Prospect Bisotens 10 mg comprimate filmate
Substanța activă: bisoprololum
Producator: S.C. ANTIBIOTICE S.A., România
Clasa ATC: [C07AB]:
sistem cardiovascular >>
betablocanti >>
agenti betablocanti >>
betablocanti selectivi
Categoria: Hipertensiunea arteriala - HTA
Betablocantele acţionează la nivelul inimii şi sistemului circulator (artere şi vene), prin blocarea numai a anumitor impulsuri.
Indicații Bisotens 10 mg comprimate filmate:
Bisotens este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale şi al durerii în piept cunoscută sub numele de angină pectorală.Contraindicații:
Nu luaţi Bisotens- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la bisoprolol sau la oricare dintre celelalte componente ale Bisotens.
- dacă suferiţi de insuficienţă cardiacă agravată recent sau dacă organismul dumneavoastră reţine apă în cantităţi mari şi vi s-au administrat intravenos medicamente care vă ajută inima să funcţioneze
- dacă tensiunea dumneavoastră arterială are valori foarte scăzute (tensiune arterială sistolică sub 100 mm Hg)
- dacă suferiţi de forme severe de astm bronşic sau alte boli pulmonare (bronhopneumopatie cronică obstructivă)
- dacă suferiţi de boli de conducere ale impulsurilor la nivelul inimii (bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, sindromul sinusului bolnav, bloc sino-atrial, scăderea frecvenţei cardiace sub 60 bătăi/minut înainte de începerea tratamentului) sau tulburări severe ale circulaţiei periferice (arteriopatie obstructivă în stadiu avansat, sindrom Raynaud)
- dacă aveţi o tumoare a glandei suprarenale (feocromocitom) care determină crize de hipertensiune arterială şi nu efectuaţi tratament pentru aceasta
- dacă suferiţi de anumite afecţiuni numite şoc cardiogen sau acidoză metabolică.
Administrare Bisotens 10 mg comprimate filmate:
Luaţi întotdeauna Bisotens exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Doza uzuală este de 10 mg bisoprolol pe zi. Tratamentul se începe prin administrarea dozei de 5 mg bisoprolol pe zi. Dacă este necesar această doză poate fi crescută treptat până la maximum 20 mg bisoprolol pe zi. Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc ci treptat prin reducerea dozelor.
Comprimatele filmate trebuie înghiţite întregi cu o cantitate suficientă de lichid.
Utilizarea la copii
Nu este recomandată utilizarea de Bisotens la copii, deoarece nu a fost stabilit profilul de siguranţă şi eficacitate al administrării.
Dacă luaţi mai mult Bisotens decât trebuie
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Bisotens adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi imediat la camera de gardă a celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră ambalajul medicamentului şi comprimatele rămase.
Dacă uitaţi să luaţi Bisotens
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă încetaţi să luaţi Bisotens
Nu trebuie să întrerupeţi brusc tratamentul cu bisoprolol. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră care vă va spune modul în care puteţi întrerupe treptat tratamentul dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Bisotens 10 mg comprimate filmate:
Substanţa activă este fumarat de bisoprolol.Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg.
- Celelalte componente sunt:
Nucleu: celuloză microcristalină, amidon parţial pregelatinizat, croscarmeloză sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
Film: alcool polivinilic parţial hidrolizat, dioxid de titan (E171), macrogol 3350, talc, oxid galben de fer (E172), oxid roşu de fer (E172).
Precauții:
Aveţi grijă deosebită când luaţi Bisotens- dacă inima dumneavoastră bate mai rar (sub 55 bătăi/minut)
- dacă medicul dumneavoastră v-a spus că suferiţi de alte boli ale inimii (angină Prinzmetal)
- dacă suferiţi de afecţiuni ale ficatului, rinichilor, sau tiroidei
- dacă suferiţi de diabet zaharat
- dacă aveţi vârsta peste 65 ani
- dacă efectuaţi tratament pentru desensibilizare la substanţele care vă provoacă alergii
- suferiţi de o afecţiune a pielii numită psoriazis
- sunteţi sportiv (bisoprololul poate determina rezultate pozitive ale testelor anti-doping)
- dacă urmează să vi se efectueze o intervenţie chirurgicală. În acest caz trebuie să avertizaţi medicul anestezist că luaţi bisoprolol cu cel puţin 48 ore înaintea efectuării intervenţiei chirurgicale.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorAcest medicament poate determina reacţii adverse care afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Bisotens
Nu este cazul.
