Prospect Teva Nat 70 mg, comprimate
Substanța activă: acidum alendronicum
Producator: Teva UK Limited, Marea Britanie
Clasa ATC: [M05BA]:
sistemul muscular-scheletic >>
medicamente pentru tratamentul afectiunilor osoase >>
medicamente implicate in metabolismul mineral >>
biofosfati
Indicații Teva Nat 70 mg, comprimate:
Fiecare comprimat conţine echivalentul al 70 mg acid alendronic (sub formă de alendronat sodic monohidrat).Acidul alendronic aparţine grupului de medicamente denumite bifosfonaţi care previn pierderile osoase.
Medicamentul este indicat în tratamentul osteoporozei (subţierea oaselor) la femeile în post-menopauză.
Teva Nat 70mg, comprimate va reduce incidenţa fracturilor de coloană şi şold.
Contraindicații:
Nu luaţi Teva Nat dacă:- Sunteţi sensibili la oricare dintre componentele medicamentului;
- Suferiţi de afecţiuni ale esofagului (porţiunea tubului digestiv care face legătura dintre gură şi stomac);
- Nu puteţi sta în poziţie verticală (şezând sau în picioare) pentru cel puţin 30 de minute;
- Suferiţi de hipocalcemie (nivel scăzut al calciului în sânge).
Administrare Teva Nat 70 mg, comprimate:
Administrarea se face o dată pe săptămână.Medicul dumneavoastră v-a stabilit doza corespunzătoare.
Urmaţi întotdeauna indicaţiile medicului şi cele de pe eticheta produsului.
Dacă nu înţelegeţi aceste instrucţiuni sau aveţi nelămuriri adresaţi-vă medicului sau farmacistului.
Instrucţiunile de mai jos sunt foarte importante pentru a asigura eficacitatea medicamentului şi a evita reacţiile adverse de la nivelul esofagului.
Alegeţi ziua cea mai potrivită pentru administrarea comprimatului şi în fiecare săptămână respectaţi această zi.
Comprimatul se va lua dimineaţa, la începutul zilei, după scularea din pat, numai pe stomacul gol cu un pahar plin de apă plată, cu o jumătate de oră înainte de alte medicamente, băuturi sau alimente.
Comprimatul se va înghiţi întreg. Comprimatele nu se vor mesteca, suge sau sfărâma.
Nu trebuie să staţi culcată după ce luaţi comprimatul.
Trebuie să staţi în poziţie verticală (şezând sau în picioare) până luaţi micul dejun, la cel puţin o jumătate de oră de la administarea comprimatului.
Nu luaţi Teva Nat 70 mg seara la culcare sau dimineaţa înainte de a vă scula din pat.
Dacă apar dificultăţi sau dureri la înghiţire, arsuri gastrice sau dureri, întrerupeţi tratamentul şi anunţati medicul.
Doza uzuală recomandată
Adulţi: 1 comprimat de 70 mg o dată pe săptămână
Copii: nu se recomandă administrarea la copii.
Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Teva Nat
În cazul în care dumneavoastră sau altă persoană aţi luat mai multe comprimate deodată, mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital sau anunţaţi imediat medicul.
Beţi un pahar plin cu lapte şi rămâneţi în poziţie verticală.
Supradozajul poate cauza dureri musculare, spasme musculare, oboseală, slăbiciune, iritarea tractului gastro-intestinal, indigestie.
Dacă uitaţi să luaţi Teva Nat
Dacă aţi uitat să luaţi comprimatul puteţi să îl administraţi în dimineaţa următoare, dar niciodată o doză dublă în aceeaşi zi. Reluaţi apoi administrarea după cum aveaţi stabilit înainte.
Compoziție Teva Nat 70 mg, comprimate:
Teva Nat, 70 mg, comprimateSubstanţa activă este acidul alendronic. Fiecare comprimat conţine 70 mg acid alendronic.
Alte componente: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu.
Precauții:
Este necesară atenţie deosebită dacă aveţi:- Dificultăţi sau dureri la înghiţire;
- Inflamaţii ale mucoasei gastrice sau duodenale (prima porţiune a intestinului);
- Intervenţii chirugicale la nivelul stomacului sau esofagului (în ultimul an);
- Ulcer gastric sau alte probleme digestive;
- Afecţiuni renale.
Atenționări:
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelorÎn anumite cazuri Teva Nat 70 mg poate cauza probleme de vedere.
Dacă sunteţi afectaţi, nu conduceţi autovehicule sau nu folosiţi utilaje.
Reacții adverse ale Teva Nat 70 mg, comprimate:
Ca toate medicamentele, Teva Nat 70 mg poate produce efecte neplăcute sau nedorite, denumite reacţii adverse.Anumite persoane pot avea reacţii alergice.
