Prospect Contractubex, gel
Substanța activă: combinații
Producator: Merz Pharma GmbH & Co. KGaA, Germania
Clasa ATC: [C05BA]:
sistem cardiovascular >>
vasoprotectoare >>
medicatie antivaricoasa >>
topice cu heparina
Grupa farmaceutică: alte cicatrizante
Indicații Contractubex, gel:
Contractubex este indicat pacienţilor cu cicatrice care limitează mişcările, cele hipertrofice, cheloide (cicatrice care sunt îngroşate, ridicate şi uneori colorate diferit de pielea din jur), cicatrice desfigurante post-operatorii, după amputaţii, arsuri şi accidente; după contracturi cum ar fi contractura Dupuytrene (contractura mâinii) şi contracturile traumatice ale tendoanelor ca şi cicatrice atrofice (cicatrice care formează depresiuni sau încreţituri ale pielii).Contraindicații:
Nu utilizaţi Contractubex :- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la Extr. Cepae, heparină sodică, alantoină, la acid sorbic sau parabeni ( metil-4-hidroxibenzoat) sau la oricare dintre celelalte componente ale Contractubex.
Deoarece nu există date despre siguranța și eficacitatea Contractubex la copii cu vârsta sub un an, acesta nu trebuie folosit la această categorie de vârstă.
Administrare Contractubex, gel:
Utilizaţi întotdeauna Contractubex exact aşa cum este descris în acest prospect. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Dacă medicul nu prescrie altfel, doza uzuală este de o aplicare de câteva ori pe zi şi se masează uşor ţesutul cicatriceal până la absorbţia completă a gelului. Dacă cicatricele sunt dure şi vechi, Contractubex se lasă să acţioneze peste noapte sub un bandaj.
Copii
Deoarece nu sunt cunoscute eficacitatea și toleranța Contractubex la copii cu vârsta mai mică de 1 an, nu este recomandată utilizarea Contractubex la această categorie.
La copii cu vârsta mai mare de 1 an se poate utiliza Contractubex, 1-2 aplicații pe zi, la indicația expresă a medicului și numai dacă acesta consideră că beneficiile depășesc potențialele riscuri.
Dacă aveți întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acțiune:
Contractubex acţionează pentru stoparea proliferării ţesutului cicatriceal şi are efect de aplatizare şi decontractare asupra acestui ţesut. De asemenea, reduce înroşirea, căldura, inflamaţia şi durerea (antiinflamator).Compoziție Contractubex, gel:
- Substanţele active sunt: heparină sodica 5000 UI, extract lichid de ceapă 10 g, alantoină 1 g pentru 100 g gel.- Celelalte componente sunt: acid sorbic, p-hidroxibenzoat de metil, gumĂ Xantan, macrogol 200, compoziție de parfumare 231616, apă purificată
Precauții:
Înainte să utilizaţi contractubex, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Contractubex conţine paraben (metil-4-hidroxibenzoat), care poate produce reacţii alergice (chiar întârziate). Contractubex conţine acid sorbic ce poate cauza reacţii locale la nivelul pielii (de ex. dermatită de contact).La copii, Contractubex va fi folosit doar dacă medicul consideră că beneficiile depășesc riscurile. Există instrucțiuni speciale pentru copii.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorContractubex nu are nicio influenţă asupra capacității de a conduce autovehicule şi de a folosi utilaje.
Contractubex conţine p-hidroxibenzoat de metil, care poate produce reacţii alergice întârziate.
Contractubex conţine acid sorbic/ Poate cauza reacţii locale la nivelul pielii, de ex. dermatită de contact.
Reacții adverse ale Contractubex, gel:
Ca toate medicamentele, Contractubex poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Următoarele reacții adverse au fost raportate la utilizarea Contractubex:
Frecvente (afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori):
• mâncărime,
• înroșirea pielii,
• mici pete roșii pe piele,
• atrofie cicatriceală.
Mai puțin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori) :
• colorarea în brun a pielii,
• atrofia pielii.
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele diponibile):
• apariția de pete roșii, supranivelate pe piele, pline cu puroi
• reacții alergice locale,
• inflamație și durere la locul administrării,
• amorțeală sau furnicături în mâini și picioare,
• urticarie,
• erupție cutanată tranzitorie,
• iritaţie cutanată,
• formarea demici umflături pe piele,
• inflamaţie cutanată,
• senzaţie de arsură la nivelul pielii,
• exfoliere la locul aplicării,
• senzaţie de strângere a pielii,
• dermatită de contact.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.Nu sunt cunoscute interacţiuni cu alte medicamente.
Administrarea de Contractubex, gel în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Nu se cunosc până acum riscurile pe durata sarcinii şi alăptării.
Prezentare ambalaj:
Contractubex se prezintă sub formă de gel opac, de culoare brun deschisă, cu miros caracteristic.Cutie cu un tub din aluminiu a 20 g gel
Cutie cu un tub din aluminiu a 50 g gel
Condiții de păstrare:
A se păstra la temperaturi sub 25°C.A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi Contractubex după data de expirare înscrisă pe ambalaj, dupa EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Contractubex, gel(din aceeași clasă):
- ALLÉ 10 mg + 250 UI/g cremă
- ALLÉ 10 mg + 500UI/g gel
- ALLÉ FORTE 10 mg + 1000 UI/gram cremă
- Antiflebitic 10 mg + 1000 UI/gram, crema
- Antiflebitic gel
- Antiflebitic Gel
- Antiflebitic MK crema
- Dermaton, crema
- ESSAVEN 60 000, gel
- Fluven 500 UI/1 g, crema
- Hepathrombin 300 UI/g unguent
- Hepathrombin 300 UI/g, gel
- Hepathrombin 300 UI/g, gel
- Hepathrombin 30000UI gel
- Hepathrombin 30000UI unguent
- Hepathrombin 500 UI/g unguent
- Hepathrombin 500 UI/g, gel
- Hepathrombin 500 UI/g, gel
- Hepathrombin 50000UI gel (Hemofarm)
- Hepathrombin 50000UI unguent
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Contractubex, gel vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!