Prospect Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri

Substanța activă: combinatii
Producator: Biofarm, Romania
Clasa ATC: [A12CC]: tractul digestiv si metabolism >> substante minerale >> alte substante minerale >> magneziu si combinatii

Indicații Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri:

Magnebene conţine magneziu şi clorhidrat de piridoxină. Face parte din grupa farmacoterapeutică: alte suplimente minerale, magnesium şi combinaţii.

Este utilizat pentru prevenirea şi tratamentul deficitului de magneziu la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani şi greutate corporală peste 20 kg.

Asocierea unora dintre următoarele simptome poate indica un deficit de magneziu:
- nervozitate, iritabilitate, anxietate uşoară, oboseală trecătoare, tulburări minore de somn;
- manifestări de anxietate, cum sunt spasmele digestive sau palpitaţiile (la subiecţi fără afecţiuni cardiace);
- crampe musculare, furnicături.
Aportul de magneziu poate ameliora aceste simptome.

Dacă simptomele nu se ameliorează după o lună de tratament, nu este utilă continuarea acestuia.

Dacă după o lună de zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Magnebene
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la lactat de magneziu dihidrat, la clorhidrat de piridoxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- dacă aveţi insuficienţă renală severă (afectare a funcţiei rinichilor);
- dacă concomitent urmaţi şi un tratament cu levodopa (medicament pentru tratamentul bolii Parkinson).

Administrare Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de:
- Adulţi: doza uzuală este de 6-8 drajeuri Magnebene pe zi, fracţionat în 2-3 prize, administrate în timpul meselor.
- Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani şi cu greutate corporală peste 20 kg şi adolescenţi: doza uzuală este de 4-6 drajeuri Magnebene pe zi, fracţionat în 2-3 prize, administrate în timpul meselor.

La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă alte concentraţii şi forme farmaceutice, adecvate vârstei.

Mod şi durată de administrare
Drajeurile trebuie înghiţite întregi, cu un pahar cu apă.

Durata obişnuită a tratamentului este de o lună. Dacă simptomele nu se ameliorează după o lună de tratament, nu este utilă continuarea acestuia.

Dacă utilizaţi mai mult Magnebene decât trebuie
Supradozajul cu magneziu pe cale orală nu este, în general, urmat de reacţii toxice, dacă rinichii funcţionează normal. Totuşi, în cazul unei insuficienţe renale, este posibil să apară intoxicaţia cu magneziu.

Următoarele simptome apar în cazul administrării unei cantităţi mai mari decât doza recomandată: scăderea tensiunii arteriale, greaţă, vărsături, înroşirea trecătoare a feţei şi gâtului, sete, deprimarea sistemului nervos central (somnolenţă, confuzie), slăbiciune musculară, diminuarea reflexelor, modificări ale ECG, apariţia deprimării respiraţiei, aritmii cardiace, comă, stop cardiac şi paralizie respiratorie, sindrom anuric.

Tratamentul supradozajului cu Magnebene constă în: rehidratare şi diureză forţată. În cazul insuficienţei renale, este necesară hemodializă sau dializă peritoneală.

Dacă uitaţi să utilizaţi Magnebene
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi utilizaţi
Magnebene Întreruperea prematură a tratamentului nu vă afectează.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri:

- Substanţele active sunt: lactat de magneziu dihidrat şi clorhidrat de piridoxină. Fiecare drajeu conţine lactat de magneziu dihidrat 470 mg şi clorhidrat de piridoxină 5 mg. - Celelalte componente sunt: nucleu (lactoză monohidrat, amidon de porumb, talc, stearat de magneziu, povidonă K30); strat de drajefiere (zahăr, gelatină, dioxid de titan (E171), carbonat de calciu, talc, ceară carnauba micronizată).

Precauții:

Înainte să utilizaţi Magnebene, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- această formă farmaceutică nu este destinată copiilor cu vârsta sub 6 ani şi greutate corporală sub 20 kg;
- la pacienţii cu insuficienţă renală moderată se recomandă precauţie, pentru a evita riscurile care ar putea proveni din creşterea concentraţiei magneziului în sânge;
- în caz de infecţii urinare, acestea trebuie vindecate, înainte de începerea tratamentului cu magneziu;
- în cazul asocierii deficitului de calciu, se recomandă, ca primă măsură, în majoritatea cazurilor, corectarea deficitului de magneziu, înainte de a începe administrarea de calciu;
- dacă luaţi doze mari de piridoxină pe o perioadă lungă de timp (câteva luni sau, în alte cazuri, ani), poate să apară afectarea senzorială a nervilor.

