Prospect Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate

Substanța activă: moxifloxacinum
Producator: APL Swift Services (Malta) Limited
Clasa ATC: [J01MA]: antiinfectioase de uz sistemic >> antibiotice >> chinolone >> fluoroquinolone

Indicații Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate:

Moxifloxacina Aurobindo conţine substanţa activă moxifloxacină, ce aparţine unui grup de antibiotice, numite fluorochinolone. Moxifloxacina Aurobindo acţionează prin omorârea bacteriilor care provoacă infecţii, în cazul în care acestea sunt determinate de bacterii sensibile la substanţa activă, moxifloxacina.

Moxifloxacina Aurobindo este indicată la pacienţii cu vârsta de 18 ani sau peste, pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene, când acestea sunt determinate de bacterii împotriva cărora moxifloxacina este activă. Moxifloxacina Aurobindo trebuie utilizată în tratamentul acestor infecţii numai când antibioticele obişnuite nu pot fi utilizate sau nu au avut efect.

• infecţii ale sinusurilor
• agravare bruscă a inflamaţiilor de lungă durată a căilor respiratorii sau a infecţiilor pulmonare (pneumonie) sau infecţii pulmonare (pneumonie) dobândite în afara spitalului (cu excepţia cazurilor severe). Infecţii uşoare până la moderate ale tractului genital superior feminin (boală inflamatorie pelvină), incluzând infecţiile trompelor şi infecţii ale mucoasei uterine.

Moxifloxacina Aurobindo comprimate nu sunt suficiente ca terapie unică în acest tip de infecţii şi de aceea alte antibiotice trebuie prescrise de medicul dumneavoastră împreună cu Moxifloxacina Aurobindo comprimate pentru tratamentul infecţiilor tractului genital superior feminin.

În cazul în care următoarele infecţii bacteriene s-au ameliorat în timpul tratamentului iniţial cu moxifloxacină soluţie perfuzabilă, Moxifloxacina Aurobindo comprimate poate fi, de asemenea, prescris de către medicul dumneavoastră pentru a finaliza cursul de terapie: infecţii pulmonare (pneumonii) dobândite în afara spitalului, infectii ale pielii si tesuturilor moi.

Moxifloxacina Aurobindo comprimate nu trebuie utilizată pentru a începe un tratament pentru orice tip de infectii ale pielii si tesuturilor moi sau în infecţiile grave ale plămânilor.

Contraindicații:

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur că faceţi parte din unul dintre grupurile de pacienţi descrise mai jos.
Nu luaţi Moxifloxacina Aurobindo:
• Dacă sunteţi alergic la substanţa activă, moxifloxacina, la oricare alt antibiotic chinolonic sau la oricare dintre celelalte componente
• Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.
• Dacă aveţi vârsta sub 18 ani.
• Dacă aţi avut boli sau afecţiuni ale tendoanelor asociate cu tratamentul cu antibiotice chinolonice
• Daca v-ați născut cu sau ați avut orice condiție anormală a ritmului cardiac (vazută pe ECG, înregistrări electrice ale ritmului inimii), aveți un dezechilibru de săruri în sânge ( în special o concentrație mică de potasiu sau magneziu în sânge), aveți un ritm de bătaie al inimii foarte lent (numit “bradicardie”), aveți o inimă slăbită (insuficiență cardiacă), știți că aveti un ritm neregulat de bătaie al inimii, sau luați alte medicamente care determină anumite modificări neobișnuite pe ECG.
Aceasta se recomandă deoarece Moxifloxacina Aurobindo poate provoca anumite modificări ale ECG, şi anume o prelungire a intervalului QT, adică o întârziere a conducerii semnalelor electrice.
• Dacă aveţi o afecţiune severă la ficat sau valori serice crescute ale enzimelor hepatice (transaminaze) de peste 5 ori limita superioară a valorilor normale.

