Prospect Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie

Substanța activă: mometasonum
Producator: FARMEA 10 Franta
Clasa ATC: [R01AD]: aparatul respirator >> preparate nazale >> decongestionante nazale de uz topic >> corticosteroidiene

Indicații Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie:

Kalmente conţine furoat de mometazonă, o substanţă care face parte din grupul medicamentelor numite corticoizi. Furoatul de mometazonă nu trebuie confundat cu steroizii anabolizanţi utilizaţi în mod greşit de către unii sportivi, administraţi sub formă de comprimate sau injecţii.

Pentru ce se utilizează Kalmente
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul simptomelor rinitei alergice determinate de alergia la polenul din iarbă sau copaci (rinită alergică sezonieră, cunoscută şi sub numele de febra fânului) sau determinate de alergii, de exemplu la animale, acarienii din praful din locuinţe sau mucegai (rinită alergică perenă). La administrarea în nas a unor cantităţi mici de substanţă activă, aceasta ajută la ameliorarea inflamaţiei, strănutului, mâncărimii şi a nasului înfundat sau cu secreţii.

Kalmente spray nazal se administrează la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani în cazul rinitei alergice.

Acest medicament este utilizat, de asemenea, pentru tratamentul simptomatic al polipilor nazali (mici formaţiuni în interiorul nasului) la adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste. Prin reducerea inflamaţiei determină reducerea progresivă a polipilor nazali.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Kalmente:
- dacă sunteţi alergic la furoatul de mometazonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament;
- dacă aveţi o infecţie la nivelul nasului. Trebuie să aşteptaţi până se vindecă infecţia înainte de a utiliza spray-ul nazal;
- dacă vi s-a efectuat recent o operaţie la nivelul nasului sau v-aţi lovit la nas.

Trebuie să aşteptaţi până se vindecă înainte de a utiliza spray-ul nazal.

Administrare Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie:

Kalmente spray se administrează numai pe cale nazală.
Doze
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur. Nu utilizaţi o doză mai mare sau doze mai dese sau pe perioade mai lungi de timp decât a recomandat medicul dumneavoastră.

Doza uzuală este de 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. O dată ce simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să administraţi numai o pulverizare în fiecare nară, o dată pe zi. Dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine, trebuie să vă adresaţi medicului care poate să vă crească doza până la un maxim zilnic de 4 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. O dată ce simptomele dumneavoastră vor fi controlate medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza la 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi.

Utilizarea la copii şi adolescenţi
Copii şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza uzuală este de 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. Odată ce simptomele sunt controlate, medicul vă poate recomanda să administraţi o singură pulverizare în fiecare nară o dată pe zi. Dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine, trebuie să vă adresaţi medicului care poate să vă crească doza până la un maxim zilnic de 4 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi. O dată ce simptomele vor fi controlate, medicul vă poate recomanda să reduceţi doza la 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi

Copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11 ani Doza uzuală este de o pulverizare în fiecare nară, o dată pe zi.

Febra fânului severă
Dacă aveţi o formă severă de febra fânului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să începeţi utilizarea Kalmente cu 2-4 săptămâni înainte de începerea sezonului cu polen, acest lucru ajutând la prevenirea simptomelor febrei fânului. Medicul dumneavoastră vă poate recomanda să utilizaţi alte tratamente asociate, în special dacă prezentaţi mâncărime sau iritaţie la nivelul ochilor. La sfârşitul sezonului cu polen, simptomele febrei fânului ar trebui să se amelioreze şi este posibil ca tratamentul să nu mai fie necesar.

Polipi nazali
Doza iniţială uzuală este de 2 pulverizări în fiecare nară, administrate o dată pe zi. Dacă simptomele nu sunt controlate după 5-6 săptămâni, doza poate fi crescută la 2 pulverizări în fiecare nară, administrate de 2 ori pe zi. Odată ce simptomele sunt controlate, medicul dumneavoastră va reduce doza. Dacă nu se observă nicio ameliorare a simptomelor după 5-6 săptămâni de utilizare zilnică de 2 ori pe zi, trebuie să vă adresaţi medicului pentru a lua în considerare alte tratamente.

