Prospect Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate

Substanța activă: combinatii
Producator: Teva Pharmaceutical Works Private Limited Company
Clasa ATC: [C09BB]: sistem cardiovascular >> produse active pe sistemul renina-angiotensina >> combinatii de inhibitori A.C.E. >> inhibitori ACE si blocanti ai canalelor de calciu
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 5 mg/5 mg comprimate
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 5 mg/10 mg comprimate
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 10 mg/5 mg comprimate
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 10 mg/10 mg comprimate

Indicații Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate:

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva este prescris pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială) şi/sau tratamentul bolii coronariene stabile (afecţiune în care aportul de sânge la nivelul inimii este redus sau blocat).

Pacienţii care primeau perindopril şi amlodipină sub formă de comprimate separate pot primi în schimb un comprimat de Perindopril tosilat/Amlodipină Teva care conţine ambele componente.

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva este o combinaţie de două componente active, perindopril şi amlodipină.

Perindoprilul este un inhibitor al ECA (enzima de conversie a angiotensinei). Amlodipina este un antagonist al canalelor de calciu (care aparţine unei clase de medicamente numite dihidropiridine).

Împreună, aceştia acţionează pentru lărgirea şi relaxarea vaselor sanguine, astfel încât sângele să treacă prin acestea mult mai uşor şi fac ca inima dumneavoastră să poată menţine mult mai uşor un flux sanguin bun.

Contraindicații:

Nu luaţi Perindopril tosilat/Amlodipină Teva
• Dacă sunteţi alergic la perindopril sau la oricare alt inhibitor al ECA sau la amlodipină sau la orice altă dihidropiridină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
• În cazul în care sunteţi gravidă în mai mult de trei luni . (este bine să evitaţi Perindopril tosilat/Amlodipină Teva şi în perioada de început a sarcinii).
• Dacă aţi prezentat simptome, cum sunt respiraţie şuierătoare, umflarea feţei sau limbii, mâncărime puternică sau erupţii trecătoare severe pe piele la tratamentul anterior cu un inhibitor al ECA sau dacă dumneavoastră sau un membru al familiei aţi prezentat aceste simptome în orice alte circumstanţe (o afecţiune denumită angioedem ).
• Dacă aveţi îngustare a principalelor vase de sânge care pleacă de la inimă (stenoză aortică) sau şoc cardiogen (situaţie în care inima nu este capabilă să asigure organismului cantitatea necesară de sânge).
• Dacă aveţi tensiunea arterială foarte mică (hipotensiune arterială).
• Dacă aveţi insuficienţă cardiacă după infarct miocardic.
• Dacă luaţi un medicament numit aliskiren (utilizat pentru hipertensiune arterială) şi aveţi diabet zaharat sau probleme ale rinichilor.

Administrare Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă, de preferat în acelaşi moment al zilei, dimineaţa, înainte de masă.
Medicul va stabili doza corectă pentru dumneavoastră. Această doză va fi, de obicei, de un comprimat pe zi.

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva va fi prescris, de obicei, pentru acei pacienţi care deja iau perindopril şi amlodipină sub formă de comprimate separate.

Dacă luaţi mai mult Perindopril tosilat/Amlodipină Teva decât trebuie
În cazul în care aţi luat prea multe comprimate, adresaţi-vă celui mai apropiat spital de urgenţă sau spuneţi medicului dumneavoastră imediat. Cel mai frecvent efect în caz de supradozaj este tensiunea arterială mică, care vă poate face să vă simţiţi ameţit sau obosit. Dacă aceasta se întâmplă, poate fi de folos să vă întindeţi cu picioarele ridicate.

