Prospect Sivextro comprimate filmate 200 mg

Substanța activă: tedizolidum
Sivextro este un antibiotic care conţine substanţa activă fosfat de tedizolid. Aparţine unei grupe de medicamente denumite “oxazolidinone.”

Indicații Sivextro comprimate filmate 200 mg:

Sivextro este utilizat pentru a trata infecţiile pielii şi ale ţesuturilor de sub piele la adulţi și adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste.

Contraindicații:

Nu luaţi Sivextro dacă sunteţi alergic la fosfatul de tedizolid sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare Sivextro comprimate filmate 200 mg:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat de 200 mg o dată pe zi, timp de 6 zile. Comprimatele se înghit întregi şi pot fi luate cu sau fără alimente sau băuturi.
Dacă după 6 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Dacă luaţi mai mult Sivextro decât trebuie
Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, farmacistului sau mergeți cât mai repede posibil la camera de gardă a celui mai apropiat spital dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuia şi luaţi medicamentul cu dumneavoastră.

Dacă uitaţi să luaţi Sivextro
Dacă aţi uitat să vă luaţi medicamentul, luaţi doza cât mai curând posibil, oricând până la 8 ore înainte de următoarea doză planificată. Dacă au rămas mai puţin de 8 ore până la următoarea doză, atunci aşteptaţi până la următoarea doză planificată. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă nu sunteţi sigur, adresați-vă farmacistului pentru recomandări.

Pentru ca tratamentul dumneavoastră să fie complet trebuie să luaţi toate cele 6 comprimate, chiar dacă aţi uitat o doză.

Dacă încetaţi să luaţi Sivextro
Dacă încetaţi să luaţi Sivextro fără recomandarea medicului dumneavoastră, simptomele dumneavoastră se pot agrava. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a înceta să luaţi medicamentul.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acțiune:

Sivextro acţionează prin oprirea înmulțirii anumitor bacterii care pot produce infecţii grave.

Compoziție Sivextro comprimate filmate 200 mg:

• Substanţa activă este fosfat de tedizolid. Fiecare comprimat filmat conţine fosfat de tedizolid 200 mg.
• Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, manitol, povidonă, crospovidonă şi stearat de magneziu în nucleul comprimatului. Învelişul filmat al comprimatului conţine alcool polivinilic, dioxid de titan (E171), macrogol, talc şi oxid galben de fier (E172).

Precauții:

Medicul dumneavoastră va decide dacă Sivextro este potrivit pentru a trata infecţia dumneavoastră.

Înainte să luaţi Sivextro, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă vă aflați în oricare dintre situațiile de mai jos:
- aveți diaree sau aţi avut diaree în timp (sau până la 2 luni după) ce aţi luat antibiotice în trecut.
- sunteţi alergic la alte medicamente care aparțin grupului „oxazolidinone” (de exemplu linezolid, cicloserină).
- aveți istoric de sângerări sau de vânătăi care apar cu ușurință (care pot fi semne ale numărului scăzut de trombocite, acele celule mici implicate în coagularea sângelui dumneavoastră).
- aveți probleme la nivelul rinichilor.
- luaţi anumite medicamente pentru a trata depresia, cunoscute sub denumirea de triciclice, ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) sau IMAO (inhibitori de monoamin oxidază).
Vedeți Sivextro împreună cu alte medicamente pentru exemple.
- luaţi anumite medicamente pentru a trata migrena, cunoscute sub denumirea de „triptani”.
Vedeți Sivextro împreună cu alte medicamente pentru exemple.

Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacă nu sunteţi sigur că luaţi oricare dintre aceste medicamente.
Diaree
Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, dacă aveți diaree în timpul sau după tratamentul dumneavoastră. Nu luaţi niciun medicament pentru a trata diareea înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră.

Rezistenţa la antibiotice
În timp, bacteriile pot deveni rezistente la tratamentul cu antibiotice. Acest lucru se întâmplă atunci când antibioticele nu pot opri înmulţirea bacteriilor şi nu pot trata infecţia dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să vi se administreze Sivextro pentru a trata infecţia dumneavoastră.

Reacții adverse posibile
La administrarea Sivextro sau a unui alt medicament din clasa oxazolidinone pe o perioadă de timp mai mare decât cea recomandată pentru Sivextro, au fost observate anumite reacții adverse. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre următoarele în timp ce luaţi Sivextro:
• număr scăzut de celule albe din sânge
• anemie (număr scăzut de celule roșii din sânge)
• sângerări sau vânătăi care apar cu ușurință
• pierderea sensibilităţii la nivelul mâinilor şi picioarelor dumneavoastră (cum sunt amorţeli, înţepături/furnicături sau dureri intense)
• orice probleme cu vederea dumneavoastră cum sunt vedere înceţoşată, modificări ale percepției culorilor, dificultate în observarea detaliilor sau restrângerea câmpului dumneavoastră vizual.

Copii
Acest medicament nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani deoarece nu a fost studiat suficient la această categorie de pacienţi.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă vă simţiţi ameţit sau obosit după ce aţi luat acest medicament.

Reacții adverse ale Sivextro comprimate filmate 200 mg:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveți diaree în timpul sau după tratament.

Alte reacţii adverse pot include:
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
• Greaţă
• Vărsături
• Dureri de cap
• Mâncărimi la nivelul întregului corp
• Oboseală
• Ameţeli

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
• Infecţii cu ciuperci la nivelul pielii, gurii şi vaginului (candidoză orală/vaginală)
• Mâncărimi (inclusiv mâncărimi datorate unei reacţii alergice), căderea părului, acnee, erupţie trecătoare pe piele însoțită de înroşirea pielii şi/sau de mâncărim i sau urticarie, transpiraţii foarte abundente
• Scăderea sau pierderea sensibilităţii la nivelul pielii, senzaţie de furnicături/înţepături la nivelul pielii
• Bufeuri sau înroşirea feţei, a gâtului sau a părții de sus a pieptului
• Abces (umflătură plină cu puroi)
• Infecţie, inflamaţie sau mâncărimi la nivelul vaginului
• Anxietate, iritabilitate, frisoane sau tremurături
• Infecţie la nivelul căilor respiratorii (sinusuri, gât şi piept)
• Senzație de uscăciune în nas, congestie la nivelul pieptului, tuse
• Somnolenţă, obiceiuri neobișnuite legate de somn, tulburări de somn, coşmaruri (vise neplăcute/tulburătoare)
• Senzație de uscăciune în gură, constipaţie, indigestie, dureri/disconfort la nivelul abdomenului, râgâieli, senzaţie de vomă, sânge roşu aprins în scaun
• Boala de reflux gastro-esofagian (senzație de arsuri în capul pieptului, dureri sau dificultate la înghiţire), flatulenţă/gaze
• Dureri articulare, spasme musculare, dureri de spate, dureri de gât, dureri/disconfort la nivelul membrelor, reducere a forței de strângere a mâinii
• Vedere înceţoşată, „flocoane” (forme mici care au fost observate plutind la nivelul câmpului vizual)
• Noduli limfatici umflaţi sau măriţi
• Reacţie alergică
• Deshidratare
• Control neadecvat al diabetului zaharat
• Simţ neobișnuit al gustului
• Ritm lent de bătaie al inimii
• Febră
• Umflarea gleznelor şi/sau a picioarelor
• Miros neobișnuit al urinei, valori neobișnuite ale analizelor de sânge

Frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile)
• Sângerări sau vânătăi care apar cu ușurință (din cauza numărului scăzut de trombocite, acele celule mici implicate în coagularea sângelui dumneavoastră)

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat pe www.anm.ro. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Este deosebit de important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă de asemenea luaţi:
• amitriptilină, citalopram, clomipramină, dosulepină, doxepină, fluoxetină, fluvoxamină, imipramină, izocarboxazidă, lofepramină, moclobemid, paroxetină, fenelzină, selegilină şi sertralină (uilizate pentru a trata depresia)
• sumatriptan, zolmitriptan (utilizate pentru a trata migrena)
• imatinib, lapatinib (utilizate pentru a trata cancerul)
• metotrexat (utilizate pentru a trata cancerul, artrita reumatoidă sau psoriazisul)
• sulfasalazină (utilizată pentru a trata bolile inflamatorii intestinale)
• topotecan (utilizat pentru a trata cancerul)
• statine cum sunt pitavastatina, rosuvastatina (utilizate pentru a reduce colesterolul din sânge)

Sivextro poate interfera cu efectele acestor medicamente. Medicul dumneavoastră vă va oferi mai multe recomandări.

Administrarea de Sivextro comprimate filmate 200 mg în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu se cunoaşte dacă Sivextro trece în laptele matern la om. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a vă alăpta copilul.

Prezentare ambalaj:

Sivextro este un comprimat filmat oval, de culoare galbenă, inscripţionat cu „TZD” pe o parte şi cu „200” pe cealaltă parte.

Este disponibil în blistere perforate unidoză cu 6×1 comprimate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau blister după “EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă tedizolidum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Sivextro comprimate filmate 200 mg(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Sivextro comprimate filmate 200 mg vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.