Prospect Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie

Substanța activă: combinații
Producator: Krka, d.d., Novo Mesto, Slovenia
Clasa ATC: [R02AA]: aparatul respirator >> preparate pentru zona oro-faringiana >> produse pentru gat >> antiseptice
Septolete plus conţine doi compuşi activi: clorură de cetilpiridiniu şi benzocaină.

Clorura de cetilpiridiniu este un antiseptic uşor, care omoară bacteriile responsabile de durerile în gât şi de infecţiile de la nivelul gurii şi gâtului şi inhibă dezvoltarea unor tipuri de fungi şi, într-o oarecare măsură, de virusuri. Ameliorează inflamaţiile gurii şi gâtului şi, mai ales, previne dezvoltarea unor inflamaţii bacteriene mai severe.

Benzocaina aparţine unui grup de medicamente cunoscute sub numele de anestezice locale. Ameliorează durerea la înghiţire, care însoţeşte frecvent infecţiile şi inflamaţiile gurii şi gâtulul.

Septolete plus prezintă acţiuni antimicrobiene şi analgezice locale. Dezinfectează gura şi gâtul şi ameliorează durerea locală.

Indicații Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie:

Septolete plus este recomandat în ameliorarea durerii din:
- infecţiile mai uşoare ale gurii şi gâtului (faringite, laringite),
- inflamaţia gingiilor şi a mucoasei gurii (gingivite, stomatite) şi
- răceală şi gripă.

Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Septolete plus
- dacă sunteţi alergic la benzocaină, clorura de cetilpiridiniu, la alte anestezice locale sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- dacă aveţi dependenţă de alcool etilic;
- dacă aveţi methemoglobinemie – o boală foarte rară, în care sângele nu poate transporta oxigenul spre celulele organismului.

Administrare Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi
Pentru administrarea unei singure doze, apăsaţi de două ori pe pulverizator. Puteţi repeta doza la intervale de 2 până la 3 ore, de maxim 8 ori pe zi.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Pentru administrarea unei singure doze, apăsaţi de două ori pe pulverizator. Puteţi repeta doza la interval de 2 până la 3 ore, de maxim 8 ori pe zi

Copii cu vârsta de 6 până la 12 ani
Pentru administrarea unei singure doze, apăsaţi o singură dată pe pulverizator. Puteţi repeta doza la interval de 2 până la 3 ore, de maxim 8 ori pe zi. Utilizarea medicamentului trebuie supravegheată de un adult.

Septolete plus nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani, datorită lipsei datelor asupra siguranţei administrării.

Vârstnici
Dozele recomandate pentru pacienţi vârstnici sunt aceleaşi ca pentru adulţi. Dacă aveţi vârsta peste 65 ani, luaţi alte medicamente şi aveţi şi alte boli, prezentaţi un risc crescut de apariţie a methemoglobinemiei.

Nu utilizaţi Septolete plus mai mult de 7 zile.

Mod de utilizare
Înainte de prima utilizare sau dacă nu aţi mai folosit Septolete plus o perioadă lungă de timp, apăsaţi pe pulverizator de câteva ori (de 5 până la 9 ori) şi eliberaţi medicamentul în aer sau în chiuvetă. Apăsaţi până apare un nor de particule fine.

Înainte de utilizare, scoateţi capacul din plastic.

Deschideţi larg gura, poziţionaţi orificiul aplicatorului spre gât şi apăsaţi o singură dată pe pulverizator. Nu respiraţi în timpul pulverizării.

După fiecare utilizare, puneţi din nou capacul pe pulverizator.

Septolete plus trebuie utilizat de un singur pacient.

La o singură apăsare a pulverizatorului, se eliberează 0,15 ml of soluţie, care conţine benzocaină 1,5 mg şi clorură de cetilpiridiniu 0,3 mg.

Dacă utilizaţi mai mult Septolete plus decât trebuie
Având în vedere cantitatea de substanţe active conţinute într-o doză unică, riscul de supradozaj este minim. Utilizarea unor doze mai mari decât cele recomandate poate determina probleme gastrointestinale, cum sunt greaţă, vărsături şi diaree.

Dacă utilizaţi spray-ul prea frecvent sau doze mai mari, pentru o perioadă de timp mai lungă, puteţi manifesta methemoglobinemie, o boală în care sângele nu mai poate transporta oxigenul în organism.