Administrare Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur cum să luaţi Moxifloxacina Aurobindo.
Doza recomandată pentru adulţi este de un comprimat filmat de 400 mg pe zi.
Moxifloxacina Aurobindo comprimate este destinată administrării orale. Înghiţiţi comprimatul întreg (pentru a evita gustul amar) cu mult lichid. Puteţi lua Moxifloxacina Aurobindo împreună cu sau fără alimente. Se recomandă să luaţi comprimatul la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii în vârstă, pacienţi cu greutate corporală mică sau la cei cu afecţiuni renale.

Durata tratamentului depinde de tipul de infecţie. Cu excepţia cazului în care, medicul nu vă indică altfel, durata recomandată a tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo este:
- Agravarea bruscă a bronşitei cronice (acutizarea bronşitei cronice) 5 – 10 zile
- Infecţii pulmonare (pneumonii) dobândite în afara spitalului, cu excepţia cazurilor severe 10 zile
- Infecţie acută a sinusurilor (sinuzită bacteriană acută) 7 zile
- Infecţii uşoare până la moderate ale tractului genital superior feminin (afecţiuni inflamatorii pelviene) incluzând infecţii ale trompelor şi infecţii ale mucoasei uterine 14 zile

Este important să luaţi tratamentul până la capăt, chiar dacă începeţi să vă simţiţi mai bine după câteva zile. Dacă opriţi tratamentul prea devreme este posibil ca infecţia să nu fie complet vindecată, infecţia poate să reapară sau starea dumneavoastră se poate înrăutăţi şi există, de asemenea, riscul de a crea rezistenţă bacteriană la antibiotic.

Doza şi durata recomandată a tratamentului nu trebuie depăşite.

Dacă luaţi mai mult Moxifloxacina Aurobindo decât trebuie
Dacă luaţi mai mult decât doza prescrisă de un comprimat pe zi, adresaţi-vă imediat medicului şi dacă este posibil arătaţi medicului sau farmacistului comprimatele rămase, pachetul sau acest prospect pentru a şti ce aţi luat.

Dacă uitaţi să luaţi Moxifloxacina Aurobindo
Dacă uitaţi să luaţi comprimatul, luaţi-l de îndată ce vă amintiţi, în cursul aceleiaşi zile. Dacă nu luaţi un comprimat în cursul unei zile, în ziua următoare luaţi doza normală (un comprimat). Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă nu sunteţi sigur de ce trebuie să faceţi adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă încetaţi să luaţi Moxifloxacina Aurobindo
Dacă tratamentul cu acest medicament este întrerupt prea devreme este posibil ca infecţia să nu fie complet vindecată. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă doriţi să întrerupeţi administrarea comprimatelor înainte de termen.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate:

• Substanţa activă este moxifloxacină. Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de moxifloxacină 436,32 mg, echivalent cu moxifloxacină 400 mg.
• Celelalte componente sunt:
Nucleu: Celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu (Tip A), povidonă (K 30), stearat de magneziu.
Filmul comprimatului: Hipromeloză, dioxid de titan (E171), macrogol 4000 şi oxid roşu de fer (E172).

Precauții:

