Prospect Ezocem 5 mg, comprimate

Substanța activă: nebivololum

Clasa ATC: [C07AB]: sistem cardiovascular >> betablocanti >> agenti betablocanti >> betablocanti selectivi

Grupa farmaceutică: agenti beta-blocanti selectivi

Indicații Ezocem 5 mg, comprimate:

Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale.

Insuficienţă cardiacă cronică (ICC)
Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile uşoare şi moderate, în plus faţă de terapiile standard, la pacienţii cu vârsta de 70 ani sau peste.

Contraindicații:

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.
- Insuficienţă hepatică sau disfuncţie hepatică.
- Insuficienţă cardiacă acută, şoc cardiogen sau episoade de insuficienţă cardiacă decompensată care necesită terapie inotrop pozitivă i.v.
- Boala nodului sinusal, incluzând blocul sino-atrial.
- Bloc atrio-ventricular de gradul II şi III (fără stimulator cardiac).
- Astm bronşic sever sau boală pulmonară obstructivă cronică severă.
- Feocromocitom netratat.
- Acidoză metabolică.
- Bradicardie (frecvenţă cardiacă < 60 bpm, înaintea iniţierii terapiei).
- Hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică < 90 mmHg).
- Tulburări severe ale circulaţiei periferice.
- Asocierea cu floctafenină şi sultopridă

Administrare Ezocem 5 mg, comprimate:

Mod de administrare

Comprimatul ori părţi ale acestuia trebuie înghiţite cu o cantitate suficientă de lichid (de exemplu, un pahar cu apă). Comprimatul poate fi luat cu sau fără alimente.

Hipertensiune arterială
Adulţi
Doza recomandată este de un comprimat (5 mg) zilnic, preferabil la aceeaşi oră.

Efectul de reducere a presiunii arteriale se instalează după 1-2 săptămâni de tratament. Uneori, efectul optim se atinge numai după 4 săptămâni.

Asocierea cu alte antihipertensive
Beta-blocantele pot fi folosite în monoterapie sau concomitent cu alte medicamente antihipertensive. Până în prezent, s-a observat un efect suplimentar antihipertensiv numai la administrarea concomitentă a Ezocem 5 mg cu hidroclorotiazidă 12,5-25 mg.

Pacienţi cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 2,5 mg, zilnic. Dacă este necesar, doza zilnică poate fi crescută la 5 mg.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Datele privind pacienţii cu insuficienţă hepatică ori disfuncţii hepatice sunt limitate. De aceea, tratamentul acestor pacienţi cu Ezocem este contraindicat.

Vârstnici
La pacienţii cu vârsta peste 65 ani, doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 2,5 mg, zilnic. Dacă este necesar, doza zilnică poate fi crescută la 5 mg. Totuşi, luînd în considerare experienţa limitată privind utilizarea la pacienţii cu vârsta peste 75 ani, se recomandă precauţie la administrarea tratamentului şi monitorizarea atentă a pacienţilor.

Copii şi adolescenţi
Nebivolol nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Insuficienţă cardiacă cronică (ICC)
Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie început cu o ajustare progresivă a dozei, până când este atinsă doza de întreţinere optimă individuală.

Pacienţii trebuie să fie diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă cronică stabilă, fără insuficienţă acută în ultimele şase săptămâni. Se recomandă ca medicul curant să aibă experienţă în tratarea insuficienţei cardiace cronice.

Pentru pacienţii trataţi cu medicamente pentru afecţiuni cardiovasculare, incluzând diuretice şi/sau digoxină şi/sau inhibitori ai ACE şi/sau antagonişti de angiotensină II, dozarea acestor medicamente trebuie stabilizată în timpul ultimelor două săptămâni anterioare iniţierii tratamentului cu Ezocem.

Creşterea iniţială treptată a dozei trebuie realizată conform etapelor următoare, la intervale de 1-2 săptămâni, în funcţie de tolerabilitatea pacientului: 1,25 mg nebivolol, doză ce va fi crescută la 2,5 mg nebivolol o dată pe zi, apoi la 5 mg o dată pe zi şi apoi la 10 mg o dată pe zi. Doza maximă recomandată este de 10 mg nebivolol, administrată o dată pe zi.

