Prospect Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente
Substanța activă: omeprazolum
Producator: Apl Swift Services (Malta) Limited, Malta
Clasa ATC: [A02BC]:
tractul digestiv si metabolism >>
antiacide, antiulceroase, antiflatulente >>
medicamente pentru tratamentul ulcerului peptic >>
inhibitori ai pompei protonice
Indicații Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente:
La adulţi:• „Boala de reflux gastro-esofagian” (BRGE). În această boală, acidul din stomac trece în esofag (tubul care uneşte gâtul cu stomacul) producând durere, inflamaţie şi senzaţie de arsuri în capul pieptului (pirozis).
• Ulcere în partea de sus a intestinului (ulcer duodenal) sau în stomac (ulcer gastric).
• Ulcere infectate cu bacteria numită „Helicobacter pylori”. Dacă aveţi această afecţiune, medicul dumneavoastră poate să vă prescrie şi antibiotice pentru a trata infecţia şi a permite ulcerului să se vindece.
• Ulcere produse de medicamentele numite AINS (Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene). Omeprazol Aurobindo poate fi utilizat şi pentru a împiedica formarea ulcerelor atunci când luaţi AINS.
• Prea mult acid în stomac din cauza unei tumori din pancreas (sindromul Zollinger-Ellison).
La copii:
Copii cu vârsta peste 1 an şi greutate corporală ≥ 10 kg
”Boala de reflux gastro-esofagian” (BRGE). În această boală, acidul din stomac trece în esofag (tubul care uneşte gâtul cu stomacul) producând durere, inflamaţie şi senzaţie de arsuri în capul pieptului.
Printre simptomele acestei tulburări, la copii mai pot apărea şi întoarcerea conţinutului stomacului în gură (regurgitare), vărsături şi creştere redusă în greutate.
Copii cu vârsta peste 4 ani şi adolescenţi
Ulcere infectate cu bacteria numită „Helicobacter pylori”. Dacă copilul dumneavoastră are această afecţiune, medicul dumneavoastră poate să îi prescrie şi antibiotice pentru a trata infecţia şi a permite ulcerului să se vindece.
Contraindicații:
Nu utilizaţi Omeprazol Aurobindo- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la omeprazol sau la oricare dintre componente ale Omeprazol Aurobindo.
- dacă sunteţi alergic la alte medicamente inhibitoare ale pompei de protoni (de exemplu pantoprazol, lansoprazol, rabeprazol, esomeprazol).
- dacă luaţi un medicament care conţine nelfinavir (utilizat pentru tratamentul infecţiei cu HIV)
Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Omeprazol Aurobindo.
Administrare Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule să luaţi şi pentru cât timp. Acest lucru depinde de afecţiunea dumneavoastră şi de ce vârstă aveţi. Dozele recomandate sunt date mai jos.
Adulţi:
Pentru a trata simptomele BRGE cum sunt senzația de arsură în capul pieptului şi regurgitările acide:
• Dacă medicul dumneavoastră a constatat că esofagul vă este uşor afectat, doza uzuală este de 20 mg o dată pe zi, timp de 4-8 săptămâni. Dacă esofagul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi o doză de 40 mg pentru încă 8 săptămâni.
• După ce esofagul s-a vindecat, doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi.
• Dacă esofagul nu a fost afectat, doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi.
Pentru a trata ulcerele în partea de sus a intestinului (ulcer duodenal):
• Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă ulcerul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi aceeaşi doză pentru încă 2 săptămâni.
• Dacă ulcerul nu se vindecă complet, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni.
Pentru a trata ulcerele stomacului (ulcer gastric):
• Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi, timp de 4 săptămâni. Dacă ulcerul nu s-a vindecat, medicul dumneavoastră vă poate spune să luaţi aceeaşi doză pentru încă 4 săptămâni.
• Dacă ulcerul nu se vindecă complet, doza poate fi crescută până la 40 mg o dată pe zi, timp de 8 săptămâni.
Pentru a preveni reapariţia ulcerelor duodenale şi gastrice:
• Doza uzuală este 10 mg sau 20 mg o dată pe zi. Medicul dumneavoastră poate creşte doza până la 40 mg o dată pe zi.
Pentru a trata ulcerele duodenale şi gastrice produse de AINS (Anti-Inflamatoare Non-Steroidiene):
• Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi, timp de 4 - 8 săptămâni.
Pentru a preveni ulcerele duodenale şi gastrice, dacă luaţi AINS:
• Doza uzuală este 20 mg o dată pe zi.
Pentru a trata ulcerele cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi a le împiedica să reapară:
• Doza uzuală este 20 mg Omeprazol Aurobindo de două ori pe zi, timp de o săptămână.
