Prospect Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
Substanța activă: indapamidum
Producator: Terapia S.A.
Clasa ATC: [C03BA]:
sistem cardiovascular >>
diuretice >>
diuretice de intensitate redusa (excl. thiazide) >>
sulfonamide
Indicații Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Indapamidă Terapia conţine indapamidă ca substanţă activă. Indapamida este utilizată pentru a trata tensiunea arterială crescută (hipertensiunea arterială esenţială).Contraindicații:
Nu luaţi Indapamidă Terapia:- dacă sunteţi alergic la indapamidă, la alte sulfonamide sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
- dacă aveţi afecţiuni grave ale rinichilor,
- dacă aveţi afecţiuni hepatice severe sau o boală numită encefalopatie hepatică (o afecţiune la nivelul ficatului care afectează creierul şi sistemul nervos),
- dacă aveţi o valoare mică de potasiu în sânge.
Administrare Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Instrucțiuni pentru utilizarea corectă
Un comprimat Indapamidă Terapia 1,5 mg pe zi, de preferat dimineaţa. Comprimatele pot fi luate cu sau fără alimente. Acestea trebuie înghiţite întregi, cu apă. Tratamentul pentru tensiunea arterială mare este de obicei pe termen lung.
Dacă luaţi mai mult Indapamidă Terapia decât trebuie
Dacă aţi luat prea multe comprimate adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului. O doză foarte mare de Indapamidă Terapia poate determina greaţă, vărsături, tensiune arterială scăzută, crampe, ameţeli, somnolenţă, confuzie şi modificări în cantitatea de urină produsă de rinichi.
Dacă uitaţi să luaţi Indapamidă Terapia
Dacă uitaţi să luaţi o doză de Indapamidă Terapia luaţi următoarea doză ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Indapamidă Terapia
Deoarece tratamentul tensiunii arteriale mari se face pe termen lung, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a întrerupe utilizarea acestui medicament.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită:
- Substanţa activă este indapamida. Un comprimat cu eliberare prelungită conţine indapamidă 1,5 mg.- Celelalte componente sunt:
nucleu - lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat, hipromeloză, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu;
film - hipromeloză, macrogol 6000, dioxid de titan (E171).
Precauții:
Înainte să luaţi Indapamidă Terapia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:- dacă aveţi probleme cu ficatul,
- dacă aveţi diabet zaharat (vă rugăm să vă verificaţi valoarea glucozei în sânge în mod regulat),
- dacă suferiţi de gută,
- dacă aveţi probleme de ritm cardiac,
- dacă suferiţi de o boală de rinichi,
- dacă aveţi nevoie să faceţi analize pentru a controla funcţia glandei paratiroidiene.
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră, dacă aţi avut reacţii de fotosensibilitate.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă facă teste pentru a depista apariţia valorilor mici de sodiu sau potasiu sau a celor mari de calciu din sânge.
Dacă credeţi că oricare dintre cele prezentate mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră sau dacă aveţi orice întrebări sau nelămuriri cu privire la administrarea medicamentului, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sportivi
Sportivii trebuie avertizaţi că Indapamidă Terapia conţine o substanţă activă care poate da reacţii pozitive la testele anti-doping.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorAcest medicament poate determina reacţii adverse cum sunt ameţeli sau oboseală, legate de scăderea tensiunii arteriale. Aceste apar mai ales la începutul tratamentului sau după creşterea dozei. Dacă sunteţi afectat de aceste reacţii nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje. Cu toate acestea, cu un control adecvat, este puţin probabil să apară aceste reacţii adverse.
Indapamidă Terapia 1,5 mg conţine lactoză.
Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi o intoleranţă la anumite zaharuri (de exemplu lactoză), adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte să luaţi acest medicament.
Reacții adverse ale Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
- valori scăzute de potasiu în sânge care poate determina slăbiciune musculară
- reacţii alergice, în special dermatologice, cum sunt erupţii trecătoare pe piele la pacienţii predispuşi la reacţii alergice şi astmatice
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
- vărsături
- purpura (pete hemoragice roşii sau purpurii pe piele).
Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
- senzaţie de oboseală, ameţeli, dureri de cap, furnicături şi înţepături (parestezie)
- greaţă (senzaţie de rău), constipaţie, senzaţie de gură uscată.