Dacă uitaţi să luaţi Perindopril tosilat/Amlodipină Teva
Este foarte important să vă luaţi tratamentul zilnic, deoarece tratamentul regulat acţionează mai bine. Cu toate acestea, dacă uitaţi să luaţi o doză de Perindopril tosilat/Amlodipină Teva, luaţi doza următoare la momentul obişnuit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Perindopril tosilat/Amlodipină Teva
Deoarece tratamentul cu Perindopril tosilat/Amlodipină Teva este de obicei pe toată durata vieţii, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră înaintea opririi administrării medicamentului.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compoziție Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate:

- Substanţele active sunt perindopril tosilat şi amlodipină.
Fiecare comprimat conţine perindopril tosilat 5 mg echivalent cu perindopril 3,4 mg şi amlodipină besilat 6,935 mg echivalent cu amlodipină 5 mg.
Fiecare comprimat conţine perindopril tosilat 5 mg echivalent cu perindopril 3,4 mg şi amlodipină besilat 13,87 mg echivalent cu amlodipină 10 mg.
Fiecare comprimat conţine perindopril tosilat 10 mg echivalent cu perindopril 6,8 mg şi amlodipină besilat 6,935 mg echivalent cu amlodipină 5 mg.
Fiecare comprimat conţine perindopril tosilat 10 mg echivalent cu perindopril 6,8 mg şi amlodipină besilat 13,87 mg echivalent cu amlodipină 10 mg.

- Celelalte componente sunt hidrogenocarbonat de sodiu (E500), povidonă K30, lactoză monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalină (E460), amidonglicolat de sodiu (tip A), stearat de magneziu (E572) şi hidrogenofosfat de calciu anhidru (E341).

Precauții:

Dacă prezentaţi oricare dintre următoarele situaţii, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Perindopril tosilat/Amlodipină Teva:
• Cardiomiopatie hipertrofică (afecţiune a musculaturii cardiace) sau stenoză a arterei renale (îngustarea arterei care irigă cu sânge rinichiul).
• Insuficienţă cardiacă.
• Creştere severă a tensiunii arteriale (criză hipertensivă)
• Orice altă afecţiune cardiacă.
• Afecţiuni ale ficatului.
• Afecţiuni ale rinichilor sau dacă efectuaţi şedinţe de dializă.
• Boli vasculare de colagen (boli ale ţesutului conjunctiv), cum sunt lupusul eritematos sistemic sau sclerodermia.
• Diabet zaharat.
• Dacă urmaţi un regim alimentar cu conţinut redus de sare sau dacă utilizaţi substituenţi de sare care conţin potasiu (o valoare bine echilibrată a potasiului în sânge este esenţială).
• Sunteţi vârstnic şi doza dumneavoastră trebuie crescută.

Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). Perindopril tosilat/Amlodipină Teva nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi mai mult de trei luni de sarcină, deoarece poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră, dacă este utilizat în această etapă.

Când luaţi Perindopril tosilat/Amlodipină Teva trebuie, de asemenea, să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau personalul medical dacă:
• Urmează să vi se efectueze anestezie generală şi/sau intervenţie chirurgicală majoră.
• Aţi prezentat recent diaree sau vărsături (stare de rău).
• Urmează să efectuaţi afereză LDL (îndepărtarea colesterolului din sângele dumneavoastră cu ajutorul unui aparat).
• Urmează să vi se efectueze un tratament de desensibilizare pentru reducerea efectelor alergiei la înţepăturile de albină sau viespe.
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva nu este recomandat pentru utilizarea la copii şi adolescenţi.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva vă poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Dacă administrarea comprimatelor vă face să vă simţiţi rău, ameţit sau obosit sau vă determină dureri de cap, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva conţine lactoză monohidrat
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva conţine lactoză monohidrat (un tip de glucid). Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Reacții adverse ale Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţiile adverse, nu mai luaţi medicamentul şi spuneţi imediat medicului dumneavoastră:
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
• Respiraţie şuierătoare instalată brusc, dureri în piept, scurtare a respiraţiei sau dificultăţi la respiraţie.
• Ameţeli severe sau leşin.
• Umflare a pleoapelor, feţei sau buzelor.
• Umflare a limbii şi gâtului, care poate cauza dificultăţi severe la respiraţie.

Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
• Reacţii severe la nivelul pielii, incluzând erupţii pe piele extinse, urticarie, înroşire a pielii pe toată suprafaţa corpului, mâncărimi intense, vezicule, descuamare sau umflare a pielii, inflamaţie la nivelul mucoaselor (sindrom Stevens Johnson) sau alte reacţii alergice.
• Infarct miocardic, bătăi neobişnuit de rapide sau neregulate ale inimii.
• Inflamaţie la nivelul pancreasului, care poate determina dureri abdominale severe şi dureri de spate, însoţite de greaţă.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse frecvente. Dacă oricare dintre acestea vă cauzează probleme sau dacă durează mai mult de o săptămână, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
• Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): durere de cap, ameţeli, somnolenţă (în special la începerea tratamentului), vertij, senzaţie de amorţeală sau furnicături la nivelul membrelor, tulburări de vedere (inclusiv vedere dublă), tinitus (senzaţie de zgomote în urechi), palpitaţii (conştientizarea bătăilor inimii), înroşirea bruscă a feţei, uşoară stare de confuzie din cauza valorilor mici ale tensiunii arteriale, tuse, scurtări ale respiraţiei, greaţă (senzaţie de rău), vărsături (stare de rău), dureri abdominale, tulburări ale gustului, dispepsie sau dificultăţi de digestie, diaree, constipaţie, reacţii alergice (cum sunt erupţii trecătoare pe piele, mâncărime), crampe musculare, oboseală, slăbiciune, umflarea gleznelor (edem).
• Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): tulburări ale stării de dispoziţie, anxietate, depresie, insomnie, tulburări ale somnului, tremurături, pierdere a sensibilităţii la durere, rinită (nas înfundat sau nas care curge), modificarea tranzitului intestinal, pierderea părului, pete de culoare roşie pe piele, decolorarea pielii, dureri de spate, musculare sau articulare, dureri toracice, tulburări la urinare, necesitate crescută de a urina în cursul nopţii, creşterea numărului de urinări, durere, senzaţie de rău, uscăciune a gurii, tulburări renale, impotenţă, transpiraţii abundente, disconfort sau mărire a sânilor la bărbaţi, creştere sau scădere în greutate.
• Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): confuzie.
• Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane): tulburări cardiovasculare (angină şi accident vascular cerebral), pneumonie eozinofilică (un tip rar de pneumonie), eritem polimorf (erupţie pe piele care frecvent debutează cu pete roşii, pruriginoase la nivelul feţei, braţelor şi picioarelor), sensibilitate la lumină, tulburări sanguine, modificări ale funcţiei ficatului, inflamare la nivelul ficatului (hepatită), îngălbenire a pielii (icter), creştere a concentraţiei enzimelor ficatului, care poate avea efect asupra anumitor investigaţii medicale, senzaţie de balonare la nivelul abdomenului (gastrită), o afecţiune a nervilor care poate provoca slăbiciune, furnicături sau amorţeli, tensiune crescută la nivelul muşchilor, vasculită (inflamarea vaselor de sânge), umflare a gingiilor, valori crescute ale zahărului în sânge (hiperglicemie).
• Următoarele reacţii adverse au fost raportate, de asemenea, la pacienţii care utilizează Perindopril tosilat/Amlodipină Teva: hipoglicemie (valori foarte scăzute ale zahărului în sânge), tulburări care combină rigiditate, tremor şi/sau modificare a mişcărilor.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Trebuie să evitaţi utilizarea Perindopril tosilat/Amlodipină Teva împreună cu:
• Litiu (utilizat pentru tratamentul maniei sau depresiei).
• Estramustină (utilizată în tratamentul cancerului).
• Diuretice care economisesc potasiu (spironolactonă, triamteren), suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu.
• Aliskiren (utilizat pentru tensiune arterială mare) dacă aveţi diabet zaharat sau probleme ale rinichilor.