• Medicul dumneavoastră vă va spune să mai luaţi şi două dintre antibioticele amoxicilină, claritromicină şi metronidazol.
Pentru a trata prezenţa a prea mult acid în stomac, produs de o tumoră din pancreas (sindromul Zollinger-Ellison):
• Doza uzuală este 60 mg pe zi.
• Medicul dumneavoastră va ajusta doza în funcţie de nevoile dumneavoastră şi va decide cât timp să luaţi medicamentul.
Copii:
Pentru a trata simptomele BRGE cum sunt sanzatia de arsura in capul pieptului şi regurgitările acide:
• Copiii cu vârsta mai mare de 1 an şi greutate corporală mai mare de 10 kg pot lua Omeprazol Aurobindo. Doza pentru copii va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului. Medicul va decide doza corectă.
Pentru a trata ulcerele cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi a le împiedica să reapară:
• Copiii cu vârsta peste 4 ani pot lua Omeprazol Aurobindo. Doza pentru copii va fi stabilită în funcţie de greutatea copilului. Medicul va decide doza corectă.
• Medicul dumneavoastră va mai prescrie pentru copilul dumneavoastră şi două antibiotice numite amoxicilină şi claritromicină.
Utilizarea acestui medicament
• Se recomandă să luaţi capsulele dimineaţa.
• Puteţi să luaţi capsulele pe stomacul gol sau cu alimente.
• Înghiţiţi capsulele întregi, cu jumătate de pahar de apă. Nu mestecaţi şi nu zdrobiţi capsulele. Acest lucru deoarece capsulele conţin microgranule filmate care împiedică medicamentul să fie distrus de aciditatea din stomacul dumneavoastră. Este important să nu deterioraţi microgranulele.
Ce trebuie făcut dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi dificultăţi în a înghiţi capsulele
• Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveţi dificultăţi în a înghiţi capsulele:
- Deschideţi capsulele şi înghiţiţi conţinutul direct, cu jumătate de pahar de apă sau puneţi conţinutul într-un pahar cu apă plată (necarbogazoasă), suc din fructe acid (de exemplu măr, portocală sau ananas) sau compot de mere.
- Întotdeauna agitaţi amestecul înainte să îl beţi (amestecul nu trebuie să fie limpede). Beţi apoi amestecul imediat sau în următoarele 30 de minute.
- Pentru a vă asigura că aţi băut tot medicamentul, clătiţi bine paharul cu jumătate de pahar de apă şi beţi-o. Componentele solide conţin medicamentul – nu le mestecaţi sau sfărâmaţi.
Dacă luaţi mai mult Omeprazol Aurobindo decât trebuie
Dacă luaţi mai mult Omeprazol Aurobindo decât v-a prescris medicul dumneavoastră, contactaţi imediat medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Dacă uitaţi să luaţi Omeprazol Aurobindo
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o de îndată ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, săriţi peste doza pe care aţi uitat-o. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compoziție Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente:
- Substanţa activă este omeprazol. Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine omeprazol 10 mg, 20 mg sau 40 mg.- Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: Lactoză monohidrat, laurilsulfat de sodiu, celuloză microcristalină tip 102, hidroxipropilceluloză de joasă vâscozitate, manitol (E421), hidrogenofosfat disodic dihidrat, hipromeloză 5 cP, trietilcitrat, talc, copolymer de acid metacrilic și acrilat de etil (1:1), dispersie 30%, monostearat de glicerol 4055, polisorbat 80, dioxid de titan (E171).
Învelişul capsulei: oxid de fer roşu (E172), dioxid de titan (E171), gelatină, laurilsulfat de sodiu.
Cerneală de imprimare: Shellac, propilenglicol, oxid negru de fer (E172), hidroxid de potasiu.
Precauții:
Omeprazol Aurobindo poate masca simptomele altor boli. De aceea, dacă oricare dintre următoarele vi se întâmplă înainte să luaţi Omeprazol Aurobindo sau în timp ce luaţi acest medicament, spuneţi imediat medicului dumneavoastră:• Scădeţi mult în greutate fără motiv şi aveţi tulburări de înghiţire.
• Vă apare durere de stomac sau indigestie.
• Începeţi să vărsaţi alimente sau sânge.
• Eliminaţi scaune negre (materii fecale cu sânge)
• Vă confruntaţi cu diaree severă sau persistentă, deoarece omeprazolul a fost asociat cu o creştere mică a cazurilor de diaree infecţioasă
• Aveţi tulburări hepatice severe.
