă aveţi infecţii cronice ale tractului respirator (în special dacă sunt însoţite de simptome ale alergiei la polen);
- daca aveti insuficienta cardio-vasculara
- dacă aveţi deficit congenital de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază;
- dacă utilizaţi anticoagulante, de exemplu derivaţi cumarinici, heparină (cu excepţia heparinei în doză mică) în acelaşi timp cu acidul acetilsalicilic;
- dacă suferiţi de astm bronşic
- dacă aveţi afecţiuni cronice sau recurente gastrice sau duodenale; aveţi tulburări renale grave pre-existente;
- dacă aveţi funcţia hepatică grav afectată;
Medicamentul trebuie administrat la copii şi adolescenti cu boli febrile numai la recomandarea medicului si numai dacă alte măsuri terapeutice au fost ineficiente, datorită posibilitătii aparitiei sindromului Reye.
Aspirin nu trebuie administrat timp îndelungat sau în doze mari fără recomandarea medicului.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorAspirin administrat în doze terapeutice nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale ASPIRIN 500 mg comprimate:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Aspirin poate determina tulburări gastrointestinale, mici hemoragii (sângerări) gastrointestinale; ocazional reactii alergice (bronhospasm, eruptii cutanate, foarte rar scăderea numărului trombocitelor (trombocitopenie).
Administrarea frecventă si prelungită a acidului acetilsalicilic poate provoca hemoragii gastrointestinale.
In cazul aparitiei melenei (materii fecale de culoare neagră) anuntati urgent medicul. In cazuri exceptionale, după administrarea timp îndelungat a medicamentului, poate să apară anemie, datorită microhemoragiilor gastrointestinale.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane
Rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
Foarte rare: pot afecta până la 1 din 10000 persoane
Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.Efectele medicamentelor sau grupelor de substanţe menţionate mai jos pot fi afectate de utilizarea concomitentă a Aspirin.
Aspirin creşte:
- riscul hemoragic în cazul utilizării concomitente cu trombolitice sau alte antiplachetare, de exemplu ticlopidina;
- efectul anticoagulantelor ( de exemplu, derivaţi cumarinici şi heparină);
- riscul hemoragiilor gastro-intestinale dacă se administrează concomitent cu medicamente care conţin corticosteroizi (cu excepţia produselor care se aplică topic sau terapiei cortizonice de substituţie în maladia Addison) sau cu alcoolul;
- efectul sulfonilureicelor şi al medicamentelor care reduc valoarea glucozei sanguine;
- efectul metotrexatului;
- concentraţiile sanguine ale digoxinei, barbituricelor şi litiului;
- efectele unui grup specific de analgezice, antiinflamatoare şi antireumatice (analgezice nesteroidiene) şi antireumatice, în general (la doze de 3g acid acetilsalicilic, echivalent la 6 comprimate pe zi şi mai mult);
- efectul anumitor antibiotice (sulfamide şi combinaţii sulfonamidice, de exemplu sulfametoxazol, trimetoprim); -toxicitatea acidului valproic;
- efectul triiodotironinei, un medicament pentru tratarea hipotiroidiei;
- efectul inhibitor selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI):risc ridicat de hemoragie gastrointestinală superioară din cauza efectului sinergic.
Aspirin scade acţiunea:
- anumitor medicamente care cresc volumul de urină eliminat (antagonişti aldosteronici, de exemplu, spironolactona şi canrenoatul, diuretice de ansă, de exemplu, furosemidul) în cazul unor doze de acid acetilsalicilic de 3g,echivalent cu 6 comprimate zilnic sau mai mult;
- medicamentelor care scad tensiunea arterială (la doze de 3g de acid acetilsalicilic, echivalent cu 6 comprimate zilnic şi mai mult;
- antigutoaselor care favorizează excreţia acidului uric (probenecid, sulfinpirazona);
De aceea, pacienţii nu trebuie să utilizeze Aspirin în asociere cu nici unul dintre medicamentele menţionate mai sus decât dacă medicul recomandă acest lucru.
Aspirin împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Deoarece pacienţii cărora li se administrează zilnic acid acetilsalicilic prezintă un risc crescut de sângerare gastrointestinală după ingestia de alcool etilic, se recomandă evitarea consumului acestuia în timpul tratamentului.
Administrarea de ASPIRIN 500 mg comprimate în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Datorită posibilității apariției malformațiilor cardiace și a gastroschizisului la făt, Aspirin nu trebuie utilizat în primul şi al doilea trimestru de sarcină fără recomandarea medicului. Aspirin nu trebuie utilizat în ultimele 3 luni de sarcină (ultimul trimestru) datorită unui risc crescut de complicaţii pentru mamă şi făt în timpul naşterii.