Iniţierea terapiei şi fiecare creştere a dozei trebuie realizate sub supravegherea unui medic cu experienţă, cel puţin pe parcursul următoarelor 2 ore, pentru a se asigura că starea clinică a pacientului rămâne stabilă (în special în ceea ce priveşte tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, tulburările de conducere, semnele agravării insuficienţei cardiace).

Apariţia evenimentelor adverse poate împiedica administrarea dozei maxime recomandate la toţi pacienţii trataţi. Dacă este necesar, doza la care s-a ajuns poate fi, de asemenea, redusă gradat, şi readministrată în mod adecvat.

În timpul perioadei de creştere gradată a dozei, în caz de agravare a insuficienţei cardiace sau de intoleranţă la medicament, se recomandă, la început, reducerea dozei de nebivolol sau întreruperea imediată a tratamentului cu acest medicament, dacă este necesar (în caz de hipotensiune arterială severă, agravare a insuficienţei cardiace cu edem pulmonar acut, şoc cardiogen, bradicardie simptomatică sau bloc AV).

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu nebivolol este, în general, un tratament de lungă durată.

Nu este recomandată întreruperea bruscă a tratamentului cu nebivolol, deoarece acest lucru poate genera agravarea temporară a insuficienţei cardiace. Dacă întreruparea tratamentului este necesară, doza trebuie redusă gradat, prin reducerea la jumătate a dozei, săptămânal.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară până la moderată, deoarece creşterea treptată a dozei până la doza maximă tolerată se ajustează individual. Nu există experienţă privind utilizarea la pacienţii cu insuficienţă renală severă (creatinina serică >250 Î¼mol/l). Prin urmare, nu este recomandată administrarea nebivololului la aceşti pacienţi.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Datele privind administrarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică sunt limitate. De aceea, tratamentul acestor pacienţi cu Ezocem este contraindicat.

Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei, deoarece creşterea treptată a dozei până la doza maximă tolerată se ajustează individual.

Copii şi adolescenţi
Nebivolol nu este recomandat pentru administrare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Acțiune:

Nebivolol este un amestec racemic de doi enantiomeri, nebivolol SRRR (sau d-nebivolol) şi nebivolol RSSS (sau l-nebivolol). Nebivolol asociază două activităţi farmacologice:
• Este un antagonist selectiv şi competitiv al receptorilor beta-adrenergici: acest efect este atribuit enatiomerului SRRR (d-enantiomer).
• Are proprietăţi vasodilatatoare uşoare, datorită unei interacţiuni cu calea L-argininei / oxidului nitric.

Administrarea de doze unice şi repetate de nebivolol reduce frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială în stare de repaus şi de efort, atât la pacienţii normotensivi, cât şi la pacienţii hipertensivi. Efectul antihipertensiv se menţine pe durata tratamentului cronic.

În doze terapeutice, nebivololul nu prezintă antagonism alfa-adrenergic.

În timpul tratamentului acut şi cronic cu nebivolol, la pacienţii hipertensivi scade rezistenţa vasculară sistemică. În pofida reducerii frecvenţei cardiace, reducerea debitului cardiac în stare de repaus şi de efort poate fi limitată datorită unei creşteri a volumului de contracţie a cordului. Nu s-a stabilit în întregime relevanţa clinică a acestor diferenţe hemodinamice comparativ cu alţi antagonişti ai receptorilor beta 1.

La pacienţii hipertensivi, nebivololul creşte răspunsul vascular mediat prin NO (monooxid de azot) la acetilcolină (ACh), care este redus la pacienţii cu disfuncţii endoteliale.

În cadrul unui studiu clinic cu privire la mortalitate-morbiditate, placebo-controlat efectuat la 2128 pacienţi >70 ani (vârsta mediană 75,2 ani) cu insuficienţă cardiacă cronică stabilă, cu sau fără modificări ale fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS: 36 Â± 12,3%, cu următoarea distribuţie: FEVS mai mică de 35% la 56% din pacienţi, FEVS între 35% şi 45% la 25% din pacienţi şi FEVS mai mare de 45% la 19% din pacienţi) urmat în medie 20 luni, nebivololul, aflat în topul terapiei standard, a prelungit în mod semnificativ timpul de apariţie a deceselor sau spitalizărilor din motive cardiovasculare (criteriul principal final de evaluare pentru eficacitate), cu o reducere a riscului relativ de 14% (reducere absolută: 4,2%). Această reducere a riscului s-a dezvoltat după 6 luni de tratament şi s-a menţinut pe toată durata tratamentului (durata mediană: 18 luni). Efectul nebivololului a fost independent de vârsta, sexul sau fracţia de ejecţie a ventricului stâng a persoanelor studiate. Beneficiul asupra tuturor cauzelor de mortalitate nu a atins semnificaţie statistică în comparaţie cu placebo (reducere absolută: 2,3%).

