Prospect Inflanor 200 mg capsule moi

Substanța activă: ibuprofenum
Producator: Cemelog-BRS Ltd. Ungaria
Clasa ATC: [M01AE]: sistemul muscular-scheletic >> preparate antiinflamatoare si antireumatice >> antiinflamatoare si antireumatice nesteroidiene >> derivati de acid propionic

Indicații Inflanor 200 mg capsule moi:

Substanţa activă din Inflanor este ibuprofen. Acesta aparţine unui grup de medicamente numit antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS acţionează prin schimbarea răspunsului organismului la durere, inflamaţie şi febră.
Inflanor este utilizat pentru a calma:
- Durerile de cap şi migrenele
- Nevralgiile şi durerile de dinţi
- Durerile menstruale
- Durerile reumatice, musculare şi de spate
- Stările de febră şi manifestările asemănătoare simptomelor de gripă şi răceală.

Contraindicații:

Nu luaţi Inflanor:
- dacă sunteţi alergic la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament sau la acid acetilsalicilic şi alte analgezice;
- dacă aveţi (sau aţi avut două sau mai multe episoade) ulcer gastric, perforaţii sau sângerare la nivelul stomacului;
- dacă aţi avut o agravare a astmului bronşic, mâncărimi ale pielii, secreţii nazale sau umflare a feţei după ce aţi luat ibuprofen, acid actilasalicilic sau alte medicamente similare (AINS);
- dacă aţi avut sângerare gastro-intestinală sau perforaţie după utilizarea AINS (medicamente antiinflamatoare nesteroidiene);
- dacă aveţi probleme severe ale ficatului sau rinichilor;
- dacă aveţi probleme cu inima;
- dacă aveţi dificultăţi la respiraţie;
- dacă sunteţi în ultimele 3 luni de sarcină;
- dacă aveţi o stare de deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide);
- dacă aveţi orice sângerare activă (inclusiv la nivelul creierului);
- dacă aveţi o afecţiune de origine necunoscută, având ca rezultat formarea anormală a celulelor din sânge;
- dacă aveți vârsta sub 12 ani.

Administrare Inflanor 200 mg capsule moi:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau cum v-au spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Acest medicament trebuie utilizat doar pe termen scurt. Trebuie să luaţi doza cea mai mică pe perioada cea mai scurtă de timp necesară pentru ameliorarea simptomelor dumneavoastră.

Adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
- Luaţi 1-2 capsule de până la 3 ori pe zi, la nevoie. Intervalul dintre doze trebuie să fie de cel puţin 4 ore. Nu luaţi mai mult de 6 capsule în 24 ore.
A nu se administra copiilor cu vârsta de 12 ani sau mai mică.

Nu luaţi acest medicament o perioadă mai mare de 10 zile, decât dacă medicul dumneavoastră v-a recomandat acest lucru. Dacă simptomele persistă sau dacă durerea sau febra se agravează, sau dacă apare orice simptom nou, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă luaţi mai mult Inflanor decât trebuie
Vă puteţi simţi somnolent sau ameţit. Trebuie să cereţi imediat sfatul medicului în caz de supradozaj, chiar dacă vă simţiţi bine.

Dacă uitaţi să luaţi Inflanor
Citiţi indicaţiile din acest prospect referitoare la cum să luaţi acest medicament şi nu luaţi o doză mai mare decât este indicat. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Inflanor
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului.

Compoziție Inflanor 200 mg capsule moi:

- Substanţa activă este ibuprofen. Fiecare capsulă moale conţine ibuprofen 200 mg.
- Celelalte componente sunt: macrogol 400, sorbitol lichid necristalizat, sorbitan oleat, hidroxid de potasiu, apă purificată.

Masa de gelatină conţine: gelatină, macrogol 400, sorbitol lichid necristalizat, apă purificată, Ponceau 4R (E 124), trigliceride (cu lanţ mediu). Cerneala de inscripţionare: Shellac, dioxid de titan (E171), alcool n-butilic, propilenglicol.

