Prospect Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate
Substanța activă: memantinum
Clasa ATC: [N06DX]:
sistemul nervos >>
psihoanaleptice >>
>>
Indicații Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate:
Pentru ce se utilizează Memantină AbdiMemantină Abdi se utilizează pentru tratamentul pacienţilor cu boală Alzheimer moderată până la severă.
Contraindicații:
Nu luaţi Memantină Abdi dacă sunteţi alergic la clorhidratul de memantină sau la oricare dintre celelalte componente ale comprimatelor filmate Memantină Abdi.Administrare Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate:
Luaţi întotdeauna Memantină Abdi exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Doze
Doza de Memantină Abdi recomandată pentru adulţi şi pacienţi vârstnici este de 20 mg o dată pe zi. Pentru a reduce riscul de apariţie a reacţiilor adverse, această doză este atinsă gradat conform următoarei scheme zilnice de tratament:
Săptămâna 1
o jumătate de comprimat de 10 mg
Săptămâna 2
un comprimat de 10 mg
Săptămâna 3
un comprimat şi jumătate de 10 mg
Săptămâna 4 şi după
două comprimate de 10 mg pe zi
Doza iniţială uzuală este de o jumătate de comprimat o dată pe zi (1x5 mg) în prima săptămână. Aceasta se creşte la un comprimat o dată pe zi (1 x 10 mg) în a doua săptămână şi la 1 comprimat şi jumătate o dată pe zi în a treia săptămână. Începând din a patra săptămână, doza uzuală este de 2 comprimate o dată pe zi (1 x 20 mg).
Doze la pacienţii cu insuficienţă renală
Dacă aveţi insuficienţă renală, medicul dumneavoastră va decide doza adecvată afecţiunii dumneavoastră. În acest caz, medicul dumneavoastră va trebui să vă monitorizeze funcţia renală la intervale stabilite.
Mod de administrare
Memantină Abdi trebuie administrat pe cale orală o dată pe zi. Pentru a beneficia de efectul medicamentului, trebuie să îl luaţi cu regularitate zi de zi, în acelaşi moment al zilei. Comprimatele trebuie înghiţite cu puţină apă. Comprimatele pot fi luate cu sau fără alimente.
Durata tratamentului
Continuaţi să luaţi Memantină Abdi atât timp cât aceasta vă face bine. Medicul dumneavoastră trebuie să vă evalueze tratamentul în mod regulat.
Dacă luaţi mai mult Memantină Abdi decât trebuie
- În general, dacă luaţi o doză de Memantină Abdi prea mare aceasta nu vă face niciun rău. Puteţi prezenta mai accentuat simptomele descrise la pct. ,,Reacţii adverse posibile”.
- Dacă se produce un supradozaj cu Memantină Abdi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau solicitaţi ajutor medical, deoarece puteţi să aveţi nevoie de asistenţă medicală.
Dacă uitaţi să luaţi Memantină Abdi
- Dacă observaţi că aţi uitat să vă luaţi doza de Memantină Abdi, aşteptaţi şi luaţi doza următoare, la ora obişnuită.
- Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi alte întrebări cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acțiune:
Cum acţionează Memantină AbdiMemantină Abdi aparţine grupului de medicamente cunoscute ca medicamente pentru tratamentul demenţei.
Pierderea memoriei în boala Alzheimer este detrminată de tulburarea transmisiei semnalelor la nivelul creierului. Creierul conţine aşa-numiţii receptori N-metil-D-aspartat (NMDA) care sunt implicaţi în transmiterea semnalelor nervoase importante în procesele de învăţare şi memorie. Memantină Abdi aparţine unui grup de medicamente numite antagonişti ai receptorilor NMDA. Memantină Abdi acţionează asupra acestor receptori NMDA, ameliorând transmisia semnalelor nervoase şi memoria.
Compoziție Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate:
Ce conţine Memantină AbdiSubstanţa activă este clorhidratul de memantină. Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de memantină 20 mg echivalent cu memantină 16,62 mg.
Celelalte componente sunt celuloză microcristalină tip 200, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, toate fiind prezente în nucleul comprimatelor şi alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), macrogol 3350, oxid de fier galben şi roşu (E 172), talc, toate în filmul comprimatelor.
Precauții:
- dacă aveţi antecedente de convulsii epileptice- dacă aţi avut recent un infarct miocardic sau dacă aveţi insuficienţă cardiacă congestivă sau tensiune arterială mare necontrolată terapeutic.
În aceste situaţii, tratamentul trebuie supravegheat cu atenţie, iar beneficiul clinic al tratamentului cu Memantină Abdi trebuie reevaluat de către medicul dumneavoastră la intervale regulate.
Dacă aveţi insuficienţă renală (probleme cu rinichii), medicul dumneavoastră trebuie să vă monitorizeze cu atenţie funcţia renală şi să adapteze corespunzător dozele de memantină.
Trebuie evitată utilizarea în acelaşi timp a medicamentelor numite amantadină (pentru tratamentul bolii Parkinson), ketamină (o substanţă folosită, în general, ca anestezic), dextrometorfan (folosit, în general, pentru tratamentul tusei) şi a altor antagonişti NMDA.
Copii şi adolescenţi
Memantină Abdi nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorMedicul dumneavoastră vă va spune dacă boala dumneavoastră vă permite să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje în condiţii de siguranţă.
De asemenea, Memantină Abdi vă poate modifica reactivitatea, afectându-vă capacitatea de conducere a vehiculelor şi de folosire a utilajelor.