Înainte să luaţi Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate
• Moxifloxacina Aurobindo poate să modifice ECG-ul, în special dacă sunteţi femeie sau vârstnic. Dacă luaţi orice medicamente care vă scad concentraţia de potasiu din sânge, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Moxifloxacina Aurobindo. Dacă aveţi epilepsie sau aveţi o afecţiune care vă predispune la convulsii, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Moxifloxacina Aurobindo.
• Dacă aveţi sau aţi avut vreodată probleme de sănătate mintală, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Moxifloxacina Aurobindo.
• Dacă aveţi miastenie gravis, utilizarea Moxifloxacina Aurobindo poate agrava simptomele bolii dumneavoastră. Dacă credeţi că sunteţi afectat, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
• Dacă dumneavoastră sau un membru al familiei aveţi deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază (o boală ereditară rară), informaţi medicul, care vă va spune dacă Moxifloxacina Aurobindo este utilă tratamentului dumneavoastră.
• Dacă aveţi infecţie complicată a tractului genital superior feminin (de exemplu asociată cu abcese ale trompelor şi ovarelor sau ale pelvisului) pentru care medicul dumneavoastră consideră necesar tratamentul intravenos, tratamentul cu Moxifloxacina Aurobindo comprimate nu este adecvat.
• Pentru tratamentul infecţiilor uşoare până la moderate ale tractului genital superior feminin medicul dumneavoastră trebuie sa vă prescrie alt antibiotic în plus faţă de Moxifloxacina Aurobindo. Dacă simptomele nu se ameliorează după 3 zile de tratament, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Când luaţi Moxifloxacina Aurobindo
• Dacă aveţi palpitaţii sau bătăi neregulate ale inimii în timpul perioadei de tratament, trebuie să îl informaţi imediat pe medicul dumneavoastră. Acesta va dori probabil să vă facă un ECG pentru a vedea ritmul inimii dumneavoastră.
• Riscul de tulburări la inimă poate creşte odată cu creşterea dozei. De aceea, trebuie să respectaţi dozele prescrise.
• Există şanse minime să apară o reacţie alergică bruscă şi severă (o reacţie/şoc anafilactic) chiar după prima doză administrată, cu următoarele simptome: senzaţie de sufocare, ameţeli, stare de rău sau leşin, ameţeli la ridicarea în picioare. În cazul în care se întâmplă acest lucru, nu mai luaţi Moxifloxacina Aurobindo şi soliciaţi imediat asistenţă medicală.
• Moxifloxacina Aurobindo poate provoca o inflamaţie severă şi rapidă a ficatului, care poate duce la o insuficienţă hepatică care poate pune viaţa în pericol (vezi pct.4 Reacţii adverse posibile). Vă rugăm să vă adresaţi medicului înainte de a continua tratamentul dacă aveţi simptome cum sunt apariţia bruscă a unei stări generale de rău şi/sau greaţă asociată cu îngălbenire a albului ochilor, urină închisă la culoare, mâncărimi ale pielii, tendinţă de sângerare sau afecţiuni ale creierului provocate de tulburările apărute la ficat (simptome ale unei funcţii a ficatului reduse sau o inflamaţie rapidă şi severă a ficatului).
• Dacă aveţi o reacţie la nivelul pielii sau vezicule şi/sau descuamări ale pielii şi/sau reacţii la nivelul mucoaselor (vezi pct. 4 Reacţii adverse posibile) adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră înainte de a continua tratamentul.
• Antibioticele chinolone, inclusiv Moxifloxacina Aurobindo, pot provoca convulsii. În cazul în care se întâmplă acest lucru, întrerupeţi administrarea Moxifloxacina Aurobindo şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.
• Puteţi avea simptome de neuropatie cum sunt durerea, senzaţia de arsură, furnicături, amorţeală şi / sau slăbiciune. Dacă se întâmplă acest lucru, informaţi medicul dumneavoastră imediat înainte de continuarea tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo.
• Puteţi avea probleme de sănătate mintală, chiar atunci când utilizaţi antibiotice chinolone, inclusiv Moxifloxacina Aurobindo, pentru prima dată. În cazuri foarte rare, depresia sau problemele de sănătate mintală au condus la gânduri de suicid şi comportament auto-agresiv, cum este tentativa de suicid. Dacă prezentaţi astfel de reacţii, întrerupeţi administrarea Moxifloxacina Aurobindo şi adresaţi-vă imediat medicul dumneavoastră.
• În timpul sau după tratamentul cu antibiotice, inclusiv Moxifloxacina Aurobindo, este posibil să apară diareea. Dacă aceasta devine severă sau persistentă, sau dacă observaţi că scaunul conţine sânge sau mucus, trebuie să întrerupeţi imediat tratamentul cu Moxifloxacina Aurobindo şi să vă adresaţi medicului dumneavoastră. În această situaţie nu trebuie să luaţi medicamente care opresc sau încetinesc mişcarile intestinale.
• Moxifloxacina Aurobindo poate provoca uneori durere şi inflamaţie ale tendoanelor, chiar și în primele 48 de ore de la începerea tratamentului și până la câteva luni de la întreruperea tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo. Riscul unei inflamații și al unei rupturi de tendon este crescut dacă sunteţi în vârstă sau urmaţi un tratament concomitent cu corticosteroizi. La primul semn de durere sau inflamaţie trebuie să încetaţi să mai luaţi Moxifloxacina Aurobindo, să ţineţi membrul afectat în repaus şi să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră. Evitați orice exerciții inutile, deoarece pot crește riscul rupturilor de tendon (vezi punctul Nu luați Moxifloxacina Aurobindo și punctul 4 Reacții adverse posibile)
• Dacă sunteţi în vârstă şi aveţi probleme cu rinichii, aveţi grijă să beţi suficiente lichide deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
• În cazul în care vederea vă este slăbită sau dacă aveţi alte afecţiuni ale ochilor în timpul tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo, adresaţi-vă imediat unui specialist oftalmolog.
• Antibioticele chinolonice pot provoca o sensibilitate sporită a pielii la lumina soarelui sau la radiaţiile ultraviolete. Evitaţi expunerea prelungită la lumina soarelui sau la lumina solară puternică şi nu utilizaţi aparatele de bronzat sau alte lămpi cu ultraviolete pe timpul tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo.
• Eficacitatea Moxifloxacina Aurobindo în tratamentul arsurilor severe, infecții profunde ale tesuturilor și infectii ale piciorului diabetic cu osteomiolită (infecții ale măduvei osoase)nu a fost dovedită.