S-a observat o scădere a incidenţei morţii subite la pacienţii trataţi cu nebivolol (4,1% faţă de 6,6%, reducere relativă de 38%).

Experimentele in vitro şi in vivo la animale au demonstrat că nebivolol nu are activitate simpatomimetică intrinsecă.

Experimentele in vitro şi in vivo la animale au demonstrat că, la dozele farmacologice, nebivololul nu are acţiune de stabilizare a membranei.

La voluntarii sănătoşi, nebivololul nu are efecte semnificative asupra capacităţii maxime la efort sau rezistenţei la efort.

Proprietăţi farmacocinetice
Nebivolol este un beta-blocant cardioselectiv lipofil fără acţiune simpatomimetică intrinsecă sau proprietăţi de stabilizare a membranei (l-enantiomer). De asemenea, are efect vasodilatator mediat de oxidul nitric (d-enantiomer).

Absorbţie
Ambii enantiomeri ai nebivololului sunt absorbiţi rapid după administrarea orală. Absorbţia nebivololului nu este influenţată de alimente; nebivolol poate fi administrat cu sau fără alimente.

Metabolizare
Nebivolol este metabolizat în proporţie mare, parţial în metaboliţi hidroxi activi. Nebivolol este metabolizat prin hidroxilare aliciclică şi aromatică, N-dezalchilare şi glucoronoconjugare; în plus, se formează glucuronoconjugaţi ai metaboliţilor hidroxi. Metabolizarea nebivololului prin hidroxilare aromatică este supusă polimorfismului oxidativ genetic dependent de CYP2D6. Biodisponibilitatea orală a nebivololului este în medie de 12% la metabolizatori rapizi şi practic completă la metabolizatorii lenţi. La starea de echilibru şi la acelaşi nivel de dozaj, concentraţia plasmatică maximă a nebivololului nemodificat este de 23 ori mai mare la metabolizatori lenţi faţă de metabolizatorii rapizi. Atunci când se iau în considerare medicamentul nemodificat împreună cu metaboliţi activi, diferenţa între concentraţiile plasmatice maxime variază între 1,3 şi 1,4 ori. Din cauza variaţiei vitezelor de metabolizare, doza de Ezocem trebuie ajustată întotdeauna, în funcţie de cerinţele individuale ale fiecărui pacient: metabolizatorii lenţi pot avea nevoie, în consecinţă, de doze mai mici.

Mai mult, doza trebuie ajustată la pacienţii cu vârsta peste 65 ani, la pacienţii cu insuficienţă renală şi la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

La metabolizatorii rapizi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al enantiomerilor de nebivolol este, în medie, de 10 ore. La metabolizatorii lenţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 3-5 ori mai mare. La metabolizatorii rapizi, concentraţiile plasmatice ale enantiomerului RSSS sunt uşor mai mari decât ale enantiomerului SRRR. La metabolizatorii lenţi, această diferenţă este mai mare. La metabolizatorii rapizi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al metaboliţilor hidroxi ai ambilor enantiomeri este, în medie, 24 ore, fiind de aproximativ două ori mai mare la metabolizatorii lenţi.

La majoritatea subiecţilor (metabolizatorii rapizi), concentraţiile plasmatice la starea de echilibru se ating în 24 ore pentru nebivolol şi în câteva zile pentru hidroxi-metaboliţi. Concentraţiile plasmatice sunt direct-proporţionale cu dozele între 1 şi 30 mg. Farmacocinetica nebivololului nu este influenţată de vârstă.

Distribuţie
În plasmă, ambii enantiomeri de nebivolol sunt legaţi, în principal, de albumină.
Legarea de proteinele plasmatice este de 98,1% pentru SRRR-nebivolol şi 97,9% pentru RSSS-nebivolol.
Volumul de distribuţie este cuprins între 10,1 şi 39,4 l/kg.

Excreţie
După o săptămână de la administrare, 38% din doză este excretată în urină şi 48% în materiile fecale.
Excreţia urinară de nebivolol nemodificat este mai puţin de 0,5% din doză.

