Prospect Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă
Substanța activă: paracetamolum
Producator: Panpharma Zi du Clairay, Franta
Clasa ATC: [N02BE]:
sistemul nervos >>
analgezice >>
analgezice antipiretice >>
analide (inclusiv combinatii)
Indicații Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă:
Acest medicament este un analgezic (ameliorează durerea) şi un antipiretic (scade febra).Punga a 100 ml este destinat utilizării numai la adulţi, adolescenţi şi copii cu greutate peste 33 kg (cu vârsta de aproximativ 11 ani). Punga a 50 ml este destinat utilizării numai la nou-născuţi, sugari şi copii cu greutate sub 33 kg.
Medicamentul este indicat pentru tratamentul de scurtă durată al durerii moderate, în special în urma unei intervenţii chirurgicale şi pentru tratamentul pe termen scurt al febrei.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Paracetamol Panpharma- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la paracetamol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la propacetamol (alt analgezic administrat prin perfuzie, un precursor al paracetamolului)
- dacă aveţi o afecţiune hepatică gravă
Administrare Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă:
Soluţia perfuzabilă de paracetamol vă va fi administrată de către un profesionist din domeniul sănătăţii.Doza
Doza va depinde de greutatea corporală şi de starea dumneavoastră generală. Medicul dumneavoastră vă va măsura greutatea corporală şi va determina doza care trebuie să vă fie administrată.
Punga a 100 ml este destinat utilizării numai la adulţi, adolescenţi şi copii cu greutate peste 33 kg (cu vârsta de aproximativ 11 ani). Punga a 50 ml este destinat utilizării numai la nou-născuţi, sugari şi copii cu greutate sub 33 kg.
Utilizarea la adolescenţi şi adulţi cu greutate peste 50 kg: 1 g paracetamol/administrare, adică o pungă a 100 ml de până la 4 ori/zi.
Intervalul minim între administrări trebuie să fie de 4 ore.
Doza maximă nu trebuie să depăşească 4 g paracetamol pe zi, incluzând toate medicamentele administrate, care conţin paracetamol sau propacetamol.
Utilizarea la copii cu greutate peste 33 kg (cu vârsta de aproximativ 11 ani), adolescenţi şi adulţi cu greutate sub 50 kg: 15 mg paracetamol/kg şi administrare, adică 1,5 ml soluţie perfuzabilă per kg, de până la de 4 ori pe zi.
Intervalul minim dintre administrări trebuie să fie de 4 ore.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 60 mg paracetamol/kg şi zi (fără a depăşi 3 g paracetamol), incluzând toate medicamentele administrate, care conţin paracetamol sau propacetamol.
Utilizarea la copii cu greutate peste 10 kg (cu vârstă de aproximativ 1 an) şi cu greutate sub 33 kg: 15 mg paracetamol/kg şi administrare, adică 1,5 ml soluţie perfuzabilă pe kg, de până la de 4 ori pe zi.
Intervalul minim dintre administrări trebuie să fie de 4 ore.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 60 mg paracetamol/kg (fără a depăşi 2 g paracetamol), incluzând toate medicamentele administrate, care conţin paracetamol sau propacetamol.
Utilizarea la copii nou-născuţi la termen, sugari şi copii cu greutate sub 10 kg (cu vârstă de aproximativ 1 an): 7,5 mg paracetamol/kg şi administrare, adică 0,75 ml soluţie perfuzabilă pe kg, de până la de 4 ori pe zi.
Intervalul minim dintre administrări trebuie să fie de 4 ore.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 30 mg paracetamol/kg, incluzând toate medicamentele administrate, care conţin paracetamol sau propacetamol.
Nu sunt disponibile date privind eficacitatea şi siguranţa administrării medicamentului la nou-născuţi prematuri.
Mod de administrare
Administrare intravenoasă. Soluţia de paracetamol vă va fi administrată prin perfuzie în venă. Soluţia de paracetamol este administrată prin perfuzie intravenoasă cu durată de 15 minute.
La copii, volumul de soluţie care trebuie perfuzat este de 1,5ml/kg şi administrare.
