Prospect Mucosolvan 15 mg gumă orală

Substanța activă: ambroxolum
Producator: BOEHRINGER INGELHEIM PHARMA GmbH & Co. KG , German
Clasa ATC: [R05CB]: aparatul respirator >> preparate pentru tratamentul tusei >> expectorante fara combinatii cu antitusive >> mucolitice
Ambroxolul, substanţa activă a Mucosolvan, măreşte secreţia de mucus din căile respiratorii, facilitează expectoraţia şi uşurează tusea.

Indicații Mucosolvan 15 mg gumă orală:

Mucosolvan este indicat ca secretolitic în tratamentul afecţiunilor bronşice acute şi episoadelor de acutizare ale bronhopneumopatiei sau ale altor afecţiuni bronhopulmonare cronice asociate cu secreţie anormală de mucus şi afectare a transportului mucusului.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Mucosolvan:
- dacă sunteţi alergic la ambroxol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- dacă suferiţi de vreo afecţiune ereditară care să poată produce o incompatibilitate cu unul dintre excipienţii acestui medicament (vezi, de asemenea, „Mucosolvan conţine sorbitol”.

Administrare Mucosolvan 15 mg gumă orală:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani:
Doza recomandată este de 2 gume orale Mucosolvan (30 mg clorhidrat de ambroxol) de 3 ori pe zi.
Efectul terapeutic poate fi mărit prin administrarea a 2 gume orale de 4 ori pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 – 12 ani:
Doza recomandată este de 1 gumă orală de 2 –3 ori pe zi.
Efectul terapeutic poate fi mărit prin administrarea unei gume orale de 4-6 ori pe zi.

Guma orală trebuie dizolvată încet în gură.

Dacă simptomele dumneavoastră nu s-au ameliorat după tratamentul cu Mucosolvan pentru afecţiuni respiratorii acute, trebuie să vă consultaţi medicul.

Mucosolvan poate fi administrat cu sau fără alimente.

Dacă utilizaţi mai mult Mucosolvan decât trebuie
Dacă luați mai mult decât trebuie din Mucosolvan, cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului. Până în prezent nu au fost descrise efecte datorate supradozajului la om. Pe baza raportărilor unor cazuri de supradozaj accidental sau/şi din greşeli de administrare, simptomele observate sunt similare cu reacţiile adverse cunoscute ale Mucosolvan la doze recomandate şi dacă apar, se va administra tratament simptomatic.

Dacă uitaţi să utilizaţi Mucosolvan
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi una imediat ce vă aduceţi aminte, dar nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi apoi următoarea doză ca de obicei.

Dacă încetaţi să utilizaţi Mucosolvan
Mucosolvan trebuie luat numai atunci când este nevoie si trebuie întrerupt după îmbunătăţirea stării de sănătate

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Mucosolvan 15 mg gumă orală:

- Substanţa activă este clorhidratul de ambroxol. O gumă orală conţine clorhidrat de ambroxol 15 mg.
- Celelalte componente sunt: sorbitol lichid necristalizabil (E 420), karion 83, acacia 85, ulei de mentă, ulei de eucalipt, zaharină sodică, parafină lichidă ușoară, apă purificată.

Precauții:

Înainte să utilizaţi Mucosolvan, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Dacă aveţi afectată funcţia renală sau o boală hepatică severă.

Au existat raportări privind reacţii cutanate severe asociate cu administrarea clorhidratului de ambroxol.
Dacă dezvoltaţi o erupţie cutanată tranzitorie (inclusiv leziuni ale mucoaselor, cum sunt mucoasa bucală, faringiană, nazală, oculară şi genitală), opriţi administrarea MUCOSOLVAN şi adresaţi-vă imediat medicului.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu există date după punerea pe piață privind apariţia unui efect asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Nu au fost efectuate studii privind influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mucosolvan conţine sorbitol.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă stiţi că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide.

O gumă orală Mucosolvan 15 mg conţine 525 mg sorbitol, adică 4,2 g sorbitol pe doza maximă zilnică recomandată (120 mg). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua/utiliza acest medicament.

Reacții adverse ale Mucosolvan 15 mg gumă orală:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea ambroxol:

Frecvente (afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori):
- senzație de rău digestiv (greață)
- modificări ale gustului
- amorţirea gurii şi a limbii
- amorţirea gâtului.

Mai puțin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori):
- diaree
- uscăciunea gurii
- stare de rău digestiv (vărsătură),
- disconfort de digestie/indigestie
- durere abdominală.

Rare (afectează mai puțin de 1 din 1000 utilizatori):
- reacții de hipersensibilitate
- erupție cutanată tranzitorie, uricarie.

Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- reacții anafilactice, inclusiv șoc anafilactic, angioedem (umflare rapidă a pielii, țesutului cutanat, țesuturilor mucoase și submucoase) și prurit,
- reacții adverse cutanate severe(inclusiv eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică și pustuloză exantematică generalizată acută).

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Nu au fost raportate interacţiuni cu alte medicamente, care să fie relevante din punct de vedere clinic.

Administrarea de Mucosolvan 15 mg gumă orală în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina
Mucosolvan nu este recomandat în timpul sarcinii, în special în primele trei luni de sarcină.

Alăptarea
Mucosolvan nu este recomandat mamelor care alăpteză, deoarece clorhidratul de ambroxol se excretă în lapte.

Prezentare ambalaj:

Mucosolvan se prezintă sub formă de gume orale de culoare maroniu deschis, rotunde, cu miros şi gust de mentă.

Este disponibil în:
- cutii cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 gume orale
- cutii cu 3 blistere din Al/PVC a câte 10 gume orale
- cutii cu 5 blistere din Al/PVC a câte 10 gume orale
- cutii cu 10 blistere din Al/PVC a câte 10 gume orale

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ambroxolum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Mucosolvan 15 mg gumă orală(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Mucosolvan 15 mg gumă orală vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.