Prospect Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf.
Substanța activă: acidum clordronicum
Producator: S.C. Sindan Pharma S.R.L., Romania
Indicații Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf.:
Tratamentul hipercalcemiei în special de etiologie neoplazică.Contraindicații:
Hipersensibilitate cunoscută la bifosfonaţi sau la oricare dintre excipienţii produsului.Tratament concomitent cu alţi bifosfonaţi.
Insuficienţă renală cu clearance al creatininei <30 ml.
Administrare Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf.:
Clodronatul este eliminat, în principal, pe cale renală.Înaintea şi în timpul administrării intravenoase de Sindronat 300 mg/5 ml sunt necesare hidratarea adecvată şi monitorizarea funcţiei renale şi a calcemiei. După perfuzia cu clodronat, perioada de timp în care se menţine un nivel acceptabil al calcemiei variază considerabil de la un pacient la altul. Dacă este necesar, pentru a controla calcemia, se poate repeta administrarea perfuziei sau se poate administra clodronat pe cale orală.
Pacienţi adulţi cu funcţie renală normală
Doza uzuală zilnică recomandată este de 5 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Sindronat 300 mg/5 ml (300 mg clodronat disodic), diluată în 500 ml soluţie izotonă de clorură de sodiu 0,9% sau soluţie de glucoză 5%, administrată lent, în perfuzie intravenoasă. Perfuzia se
administrează într-un interval de minim 2 ore, câteva zile consecutiv, până la normalizarea calcemiei, de obicei 5 zile. Acest tratament nu trebuie continuat mai mult de 7 zile.
Alternativ, se poate administra o doză unică de 25 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Sindronat 300 mg/5 ml (1500 mg clodronat disodic), diluată în 500 ml soluţie izotonă de clorură de sodiu 0,9% sau soluţie de glucoză 5%, administrată lent, într-un interval de 4 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Doza de clodronat disodic trebuie ajustată după cum urmează:
Gradul insuficienţei
renale
Clearance-ul creatininei (ml/min)
Scăderea dozei (%)
Uşoară 50 –80 25
Moderată 12 –50 25 – 50
Severă <12 50
Copii
Deoarece siguranţa şi eficacitatea administrării Sindronat 300 mg/5 ml la copii nu au fost studiate, nu se recomandă administrarea la această grupă de vârstă cu excepţia hipercalcemiei severe.
Vârstnici
Nu se recomandă ajustarea dozelor la această grupă de vârstă.
Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi manipularea sa Pentru administrarea intravenoasă conţinutul unui flacon de 5 ml este diluat în 500 ml ser fiziologic (clorură de sodiu, 0,9%) sau soluţie de glucoză 5% (50 mg/ml). Alternativ, pentru doza unică de 1500 mg, conţinutul a 5 flacoane de 5 ml (25 ml) se diluează în 500 ml ser fizilogic sau glucoză 5%.
Stabilitatea chimică şi fizică a soluţiei diluate, gata de perfuzare, a fost demonstrată pentru 24 ore la temperatura de 15 - 25 grade C.
Din punct de vedere microbiologic, soluţia diluată trebuie utilizată imediat. Dacă nu se utilizează imediat, timpul de păstrare şi condiţiile înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului dar nu trebuie să depăşească 24 de ore, la temperaturi de 2 - 8 grade C.
Acțiune:
Grupa farmacoterapeutică: sistemul musculo-scheletic, medicamente pentru tratamentul afecţiunilor osoase, medicamente ce influenţează structura osoasă şi mineralizarea, bifosfonaţi.Compoziție Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf.:
5 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă conţin clodronat disodic tetrahidrat 375 mg echivalent la clodronat disodic anhidru 300 mg şi excipienţi: hidroxid de sodiu, apă pentru preparate injectabile.Precauții:
Înaintea şi în timpul tratamentului cu clodronat disodic se recomandă menţinerea unui aport hidric adecvat, respectând precauţiile necesare la pacienţii cu insuficieţă cardiacă.Administrarea intravenoasă a unor doze mai mari decât cele recomandate poate determina afectare renală severă, mai ales dacă viteza de perfuzare este prea mare.
În timpul tratamentului cu clodronat disodic se recomandă monitorizarea periodică a funcţiei renale, calcemiei, fosfatemiei, eventual şi a magneziemiei.
Atenționări:
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilajeClodronatul disodic nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reacții adverse ale Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf.:
Cele mai frecvent raportate reacţii adverse sunt greaţă, vărsături şi diaree, care survin la aproximativ 10% dintre pacienţi; aceste reacţii adverse sunt de obicei uşoare şi apar mai frecvent la doze mari.Aceste reacţii adverse pot să apară atât la administrarea orală cât şi intravenoasă, deşi frecvenţa reacţiilor poate diferi.