Dacă prezentaţi durere de cap, oboseală, ameţeli şi dificultăţi de respiraţie, adresaţi-vă imediat medicul dumneavoastră şi întrerupeţi utilizarea medicamentului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Septolete plus
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie:

- Substanţele active sunt: benzocaină şi clorură de cetilpiridiniu. Fiecare ml de spray bucofaringian conţine benzocaină 10 mg şi clorură de cetilpiridiniu 2 mg. Fiecare doză este echivalentă cu 0,15 ml soluţie, care conţine benzocaină 1,5 mg şi clorură de cetilpiridiniu 0,3 mg.
- Celelalte componente sunt: alcool etilic (96%), glicerol, zaharină sodică, ulei de mentă şi apă purificată.

Precauții:

Înainte să luaţi Septolete plus, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale:
- dacă aveţi orice fel de dificultate în respiraţie,
- dacă aveţi vârsta peste 65 ani,
- dacă sunteţi fumător,
- dacă aveţi orice boală de inimă.

În toate cazurile descrise mai sus, puteţi prezenta un risc crescut de methemoglobinemie (o boală a sângelui), care reprezintă o reacţie adversă severă (vezi pct. Reacţii adverse posibile).

Copii şi adolescenţi
Septolete plus nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani.

Important
- Dacă aveţi răni deschise în gură, nu utilizaţi Septolete plus, deoarece clorura de cetilpiridiniu întârzie vindecarea rănilor.
- Dacă aveţi o infecţie severă, acompaniată de dureri severe în gât, febră mare, dureri de cap şi vărsături, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, în special dacă simptomele dumneavoastră nu se ameliorează în decurs de 3 zile.
- Nu pulverizaţi Septolete plus în ochi sau în vecinătatea ochilor şi nu inhalaţi medicamentul.
- După utilizarea Septolete plus, pot apare senzaţii de arsură, amorţeli la nivelul gurii şi faringelui sau dificultăţi de înghiţire. Poate fi dificil să mâncaţi sau să beţi lichide, sau s-ar putea să vă muşcaţi buzele şi/sau limba; de aceea, nu mâncaţi, nu beţi, nu mestecaţi şi nu vă spălaţi pe dinţi cel puţin o oră după utilizarea medicamentului.

Nu utilizaţi Septolete plus o perioadă lungă de timp sau prea frecvent, deoarece dozele mai mari decât cele recomandate cresc riscul reacţiilor adverse.

Septolete plus nu conţine zahăr, de aceea poate fi utilizat şi de către pacienţii cu diabet zaharat.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Septolete plus nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Septolete plus conţine alcool etilic 49,5 mg/doză, făcând posibilă detectarea acestuia în aerul expirat din plămâni prin gură.

Reacții adverse ale Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
- Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
- Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
- Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane
- Rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
- Foarte rare: pot afecta până la 1 din 10000 persoane
- Cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

Imediat după utilizare poate apărea în gură sau gât o senzație de amorţire. Acest efect apare datorită mecanismului de acţiune al medicamentului şi dispare în scurt timp.

Reacţii adverse mai puţin frecvente:
- Reacţie de hipersensibilitate (alergie). Dacă observaţi simptome cum sunt erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, umflarea pielii şi dificultăţi în respiraţie, contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră. Dacă sunteţi hipersensibil la benzocaină (cunoscută şi sub denumirea chimică de ester al acidului 4-aminobenzoic), există posibilitatea să fiţi de asemenea hipersensibil şi la alte anestezice locale din acelaşi grup de medicamente, de exemplu la procaină, tetracaină.

Reacţii adverse rare:
- tulburări digestive, cum sunt greaţă, vărsături şi diaree, în special dacă utilizaţi doze mai mari decât cele recomandate.
- afecţiune a sângelui, denumită methemoglobinemie, în care sângele nu poate transporta oxigenul spre celulele organismului. Dacă aveţi durere de cap, oboseală, ameţeli şi dificultăţi de respiraţie, adresaţi-vă imediat medicul dumneavoastră şi întrerupeţi utilizarea medicamentului.

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Septolete plus nu afectează efectele altor medicamente.

Septolete plus împreună cu alimente şi băuturi
Când utilizaţi Septolete plus nu consumaţi lapte, deoarece acesta reduce eficacitatea medicamentului. După administrarea medicamentului, nu mâncaţi şi nu beţi timp de cel puţin o oră.

Administrarea de Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu se recomandă utilizarea Septolete plus în timpul sarcinii şi alăptării.

Prezentare ambalaj:

Septolete plus se prezintă sub formă de lichid limpede, incolor, până la slab gălbui.

Ambalaj
Cutie cu un flacon din PEÎD a 30 ml, prevăzut cu pompă din PP albă şi capac din PP roşie

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă combinații:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Septolete plus 10 mg+2 mg/ml spray bucofaringian, soluţie vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.