Spuneți medicului dumneavoastră înainte să luați Omeprazol Aurobindo:
• Dacă ați avut vreodată o reacție a pielii după tratament cu un medicament similar cu Omeprazol Aurobindo care reduce aciditatea stomacului. Dacă observați mâncărimi la nivelul pielii, în special pe cele expuse la soare, spuneți medicului dumneavoastră imediat ce puteți deoarece este posibil să fie nevoie de întreruperea tratamentului cu Omeprazol Aurobindo. Amintiți-vă de asemenea să menționați orice alte boli ca cele cu privire la articulații.
Dacă luaţi Omeprazol Aurobindo pe termen lung (mai mult de 1 an) medicul dumneavoastră vă va monitoriza probabil la intervale de timp regulate. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră orice simptome şi situaţii noi şi excepţionale.
Administrarea unui medicament inhibitor de pompă de protoni precum Omeprazol Aurobindo, în special pe o perioadă mai lungă de un an, poate determina creșterea ușoară a riscului de fractură la nivelul șoldului, la nivelul încheieturii mâinii sau de coloană vertebrală. Informați-vă medicul dacă aveti osteoporoză sau dacă luați corticosteroizi (medicamente care pot crește riscul de osteoporoză).
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorEste puţin probabil ca Omeprazol Aurobindo să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Pot apărea reacţii adverse cum sunt ameţeli şi tulburări vizuale. Nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje dacă aveţi astfel de reacţii adverse.
Informaţii importante privind unele componente ale Omeprazol Aurobindo
Omeprazol Aurobindo capsule conţine lactoză (un tip de zahăr). Dacă vi s-a spus de către medicul dumneavoastră că aveţi o intoleranţă la unele zaharuri, luaţi legătura cu medicul dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.
Reacții adverse ale Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente:
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.Dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse rare dar grave, întrerupeţi administrarea de Omeprazol Aurobindo şi contactaţi imediat medicul dumneavoastră:
• Apariţie bruscă a respiraţiei şuierătoare, umflarea buzelor, limbii, gâtului sau corpului, erupţii pe piele, leşin sau dificultăţi de înghiţire (reacţie alergică severă).
• Înroşirea pielii cu vezicule sau exfoliere. De asemenea, pot apărea vezicule severe şi hemoragie la nivelul buzelor, ochilor, nasului şi organelor genitale. Acesta poate fi “sindromul Stevens- Johnson” sau “necroliza epidermică toxică”.
• Piele galbenă, urină închisă la culoare şi oboseală, care pot fi simptome de tulburări hepatice.
Reacţiile adverse pot apărea cu anumite frecvenţe, care sunt definite mai jos:
Foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10
Frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100
Mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000
Rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000
Foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000
Necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile
Alte reacţii adverse includ:
Reacţii adverse frecvente
• Durere de cap.
• Efecte asupra stomacului sau intestinului dumneavoastră: diaree, dureri de stomac, constipaţie, gaze (flatulenţă).
• Senzaţie de rău (greaţă) sau stare de rău (vărsături).
Reacţii adverse mai puţin frecvente
• Umflarea picioarelor şi gleznelor.
• Tulburări de somn (insomnie).
• Ameţeli, senzaţie de furnicături ca “înţepături şi ace”, stare de somnolenţă.
• Senzaţie de învârtire (vertij).
• Modificări ale analizelor de sânge care verifică cum vă funcţionează ficatul.
• Erupţie pe piele, erupţii noduloase (urticarie) şi mâncărime a pielii.
• Senzaţie generală de rău şi lipsă de energie.
• Fractură de șold, incheietura mâinii sau a coloanei vertebrale.
Reacţii adverse rare
• Tulburări ale sângelui cum sunt scăderea numărului de globule albe sau de trombocite. Acest lucru poate determina slăbiciune, vânătăi sau creşterea riscului de infecţii.
• Reacţii alergice, uneori foarte severe, incluzând umflarea buzelor, limbii şi gâtului, febră, respiraţie şuierătoare.
• Concentraţii scăzute de sodiu în sânge. Acest lucru poate determina slăbiciune, senzaţie de rău (vărsături) şi crampe.
• Senzaţie de agitaţie, confuzie sau depresie.
• Modificări ale gustului.
• Probleme cu vederea cum este vederea înceţoşată.
• Instalare bruscă a respiraţiei şuierătoare sau dificultăţi respiratorii (bronhospasm).
• Uscăciunea cavităţii bucale.
• Inflamaţie a interiorului gurii.
• O infecţie denumită “candidoză” care afectează intestinele şi este determinată de o ciupercă.