Precauții:

Înainte să luaţi Inflanor adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Dacă aveţi sau aţi avut astm bronşic.
- Dacă aveţi probleme cu rinichii, inima, ficatul sau intestinele.
- Dacă aveţi valori mari ale colesterolului în sânge sau aţi avut anterior infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
- Dacă aveţi tensiune arterială mare sau probleme legate de mecanismul de coagulare a sângelui.
- Dacă aveţi antecedente de boală gastro-intestinală (cum sunt colita ulcerativă, boala Crohn).
- Dacă aveţi lupus eritematos sistemic (o boală a sistemului imunitar care cauzează durere articulară, modificare a structurii pielii şi alte afecţiuni ale organelor interne).
- Dacă sunteţi fumător.
- Dacă sunteţi gravidă în primele 6 luni de sarcină.
- Dacă aveţi probleme ereditare de intoleranţă la fructoză (vezi ”Inflanor conţine sorbitol şi ponceau 4R (E124).
- Dacă aveţi reacţii grave la nivelul pielii, inclusiv dermatite exfoliative, sindrom Stevens- Johnson sau necroliză toxică epidermică. Administrarea de ibuprofen trebuie întreruptă la primele apariţii ale mâncărimilor de piele, leziunilor la nivelul mucoaselor sau orice alt semn de hipersensibilitate.

Atenționări:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Este puţin probabil ca Inflanor să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Inflanor conţine sorbitol şi Ponceau 4R (E124). Acest medicament conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la anumite glucide, vă rugăm să îl întrebaţi înainte să luaţi acest medicament.

Acest medicament conţine Ponceau 4R (colorant). Poate cauza reacţii alergice.

Reacții adverse ale Inflanor 200 mg capsule moi:

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele.

Dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave rare, încetaţi să mai luaţi Inflanor şi contactaţi imediat medicul:
- Semne de sângerare gastro-intestinală cum sunt: scaune de culoare roşu deschis, scaun negru şi întărit, vărsături cu sânge sau cu particule închise la culoare asemănătoare cu zaţul de cafea.
- Semne ale unei reacţii alergice grave cum sunt: dificultăţi la respiraţie sau respiraţie şuierătoare inexplicabilă, ameţeli sau bătăi rapide ale inimii, reacţii severe la nivelul pielii (erupţii pe piele, mâncărime, decojire, exfoliere sau formare de băşici), umflare a feţei sau gâtului.

Reacţiile adverse pot apare cu o anumită frecvenţă, descrisă după cum urmează:
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
- Durere abdominală, dispepsie sau senzaţie de greaţă.
- Dureri de cap.
- Diferite erupţii pe piele.
- Reacţii de hipersensibilitate cu urticarie şi mâncărime.

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
- Constipaţie, diaree, flatulenţă şi vărsături

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)
- Tulburări de formare a celulelor din sânge (paloare a pielii şi slăbiciune din cauza anemiei sau alte tulburări cu simptome cum sunt febră, durere în gât, ulceraţii uşoare la nivelul gurii, manifestări asemănătoare simptomelor de gripă, oboseală severă, vânătăi uşoare sau sângerare la nivelul pielii şi nasului).
- Exacerbare a astmului bronşic sau bronhospasmului.
- Meningită (inflamare a membranei creierului; simptomele pot include gât înţepenit, durere de cap, greaţă sau vărsături, febră sau dezorientare).
- Ulcer gastric sau ulcer duodenal sau perforaţie.
- Ulceraţii la nivelul gurii.
- Inflamare a intestinelor şi agravare a inflamaţiei şi a ulceraţiilor colonului sau tractului digestiv (boala Crohn).
- Probleme ale ficatului, în special în tratamentul pe termen lung.
- Tulburări ale rinichilor (incapacitate a rinichilor de a funcţiona adecvat; simptomele pot include umflare a gleznelor (edem)). Insuficienţă renală acută.
- Afectare a ţesutului rinichilor.