Tulburări de nutriţie şi metabolism
Frecvente: hipocalcemia asimptomatică.
Rare: hipocalcemia simptomatică.
Au fost observate concentraţii plasmatice mari ale hormonului paratiroidian asociate cu scăderea calcemiei.
S-au observat modificări ale concentraţiei plasmatice a fosfatazei alcaline. La pacienţii aflaţi în stadiul metastazic, fosfataza alcalină poate să fie crescută, mai ales datorită metastazelor hepatice sau osoase.
Tulburări respiratorii
Foarte rar: la pacienţii cu astm bronşic indus de acidul acetilsalicilic s-a observat afectarea funcţiei respiratorii.
Reacţii de hipersensibilitate manifestate sub formă de tulburări respiratorii.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, vărsături şi diaree, de obicei uşoare.
Tulburări hepato-biliare
Frecvente: creşteri ale valorilor transaminazelor, de obicei în limitele normale.
Rare: creşteri ale valorilor transaminazelor de peste două ori limita superioară a normalului, fără afectarea funcţiei hepatice.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii de hipersensibilitate cutanată.
Tulburări reno - urinare
Rare: afectarea funcţiei renale (creşterea creatininemiei şi proteinuriei) şi disfuncţie renală severă mai ales după perfuzia intravenoasă rapidă cu doze mari de clodronat disodic (vezi Doze şi mod de administrare).
Tulburări hematologice
Au fost raportate rare cazuri de leucemie acută non-limfocitară.
Supradozajul:
După administrarea intravenoasă a unor doze mari de clodronat disodic s-au raportat creşterea creatininemiei şi disfuncţie renală.Tratamentul supradozajului este simptomatic. Trebuie asigurată hidratarea adecvată şi monitorizarea funcţiei renale şi a calcemiei.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Interacţiuni medicamentoaseEste contraindicată administrarea concomitentă a altor bifosfonaţi.
Administrarea concomitentă cu analgezice antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), mai ales diclofenac, determină insuficienţă renală.
Asocierea cu aminoglicozide necesită prudenţă, datorită riscului crescut de hipocalcemie.
Administrarea concomitentă cu fosfatul de estramustină determină creşterea concentraţiei plasmatice a fosfatului de estramustină cu până la maxim 80%.
Clodronatul disodic formează complexe solubile cu ionii bivalenţi. Administrarea concomitentă cu alimente sau medicamente care conţin ioni bivalenţi (de exemplu antiacide, produse care conţin calciu, fer, magneziu) determină scăderea semnificativă a biodisponibilităţii
clodronatului administrat oral.
Modificarea testelor de laborator
Administrarea de clodronat disodic poate influenţa rezultatele scintigrafiei osoase.
Atenţionări speciale
Menţinerea unui aport hidric adecvat este deosebit de importantă atunci când se administrează clodronat disodic în perfuzie intravenoasă şi la pacienţii cu hipercalcemie sau insuficienţă renală.
Deoarece clodronatul disodic se elimină în principal pe cale renală, va fi administrat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi Doze şi mod de administrare).
Copii
Nu se recomandă administrarea de clodronat disodic la această grupă de vârstă, cu excepţia hipercalcemiei severe.
Administrarea de Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf. în sarcină / alaptare:
La animale clodronatul traversează bariera feto-placentară. La om, nu se cunoaşte dacă clodronatul afectează reproducerea, traversează bariera feto-placentară, este fetotoxic sau este excretat în laptele matern. De aceea, clodronatul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii sau alăptării decât dacă avantajele terapeutice depăşesc riscurile potenţiale.Prezentare ambalaj:
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră a 5 ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă.Condiții de păstrare:
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf.(din aceeași clasă):
- Acid alendronic Accord 10 mg, comprimate
- Acid alendronic Accord 70 mg, comprimate
- Acid Alendronic Aurobindo 10 mg comprimate
- Acid Alendronic Aurobindo 70 mg comprimate
- Acid alendronic Bluefish 70 mg, comprimate
- Acid alendronic Pfizer 70 mg, comprimate
- Acid ibandronic Accord 2 mg/ 6 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- Acid ibandronic Accord 3 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută
- Acid ibandronic Alvogen 3 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută
- Acid ibandronic Alvogen 6 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- Acid ibandronic Aurobindo 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Fresenius Kabi 3 mg soluție injectabilă în seringă preumplută
- Acid ibandronic Glenmark 50 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Mylan 150 mg, comprimate filmate
- Acid Ibandronic Polipharma 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Sandoz 50 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Stada 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Teva 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Teva 50 mg comprimate filmate
- ACID IBANDRONIC TEVA 6 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Sindronat 300 mg/5 ml, concentrat pt. sol. perf. vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!