• Probleme hepatice, inclusiv icter, care pot provoca îngălbenirea pielii, urină închisă la culoare şi oboseală.
• Căderea părului (alopecie).
• Erupţie pe piele la expunerea la lumină solară.
• Dureri articulare (artralgii) sau dureri musculare (mialgii).
• Probleme renale severe (nefrită interstiţială).
• Transpiraţii excesive.
• Inflamație a intestinelor (provoacă diaree).
Reacţii adverse foarte rare
• Modificări ale hemogramei, inclusiv agranulocitoză (lipsa globulelor albe din sânge)
• Agresivitate.
• Auzirea, simţirea sau vederea unor lucruri care nu există în realitate (halucinaţii).
• Probleme hepatice severe care duc la insuficienţă hepatică şi la inflamaţia creierului.
• Debut brusc al unei erupţii severe pe piele sau vezicule ori exfolieri ale pielii. Acestea se pot asocia cu febră mare şi dureri articulare (eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică)
• Slăbiciune musculară
• Mărirea sânilor la bărbaţi
Reacții adverse cu frecvență necunoscută
Dacă urmați tratament cu omeprazol timp de peste trei luni este posibil să vă scadă cantitatea de magneziu din sânge. O valoare scăzută a magneziului în sânge se poate manifesta sub formă de stare de oboseală cronică, contracții involuntare ale mușchilor, dezorientare, convulsii, amețeală, creșterea numărului de bătăi ale inimii.
Adresați-vă imediat medicului sau farmacistului dacă observați apariția oricăreia dintre aceste simptome. O cantitate scăzută de magneziu în sânge poate duce și la scăderea cantității de potasiu sau calciu din sânge. Medicul dumneavoastră poate decide necesitatea monitorizării regulate a cantității de magneziu din sânge.
În cazuri foarte rare, Omeprazol Aurobindo poate să afecteze globulele albe ducând la deficit imun. Dacă aveţi o infecţie cu simptome precum febră cu o stare generală alterată sever sau febră cu simptome de infecţie locală precum durere la nivelul gâtului, faringelui sau gurii sau dificultăţi de urinare, trebuie să mergeţi cât mai repede posibil la medicul dumneavoastră pentru a putea fi exclusă o lipsă de globule albe (agranulocitoză), printr-o analiză de sânge. Este important pentru dumneavoastră ca în acel moment să spuneţi despre medicaţia dumneavoastră.
Nu vă îngrijoraţi în legătură cu această listă de posibile reacţii adverse. Este posibil să nu prezentaţi niciuna dintre ele.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament
Interacțiuni cu alte medicamente:
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Aceasta deoarece Omeprazol Aurobindo poate afecta modul în care acţionează anumite medicamente şi unele medicamente pot avea o influenţă asupra Omeprazol Aurobindo.Nu luaţi Omeprazol Aurobindo dacă luaţi un medicament care conţine nelfinavir (utilizat pentru tratarea infecţiei HIV).
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
- Ketoconazol, itraconazol sau voriconazol (utilizate pentru tratarea infecţiilor fungice).
- Digoxină (utilizată pentru tratarea problemelor cardiace)
- Diazepam (utilizat pentru tratamentul anxietăţii, relaxarea muşchilor sau în epilepsie).
- Fenitoină (utilizată în epilepsie). Dacă luaţi fenitoină, medicul dumneavoastră va trebui să vă monitorizeze când începeţi sau opriţi administrarea de Omeprazol Aurobindo.
- Medicamente care se utilizează pentru subţierea sângelui, cum ar fi warfarină sau alte blocante ale vitaminei K. Este posibil să necesitaţi monitorizare efectuată de către medicul dumneavoastră când începeţi sau opriţi administrarea de Omeprazol Aurobindo.
- Rifampicină (utilizată pentru tratamentul tuberculozei)
- Atazanavir (utilizat pentru tratamentul infecţiei cu HIV)
- Tacrolimus (în cazurile de transplant de organe)
- Sunătoare (Hypericum perforatum) (utilizată pentru tratamentul depresiei uşoare)
- Cilostazol (utilizat pentru tratamentul claudicaţiei intermitente)
- Saquinavir (utilizat pentru tratamentul infecţiei cu HIV)
- Clopidogrel (utilizat pentru prevenirea cheagurilor de sânge (trombi)
Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris antibioticele amoxicilină şi claritromicină precum şi Omeprazol Aurobindo pentru tratamentul ulcerelor provocate de infecţia cu Helicobacter pylori, este foarte important ca dumneavoastră să îl informaţi pe medic în legătură cu orice alte medicamente pe care le luaţi.
