Prospect Reuprofen 400 mg, comprimate filmate

Substanța activă: ibuprofenum
Producator: AC Helcor SRL Romania
Clasa ATC: [M01AE]: sistemul muscular-scheletic >> preparate antiinflamatoare si antireumatice >> antiinflamatoare si antireumatice nesteroidiene >> derivati de acid propionic
Categoria: AINS, analgezice, antitermice, corticoizi
Grupa farmaceutică: Antiinflamatorii si antireumatice nesteroidiene, derivati de acid propionic.
Tip: Comprimate filmate

Indicații Reuprofen 400 mg, comprimate filmate:

Reuprofen® este indicat pentru:
-tratament simptomatic al afectiunilor dureroase: cefalee, migrena (tratament si profilaxie), dureri dentare, dismenoree, dureri osteoarticulare si musculare (inclusiv tendinite, bursite, luxatii, entorse);
-tratament simptomatic al febrei.

Contraindicații:

Hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipientii produsului.
Ulcer peptic activ sau in antecedent, hemoragii gastrointestinale, colita ulceroasa, tulburari hepatice si/sau renale grave. Deoarece a fost raportata hiperreactivitate incrucisata intre acidul acetilsalicilic si alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, Reuprofen® este contraindicat la pacientii cu reactii alergice de tipul astmului bronsic, urticariei, rinitei, polipilor nazali si edemului angioneurotic la aceasta grupa de medicamente;
Lupus eritematos sistemic sau alte colagenoze.

Administrare Reuprofen 400 mg, comprimate filmate:

Adultii si copii peste 15 ani: 200-400 mg ibuprofen, repetate la nevoie la intervale de 6-8 ore, fara a depasi 1200 mg ibuprofen.
Comprimatele filmate se inghit intregi, cu putina apa, preferabil la mese.
La copii sub 15 ani se recomanda utilizarea formelor farmaceutice adecvate.

Compoziție Reuprofen 400 mg, comprimate filmate:

Un comprimat filmat contine ibuprofen 400 mg si excipienti: celuloza microcristalina, amidon pregelatinizat, talc, polividona K 30, acid stearic, dioxid de siliciu coloidal, hidroxipropilmetilceluloza, etilceluloza, macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), Cochineal red (E 124), Orange yellow(E 110).

Precauții:

Pacientii care prezinta tulburari de vedere la administrarea de Reuprofen® trebuie sa intrerupa tratamentul si sa efectueze un examen oftalmologic.

Atenționări:

Deoarece la unii pacienti care au utilizat ibuprofen au fost raportate hemoragii gastro-intestinale ocazional severe si ulceratii peptice, Reuprofen® trebuie administrat sub stricta supraveghere medicala la pacientii care prezinta boli active tractului gastro-intestinal sau au prezentat in antecedente astfel de afectiuni.
Aceleasi precautii trebuie avute in vedere la pacientii cu istoric de bronhospasm, cu precadere daca aceasta a fost urmarea administrarii de medicamente, precum si la pacientii cu afectarea functiilor renale si/sau hepatice sau cardiace. La acesti pacienti, parametri clinici si de laborator trebuie monitorizati periodic, mai ales daca este necesar tratmentul de lunga durata.

Reuprofen® trebuie administrat cu precautie la pacientii cu istoric de insuficienta cardiaca sau de hipertensiune arteriala, deoarece la acestia au fost raportate cazuri de retentie hidrosalina cu aparitia de edeme.
Deoarece ibuprofenul, ca si alte antiinflamatorii nesteroidiene, poate determina prelungirea timpului de sangerare, el trebuie utilizat cu prudenta la pacientti cu deficite de intrinseci de coagulare si la pacientii aflati sub terapie cu anticoagulante.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Prin reactiile adverse pe care le produce - somnolenta, ameteli sau depresie Reuprofen® poate influenta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reacții adverse ale Reuprofen 400 mg, comprimate filmate:

Tract gastro-intestinal
Cele mai des intalnite reactii adverse datorate ibuprofenului sunt tulburarile gastro-intestinale: pirozis, anorexie, greata, varsaturi, dispepsie, disconfort abdominal, diaree, ulcer activ si hemoragii gastro-intestinale.

Sistem nervos central
Cefalee, confuzie, tinitus si somnolenta - sunt mai putin frecvent raportate decat efectele gastro intestinale.
Au fost raportate cazuri de tulburari psihotice si reactii depresive ca si cazuri individuale de cefalee severa, greata, voma, febra, redoarea muschilor gatului, tulburari senzoriale (semne precoce de meningita).