Dacă prezentaţi simptomele de mai jos, informaţi-vă medicul sau mergeţi la camera de gardă a celui mai apropiat spital:
- Dificultăţi în respiraţie;
- Umflarea buzelor, feţei şi gâtului.
Următoarele efecte pot apărea destul de frecvent (1% din pacienţi):
- Dureri abdominale, indigestie, arsuri gastrice, diaree, balonare;
- Ulceraţia esofagului, dificultăţi la înghiţire, stomac balonat, regurgitarea acidului din stomac (reflux gastroesofagian);
- Dureri osoase, mulculare sau articulare, dureri de cap.
Următoarele efecte sunt rare:
- Iritarea şi înroşirea pielii;
- Greţuri şi vărsături, inflamarea sau eroziunea esofagului.
Următoarele efecte sunt foarte rare:
- Erupţii trecătoare pe piele, ocazional accentuate de expunerea la soare, roşeaţă;
- Dureri oculare;
- Ulcer peptic.
Nivelul calcemiei sau cel al fosfatemiei pot fi afectate de Teva Nat 70 mg.
Dacă aveţi dificultăţi şi/sau dureri la înghiţire, dureri toracice sau arsuri epigastrice noi sau înrăutăţite, opriţi tratamentul şi anunţaţi medicul.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Interacțiuni cu alte medicamente:
Nu luaţi nici un alt medicament concomitent cu Teva Nat 70 mg, comprimate.Dacă este nevoie să luaţi totuşi alte medicamente lăsaţi un interval de minim 30 de minute după administrarea Teva Nat 70mg.
Utilizarea Teva Nat cu alimente şi băuturi
Aceste comprimate vor fi luate numai pe stomacul gol deoarece prezenţa alimentelor şi a băuturilor reduce semnificativ eficacitatea medicamentului.
Teva Nat trebuie administrat cu un pahar plin cu apă plată.
Alte băuturi, inclusiv apa minerală reduc absorbţia medicamentului.
Administrarea de Teva Nat 70 mg, comprimate în sarcină / alaptare:
Nu luaţi Teva Nat 70mg dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi.Prezentare ambalaj:
Teva Nat, 70 mg, comprimateComprimate rotunde, plate, cu margini rotunjite, de culoare albă până la aproape albă, inscripţionate pe o faţă cu simbolul “T”.
Ambalaj:
Cutie cu un blister a câte 4 comprimate.
Condiții de păstrare:
Teva Nat 70 mg nu are nevoie de condiţii speciale de păstrare.A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Teva Nat după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă acidum alendronicum:
- Fosamax 70mg, comprimate
- Acid alendronic Bluefish 70 mg, comprimate
- Adronik 70 mg, comprimate filmate
- Binosto 70 mg comprimate efervescente
- Alendronat 70 mg, comprimate filmate
- Ranos 70 mg, comprimate
- Acid alendronic Accord 70 mg, comprimate
- Ostemax 70 mg, comprimate
- Bonasol 70 mg, solutie orala
- Acid Alendronic Aurobindo 70 mg comprimate
- Acid Alendronic Aurobindo 10 mg comprimate
- Alendronat Sandoz 70 mg comprimate filmate
- FOSAMAX 70 mg comprimate
- Acid alendronic Pfizer 70 mg, comprimate
- Instrel 70 mg, comprimate
- Tevanat 70 mg comprimate
- Acid alendronic Accord 10 mg, comprimate
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Teva Nat 70 mg, comprimate(din aceeași clasă):
- Acid alendronic Accord 10 mg, comprimate
- Acid alendronic Accord 70 mg, comprimate
- Acid Alendronic Aurobindo 10 mg comprimate
- Acid Alendronic Aurobindo 70 mg comprimate
- Acid alendronic Bluefish 70 mg, comprimate
- Acid alendronic Pfizer 70 mg, comprimate
- Acid ibandronic Accord 2 mg/ 6 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- Acid ibandronic Accord 3 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută
- Acid ibandronic Alvogen 3 mg soluţie injectabilă în seringă preumplută
- Acid ibandronic Alvogen 6 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă
- Acid ibandronic Aurobindo 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Fresenius Kabi 3 mg soluție injectabilă în seringă preumplută
- Acid ibandronic Glenmark 50 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Mylan 150 mg, comprimate filmate
- Acid Ibandronic Polipharma 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Sandoz 50 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Stada 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Teva 150 mg comprimate filmate
- Acid ibandronic Teva 50 mg comprimate filmate
- ACID IBANDRONIC TEVA 6 mg concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Teva Nat 70 mg, comprimate vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!