Prospect Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă

Substanța activă: palonosetronum
Producator: HAUPT PHARMA WOLFRATSHAUSEN GMBH, Germania
Clasa ATC: [A04AA]: tractul digestiv si metabolism >> antiemetice >> antiemetice >> antagonisti ai serotoninei (5HT-3)
Palonosetron Teva aparţine unui grup de medicamente cunoscut sub numele de antagonişti ai serotoninei (5HT3).

Acestea au capacitatea de a bloca acţiunea unei substanţe chimice, serotonina, care poate provoca greaţă şi vărsături.

Indicații Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă:

Palonosetron Teva este utilizat pentru prevenirea senzaţiei de greaţă şi vărsăturilor asociate cu chimioterapia anticanceroasă la pacienţi adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 1 lună.

Contraindicații:

Nu utilizaţi Palonosetron Teva:
- dacă sunteţi alergic la palonosetron sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Administrare Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă:

În mod normal, Palonosetron Teva este injectat de către un medic sau o asistentă medicală, cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea chimioterapiei.

Adulţi
Doza recomandată de Palonosetron Teva este de 250 micrograme, administrată sub formă de injecţie rapidă într-o venă.

Copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 17 ani)
Medicul va decide doza în funcţie de greutatea corporală; totuşi, doza maximă este de 1500 micrograme.
Palonosetron Teva va fi administrat sub formă de perfuzie lentă într-o venă.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compoziție Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă:

- Substanţa activă este palonosetron (sub formă de clorhidrat). Fiecare ml de soluţie conţine palonosetron 50 micrograme. Un flacon a 5 ml soluţie conţine palonosetron 250 micrograme.

- Celelalte componente sunt manitol, edetat disodic (citiți punctul 2 pentru conținutul de sodiu), citrat de sodiu, acid citric monohidrat, hidroxid de sodiu (citiți punctul 2 pentru conținutul de sodiu), acid clorhidric concentrat şi apă pentru preparate injectabile.

Precauții:

Înainte să luaţi Palonosetron Teva, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale
- Dacă aveţi obstrucţie intestinală acută sau antecedente de constipaţie repetată.
- Dacă utilizaţi Palonosetron Teva concomitent cu alte medicamente care pot să determine un ritm cardiac anormal, cum sunt amiodarona, nicardipina, chinidina, moxifloxacina, eritromicina, haloperidol, clorpromazina, quetiapina, tioridazina, domperidona.
- Dacă aveţi antecedente personale sau familiale de modificări ale ritmului inimii (prelungirea intervalului QT)
- Dacă aveţi alte probleme la inimă.
- Dacă prezentaţi dezechilibre ale anumitor minerale în sânge, cum sunt potasiul şi magneziul, care nu au fost tratate.

Nu se recomandă utilizarea Palonosetron Teva în zilele care urmează chimioterapiei, cu excepţia cazului în care primiţi un alt ciclu chimioterapic.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Palonosetron Teva poate provoca ameţeli sau oboseală. Dacă sunteţi afectat, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi instrumente sau utilaje.

Informații importante despre unele ingrediente ale Palonosetron Teva
Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per flacon, deci este practic „fără sodiu”.

Reacții adverse ale Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Adulţi

Frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane
• durere de cap, ameţeli, constipaţie şi diaree.

Mai puţin frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 100 persoane
• tensiune arterială mare sau mică
• frecvenţă anormală a ritmului inimii sau lipsa fluxului sanguin la inimă
• schimbarea culorii venelor şi/sau venele devin mai mari
• concentraţie anormal de crescută sau de scăzută a potasiului în sânge
• concentraţie crescută de zahăr în sânge sau zahăr în urină
• concentraţie scăzută a calciului în sânge
• concentraţie crescută a pigmentului bilirubină în sânge
• concentraţii crescute ale anumitor enzime hepatice
• stare de euforie sau senzaţie de anxietate
• somnolenţă sau tulburări de somn
• diminuarea sau pierdere a poftei de mâncare
• stare de slăbiciune, stare de oboseală, febră sau simptome asemănătoare gripei
• senzaţii de amorţeală, arsură, înţepătură sau furnicături pe piele
• erupţie pe piele cu senzaţie de mâncărime
• afectare a vederii sau iritaţie la nivelul ochilor
• rău de mişcare
• senzaţie de ţiuit în urechi
• sughiţ, flatulenţă, uscăciune a gurii sau indigestie,
• durere abdominală (de stomac)
• dificultate la urinare
• durere articulară
• aspecte anormale ale electrocardiogramei (prelungirea intervalului QT)

Foarte rare
Acestea pot afecta până la 1 din 10000 persoane
Reacţii alergice la Palonosetron Teva.
Semnele pot include umflături ale buzelor, feţei, limbii sau gâtului, respiraţie dificilă sau leşin; puteţi observa de asemenea o erupţie nodulară pe piele, care provoacă mâncărime (urticarie), senzaţie de arsură sau durere la locul injecţiei.

Copii şi adolescenţi:

Frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane
• durere de cap

Mai puţin frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 100 persoane
• ameţeli
• mişcări convulsive ale corpului
• bătăi anormale ale inimii
• tuse și respiraţie dificilă
• sângerare din nas
• erupţie trecătoare pe piele cu senzaţie de mâncărime sau urticarie
• febră
• durere la locul de perfuzie

Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, incluzând:
- ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) utilizaţi pentru tratamentul depresiei şi/sau anxietăţii, incluzând fluoxetina, paroxetina, sertralina, fluvoxamina, citalopramul, escitalopramul.
- IRSN (inhibitori ai recaptării serotoninei şi noradrenalinei) utilizaţi pentru tratamentul depresiei şi/sau anxietăţii, incluzând venlafaxina, duloxetina.

Administrarea de Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă în sarcină / alaptare:

Sarcina
Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că ați putea fi gravidă, medicul dumneavoastră nu vă va administra Palonosetron Teva decât dacă este neapărat necesar.
Nu se ştie dacă Palonosetron Teva va produce vreun efect dăunător când este utilizat în timpul sarcinii.

Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că ați putea fi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza orice medicament.

Alăptarea
Nu se ştie dacă Palonosetron Teva apare în laptele matern.
Dacă alăptaţi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza Palonosetron Teva.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 1 flac. din sticla incolora tip I care contine 5 ml sol. inj.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe flacon după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Numai pentru utilizare unică, orice cantitate de soluţie neutilizată trebuie eliminată.
Alte medicamente cu substanța activă palonosetronum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Palonosetron Teva 250 micrograme soluţie injectabilă vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.