Punga a 50 ml: Soluţia de paracetamol poate fi diluată cu soluţie de clorură de sodiu 0,9% sau de glucoză 5% într-un raport de până la 1:10.
Soluţia diluată trebuie inspectată vizual şi nu trebuie utilizată dacă este opalescentă, are particule vizibile sau precipitate.
Dacă vi se pare că efectul soluţiei Paracetamol Panpharma este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În caz de supradozaj, simptomele apar în general în primele 24 ore şi constau în greaţă, vărsături, anorexie, paloare, durere abdominală şi afectare hepatică. În cazul supradozajului trebuie să vă adresaţi imediat medicului, datorită riscului afectării hepatice ireversibile. Vă rugăm să vă informaţi medicul dacă observaţi oricare dintre aceste simptome.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă:
Substanţa activă este paracetamol. 1 ml soluţie perfuzabilă conţine paracetamol 10,00 mg.Fiecare pungă a 100 ml conţine paracetamol 1g Fiecare pungă a 50 ml conţine paracetamol 500 mg
Celelalte componente sunt : monohidrat de glucoză, acid acetic glacial, acetat de sodiu trihidrat, citrat de sodiu trihidrat, hidroxid de sodiu/acid clorhidric (pentru ajustarea pH), apă pentru preparate injectabile.
Precauții:
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Paracetamol Panpharma- Utilizaţi un tratament adecvat cu analgezice orale, cât de curând este posibilă administrarea pe această cale
- Dacă aveţi o afecţiune hepatică sau renală sau în caz de consum abuziv de alcool etilic
- Dacă utilizaţi alte medicamente care conţin paracetamol
- În cazul unor probleme de nutriţie (malnutriţie) sau deshidratare
Înaintea tratamentului, spune-ţi medicului dumneavoastră dacă oricare din aceste situaţii este valabilă pentru dumneavoastră.
Atenționări:
Informaţii importante privind unele componente ale Paracetamol PanpharmaAcest medicament conţine sodiu 79 mg în 100 ml soluţie perfuzabilă. Trebuie să se ţină cont de acest lucru în cazul pacienţilor cu dietă cu aport redus de sodiu.
Acest medicament conţine glucoză 30 mg pe ml de Paracetamol Panpharma.
Reacții adverse ale Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.- în cazuri rare (mai mult de 1 din 10000 persoane şi mai puţin de 1 din 1000 persoane), pot să apară următoarele: stare generală de rău, scăderea tensiunii arteriale sau modificări ale rezultatelor testelor de laborator: concentraţii crescute neobișnuit ale enzimelor hepatice determinate prin teste sanguine. În cazul apariţiei acestora, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, deoarece poate fi necesară efectuarea ulterioară periodică a unor teste sanguine.
- în cazuri foarte rare (mai puţin de 1 din 10000 persoane, incluzând raportări izolate), pot să apară erupţii severe pe piele sau reacţii alergice. În aceste cazuri întrerupeţi tratamentul imediat şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
- în cazuri izolate, au fost observate alte modificări ale rezultatelor testelor de laborator ce fac necesară efectuarea ulterioară regulată a testelor sanguine: valori scăzute neobișnuit ale unor anumite tipuri de celule sanguine (trombocite, globule albe), ce pot determina sângerări nazale sau gingivale. În cazul apariţiei acestora, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
- S-au raportat durere şi senzaţie de arsură la locul injectării; acestea pot fi provocate de viteza cu care se administrează perfuzia şi nu este obligatoriu să dispară prin scăderea vitezei perfuziei.
- În unele cazuri s-au raportat înroşirea pielii, bufeuri, mîncărime şi creşterea neobișnuită a bătăilor inimii.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Paracetamol Panpharma împreună cu alte medicamenteAcest medicament conţine paracetamol: acest fapt trebuie avut în vedere dacă sunt utilizate alte medicamente care conţin paracetamol sau propacetamol pentru a nu se depăşi doza zilnică recomandată (a se vedea punctele următoare). Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi alte medicamente care conţin paracetamol sau propacetamol.