Reacții adverse ale Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.În general, reacţiile adverse observate sunt uşoare până la moderate.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
• dureri de cap, somnolenţă, constipaţie, valori crescute ale analizelor de sânge cu privire la funcţia ficatului, ameţeli, tulburări de echilibru, respiraţie dificilă, tensiune arterială mare şi hipersensibilitate la medicament
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
• oboseală, infecţii fungice, confuzie, halucinaţii, vărsături, tulburări de mers, insuficienţă cardiacă şi cheaguri de sânge la nivelul venelor (tromboză venoasă/tromboembolism )
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
• convulsii
Frecvenţă necunoscută (din datele disponibile nu pot fi estimate).
• Inflamaţii ale pancreasului, inflamaţie la nivelul ficatului (hepatită) şi reacţii psihotice
Boala Alzheimer a fost asociată cu depresie, idei suicidare şi suicid. Aceste evenimente au fost raportate în perioada care a urmat punerii pe piaţă a medicamentului la pacienţii trataţi cu memantină.
Dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-l informaţi pe medicul dumneavoastră sau pe farmacist.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.În special, efectele următoarelor medicamente pot fi modificate de Memantină Abdi şi poate fi necesară ajustarea dozelor de către medicul dumneavoastră:
- amantadină, ketamină, dextrometorfan
- dantrolen, baclofen
- cimetidină, ranitidină, procainamidă, chinidină, chinină, nicotină
- hidroclorotiazidă (sau orice medicament care conţine hidroclorotiazidă în asociere cu altă substanţă)
- anticolinergice (substanţe utilizate, în general, pentru tratamentul tulburărilor de mişcare sau crampelor intestinale)
- anticonvulsivante (substanţe utilizate, în general, pentru prevenirea şi tratamentul convulsiilor)
- barbiturice (substanţe utilizate, în general, pentru inducerea somnului)
- agonişti dopaminergici (substanţe cum sunt L-dopa, bromocriptină);
- neuroleptice (substanţe utilizate în tratamentul tulburărilor psihice).
- anticoagulante orale
Dacă vă internaţi în spital, informaţi-vă medicul că urmaţi tratament cu Memantină Abdi
Memantină Abdi împreună cu alimente şi băuturi
Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă aţi schimbat recent sau intenţionaţi să schimbaţi radical dieta (de exemplu de la dietă normală la dietă strict vegetariană), dacă aveţi acidoză tubulară renală (ATR-exces în sânge de substanţe care formează acizi, din cauza disfuncţiei renale (funcţia renală redusă)) sau de infecţii grave ale tractului urinar (structura anatomică care transportă urina), deoarece poate fi nevoie ca medicul dumneavoastră să vă ajusteze doza de medicament.
Administrarea de Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavostră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.
Prezentare ambalaj:
Memantină Abdi comprimate filmate este prezentat sub forma unor comprimate filmate de culoare roz, ovale, biconvexe, cu dimensiuni de 13,5 mm - 7,3 mm.Ambalajele cu câte 7, 14, 28, 30, 42, 50, 56, 60, 84, 98 sau 100 comprimate filmate în folii de PVC/PE/PVDC/Al sunt prezentate într-o cutie de carton.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă memantinum:
- Polmatine 5 mg/doză soluţie orală
- Memantină Polipharma comprimate filmate
- Memantină Abdi 10 mg comprimate filmate
- Memantină Cipla 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Ebixa 10mg, comprimate filmate
- Memantina Lannacher Heilmittel 20 mg comprimate filmate
- Memantină Glenmark 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Axura 5 mg, comprimate filmate
- Zenmem 10 mg, 20 mg comprimate orodispersabile
- Axura 15 mg, comprimate filmate
- Xapimant 10 mg/ 20 mg comprimate filmate
- Cognomem 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Tormoro 10 mg comprimate filmate
- Polmatine comprimate filmate
- Memantină Terapia 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Axura 20 mg comprimate filmate
- Memantina Alvogen 5 mg, 10 mg comprimate orodispersabile
- Memantină Ranbaxy 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Memantina Torrent 5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg comprimate filmate
- Memantina Aurobindo 10 mg comprimate filmate
- Mantomed 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Melutrin comprimate orodispersabile
- Memantină Chanelle 10 mg/ml soluţie orală
- Memantina Lannacher Heilmittel 10 mg comprimate filmate
- Memantina Pharmascope 10 mg comprimate filmate
- Ebixa 20 mg, comprimate filmate
- Cognomem 5 mg/doză eliberată, soluţie orală
- Mirvedol 10 mg comprimate filmate
- Ebixa 15 mg, comprimate filmate
- Maruxa 10 mg, 20 mg comprimate filmate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
- Axura 10 mg comprimate filmate
- Axura 15 mg, comprimate filmate
- Axura 20 mg comprimate filmate
- Axura 5 mg, comprimate filmate
- Axura 5 mg/doză soluţie orală
- Bilobil 40 mg, capsule
- Bilobil Intens 120 mg capsule
- Cognomem 10 mg, 20 mg comprimate filmate
- Cognomem 5 mg/doză eliberată, soluţie orală
- Ebixa 10mg, comprimate filmate
- Ebixa 15 mg, comprimate filmate
- Ebixa 20 mg, comprimate filmate
- Ebixa 5 mg, comprimate filmate
- Ebixa 5 mg/doza, solutie orala
- Flavotan 120 mg, comprimate filmate
- Flavotan 40 mg, comprimate filmate
- Flavotan 80 mg, comprimate filmate
- Frunză de ginkgo Queisser 120 mg, 240 mg comprimate filmate
- Gingium 120 mg, comprimate filmate
- Gingium 40 mg, comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Memantină Abdi 20 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!