În timpul tratamentului cu ibuprofen, au fost observate cazuri rare de meningită (manifestate prin rigiditate a gâtului, durere de cap, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare) la pacienţii cu tulburări autoimune existente, cum este lupusul eritematos sistemic sau boala mixtă a ţesutului conjunctiv.

Medicamentele cum este Inflanor se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a infarctului miocardic sau a accidentului vascular cerebral.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Interacțiuni cu alte medicamente:

Inflanor împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.
Pentru a reduce riscul de apariţie a reacţiilor adverse, nu luaţi acest medicament împreună cu alte medicamete AINS (acid acetilsalicilic, ibuprofen). Anumite medicamente pot influenţa sau pot fi influenţate de tratamentul cu ibuprofen.

Evitaţi să luaţi acest medicament împreună cu comprimate ce conţin corticosteroizi, antibiotice chinolone sau medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală:
- Dacă luaţi alte analgezice AINS sau o doză de acid acetilsalicilic mai mare de 75 mg pe zi.
- Pentru subţierea sângelui sau pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge (de exemplu: wafarina, acidul acetilsalicilic, ticlopidina).
- Pentru stimularea inimii (de exemplu glicozide) sau pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (cum sunt inhibitori ai ECA de exemplu: captopril, medicamente beta-blocante, antagonişti de angiotesină II).
- Pentru a ajuta la eliminarea apei (diuretice).
- Pentru inhibarea temporară a sistemului imunitar (de exemplu: metotrexat, ciclosporină, tacrolimus).
- Pentru depresie şi manie (de exemplu litiu sau ISRS).
- Pentru întreruperea sarcinii (de exemplu mifepristonă).
- Pentru tratamentul infecţiilor cu HIV (de exemplu zidovudina).

Alte atenţionări
- Medicamentele cum este Inflanor se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a infarctului miocardic sau a accidentului vascular cerebral. Riscurile de orice tip sunt mai probabile la doze mari şi în cazul tratamentului de lungă durată. Nu depăşiţi dozele recomandate.
- Dacă aveţi probleme ale inimii, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că puteţi avea risc de apariţie a acestor afecţiuni (de exemplu dacă aveţi tensiune arterială mare, diabet zaharat sau valori mari ale colesterolului din sânge sau sunteţi fumător), trebuie să discutaţi despre tratament cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

Administrarea de Inflanor 200 mg capsule moi în sarcină / alaptare:

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să ramâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte să luaţi acest medicament.

Nu luaţi medicamentul în ultimele 3 luni de sarcină sau dacă alăptaţi. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă sunteţi gravidă în primele 6 luni de sarcină.

Inflanor aparţine unui grup de medicamente care pot afecta fertilitatea la femei. Această afectare este reversibilă după încetarea tratamentului. Este puţin probabil ca Inflanor, utilizat ocazional, să vă afecteze şansele de a rămâne gravidă. Cu toate acestea, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte să luaţi acest medicament dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.

Prezentare ambalaj:

Inflanor 200 mg sunt capsule gelatinoase moi, de culoarea vinului roşu, cu formă ovală, conţinând un lichid vâscos, transparent, incolor până la slab gălbui, imprimate cu ”200” pe corpul capsulei cu cerneală albă.

Inflanor 200 mg este disponibil în blistere în cutii cu 10, 12, 20, 30 sau 50 capsule. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Condiții de păstrare:

A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie sau blister după ”EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Alte medicamente cu substanța activă ibuprofenum:
Medicamente cu indicații asemănătoare cu Inflanor 200 mg capsule moi(din aceeași clasă):
Dacă ați descoperit inexactități în prospectul Inflanor 200 mg capsule moi vă rugăm să ne sesizați printr-un mesaj rapid de pe pagina de contact. Mulțumim anticipat!
Echipa ROmedic nu încurajează autotratamentul. Este foarte periculos să luați medicație fără indicația medicului. Nu există medicament "sigur", toate au efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient...există medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. ROmedic nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor.