Prospect METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi

Substanța activă: combinații
Producator: Laboratoires MAYOLY SPINDLER, Franţa
Clasa ATC: [A03AX]: >> >> >>
Meteospasmyl este un medicament pentru tulburări funcţionale intestinale.

Indicații METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi:

Meteospasmyl este indicat adulţilor pentru:
- ameliorarea simptomatologiei gastro-intestinale, indusă de acumularea excesivă de gaze în intestin, de exemplu, flatulenţa.

Simptomatologia determinată de acumularea de gaze în tractul gastro-intestinal, poate fi un semn al tulburărilor funcţionale de la acest nivel, manifestându-se ca presiune sau balonare, plenitudine, eructaţie, mişcări peristaltice intestinale şi flatulenţă.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Meteospasmyl:
- dacă sunteţi alergic la alverină, simeticonă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi:

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de:
Adulţi: o capsulă de 2-3 ori pe zi, înainte de masă.

Dacă aţi luat mai mult Meteospasmyl decât trebuie
Până în prezent, nu s-au raportat cazuri de intoxicaţie cu simeticonă.

Dacă uitaţi să utilizaţi Meteospasmyl
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Compoziție METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi:

- Substanţele active sunt: citratul de alverină şi simeticona. Fiecare capsulă moale conţine citrat de alverină 60 mg şi simeticonă 300 mg.
- Celelalte componente sunt: gelatină, glicerol, dioxid de titan (E171), apă purificată.

Precauții:

Înainte să utilizaţi Meteospasmyl, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Meteospasmyl nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Datorită prezenţei alverinei, au fost observate:
- cazuri rare de urticarie, uneori cu edemul laringelui, şoc
- cazuri rare de afectare hepatică, care se remite la întreruperea tratamentului

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Meteospasmyl împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Meteospasmyl împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Nu se cunosc interacţiuni cu alimente şi bauturi.

Administrarea de METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu există date disponibile de teratogeneză la animale. Din punct de vedere clinic, până în prezent, nu a apărut nici o malformaţie la făt. De asemenea, urmărirea gravidelor expuse la alverină este insuficientă pentru excluderea riscului.
În consecinţă, pentru precauție, este preferabil să nu se utilizeze alverină în timpul sarcinii.

În absenţa datelor disponibile privind trecerea acestui medicament în laptele matern, acesta nu trebuie utilizat pe perioada sarcinii.

Prezentare ambalaj:

Meteospasmyl se prezintă sub formă de capsule moi de culoare albă strălucitoare, care conţin o suspensie densă de culoare albă.

Este disponibil în cutii cu două sau trei blistere din PVC/Al a câte 10 capsule moi.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi Meteospasmyl după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după EXP.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă combinații:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul METEOSPASMYL 60 mg/300mg capsule moi vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.