Mici cantităţi de acid acetilsalicilic şi de metaboliţi se excretă în laptele matern. Utilizarea acidului acetilsalicilic de către mamele care alăptează trebuie evitată datorită posibilului risc de apariție a sindromului Reye la făt. Deoarece după administrare ocazională la mamă nu s-au observat reacţii adverse la nou-născuţi, întreruperea alăptării în aceste cazuri nu este necesară.
Totuşi, în cazul utilizării regulate sau a administrării de doze mari, alăptarea trebuie să fie întreruptă cât mai curând.
Prezentare ambalaj:
Aspirin se prezintă sub formă de comprimate albe, rotunde, inscripţionate cu „Aspirin 0,5“ pe una din feţe şi cruce „Bayer“ pe cealaltă faţă, cu diametrul de 12 mm.Este disponibil în cutii cu 2 sau 10 blistere din PP/Al a câte 10 comprimate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau flacon după EXP.. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30° C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă acidum acetylsalicylicum:
- Acid Acetilsalicilic T Biofarm 500 mg, comprimate
- Alupirin 75 mg comprimate gastrorezistente
- ACID ACETILSALICILIC-RICHTER 500 mg comprimate
- ACID ACETILSALICILIC - RICHTER 100 mg, comprimate
- Santepirin 75 mg, comprimate gastrorezistente
- Vasopirin 75 mg, 100 mg comprimate gastrorezistente
- ASPIRIN CARDIO 300 mg comprimate gastrorezistente
- Aspimax T 500 mg, comprimate
- ASPIFOX 100 mg comprimate gastrorezistente
- ASAprin Cardio 100 mg comprimate gastrorezistente
- Aspimax Cardio 75 mg, comprimate gastrorezistente
- ASPIFOX 75 mg comprimate gastrorezistente
- Aspitor Cardio 75 mg comprimate gastrorezistente
- Acid acetilsalicilic Krka 75 mg, 100 mg, 160 mg comprimate gastrorezistente
- Acid Acetilsalicilic Tamponat MCC 500 mg comprimate
- Europirin 500 mg, comprimate
- PROTECARDIN 100 mg comprimate
- Aspifox 160 mg, comprimate gastrorezistente
- Acid acetilsalicilic MCC 500 mg comprimate
- Ozopirin T, comprimate
- Protecardin 75 mg comprimate gastrorezistente
- Asaprin T 500 mg comprimate
- Tromalyt 150 mg capsule cu eliberare prelungită
- Aspifox 150 mg, comprimate gastrorezistente
- Acid Acetilsalicilic Biofarm 500 mg, comprimate
- Aspenter 75 mg comprimate gastrorezistente
- Aspimax 500 mg, comprimate
- Prevas 75 mg, comprimate gastrorezistente
- Acid Acetilsalicilic Solacium 500 mg comprimate
- Oltrola comprimate gastrorezistente
Medicamente cu indicații asemănătoare cu ASPIRIN 500 mg comprimate(din aceeași clasă):
- ACESAL, compr.
- ACESIL T comprimate
- Acid Acetilsalicilic Biofarm 500 mg, comprimate
- ACID ACETILSALICILIC CU GLUCONAT DE CALCIU, compr.
- Acid Acetilsalicilic Labormed 500 mg comprimate
- Acid acetilsalicilic MCC 500 mg comprimate
- Acid acetilsalicilic Sanosan 500 mg comprimate
- Acid Acetilsalicilic Santa 500 mg comprimate
- Acid Acetilsalicilic Solacium 500 mg comprimate
- Acid acetilsalicilic T 500 mg comprimate
- Acid Acetilsalicilic T Biofarm 500 mg, comprimate
- Acid Acetilsalicilic T Sanosan 100 mg, comprimate
- Acid Acetilsalicilic Tamponat 500 mg, comprimate
- Acid Acetilsalicilic Tamponat MCC 500 mg comprimate
- Acid acetilsalicilic tamponat Solacium 500 mg comprimate
- Acid Acetilsalicilic Zentiva 500 mg, comprimate
- ACID ACETILSALICILIC-RICHTER 500 mg comprimate
- Acid acetilsalicilic/Pseudoefedrină Sandoz 500 mg/30 mg granule pt. suspensie orală în plic unidoză
- ACISALIC, compr.
- ALBYL-SELTERS, compr.eff.
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul ASPIRIN 500 mg comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!