Mod de administrare
Pregătirea spray-ului nazal pentru utilizare Kalmente spray nazal este prevăzut cu un capac ce protejează dispozitivul de acţionare şi îl păstrează curat. Trebuie să-l daţi jos înainte de a utiliza spray-ul şi să-l puneţi la loc după fiecare utilizare. Dacă utilizaţi spray-ul pentru prima dată trebuie să ,,pregătiţi” pompa prin efectuarea a 10 pulverizări până când aspectul suspensiei eliberate este uniform:
1. Agitaţi flaconul uşor.
2. Puneţi degetul arătător şi cel mijlociu de fiecare parte a dispozitivului de acţionare şi degetul mare sub flacon.
3. Ţineţi la distanţă dispozitivul de acţionare şi apăsaţi cu degetele pentru a pulveriza suspensia.

Dacă nu aţi mai utilizat spray-ul de mai mult de 14 zile, trebuie să pregătiţi din nou flaconul prin pulverizarea spray-ului de două ori până se obţine suspensie uniformă. În cazul utilizării dozei obişnuite, de câte 2 pulverizări în fiecare nară, o dată pe zi, pentru tratamentul: febrei fânului, rinitei perene sau polipozei nazale, acest medicament trebuie să furnizeze doze suficiente pentru: 15 zile de tratament (flacon cu 60 pulverizări), 30 zile de tratament (flacon cu 120 pulverizări) sau 35 zile de tratament (flacon cu 140 pulverizări).

Cum să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal
1. Agitaţi uşor flaconul şi îndepărtaţi capacul.
2. Suflaţi-vă uşor nasul.
3. Astupaţi-vă o nară şi plasaţi vârful flaconului în cealaltă nară. Îndreptaţi capul uşor înainte, ţinând flaconul îndreptat în sus.
4. Începeţi să respiraţi uşor pe nas şi, în timp ce inspiraţi pulverizaţi suspensia în interiorul nasului apăsând O DATĂ cu degetele dispozitivul de administrare.
5. Expiraţi pe gură. Repetaţi acţiunile prezentate la pct. 4 pentru a doua pulverizare în aceeaşi nară.
6. Scoateţi vârful flaconului din nară şi expiraţi pe gură.
7. Repetaţi acţiunile prezentate de la pct. 3 până la pct. 6 pentru cealaltă nară. După utilizarea spray-ului, ştergeţi cu grijă vârful flaconului cu o batistă curată sau şerveţel şi puneţi la loc capacul protector.

Curăţarea spray-ului nazal
Este important să curăţaţi în mod regulat spray-ul dumneavoastră nazal, altfel poate să nu funcţioneze cum trebuie. Îndepărtaţi capacul protector şi detaşaţi cu grijă dispozitivul de administrare. Spălaţi capacul protector şi dispozitivul de administrare în apă caldă şi apoi clătiţi-le la robinet. Lăsaţi-le să se usuce într-un loc cald. Reataşaţi la flacon dispozitivul de administrare şi puneţi apoi capacul protector. Pompa spray-ului trebuie re-amorsată cu 2 pulverizări la prima utilizare după curăţare.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Kalmente
Este important să administraţi dozele aşa cum este precizat în acest prospect sau cum v-a recomandat medicul. Dacă administraţi mai mult sau mai puţin se poate ca simptomele dumneavoastră să se agraveze. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră în cazul în care aţi administrat accidental mai multe doze. Utilizarea în exces şi pe o perioadă îndelungată a glucocorticoizilor poate să influenţeze, rareori, activitatea unora dintre hormonii dumneavoastră. Poate afecta creşterea şi dezvoltarea copiilor şi adolescenţilor.

Dacă uitaţi să utilizaţi Kalmente
Dacă aţi uitat să utilizaţi spray-ul dumneavoastră nazal la momentul potrivit, utilizaţi-l imediat ce v-aţi amintit, apoi continuaţi ca înainte. Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Kalmente
La unii pacienţi este posibil ca utilizarea Kalmente să amelioreze simptomele la 12 ore după administrarea primei doze. Oricum, beneficiul complet al tratamentului poate să nu se observe până la 2 zile. Este foarte important să utilizaţi cu regularitate spray-ul dumneavoastră nazal.

Nu întrerupeţi tratamentul chiar dacă vă simţiţi mai bine, decât dacă medicul dumneavoastră a recomandat aşa.

Compoziție Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie:

- Substanţa activă este furoatul de mometazonă.
Fiecare puf conţine furoat de mometazonă 50 micrograme, sub formă monohidrat.
- Celelalte componente sunt: clorură de benzalconiu, glicerol, polisorbat 80, celuloză microcristalină şi carmeloză sodică, acid citric monohidrat, citrat de sodiu, apă purificată.