- creşterea riscului de deshidratare la pacienţi vârstnici şi la pacienţi cu insuficienţă cardiac
Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
- ritm cardiac neregulat (determinând palpitaţii), tensiune arterială mică
- probleme renale (determinând simptome de oboseală, creşterea necesităţii de a urina, mâncarime, senzaţie de rău, umflarea extremităţilor)
- creşterea valorilor calciului în sânge
- pancreatită (inflamarea pancreasului, care determină durere severă la nivelul abdomenului superior), funcţie modificată a ficatului (cu simptome cum sunt oboseală, lipsa poftei de mâncare, senzaţie sau stare de rău, umflarea extremităţilor, îngălbenirea pielii)
- modificări ale celulelor din sânge cum sunt trombocitopenie (scăderea numărului de plachete din sânge care determină învineţire mai uşoară şi sângerare nazală), leucopenie (scăderea numărului de celule albe din sânge care poate determina febră inexplicabilă, dureri în gât sau alte simptome asemănătoare gripei – dacă acestea apar adresaţi-vă medicului dumneavoastră) şi anemie (scăderea celulelor roşii din sânge);
- angioedem şi/sau urticarie, manifestări severe la nivelul pielii. Angioedemul este caracterizat prin umflarea pielii din jurul ochilor, buzelor, mâinilor sau a picioarelor. Poate determina umflarea gâtului, limbii sau a căilor respiratorii care pot duce la dificultăţi respiratorii sau la înghiţire.
Dacă apar aceste reacţii adverse adresaţi-vă imediat medicul dumneavoastră.
Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile):
• pot apare modificări în sângele dumneavoastră şi medicul dumneavoastră să vă facă teste de sânge pentru a depista aceste modificări. Pot apare următoarele modificări ale rezultatelor testelor de sânge:
- scăderea potasiului în sânge
- scăderea sodiului în sânge care poate duce la deshidratare şi la tensiune arterială mică
- creşterea acidului uric din sânge o substanţă care poate determina agravarea gutei (articulaţii dureroase mai ales la picioare)
- creşterea nivelului glucozei din sânge la pacienţii diabetici
- creşterea nivelului enzimelor hepatice
• în cazul insuficienţei hepatice, există posibilitatea apariţiei encefalopatiei hepatice (probleme hepatice care duc la afectarea creierului şi sistemului nervos)
• dacă suferiţi de o afecţiune denumită „lupus eritematos sistemic”(o afecţiune a sistemului imunitar care duce la inflamarea şi afectarea articulaţiilor, tendoanelor şi a organelor cu simptome ce include erupţie cutanată tranzitorie, oboseală, lipsa poftei de mâncare, creştere în greutate şi dureri articulare) aceasta se poate agrava.
• cazuri de reacţii de fotosensibilitate (modificarea pielii) după expunere la soare sau la UVA artificiale
• traseu modificat al ECG
• bătăi neregulate ale inimii care pot pune viaţa în pericol (torsada vârfurilor)
• hepatită
• leşin
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Acestea includ şi medicamente obţinute fără prescripţie medicală.Trebuie să evitaţi să luaţi Indapamidă Terapia împreună cu litiu (utilizat în tratarea depresiei), datorită riscului de creştere a concentraţiei de litiu în sânge.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece pot fi necesare precauţii speciale:
- medicamente utilizate pentru tratarea problemelor de ritm cardiac (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol, ibutilidă, dofetilidă, digitalice),
- medicamente utilizate în tratarea tulburărilor mintale cum sunt depresia, anxietatea, schizofrenia (de exemplu antidepresive triciclice, medicamente antipsihotice, neuroleptice)
- bepridil (utilizat în tratarea anginei pectorale, o afecţiune care produce dureri în piept),
- cisapridă (utilizată în tratarea problemelor gastrointestinale),
- difemanil (utilizat în tratarea problemelor gastrointestinale)
- sparfloxacină, moxifloxacină (antibiotice utilizate pentru tratamentul infecţiilor),
- halofantrina (antiparazitar utilizat în tratarea anumitor tipuri de malarie),
- pentamidina (utilizată în tratarea anumitor tipuri de pneumonie),
- mizolastină (utilizată în tratarea reacţiilor alergice cum este febra fânului),
- medicamente antiinflamatorii nesteroidiene pentru calmarea durerilor (de exemplu, ibuprofen sau doze mari de acid acetilsalicilic) sau inhibitori ai ciclooxigenazei-2 (COX-2) (cum sunt celecoxib, etoricoxib),
- inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) (cum sunt captopril sau ramipril utilizate în tratarea hipertensiunii arteriale şi a insuficienţei cardiace),
- corticosteroizi cu administrare orală (cum sunt prednisolon sau fludrocortizon) utilizat în tratarea diferitelor afecţiuni, inclusiv astm bronşic sever şi poliartrită reumatoidă,
- laxative stimulante,
- baclofen (utilizat în tratarea rigidităţii musculare care apar în anumite boli cum este scleroza multiplă),
- diuretice care economisesc potasiul (amilorid, spironolactonă, triamteren),
- metformină (pentru tratamentul diabetului zaharat),
- substanţe de contrast iodate (utilizate în radiologie)
- comprimate de calciu sau alte suplimente de calciu,
- ciclosporină, tacrolimus sau alte imunosupresive utilizate în tratarea afecţiunilor autoimune sau după transplant,
- tetracosactidă (utilizată în tratarea bolii Crohn).
Administrarea de Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită în sarcină / alaptare:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Acest medicament nu este recomandat în timpul sarcinii. Atunci când este planificată sau diagnosticată o sarcină tratamentul trebuie schimbat cu unul alternativ cât mai repede posibil.Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
Substanţa activă este excretată în lapte. Alăptarea nu este recomandată în timp ce utilizaţi acest medicament.
Prezentare ambalaj:
Comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă sau aproape albă.Cutie cu 3 blistere Al/PVC a câte 10 comprimate cu eliberare prelungită.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. A se păstra în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă indapamidum:
- Indapamid SR Zentiva 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamida Sopharma 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid Stada 1,5 mg, compr. film. elib. prel.
- Impamid SR 1,5 mg, comprimate filmate cu eliberare prelungita
- Indapamide J&P Pharma 1,5 mg, compr. film. cu elib. prel.
- Serdimid 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamidă Alkaloid-INT 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid LPH 2,5 mg comprimate filmate
- Indater 2,5 mg, comprimate filmate
- Indapamidă Terapia 2,5 mg comprimate filmate
- Iduren SR 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamidă SR Torrent 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid MCC 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Izepox 1,5 mg, comprimate cu elib. prel.
- Belamid 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Tertensif SR 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamide Anpharm 1,5 mg, compr. elib. prel.
- INDAPSAN, compr.
- Indater SR 1,5 mg, cp. film. elib. prel.
- Impamid 2,5 mg, comprimate
- Diuremid SR 1,5 mg, cp. el. prel
- Indapen SR 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Rawel SR 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Serdimid 2,5 mg comprimate filmate
- Indapamide 2,5 mg, comprimate filmate
- TERTENSIF SR, draj.
- Indapamida Atb 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapagamma 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid SR Ozone 1,5 mg, compr. film. elib. prel.
- TERTENSIF, compr. film.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită(din aceeași clasă):
- AQUAPHOR, compr.
- Belamid 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- CLORTALIDON, compr.
- Daxpamil 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Diuremid SR 1,5 mg, cp. el. prel
- Fludex 1,5 mg/10 mg, comprimate cu eliberare modificata
- HYGROTON 50, compr.
- Iduren SR 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungită
- Impamid 2,5 mg, comprimate
- Impamid SR 1,5 mg, comprimate filmate cu eliberare prelungita
- Indapagamma 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid LPH 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid LPH 2,5 mg comprimate filmate
- Indapamid MCC 1,5 mg, comprimate cu eliberare prelungita
- Indapamid SR Ozone 1,5 mg, compr. film. elib. prel.
- Indapamid SR Zentiva 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamid Stada 1,5 mg, compr. film. elib. prel.
- Indapamida Actavis 1,5 mg, compr. film. elib. prel.
- Indapamidă Alkaloid-INT 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
- Indapamida Atb 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Indapamidă Terapia 1,5 mg comprimate cu eliberare prelungită vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!