Utilizarea Omeprazol Aurobindo cu alimente şi băuturi
Puteţi să luaţi capsulele cu alimente sau pe stomacul gol.
Administrarea de Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente în sarcină / alaptare:
Înainte să luaţi Omeprazol Aurobindo, spuneţi medicului dumneavoastră că sunteţi gravidă sau că încercaţi să rămâneţi gravidă. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Omeprazol Aurobindo în această perioadă.Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Omeprazol Aurobindo în timpul alăptării.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Prezentare ambalaj:
Capsule gastrorezistenteCapsule de mărimea 0 cu cap și corp de culoare brun roşcat (lungimea aproximativă de 21,0 mm-21,80 mm), imprimate cu cerneală neagră pe cap cu “E” și pe corp cu “69”, care conțin granule de culoare albă sau aproape albă acoperite cu film gastrorezistent.
Omeprazol Aurobindo capsule sunt disponibile în blistere din Poliamidă-Aluminiu- PVC/Aluminiu şi flacoane din PEÎD.
Blistere din Poliamidă-Aluminiu-PVC/Aluminiu: 7, 14, 15, 28, 30,50, 56, 60, 98, 100 şi 500 capsule gastrorezistente
Flacon din PEÎD cu desicant silicagel închis cu capac din PP: 14, 28, 50 şi 500 capsule gastrorezistente
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Condiții de păstrare:
Nu lasați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister, eticheta flaconului şi cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă omeprazolum:
- Omeprazol Aurobindo 20 mg capsule gastrorezistente
- Omez 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă
- GERTALGIN
- GLAVERAL, caps.enterosolubile
- Gastrapid 10 mg/ 20 mg capsule gastrorezistente
- Omeprazol Mylan 20 mg/ 40 mg capsule gastrorezistente
- OMERAN 40, capsule gastrorezistente
- Losec 10 mg, 20 mg si 40 mg capsule
- Omecod 10 mg, 20 mg, 40 mg capsule gastrorezistente
- Novogast 20 mg, capsule gastrorezistente
- GASTRAZOLE, caps.
- Helicid 20 mg, cps.gastrorez
- Prenome capsule gastrorezistente
- Omeprazol Aurobindo 10 mg capsule gastrorezistente
- RISEK, caps.
- Omeprazol STADA 20 mg capsule gastrorezistente
- Omeprazol Jenson 40 mg capsule gastrorezistente
- Xantrazol 20 mg comprimate gastrorezistente
- ULTOP, liofilizat pentru soluţie perfuzabilă, 40 mg
- Ortanol 40 mg, cps. gastrorez
- Omeprazol 20 mg capsule gastrorezistente
- Losec 10 mg, 20 mg si 40 mg comprimate gastrorezistente
- Omeprazol Zentiva 10 mg/ 20 mg/ 40 mg capsule gastrorezistente
- OMEPRAZOL ZENTIVA 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă
- Omeprazol Jenson 20 mg capsule gastrorezistente
- Omeprazol Farmal 20 mg, capsule gastrorezistente
- Omeprazol Arena 20 mg, capsule gastrorezistente
- Omeprazol Atb 20 mg capsule gastrorezistente
- Losec 40 mg, liofilizat pentru soluţie perfuzabilă
- Omez 10 mg, 20 mg, 40 mg capsule gastrorezistente
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente(din aceeași clasă):
- Acilesol 10 mg, comprimate gastrorezistente
- Acilesol 20 mg, comprimate gastrorezistente
- Almagel Uno 20 mg comprimate gastrorezistente
- Azatol 20 mg, comprimate gastrorezistente
- Azatol 40 mg, comprimate gastrorezistente
- BELMAZOL, caps.
- Controloc 20 mg comprimate gastro-rezistente
- Controloc 40 mg comprimate gastro-rezistente
- Controloc 40 mg comprimate gastro-rezistente
- Controloc 40 mg, comprimate filmate
- CONTROLOC Control 20 mg comprimate gastro-rezistente
- Dexilant 30 mg, 60 mg capsule cu eliberare modificată
- Dexlansoprazol Takeda 30 mg, 60 mg capsule cu eliberare modificată
- Dicarbocalm Control 20 mg comprimate gastrorezistente
- Digen 20 mg comprimate gastrorezistente
- Dyspex 20 mg, comprimate gastrorezistente
- Dyspex 40 mg, comprimate gastrorezistente
- Dyspex i.v. 40 mg, pulbere pentru solutie injectabila
- Emanera 20 mg capsule gastrorezistente
- Emanera 40 mg capsule gastrorezistente
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Omeprazol Aurobindo 40 mg capsule gastrorezistente vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!