Copii si adolescenți
Nu administrați acest medicament copiilor și adolescenților cu vârsta sub 18 ani, deoarece eficacitatea si siguranța nu au fost dovedite (vezi pct Nu luați Moxifloxacina Aurobindo)

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Moxifloxacina Aurobindo vă poate face să vă simţiţi ameţit sau confuz. Este posibil să apară o pierdere bruscă, temporară a vederii sau puteţi leşina pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă aveţi aceste manifestări, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.

Reacții adverse ale Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate:

Ca toate medicamentele acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Următoarele reacţii adverse au fost observate în timpul tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo. Evaluarea reacţiilor adverse a luat în considerare următoarele date de frecvenţă:
Frecvente: acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane
Mai puțin frecvente: acestea pot afecta până la 1 din 100 de persoane
Rare: acestea pot afecta până la 1 din 1000 de persoane
Foarte rare: acestea pot afecta până la 1 din 10000 de persoane

Infecţii Frecvente: Infecţii cauzate de bacterii rezistente sau ciuperci, de exemplu: infecţii la nivelul gurii sau mucoasei vaginale cauzate de Candida
Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecvente: Număr scăzut de globule roşii, număr scăzut de globule albe, număr scăzut de globule albe specifice (neutrofile), scădere sau creştere a celulelor specifice necesare coagulării săngelui, creştere a numărului de globule albe specializate (eozinofile), coagulare a sângelui întârziată. Foarte rare: coagulare a sângelui crescută, scădere semnificativă a numărului de globule albe specifice din sânge (agranulocitoză)
Reacţii alergice: Mai puţin frecvente: Reacţie alergică Rare: Reacţie alergică generalizată severă, apărută brusc, în cazuri foarte rare incluzând şoc anafilactic ce poate ameninţa viaţa (dificultate în respiraţie, scǎdere a tensiunii arteriale, accelerare a pulsului), edem (incluzând edemul de la nivelul căilor respiratorii ce poate pune viaţa în pericol)
Modificări în rezultatele testelor de laborator Mai puţin frecvente: Creştere a valorilor lipidelor (grăsimilor) în sânge. Rare: Creştere a concentraţiei zahărului şi a acidului uric în sânge.
Tulburări psihice Mai puţin frecvente: Anxietate, nelinişte/ agitaţie Rare: Instabilitate emoţională, depresie (ajungând în cazuri foarte rare la autoagresiune, gânduri de suicid sau tentative de suicid), halucinaţii, foarte rare: Sentiment de detaşare de sine (nu mai eşti tu însuţi) nebunie (ce poate merge până la auto-vătămare, gânduri de suicid sau tentative de suicid)
Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: Dureri de cap, ameţeli Mai puţin frecvente: Senzaţie de furnicături (ace) şi/ sau amortire, modificări ale gustului (pierdere a gustului în cazuri foarte rare), confuzie şi dezorientare, tulburări de somn (în special insomnia), tremurături, senzaţie de ameţeală (rotire şi prăbuşire), somnolenţă Rare: Afectare a senzaţiilor de la nivelul pielii, modificări ale mirosului (incluzând pierdere a mirosului), coşmaruri, tulburări ale echilibrului şi slabă coordonare (din cauza ameţelilor), convulsii, tulburări de concentrare, afectare a vorbirii, piedere parţială sau totală a memoriei, probleme asociate cu sistemul nervos, cum sunt durerile, senzaţia de arsură, furnicăturile, amorţeala şi / sau slăbiciunea la nivelul extremităţilor Foarte rare: Creşterea a sensibilităţii pe piele