Organe de simt
Au fost observate reactii oculare reversibile ca: ambliopie toxica, vedere incetosata si tulburari ale vederii colorate.

Piele/reactii de hipersensibilitate
Au fost raportate eruptii cutanate precum urticaria, exantemul si purpura. Aceste reactii pot fi insotite de prurit si desindrom Stevens-Johnson.
Reactiile generale de hipersensibilitate sunt rare. Simptomele pot fi: febra cu eruptii cutanate, dureri abdominale, cefalee, greata si varsaturi, valori anormale ale testelor hepatice, meningism si reactii anafilaclice.
Lupusul eritematos ststemic sau alte boli de colagen pot creste riscul aparitiei reactiilor generale de hipersensibilitate.

Rareori, ibuprofenul poate determina bronhospasm la pacientii predispusi.

Sange
Doze mai mari de 1000mg/zi pot prelungi timpul de sangerare.
Au fost semnalate: trombocitopenie, granulocitopenie, agranulocitoza. anemie hemolitica si anemie aplastica.
Astfel de discrazii sanguine au fost observate cu precadere dupa administrarea indelungata a unor doze mari.

Ficat
Au fost semnalate valori anormale ale testelor hepatice (valori crescute ale transaminazelor serice) si icter.

Rinichi
Au fost raportate fenomene de retentie hidrosalina cu aparitia edemelor. Au fost prezente cazuri de disurie si de nefrita interstitiala acuta. Afectarea functiilor renale poate avea grade diferite de severitate, in special dupa administrarea indelungata de doze mari.
in cazul reactiilor de hipersensibilitate generala poate sa apara insuficienta renala.
Au fost raportate cazuri de leziuni renale (necroza papilara renala).

Alte efecte nedorite
Pot fi intalnite ocazional stomatite, tulburari menstruale, cresterea valorilor uratilor serici.
in cazul aparitiei reactiilor adverse, se impune oprirea imediata a administrarii si instituirea tratamentului corespunzator.

Supradozajul:

In caz de supradozaj se recomanda spalaturi gastrice si, daca este necesar, corectarea tulburarilor hidroelectrolitice.
Nu exista antidot specific pentru intoxicatia cu ibuprofen.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Diuretice: la unii pacienti Reuprofen® poate reduce efectele natriuretice ale tiazidelor sau ale altor diuretice, probabil datorita retentiei de sodiu asociate cuinhibarea sintezei de prostaglandine la nivel renal de catre Reuprofen®sau alte antiinflamatorii nesteroidiene.
Anticoagulante: deoarece ibuprofenul poate creste efectele anticoagulantelor timpul de protrombina trebuie urmarit in primele saptamani de tratament concomitent. Ar putea fi necesara schimbarea dozei de anticoagulant.
Ticlopidina: deoarece ituprofenul ii creste activitatea antiagreganta plachetara, se recomanda monitorizarea timpului de sangerare.
Antihipertensive: s-a raportat antagonism al antiinflamatoarelor nesteroidiene fata de efectul antihipertensiv al blocantelor beta-adrenergice.
Glucocorticoizi: utilizarea concomitenta a glucocorticoizilor poale duce la cresterea riscului ulcerigen.
Acid acetilsalicilic: administrarea concomitenta de Reuprofen® si acid acetilsalicilic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene trebuie evitata.
Digoxina, fenitoina si litiu: s-au raportat cazuri individuale de crestere a concentratiilor plasmatice ale digoxinei, fenitoinei si litiului, in cazul tratamentului concomitent cu ibuprofen.
Metotrexat: ibuprofenul poate creste toxicitatea hematologica a metotrexatului prin scaderea eliminarii urinare a acestuia.
Ibuprofenul poate reduce eficacitatea dispozitivelor contraceptive intrauterine.

Administrarea de Reuprofen 400 mg, comprimate filmate în sarcină / alaptare:

In primele 5 luni de sarcina ibuprofenul se va administra numai daca este absolut necesar si numai sub supraveghere medicala stricta. incepand cu luna a 6-a, administrarea ibuprofenului este contraindicata.
Nu este indicata utilizarea Reuprofen® in timpul alaptarii.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 3 blistere a 10 comprimate filmate.

Condiții de păstrare:

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi intre 15-25°C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana copiilor.
Alte medicamente cu substanța activă ibuprofenum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Reuprofen 400 mg, comprimate filmate(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Reuprofen 400 mg, comprimate filmate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.