Date preclinice de siguranţă
Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea genotoxicităţii şi a potenţialului carcinogen.

Compoziție Ezocem 5 mg, comprimate:

Fiecare comprimat conţine nebivolol 5 mg, echivalent cu clorhidrat de nebivolol5,45 mg.
Excipient: lactoză monohidrat 85,96 mg per comprimat.

Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Crospovidonă tip A
Poloxamer 188
Povidonă K 30
Celuloză microcristalină
Stearat de magneziu

Precauții:

Următoarele atenţionări şi precauţii speciale sunt valabile pentru antagoniştii beta-adrenergici, în general.

Anestezie
Continuarea antagonizării beta-adrenergice reduce riscul de aritmii în timpul inducţiei şi intubaţiei. Dacă inhibarea beta-adrenergică este întreruptă în scopul pregătirii pentru intervenţia chirurgicală, antagonistul beta-adrenergic trebuie întrerupt cu cel puţin 24 ore înainte.

Se recomandă precauţii privind anumite anestezice care provoacă deprimare miocardică, cum sunt ciclopropanul, eterul sau tricloretilena. Pacientul poate fi protejat împotriva reacţiilor vagale prin administrare intravenoasă de atropină.

Afecţiuni cardiovasculare
În general, antagoniştii beta-adrenergici nu trebuie administraţi pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă (ICC) netratată, decât după stabilizarea stării clinice a acestora.

La pacienţii cu boli cardiace coronariene, tratamentul cu antagonişti beta-adrenergici trebuie întrerupt gradat, adică pe parcursul a 1-2 săptămâni. Dacă este necesar, trebuie iniţiată concomitent terapia de înlocuire, pentru a preveni exacerbarea anginei pectorale.

Antagoniştii beta-adrenergici pot induce bradicardie: dacă frecvenţa pulsului scade sub 50-55 bpm în repaus şi/sau pacientul are simptome sugestive pentru bradicardie, dozajul trebuie redus.

Antagoniştii beta-adrenergici trebuie administraţi cu precauţie:
La pacienţii cu tulburări ale circulaţiei periferice (boala sau sindromul Raynaud, claudicaţie intermitentă), deoarece poate să apară agravarea acestor tulburări;

La pacienţii cu bloc atrio-ventricular de gradul I, din cauza efectului negativ al beta-blocantelor asupra timpului de conducere; (scăderea vitezei de conducere atrio-ventriculare)

La pacienţii cu angină Prinzmetal, datorită predominanţei vasoconstricţiei coronariene mediate prin receptorii alfa: antagoniştii beta-adrenergici pot creşte numărul şi durata atacurilor de angină.

În general, nu este recomandată asocierea nebivololului cu blocante ale canalelor de calciu de tipul verapamilului şi diltiazemului, cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive ce acţionează la nivel central.

Afecţiuni metabolice/endocrine
La pacienţii cu diabet zaharat, nebivololul nu afectează glicemia. Totuşi, trebuie luate precauţii în tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat, deoarece nebivololul poate masca anumite simptome ale hipoglicemiei (tahicardie, palpitaţii).

Medicamentele blocante beta-adrenergice pot masca simptomele de tahicardie la pacienţii cu hipertiroidism. Întreruperea bruscă a tratamentului poate amplifica simptomele.

Afecţiuni respiratorii
La pacienţii cu boli pulmonare obstructive cronice, antagoniştii beta-adrenergici trebuie administraţi cu precauţie, deoarece pot agrava constricţia căilor respiratorii.

Alte precauţii
Pacienţii cu antecedente de psoriasis trebuie să utilizeze antagonişti beta-adrenergici numai după o evaluare atentă.

Antagoniştii beta-adrenergici pot creşte sensibilitatea la alergeni şi severitatea reacţiilor anafilactice. Beta-blocantele pot cauza reducerea lăcrimării.

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Iniţierea tratamentului insuficienţei cardiace cronice cu nebivolol necesită monitorizare regulată. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, cu excepţia cazului când există o indicaţie clară.