Tulburări oculare Mai puţin frecvente: Tulburări ale vederii, incluzând vedere dublă şi înceţoşată Foarte rare: Pierdere trecătoare a vederii
Tulburări acustice Rare: Zgomote în urechi, afectare a auzului, inclusiv surditate (de obicei reversibile)
Tulburări cardiace (vezi punctul 2 „Ce trebuie să știți înainte să luați Moxifloxacin Aurobindo”) Frecvente: Schimbări ale ritmului inimii (ECG), la pacienții cu concentrații scăzute ale potasiului din sange Mai puţin frecvente: Schimbări ale ritmului inimii (ECG), palpitații, bătăi rapide și neregulate ale inimii, anomalii grave ale ritmului inimii, angină pectorală Rare: Ritm cardiac anormal de rapid, leșin Foarte rare: Ritm cardiac anormal, bătăi ale inimii neregulate care amenință viața, stop cardiac
Tulburări vasculare Mai puţin frecvente: Lărgire a vaselor de sânge Rare: Tensiune arterială mare, tensiune arterială mică
Tulburări respiratorii Mai puţin frecvente: Dificultate în respiraţie incluzând manifestările de astm bronşic
Tulburări gastro-intestinale Frecvente: Greaţă, vărsături, dureri de stomac şi de burtă, diaree Mai puţin frecvente: Pierdere a poftei de mâncare, vânt şi constipaţie, stomac deranjat (indigestie / arsuri la stomac), inflamaţie a stomacului, creşte a concentraţiei în sânge a unei enzime specifice digestive (amilază) Rare: Dificultăţi la înghiţire, inflamaţia gurii, diaree severă, care conţine sânge şi / sau mucus (inclusiv colită asociată utilizării de antibiotice. Colita pseudomembranoasă), care, în circumstanţe foarte rare, poate determina complicaţii, care pot pune viaţa în pericol.
Tulburări hepatobiliare Frecvente: Creştere a unei enzime hepatice specifice în sânge (transaminazelor) Mai puţin frecvente: Insuficienţă hepatică (inclusiv creştere a unei enzime hepatice specifice în sânge (LDH)), creştere a bilirubinei în sânge, creşterea a unei enzime hepatice specifice în sânge (gama glutamil-transferaza şi / sau fosfatazei alcaline)
Rare: icter (îngălbenire a albului ochilor sau a pielii), inflamaţie a ficatului Foarte rare: inflamaţie fulminantă la nivelul ficatului putând determina insuficienţă hepatică care poate pune viaţa în pericol (inclusiv cazuri letale)
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Mai puţin frecvente: mâncărime, erupţii pe piele, urticarie, piele uscată Foarte rare: modificări la nivelul pielii şi mucoaselor (vezicule dureroase în zona gură/nas sau la nivelul penisului/vaginului), cu potenţial letal (sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică)
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Mai puţin frecvente: Artralgii, mialgii. Rare: Artrită, afectarea tendoanelor, crampe musculare, spasme musculare, slăbiciune musculară Foarte rare: Ruptură de tendon, inflamaţie a articulaţiilor, rigiditate musculară, agravare a simptomelor de miastenie gravis.
Tulburări renale şi ale căilor urinare Mai puţin frecvente: deshidratare Rare: Insuficienţă renală (incluzând creşterea valorilor ureei şi creatininei la testele de laborator), insuficienţă renală
Tulburări generale Mai puţin frecvente: stare generală de rău (în special slăbiciune sau oboseală), dureri de spate, piept, pelvis şi la nivelul extremităţilor, transpiraţie Rare: inflamaţii (la nivelul mâinilor, picioarelor, gleznelor, buzelor, gurii, gâtului)