Precauții:

Înainte să utilizaţi Kalmente adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
- aveţi sau aţi avut vreodată tuberculoză;
- aveţi infecţie a ochiului cu Herpes simplex (virus);
- aveţi orice alt fel de infecţie;
- luaţi alte medicamente corticosteroide, fie pe cale orală fie prin administrare injectabilă;
- aveţi fibroză chistică (boală genetică ce afectează mai multe organe, în special plămânii şi sistemul digestiv).

În timp ce utilizaţi ,Kalmente evitaţi să intraţi în contact cu orice persoană cu rujeolă sau varicelă. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă veniţi în contact cu cineva care are aceste infecţii.

Utilizarea acestui spray nazal poate determina teste pozitive la testele antidoping.

Copii şi adolescenţi Utilizarea pe termen lung a steroizilor cu administrare nazală în doze mari poate determina încetinirea creşterii la copii şi adolescenţi. Medicul dumneavoastră poate verifica înălţimea copilului la anumite intervale pe parcursul tratamentului şi poate reduce doza dacă se observă orice reacţii adverse.

Atenționări:

Kalmente conţine clorură de benzalconiu
Kalmente conţine conservantul clorură de benzalconiu (20 micrograme pentru o pulverizare), care poate fi iritant şi poate determina reacţii la nivelul pielii.

Dacă este utilizat pe perioade îndelungate, clorura de benzalconiu poate determina umflare a mucoasei nazale. În cazul unei astfel de reacţii (congestie nazală persistentă) trebuie utilizate pe cât posibil medicamente pentru nas fără clorură de benzalconiu.

Dacă astfel de medicamente nu sunt disponibile trebuie utilizată altă formă farmaceutică.

Reacții adverse ale Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

ÎNTRERUPEŢI imediat administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă unui medic dacă prezentaţi oricare dintre următoarele, care pot fi semne ale unei reacţii alergice severe foarte rare:
- dificultate la respiraţie sau la înghiţire;
- umflare a feţei, buzelor, limbii sau gâtului.

Alte reacţii adverse Reacţii adverse frecvente (afectează până la 1 utilizator din 10):
- durere de cap;
- sângerare la nivelul nasului;
- durere la nivelul nasului sau a gâtului.

Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează până la 1 utilizator din 100):
- infecţie a căilor respiratorii superioare;

Reacţii adverse rare (afectează până la 1 utilizator din 1000):
- reacţii alergice imediate.

Reacţii adverse foarte rare (afectează până la 1 utilizator din 10000):
- creştere a presiunii de la nivelul ochiului (glaucom), determinând tulburări de vedere;
- afectare a segmentului nasului care desparte nările;
- afectare a gustului şi a mirosului.

Reacţii adverse adiţionale la copii şi adolescenţi
În cazul utilizării în doze mari pentru perioade lungi de timp la copii şi adolescenţi, spray-ul nazal cu corticoizi poate determina reducerea creşterii. Înălţimea copilului dumneavoastră trebuie urmărită periodic.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Kalmente împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Dacă utilizaţi alte medicamente corticosteroide pentru alergie, administrate fie pe cale orală fie prin injectare, medicul dumneavoastră poate să vă recomande întreruperea acestora în momentul iniţierii tratamentului cu acest medicament.

Unele persoane pot prezenta reacţii adverse cum sunt: durere articulară sau musculară, slăbiciune şi depresie, la întreruperea tratamentului oral sau injectabil cu corticosteroizi. Dacă acestea apar trebuie să informaţi medicul care vă va sfătui în ceea ce priveşte continuarea tratamentului cu spray-ul nazal.

Pot, de asemenea, să apară şi alte alergii cum sunt: mâncărimi, lăcrimare sau pete roşii asociate cu mâncărime la nivelul pielii. Dacă acestea apar şi sunteţi îngrijorat, trebuie să vă adresaţi medicului.

Administrarea de Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu trebuie să utilizaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă, decât la recomandarea medicului dumneavoastră. Nu trebuie să alăptaţi pe parcursul utilizării acestui medicament.

Prezentare ambalaj:

Kalmente este un spray nazal sub formă de suspensie. 1 flacon conţine 60 de doze, 120 de doze sau 140 de doze. Fiecare flacon a 60 de doze, 120 de doze sau 140 de doze este ambalat individual.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi flacon după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Flaconul se poate utiliza 2 luni după prima deschidere. Nu deschideţi mai multe flacoane în acelaşi timp.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă mometasonum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Kalmente 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.