Atenționări:

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Studiile de farmacodinamie au demonstrat că nebivololul nu influenţează funcţiile psihomotorii. Unii pacienţi pot avea reacţii adverse. (vezi pct. 4.8), datorate, în principal, scăderii tensiunii arteriale, cum sunt ameţeli sau leşin. În cazul în care apar aceste manifestări, se recomandă evitarea conducerii vehiculelor sau efectuarea altor activităţi care necesită vigilenţă. Aceste reacţii apar, în cele mai multe situaţii, după iniţierea tratamentului sau după creşterea dozei.

Reacții adverse ale Ezocem 5 mg, comprimate:

Reacţiile adverse sunt enumerate separat pentru hipertensiune arterială şi pentru ICC, datorită diferenţelor dintre bolile preexistente.

Hipertensiune arterială

Reacţiile adverse raportate sunt cuprinse în tabelul de mai jos, fiind clasificate pe organe, aparate şi sisteme şi în funcţie de frecvenţă:

ORGANE, APARATE ŞI SISTEME
Frecvente (â‰¥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (>1/1000 şi <1/100)
Foarte rare (<1/10000)

Tulburări psihice
Coşmaruri, depresie

Tulburări ale sistemului nervos
Cefalee, ameţeală, parestezie
leşin/sincopă

Tulburări oculare
Tulburări de vedere

Tulburări cardiace
bradicardie, insuficienţă cardiacă, încetinirea conducerii AV/bloc AV

Tulburări vasculare
Hipotensiune arterială, (agravarea) claudicaţie intermitentă

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
dispnee
bronhospasm

Tulburări gastro-intestinale
constipaţie, greaţă, diaree
dispepsie, flatulenţă, vărsături

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
prurit, erupţie cutanată tranzitorie eritematoasă
edem angioneurotic, agravare psoriasis

Tulburări ale aparatului genital şi sânului
impotenţă

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
oboseală, edem

Următoarele reacţii adverse au fost, de asemenea, raportate cu privire la unii antagonişti beta-adrenergici de tipul practololului: halucinaţii, psihoze, confuzie, extremităţi reci/cianotice, fenomenul Raynaud, ochi uscaţi şi toxicitate oculo-mucocutanată.

Beta-blocantele pot determina reducerea lacrimării.

Insuficienţă cardiacă cronică
Datele privind reacţiile adverse la pacienţii cu ICC sunt disponibile în urma efectuării unui studiu clinic placebo controlat, efectuat la un grup de 1067 pacienţi trataţi cu nebivolol şi la un grup de 1061 pacienţi cărora li se administrează placebo. În cadrul acestui studiu, un total de 449 pacienţi trataţi cu nebivolol (42,1%) au raportat reacţii adverse, cel puţin posibil legate de administrarea medicamentului, comparativ cu 334 pacienţi cărora li s-a administrat placebo (31,5%). Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent la pacienţii trataţi cu nebivolol au fost bradicardie şi ameţeală, ambele apărând la aproximativ 11% din pacienţi. Frecvenţele corespunzătoare la pacienţii cărora li s-a administrat placebo au fost de aproximativ 2% şi respectiv 7%.

S-au raportat următoarele valori privind incidenţa reacţiilor adverse (cel puţin posibil legate de administrarea medicamentului) considerate relevant în mod specific în tratamentul insuficienţei cardiace cronice:
- Agravarea insuficienţei cardiace s-a produs la 5,8 % din pacienţii trataţi cu nebivolol faţă de 5,2% din pacienţii la care s-a administrat placebo.
- S-a raportat hipotensiune arterială posturală la 2,1% din pacienţii trataţi cu nebivolol faţă de 1,0% din pacienţii la care s-a administrat placebo.
- S-a raportat intoleranţă la medicament de către 1,6% din pacienţii trataţi cu nebivolol faţă de 0,8% din pacienţii la care s-a administrat placebo.
- A apărut bloc atrio-ventricular de gradul întâi la 1,4% din pacienţii trataţi cu nebivolol faţă de 0,9% din pacienţii la care s-a administrat placebo.
- S-au raportat edeme ale membrului inferior de către 1,0% din pacienţii trataţi cu nebivolol faţă de 0,2% din pacienţii la care s-a administrat placebo.

Supradozajul:

Simptome
Simptomele supradozajului cu beta-blocante sunt: bradicardie, hipotensiune arterială, bronhospasm şi insuficienţă cardiacă acută.