Simptomele includ: amorţeală şi tulburări de echilibru, tremor la nivelul extremităţilor şi dificultăţi de coordonare (ataxie senzorială gradual progresivă).

În general, efectele sunt reversibile după întreruperea administrării.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Magnebene nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Magnebene conţine zahăr şi lactoză.
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri:

Ca toate medicamentele, Magnebene poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe: foarte frecvente (care afectează mai mult de 1 utilizator din 10); frecvente (care afectează 1 până la 10 utilizatori din 100); mai puţin frecvente (care afectează afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000); rare (care afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000); foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Foarte rare: reacţii alergice. Cu frecvenţă necunoscută: cazuri izolate de diaree şi dureri abdominale, diverse reacţii adverse cutanate.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Magnebene împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

În special, informaţi-l pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist dacă luaţi:
- levodopa (medicament pentru tratamentul bolii Parkinson). Trebuie să evitaţi administrarea concomitentă cu levodopa, deoarece acţiunea levodopa este inhibată atunci când nu este asociată cu inhibitori ai dopa-decarboxilazei periferice. Trebuie să evitaţi orice aport de piridoxină dacă levodopa nu este asociată cu inhibitori ai dopa-decarboxilazei;
- medicamente care conţin fosfaţi sau săruri de calciu, deoarece scad absorbţia intestinală de magneziu;
- tetracicline (medicamente pentru tratamentul unor infecţii). Medicamentele care conţin magneziu, fier sau fluoruri şi tetraciclinele administrate pe cale orală îşi influenţează reciproc absorbţia. De aceea, se recomandă administrarea acestora la un interval de cel puţin 3 ore faţă de tetracicline;
- medicamente utilizate în tratamentul unor infecţii: aminoglicozide, care grăbesc eliminarea magneziului, tetraciclină, neomicină, eritromicină, cloramfenicol, sulfamide, cicloserină, care produc inactivarea vitaminei B6, izoniazidă, care creşte necesarul de vitamina B6, nitrofurantoină, a cărei eliminare este crescută de 2 ori de către vitamina B6;
- medicamente glicozide tonicardiace cum este digoxina, deoarece magneziul le modifică absorbţia; - diuretice care economisesc potasiu, deoarece cresc cantitatea de magneziu din sânge; - ciclosporină A (medicament folosit în transplantul de organ), deoarece grăbeşte eliminarea magneziului;
- medicamente pentru tratamentul cancerului: vitamina B6 scade activitatea altretaminei, cisplatina creşte eliminarea magneziului;
- hidralazină, medicament pentru scăderea tensiunii arteriale, deoarece creşte necesarul de vitamina B6;
- penicilamină şi contraceptive orale, care pot creşte necesarul de vitamina B6;
- medicamente pentru tratamentul convulsiilor: fenobarbital şi fenitoină, deoarece vitamina B6 scade concentraţiile acestor medicamente în sânge.

Administrarea de Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina
Datele provenite din utilizarea magneziului sau a piridoxinei la femeile gravide sunt inexistente sau limitate. Magnebene este utilizat doar la recomandarea medicului dumneavoastră în timpul sarcinii şi la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.

Alăptarea
Magneziul se excretă în laptele matern. În doze mari piridoxina poate interfera cu secreţia de prolactină. Nu se poate exclude un risc pentru nou-născuţi/sugari. Trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe/de a se abţine de la tratamentul cu Magnebene, având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie.

Prezentare ambalaj:

Magnebene se prezintă sub formă de drajeuri de formă discoidală, cu suprafaţă lucioasă, de culoare albă.
Este disponibil în cutii cu 5 blistere din PVC transparent/Al, a câte 10 drajeuri.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau flacon după „Data expirării”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Magnebene 470 mg/5 mg drajeuri vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.