Tratamentul cu Perindopril tosilat/Amlodipină Teva poate fi afectat de alte medicamente. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece sunt necesare precauţii speciale:
• Alte medicamente pentru tensiunea arterială mare, inclusiv aliskiren şi diuretice (medicamente care măresc cantitatea de urină produsă de către rinichi).
• Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ibuprofen) pentru ameliorarea durerii sau doze mari de acid acetilsalicilic.
• Medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (de exemplu, insulina).
• Medicamente pentru tratamentul afecţiunilor psihice, cum sunt depresia, anxietatea, schizofrenia etc. (de exemplu, antidepresive triciclice, antipsihotice, antidepresive asemănătoare imipraminei, neuroleptice).
• Imunosupresive (medicamente care reduc mecanismul de apărare al organismului) utilizate pentru tratamentul afecţiunilor autoimune sau în urma interveţiilor chirurgicale de transplant (de exemplu, ciclosporina).
• Alopurinol (pentru tratamentul gutei).
• Procainamidă (pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii).
• Vasodilatatoare, inclusiv nitraţii (medicamente care lărgesc vasele de sânge).
• Heparină (medicamente utilizate pentru subţierea sângelui).
• Efedrină, noradrenalină sau adrenalină (medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale mici, a şocului sau astmului bronşic).
• Baclofen sau dantrolen (perfuzabile) ambele utilizate pentru tratamentul rigidităţii în afecţiuni cum este scleroza multiplă; dantrolen este, de asemenea, utilizat în tratamentul hipertermiei maligne în timpul anesteziei (simptomele includ valori foarte ridicate ale temperaturii şi rigiditate musculară).
• Unele antibiotice, cum sunt rifampicina, eritromicina, claritromicina.
• Medicamente antiepileptice, cum sunt carbamazepina, fenobarbital, fenitoina, fosfenitoina, primidona.
• Itraconazol, ketoconazol (medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiilor cu fungi).
• Alfa-blocante utilizate pentru tratamentul hipertrofiei de prostată, cum sunt prazosin, alfuzosin, doxazosin, tamsulosin, terazosin.
• Amifostină (utilizată pentru prevenirea sau reducerea reacţiilor adverse determinate de alte medicamente sau radioterapie, utilizate în tratamentul cancerului).
• Corticosteroizi (utilizaţi pentru tratamentul a diferite afecţiuni, incluzând astmul bronşic sever şi poliartrita reumatoidă).
• Săruri de aur, în special administrate intravenos (utilizate pentru tratamentul simptomelor poliartritei reumatoide).
• Ritonavir, indinavir, nelfinavir (medicamente numite inhibitori de protează, utilizate în tratamentul infecţiei cu HIV).
• Simvastatină (utilizată pentru scăderea colesterolului).

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva împreună cu alimente şi băuturi
Persoanele care utilizează Perindopril tosilat/Amlodipină Teva nu trebuie să consume suc de grepfrut sau grepfrut. Acest lucru din cauza faptului că grepfrutul şi sucul de grepfrut pot duce la o creştere a nivelului din sânge al substanţei active, amlodipina, care poate provoca o creştere imprevizibilă a efectului de scădere a tensiunii arteriale a Perindopril tosilat/Amlodipină Teva.

Administrarea de Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina
Spuneţi medicului dumneavoastră în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfătui să nu mai utilizaţi Perindopril tosilat/Amlodipină Teva înainte de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va recomanda să luaţi un alt medicament în loc de Perindopril tosilat/Amlodipină Teva.

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat în sarcina mai mare de trei luni, deoarece acesta poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este utilizat după cea de a treia lună de sarcină.

Alăptarea
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau intenţionaţi să începeţi alăptarea.
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva nu este recomandat mamelor care alăptează, iar medicul dumneavoastră trebuie să vă aleagă un alt tratament în cazul în care doriţi să alăptaţi, mai ales dacă este vorba despre un copil nou-născut sau născut prematur.

Prezentare ambalaj:

Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 5 mg/5 mg sunt comprimate de culoare albă, ovale, biconvexe, marcate cu “5/5” pe una din feţe şi netede pe cealaltă faţă. Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 5 mg/10 mg sunt comprimate de culoare albă,pătrate, biconvexe, marcate cu “5/10” pe una din feţe şi netede pe cealaltă faţă. Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 10 mg/5 mg sunt comprimate de culoare albă, rotunde, biconvexe, marcate cu “10/5” pe una din feţe şi netede pe cealaltă faţă. Perindopril tosilat/Amlodipină Teva 10 mg/10 mg sunt comprimate de culoare albă, rotunde, biconvexe, marcate cu “10/10” pe una din feţe şi netede pe cealaltă faţă.
Perindopril tosilat/Amlodipină Teva este disponibil în flacoane cu 30, 50, 60, 90 şi 100 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. Nu luaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe flacon, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale pentru păstrare. A se păstra flaconul bine închis pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Perindopril tosilat/Amlodipină Teva comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.