Tratament
În caz de supradozaj sau hipersensibilitate, pacientul trebuie ţinut sub supraveghere atentă şi tratat într-o unitate de terapie intensivă. Trebuie monitorizată glicemia. Se poate preveni absorbţia oricărui medicament prezent încă în tractul gastro-intestinal prin lavaj gastric, prin administrarea cărbunelui activat şi a unui laxativ. Este posibil să fie necesară respiraţia artificială. Bradicardia sau reacţiile vagale excesive trebuie tratate prin administrarea de atropină sau metilatropină. Hipotensiunea arterială şi şocul trebuie tratate cu plasmă/ substituenţi de plasmă şi, dacă este necesar, cu catecolamine. Efectul beta-blocantelor poate fi contracarat prin administrarea intravenoasă lentă de clorhidrat de isoprenalină, începând cu o doză de aproximativ 5 Î¼g/minut sau dobutamină, începând cu o doză de 2,5 Î¼g/minut, până la obţinerea efectului terapeutic necesar. În cazurile refractare, izoprenalina poate fi asociată cu dopamina. Dacă nici această măsură nu produce efectul terapeutic dorit, se va lua în considerare administrarea intravenoasă de glucagon în doze de 50-100 Î¼g/kg. Dacă este necesar, injectarea trebuie repetată în decurs de o oră, după care va fi urmată - dacă este necesar - de o perfuzie intravenoasă de glucagon 70 Î¼g/kg şi oră. În cazuri extreme de bradicardie rezistentă la tratament, se poate insera un stimulator cardiac.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Interacţiuni farmacodinamice

Sunt contraindicate următoarele asocieri:
Floctafenina (AINS): beta-blocantele pot împiedica reacţiile cardiovasculare compensatorii, asociate cu hipotensiune arterială sau şoc, ce pot fi induse de floctafenină.

Sultoprida (antipsihotic): nebivolol nu trebuie administrat concomitent cu sultopridă, deorece există risc crescut de aritmie ventriculară.

Asocieri nerecomandate:
Medicamente antiaritmice din clasa I (chinidină, hidrochinidină, cibenzolină, flecainidă, disopiramidă, lidocaină, mexiletină, propafenonă): pot potenţa efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară şi pot creşte efectul inotrop negativ.

Blocantele canalelor de calciu de tip verapamil/diltiazem: influenţă negativă asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă a verapamilului la pacienţii trataţi cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio-ventricular.

Antihipertensive ce acţionează la nivel central (clonidină, guanfacină, moxonidină, metildopa, rilmenidină): administrarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive ce acţionează la nivel central poate agrava insuficienţa cardiacă prin reducerea tonusului simpatic central (scăderea frecvenţei cardiace, a debitului cardiac, vasodilataţie). Întreruperea bruscă, în special dacă se produce înaintea întreruperii tratamentului cu beta-blocante, poate determina creşterea riscului de "hipertensiune arterială de rebound" (.

Asocieri care trebuie folosite cu precauţie:
Medicamente antiaritmice din clasa III (amiodaronă): pot potenţa efectul asupra conducerii atrio-ventriculare.

Anestezice volatile halogenate: administrarea concomitentă a antagoniştilor beta-adrenergici şi a anestezicelor poate atenua tahicardia reflexă şi creşte risculde hipotensiune arterială. Ca regulă generală, trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului cu beta-blocante. Medicul anestezist trebuie informat atunci când pacientul este tratat cu Ezocem.

Insulină şi medicamente antidiabetice orale: deşi nebivololul nu influenţează glicemia, utilizarea concomitentă poate masca anumite simptome ale hipoglicemiei (palpitaţii, tahicardie).

Baclofen (antispastic), amifostină (adjuvant antineoplazic): administrarea concomitentă cu antihipertensive poate contribui şi mai mult la scăderea tensiunii arteriale. Prin urmare, doza medicamentului antihipertensiv trebuie ajustată în mod corespunzător.

Meflochină (medicament antimalaric): teoretic, administrarea concomitentă cu medicamente blocante beta-adrenergice ar putea contribui la prelungirea intervalului QTc.

Asocieri ce trebuie luate în considerare:

Glicozide digitalice: administrarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio-ventriculară. Studiile clinice cu nebivolol nu au indicat nicio dovadă clinică de interacţiune. Nebivolol nu influenţează cinetica digoxinei.