De asemenea, au fost consemnate cazuri foarte rare de apariţie a următoarelor reacţii adverse, care au apărut în urma tratamentului cu alte antibiotice chinolonice si care ar putea să apară în timpul tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo: valori crescute de sodiu în sânge, valori crescute de calciu în sânge, distrugere crescută a celulelor roşii din sânge (anemie hemolitică), reacţii musculare cu distrugere a celulelor musculare, sensibilitate crescută a pielii la lumina solară sau ultravioletă.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Moxifloxacina Aurobindo împreună cu alte medicamente Spuneti medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ati luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente
Pentru Moxifloxacina Aurobindo trebuie să ţineţi seama de următoarele:
• Dacă pe durata tratamentului cu Moxifloxacina Aurobindo luaţi alte medicamente care afectează inima, există un risc crescut de a vă afecta ritmul de bătaie al inimii. De aceea nu luaţi Moxifloxacina Aurobindo împreună cu următoarele medicamente: medicamente care fac parte din grupul antiaritmicelor (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramid, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), antipsihoticelor (de exemplu fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă), al antidepresivelor triciclice, unele antimicrobiene (de exemplu, saquinavir, sparfloxacină, eritromicină administrată intravenos, pentamidină, antimalarice, în special halofantrină), unele antihistaminice (de exemplu terfenadină, astemizol, mizolastină), şi alte medicamente (de exemplu: cisapridă, vincamină administrată intravenos, bepridil şi difemanil).
• Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă luați orice alte medicamente care vă pot scădea concentrația de potasiu din sânge sau care vă pot scădea bătăile inimii, deoarece acestea vă pot crește riscul de tulburări grave ale ritmului cardiac în timp ce luați Moxifloxacina Aurobindo.
• Orice medicament care conţine magneziu sau aluminiu, cum sunt antiacidele pentru indigestie, sau orice medicament care conţine fier sau zinc, medicament ce conţine didanozină sau sucralfat pentru tratamentul tulburărilor gastro-intestinale, care pot reduce acţiunea Moxifloxacina Aurobindo comprimate. Prin urmare, luaţi comprimatul de Moxifloxacina Aurobindo cu 6 ore înainte sau după administrarea celuilalt medicament.
• Cărbunele medicinal administrat oral concomitent cu Moxifloxacina Aurobindo reduce acţiunea Moxifloxacina Aurobindo. Prin urmare, se recomandă ca aceste medicamente să nu fie administrate împreună.
• Dacă urmaţi un tratament cu anticoagulante orale (de exemplu, warfarină), poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze timpii de coagulare ai sângelui.

Utilizarea Moxifloxacina Aurobindo împreună cu alimente, băuturi și alcool
Efectul Moxifloxacina Aurobindo nu este influenţat de alimente, inclusiv produsele pentru regim.

Administrarea de Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.Studiile pe animale nu arată că fertilitatea dumneavoastră va fi afectată de administrarea acestui medicament.

Prezentare ambalaj:

Comprimat filmat Comprimate filmate de culoare roşu mat, sub forma de capsulă modificată, marcate cu „E 18” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Moxifloxacina Aurobindo comprimate filmate este disponibilă în Blistere din PVC-PVdC /Al cu 5, 7, 10, 14, 25, 50, 70, 80 şi 100 comprimate filmate.
Flacon din PEÎD cu capac din PP cu 30 şi 1000 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă moxifloxacinum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Moxifloxacina Aurobindo 400 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.