Reacții adverse ale Bisotens 10 mg comprimate filmate:
Ca toate medicamentele, Bisotens poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Pentru exprimarea frecvenţei de apariţie s-a utilizat următoarea convenţie:
- foarte frecvente (>1/10); - frecvente (>1/100, <1/10);
- mai puţin frecvente (>1/1000, <1/100); - rare (>1/10000, <1/1000);
- foarte rare (<1/10000, inclusiv cazurile izolate)
Tulburări psihice
- mai puţin frecvente: tulburări ale somnului, stări depresive
- rare: coşmaruri, halucinaţii
Tulburări ale sistemului nervos
- frecvente: ameţeli, durere de cap (apar la mai ales la începutul tratamentului, sunt uşoare şi dispar în timpul tratamentului)
Tulburări oculare
- rare: diminuarea secreţiei lacrimale
- foarte rare: conjunctivită, tulburări vizuale
Tulburări acustice şi vestibulare
- rare: tulburări ale auzului
Tulburări cardiace
- mai puţin frecvente: scăderea frecvenţei cardiace, tulburări ale conducerii impulsurilor la nivelul inimii, agravarea insuficienţei cardiace
- foarte rare: durere în piept
Tulburări vasculare
- frecvente: senzaţie de răceală sau amorţeală la nivelul extremităţilor corpului
- mai puţin frecvente: hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
- mai puţin frecvente: bronhospasm
Tulburări gastro-intestinale
- frecvente: greaţă, vărsături, diaree, constipaţie
Tulburări hepatobiliare
- rare: hepatită
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
- rare: reacţii de hipersensibilitate: senzaţie de mâncărime, înroşirea trecătoare a feţei, erupţie pe piele, rinită alergică)
- foarte rare: psoriazis sau agravare leziunilor psoriazice deja existente, erupţie cutanată asemănătoare celei psoriazice, căderea părului
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
- mai puţin frecvente: diminuarea forţei musculare, crampe musculare
Tulburări renale şi ale căilor urinare
- tulburări ale potenţei
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
- frecvente: stare de fatigabilitate, senzaţie de epuizare
Investigaţii diagnostice
- rare: creşterea concentraţiei grăsimilor din sânge, creşterea concentraţiilor unor enzime hepatice din sânge.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Folosirea altor medicamenteVă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu se recomandă asocierea bisoprololului cu antagonişti ai calciului (verapamil, diltiazem), clonidină, inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO, cu excepţia IMAO-B).
Se recomandă administrarea cu precauţie a bisoprololului în asociere cu: alţi antagonişti ai calciului (dihidropiridine), antiaritmice din clasa I şi III (chinidină, disopiramidă, amiodaronă), derivaţi de ergotamină, parasimpatomimetice şi alte betablocante (inclusiv cele din componenţa picăturilor oftalmice), insuline sau antidiabetice orale, anestezice, glicozide digitalice, inhibitori ai sintezei postaglandinelor, simpatomimetice, antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazide, alte antidepresive, rifampicină, mefloquină.
Folosirea Bisotens cu alimente şi băuturi
Nu se cunosc interacţiuni între bisoprolol şi alimente. Alcoolul etilic poate amplifica unele reacţii adverse ale bisoprololului. De aceea, nu trebuie să consumaţi băuturi care conţin alcool etilic în timpul tratamentului cu bisoprolol.
Administrarea de Bisotens 10 mg comprimate filmate în sarcină / alaptare:
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar, a recomandarea medicului, având în vedere riscurile foarte mari pentru fătDe asemenea Bisotens nu este recomandat la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.Alăptarea nu este recomandată în timpul tratamentului cu bisoprolol.
Prezentare ambalaj:
Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz-cărămiziu.Ambalaj:
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.
Condiții de păstrare:
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.Nu utilizaţi Bisotens după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi Bisotens dacă observaţi comprimate filmate crăpate sau sfărâmate.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă bisoprololum:
- Concor 5 mg, comprimate filmate
- Bisoprolol Thespis 5 mg, 10 mg comprimate filmate
- Bisoprolol fumarat Mylan 1,25 mg/ 2,5 mg/ 5 mg/ 10 mg comprimate filmate
- Bisoprolol LPH 10 mg, comprimate
- Sobyc comprimate filmate
- Bisogamma 10mg, compr. film
- Bisoprolol LPH 5 mg, comprimate
- Bisoprolol Fumarat AUROBINDO 5 mg comprimate filmate
- Concor 10 mg, comprimate filmate
- Bisoblock 10 mg comprimate
- Concor Cor 2,5 mg comprimate filmate
- Borez 5 mg, 10 mg comprimate filmate
- Bisogamma 10 mg comprimate filmate
- Bisoprolol fumarat Sandoz 5 mg, 10 mg comprimate filmate
- Bisogamma 10mg, cp. film
- BOREZ 2,5 mg comprimate filmate
- Bisogamma 5 mg comprimate filmate
- Bisoprolol Fumarat AUROBINDO 10 mg comprimate filmate
- Bisogamma 5mg, cp. film
- Bisotens 5 mg comprimate filmate
- Bisogamma 5mg, compr. film.
- Bisoprolol Fumarat Jenson 1,25 mg, 2,5 mg, 5 mg, 10 mg comprimate filmate
- Bisoblock 5 mg comprimate
- Concor 10 mg comprimate filmate
- Concor 5 mg comprimate filmate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Bisotens 10 mg comprimate filmate(din aceeași clasă):
- ACEBUTOL-400 VON CT, compr.
- ACECOR, compr.
- Atecor, comprimate
- ATENIL MITE, compr.
- ATENIL, compr.
- Atenocor 100 mg, comprimate
- Atenocor 50 mg, comprimate
- ATENOCOR, compr.
- Atenolol 100 mg medo, comprimate filmate
- Atenolol 100 mg, comprimate
- ATENOLOL 50 mg, 100 mg comprimate
- Atenolol 50 mg, comprimate
- Atenolol Antibiotice 50 mg, comprimate
- Atenolol Arena 50 mg, 100 mg comprimate
- Atenolol LPH 100 mg, comprimate
- Atenolol LPH 100 mg, comprimate
- Atenolol LPH 50 mg, comprimate
- Atenolol Meduman 50 mg, comprimate
- Atenolol Ozone 100 mg, comprimate filmate
- Atenolol Ozone 25 mg, comprimate filmate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Bisotens 10 mg comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!