Trebuie luată în considerare o reducere a dozei în cazul tratamentului concomitent cu probenecid.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi anticoagulante orale. S-ar putea să fie necesare mai multe controale pentru a verifica efectul anticoagulantului.
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Administrarea de Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă în sarcină / alaptare:
SarcinaSpuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă. Paracetamol Panpharma poate fi utilizat în cursul sarcinii. Cu toate acestea, în această situaţie medicul trebuie să evalueze dacă tratamentul este recomandat.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Alăptarea
Paracetamol Panpharma poate fi utilizat în timpul alăptării.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Prezentare ambalaj:
Acest medicament este o soluţie perfuzabilă limpede, incoloră până la uşor gălbuie sau maroniu deschis, în pungă a 50 ml sau 100 ml. Cutii cu 10, 12 sau 50 pungi.Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu utilizaţi Paracetamol Panpharma după data de expirare înscrisă pe etichetă după EXP.Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A nu se păstra la temperaturi peste 25°C. A se păstra punga în ambalajul secundar (cutie). A se păstra ambalajul primar în interiorul celui secundar.
Înainte de administrare, medicamentul trebuie inspectat vizual. Nu utilizaţi Paracetamol Panpharma dacă observaţi particule.
Pentru o singură administrare. Medicamentul trebuie utilizat imediat după deschidere. Soluţia rămasă neutilizată trebuie aruncată.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
Alte medicamente cu substanța activă paracetamolum:
- CHILDREN`S CHEWABLE NON-ASPIRIN, compr. mast.
- Paracetamol Slavia 500 mg comprimate
- Paracetamol Accord 500 mg comprimate efervescente
- Paracetamol Plus, comprimate
- PARACETAMOL, supoz.
- ADOL, sirop
- Paracetamol Solacium 500 mg comprimate
- Efferalgan 500 mg comprimate efervescente
- PANADOL, compr.
- Paracetamol B. Braun 10 mg/ml soluţie perfuzabilă
- Paracetamol Sandoz 10 mg/ml soluţie perfuzabilă
- PANADOL JUNIOR, pulb.
- Dulsifeb 24 mg/ ml soluţie orală
- Paracetamol Biofarm 500 mg comprimate
- Paracetamol Polisano 500 mg comprimate
- PARACETAMOL, susp.
- Paracetamol Sintofarm 500 mg supozitoare
- Efferalgan 80mg, sup
- FEBRICET, sirop
- Supofen 40 mg/ml suspensie orală
- Calpol 3 Plus suspensie orala
- Daleron 120 mg/5 ml, suspensie orala
- Paracetamol LPH 500 mg (Labormed), comprimate
- Efferalgan 1000 mg comprimate efervescente
- PARACETAMOL, -EXTRA FORT, compr. mast.
- DOLIPRANE, compr.
- Paracetamol Rockspring 1000 mg comprimate
- Paracetamol Zentiva 500 mg comprimate
- Panadol 500 mg, comprimate
- EFERALGAN ADULTE 600, pulv. eff.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă(din aceeași clasă):
- Acamol 10 mg/ml soluţie perfuzabilă
- ADOL, sirop
- ADOL, sol. int.
- ALDOLOR, sirop
- Algozone Forte, comprimate
- Antalgic comprimate
- Antigripal PC
- Antinevralgic Sinus comprimate filmate
- Apap 500 mg, comprimate filmate
- Apap 500 mg/65 mg, comprimate filmate
- Apap C 500 mg/300 mg comprimate efervescente
- Bioflu baby 120 mg/5 ml sirop
- Caffetin COLDmax 1000 mg/12,2 mg pulbere pentru soluţie orală, în plic
- CAFFETIN comprimate
- Calma Forte, comprimate
- CALMAFORTE, compr.
- Calmant Forte, comprimate
- Calpol 3 Plus suspensie orala
- Calpol 6 Plus 250 mg/5 ml suspensie orala
- cemolPLUS 500 mg/3 mg comprimate
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Paracetamol Panpharma 10 mg/ml soluţie perfuzabilă vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!