Blocantele canalelor de calciu de tipul dihidropiridinei (amlodipină, felodipină, lacidipină, nifedipină, nicardipină, nimodipină, nitrendipină): utilizarea concomitentă poate duce la creşterea riscului de hipotensiune arterială şi nu se poate exclude sporirea riscului deteriorării ulterioare a funcţiei pompei ventriculare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

Antipsihotice, antidepresive (triciclice, barbiturice şi fenotiazine), nitraţi organici, precum şi alte medicamente antihipertensive: utilizarea concomitentă poate contribui la creşterea efectului hipotensiv al beta-blocantelor (efect suplimentar).

Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS): nu influenţează efectul de reducere a tensiunii arteriale indus de nebivolol. Vă rugăm să luaţi în considerare că se pot administra în siguranţă dozele mici, zilnice, de acid acetilsalicilic folosit ca antiagregant plachetar (de exemplu, 50 sau 100 mg) concomitent cu Ezocem.

Medicamente simpatomimetice: utilizarea concomitentă poate contribui la contracararea efectului antagoniştilor beta-adrenergici. Medicamentele beta-adrenergice pot determina activitate alfa-adrenergică neantagonizată a medicamentelor simpatomimetice cu efecte atât alfa- adrenergice, cât şi beta-adrenergice (risc de hipertensiune arterială, bradicardie severă şi bloc atrio-ventricular).

Interacţiuni farmacocinetice
Deoarece metabolizarea nebivololului implică izoenzima CYP2D6, administrarea concomitentă cu medicamente care inhibă această enzimă, în special cu paroxetină, fluoxetină, tioridazină, chinidină, terbinafină, bupropionă, clorochină şi levomepromazină, poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice de nebivolol, asociată cu risc crescut de bradicardie excesivă şi evenimente adverse. Administrarea concomitentă cu cimetidină a crescut concentraţiile plasmatice de nebivolol, fără modificarea efectului clinic. Administrarea concomitentă cu ranitidină nu a influenţat farmacocinetica nebivololului. Cele două tratamente pot fi prescrise împreună, cu condiţia ca Ezocem să fie administrat în timpul mesei, iar medicamentul antiacid să fie administrat între mese . Asocierea nebivololului cu nicardipina a provocat o uşoară creştere a concentraţiilor plasmatice ale ambelor medicamente, fără a modificarea efectului clinic. Administrarea concomitentă cu alcool etilic, furosemidă sau hidroclorotiazidă nu a influenţat farmacocinetica nebivololului. Nebivololul nu influenţează farmacocinetica şi farmacodinamica warfarinei.

Administrarea de Ezocem 5 mg, comprimate în sarcină / alaptare:

Sarcină
Nebivololul are efecte farmaceutice care pot fi nocive asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou-născutului. În general, blocantele receptorilor beta-adrenergici reduc circulaţia placentară, fapt asociat cu retard de creştere, deces intrauterin, avort sau travaliu prematur. Pot să apară reacţii adverse (de exemplu, hipoglicemie sau bradicardie) la făt sau nou-născut. Dacă este necesar tratament cu blocante ale receptorilor beta-adrenergici, este preferabilă administrarea blocantelor receptorilor adrenergici beta 1-selective.

Nebivololul nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care este absolut necesar. Dacă se consideră că este necesar tratamentul cu nebivolol, trebuie monitorizate fluxul sanguin utero-placentar şi dezvoltarea fătului. În cazul în care se observă efecte nocive asupra sarcinii sau fătului, trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Nou-născutul trebuie monitorizat strict. În general, se aşteaptă simptome de hipoglicemie şi bradicardie în primele 3 zile.

Alăptarea
Studiile la animale au demonstrat că nebivololul se excretă în laptele matern. Nu se cunoaşte dacă acest medicament se excretă în laptele uman. Majoritatea beta-blocantelor, în special compuşii lipofili cum sunt nebivololul şi metaboliţii săi activi, trec în laptele matern, chiar dacă într-o măsură variabilă. Prin urmare, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului cu nebivolol.

Prezentare ambalaj:

Comprimate de culoare albă, biconvexe, cu diametrul de aproximativ 9 mm, prevăzute cu două linii perpendiculare pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în patru părţi egale.

Comprimatele sunt ambalate în blistere din PVC-PE-PVDC/Al a câte 7, 10, 14 comprimate.
Mărimea ambalajului: 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 90, 100, 120 comprimate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Alte medicamente cu substanța activă nebivololum:

Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Ezocem 5 mg, comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!